- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 10 februarie 2005
- Stat pârât
- GRC
- Articole
- Articolul 6, Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Inadmisibil — Articolul 6, Articolul 1 din Protocolul 1
- Préjudice moral - réparation pécuniaire
- Cheltuieli de judecată
Kotsanas împotriva Greciei
Traducere în română Auto
STRASBURG 10 februarie 2005 DEFINIF 10/05/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Kotsanas c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii Loucaudes președintele C.L. Rozakis Tulkens Lorenzen Vajić domnii Spielmann S.E. Jebens, judecători și al dlui S. Nielsen, grefier de secțiune După ce a intenționat în camera consiliului la 20 ianuarie 2005, se pronunță că, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 33191/02) îndreptată împotriva Republicii Elene și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Christos Kotsanas (inclusiv reclamantul mai întâi) a sesizat Curtea la 2 septembrie 2002 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului).
Reclamantul este reprezentat de firma de avocatură G. Stefanakis și asociați, având sediul la Atena. Guvernul grec ( Delegații agentului său, dnii Apessos, sunt consultanți pe lângă Consiliul Juridic de la Õ ï și D. Kalogiros, auditor pe lângă Consiliul Juridic de la Õ . La 22 octombrie 2003, Curtea a decis să comunice pârâtul întemeiat pe durata procedurii guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis că aceasta se va pronunța în același timp asupra admisibilității și a fondului. DE FAPT, reclamantul s-a născut în 1929 și își are reședința în Aigion. El este membru la pensie al personalului administrativ al instanțelor elene. La 12 decembrie 1994, reclamantul sesizează Tribunalul Administrativ de Primă Instanță din Luxemburg cu privire la o cerere de condamnare a statului elen la 597 387 drachmes (1 753 EUR) pentru despăgubiri, din cauza faptului că acesta nu a admis la un nivel salarial superior.
La 29 septembrie 1995, Tribunalul a acceptat cererea sa (Decizia nr. 15035/1995). La 23 februarie 1996, statul grec a solicitat decizia menționată anterior. La 16 aprilie 1997, instanța administrativă a recursului la acțiune a confirmat decizia atacată (hotărârea nr. 1791/1997). La data de 16 aprilie 1997, statul grec s-a ocupat atunci de casare (recursul nr. 7571/1997). Land în fața Consiliului de Stat, stabilită inițial la 16 noiembrie 1998, a fost amânată de mai multe ori. La 19 martie 2002, printr-un act nr. 461/2002, Consiliul a constatat că litigiul avea un obiect financiar mai mic de 2 000 000 de drahme (5 870 de euro). Prin urmare, înalta instanță a pronunțat anularea procedurii, în conformitate cu Legea nr. 2944/2001 : Aceasta din urmă, publicată în Jurnalul Oficial la 8 octombrie 2001, care include accesul la Consiliul de Stat pentru litigiile ale căror obiect financiar este mai mic decât suma menționată anterior.
PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 § 1 DIN CONVENȚIA ÎN REGARDA PROCEDURII Reclamantul a susținut că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 10. În ceea ce privește această teză, Tribunalul afirmă că durata procedurii nu a fost excesivă și că instanțele sesizate au luat o hotărâre într-un termen rezonabil. 11. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 12 decembrie 1994, cu sesizarea Tribunalului Administrativ din Etta și sa încheiat la 19 martie 2002, cu actul nr. 461/2002 al Consiliului de . Prin urmare, a durat șapte ani, trei luni și șapte zile, pentru trei instane.
Cu privire la admisibilitate 12. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenie. Curtea arată, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de . Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond 13. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se face recurs apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul recurentelor și cel al autorităților competente, precum și de sfera litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII).
14. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea cauza Frydlender citată anterior 15. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz.
Ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului privind încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) privind încălcarea articolului 6 alineatul (1) al doilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și privind încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și a articolului 6 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și a articolului 6 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și a articolului 6 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și a articolului 6 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
Reclamantul se plânge, din perspectiva articolului 6 alineatul (1) din Convenție, că nu a beneficiat de un proces echitabil din cauza faptului că problema prezentată instanțelor naționale a fost soluționată definitiv de legislator și nu de autoritățile judiciare. În special, acesta afirmă că legea nr. 2994/2001 a influențat direct soluționarea litigiului ; or, această lege a fost adoptată în timp ce recursul său era deja în curs de desfășurare în fața Consiliului de Stat. Cu privire la admisibilitate 17. Curtea reamintește deja că aceasta a admis că legile de procedură pot fi aplicate imediat procedurilor în curs, fără a aduce atingere dreptului de acces al persoanelor interesate la o instanță (a se vedea, printre altele, Brualla Gómez de la Torre, Hotărârea din 19 decembrie 1997, Rec., p. 2956, § 35-39.
În orice caz, în ceea ce privește prezenta cauză, Comisia constată că statul grec, prin formularea unui recurs în casație, se află la originea procedurii în fața Consiliului de Stat care, ulterior, a fost anulată în temeiul Legii nr. 2994/2001. Prin urmare, în ipoteza unei probleme de acces la Consiliul de … Într-adevăr, acesta din urmă a profitat de anularea procedurii și de confirmarea hotărârii în apel care a făcut obiectul cererii sale. Prin urmare, reclamantul nu poate pretinde că este victima unei încălcări a dreptului său de acces la o instanță. 18. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. III.
Cu privire la încălcarea dreptului la respectarea bunurilor sale, astfel cum este garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 20 privind admisibilitatea, reclamantul se plânge, de asemenea, că anularea procedurii de către Consiliul de Stat a adus atingere dreptului la respectarea bunurilor sale, astfel cum este garantat prin art. 1 din Protocolul nr. 20. Curtea constată că anularea procedurii în fața Consiliului din mai … Prin urmare, acesta din urmă nu se poate plânge de o încălcare a dreptului său la respectarea proprietăților sale. 21. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. IV.
PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 22. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagube 23. Reclamantul solicită 10 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 24. Guvernul afirmă că o constatare a încălcării ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă. Alternativ, având în vedere obiectul financiar al litigiului (a se vedea punctul 5 de mai sus), consideră că suma alocată reclamantului nu poate depăși 500 EUR.
25. Curtea consideră că reclamantul a suferit o eroare morală certă. Statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenție, aceasta îi acordă 1 000 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. 024,80 EUR pentru cheltuielile de judecată și cheltuielile de judecată efectuate în fața instanțelor interne și a Curții. El nu produce nicio factură sau notă de plată. El afirmă că Õ în temeiul unui acord oral încheiat cu firma de avocatură care îl reprezintă în fața Curții, va trebui să plătească 3 000 EUR la sfârșitul procedurii. 27. Guvernul afirmă că pretențiile reclamantului sunt excesive și nejustificate și consideră că suma alocată în acest scop nu poate depăși 200 EUR.
28. Conform jurisprudenței constante a Curții, plata cheltuielilor și cheltuielile de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia (satisfacere echitabilă) [GC], nr 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). 29. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile suportate în Grecia, Curtea a considerat deja că lungimea unei proceduri poate duce la o creștere a cheltuielilor și cheltuielilor reclamantului în fața instanțelor interne și că, prin urmare, trebuie să se țină seama de aceasta (a se vedea, printre altele, Capanuano c. Italia, Hotărârea din 25 iunie 1987, seria A n 119-A, p. 15, § 37). Cu toate acestea, în cazul de față, Curtea constată că reclamantul nu prezintă nicio factură în ceea ce privește cheltuielile efectuate în fața instanțelor sesizate.
Prin urmare, această parte din pretențiile sale trebuie respinsă. În ceea ce privește cheltuielile suportate în scopul reprezentării reclamantului în fața sa, Curtea constată că pretențiile acestuia nu sunt nici detaliate, nici însoțite de documentele justificative necesare; prin urmare, este necesar să se retragă și cererea sa cu privire la acest aspect. Interesele moratoriu 30. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
PE CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN L 6 alin. (1) din Convenție afirmă că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1 000 EUR (mii de euro) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 10 februarie 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură.
PREMIÈRE SECTION
AFFAIRE KOTSANAS c. GRÈCE ( Requête n o 33191/02) ARRÊT STRASBOURG 10 février 2005 DÉFINITIF 10/05/2005 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Kotsanas c. Grèce, La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : MM. L. Loucaides , président , C.L. Rozakis , M me F. Tulkens , M. P. Lorenzen , M me N. Vajić , MM. D. Spielmann , S.E. Jebens, juges , et de M. S. Nielsen, greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 20 janvier 2005, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 33191/02) dirigée contre la République hellénique et dont un ressortissant de cet Etat, M. Christos Kotsanas (« le requérant »), a saisi la Cour le 2 septembre 2002 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
Le requérant est représenté par le cabinet d’avocats G. K. Stefanakis et associés, ayant son siège à Athènes. Le gouvernement grec (« le Gouvernement ») est représenté par les délégués de son agent, MM. M. Apessos, conseiller auprès du Conseil Juridique de l’Etat et D. Kalogiros, auditeur auprès du Conseil Juridique de l’Etat.
Le 22 octobre 2003, la Cour a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure au Gouvernement. Se prévalant de l’article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé qu’elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond. EN FAIT
Le requérant est né en 1929 et réside à Aigion. Il est membre à la retraite du personnel administratif des tribunaux grecs.
Le 12 décembre 1994, le requérant saisit le tribunal administratif de première instance d’Athènes d’une demande tendant à la condamnation de l’Etat grec à lui verser 597 387 drachmes (1 753 euros) au titre des dommages intérêts, faute pour celui-ci de l’avoir admis à un échelon salarial supérieur.
Le 29 septembre 1995, le tribunal fit droit à sa demande (décision n o 15035/1995). Le 23 février 1996, l’Etat grec interjeta appel de la décision susmentionnée.
Le 16 avril 1997, la cour administrative d’appel d’Athènes confirma la décision attaquée (arrêt n o 1791/1997). L’Etat grec se pourvut alors en cassation (pourvoi n o 7571/1997). L’audience devant le Conseil d’Etat, initialement fixée au 16 novembre 1998, fut reportée à plusieurs reprises.
Le 19 mars 2002, par un acte n o 461/2002, le Conseil d’Etat constata que le litige avait un objet financier inférieur à 2 000 000 drachmes (5 870 euros environ). Dès lors, la haute juridiction prononça l’annulation de la procédure, conformément à la loi n o 2944/2001 : cette dernière, publiée au Journal Officiel le 8 octobre 2001, exclut l’accès au Conseil d’Etat pour les litiges dont l’objet financier est inférieur à la somme susmentionnée. EN DROIT I. SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION AU REGARD DE LA DURÉE DE LA PROCÉDURE
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. Il affirme que la durée de la procédure n’a pas été excessive et que les juridictions saisies ont statué dans des délais raisonnables.
La période à considérer a débuté le 12 décembre 1994, avec la saisine du tribunal administratif d’Athènes et s’est terminée le 19 mars 2002, avec l’acte n o 461/2002 du Conseil d’Etat. Elle a donc duré sept ans, trois mois et sept jours, pour trois instances. A. Sur la recevabilité
La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs que celui-ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable. B. Sur le fond
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement des requérantes et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres, Frydlender c. France [GC], n o 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII).
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 6 § 1 de la Convention (voir l’affaire Frydlender précitée).
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable ». Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1. II. SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION AU REGARD DE L’EQUITÉ DE LA PROCÉDURE
Le requérant se plaint, sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, de ne pas avoir bénéficié d’un procès équitable du fait que la question soumise aux tribunaux nationaux a été définitivement tranchée par le législateur et non par le pouvoir judiciaire. En particulier, il affirme que la loi n o 2944/2001 influa directement sur le dénouement du litige ; or, cette loi fut adoptée alors que son pourvoi était déjà pendant devant le Conseil d’Etat. Sur la recevabilité
La Cour rappelle qu’elle a déjà admis que les lois de procédure peuvent s’appliquer immédiatement aux procédures en cours, sans que cela ne porte atteinte au droit d’accès des intéressés à un tribunal (voir, parmi d’autres, Brualla Gómez de la Torre, arrêt du 19 décembre 1997, Recueil des arrêts et décisions 1997–VIII, p. 2956, §§ 35-39). En tout état de cause, pour ce qui est de la présente affaire, elle constate que l’Etat grec, en formant un pourvoi en cassation, se trouve à l’origine de la procédure devant le Conseil d’Etat qui, par la suite, fut annulée en vertu de la loi n o 2944/2001. Dès lors, dans l’hypothèse d’un problème d’accès au Conseil d’Etat, celui-ci aurait eu lieu au détriment de l’Etat lui-même et non à celui du requérant ; en effet ce dernier profita de l’annulation de la procédure et de la confirmation de la décision en appel qui avait fait droit à sa demande. Le requérant ne saurait donc se prétendre victime d’une violation de son droit d’accès à un tribunal.
Partant, cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. III.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o 1
Le requérant se plaint également que l’annulation de la procédure par le Conseil d’Etat a porté atteinte au droit au respect de ses biens tel que garanti par l’article 1 du Protocole n o 1. Sur la recevabilité
La Cour observe que l’annulation de la procédure devant le Conseil d’Etat n’a pas influé sur la validité de la décision du tribunal de première instance qui accorda des dommages intérêts au requérant. En effet, l’Etat n’ayant pu infirmer la décision litigieuse ni devant la cour d’appel ni devant le Conseil d’Etat, le requérant est désormais titulaire d’un droit de créance définitif à son encontre. Ce dernier ne saurait donc se plaindre d’une atteinte à son droit au respect de ses biens.
Partant, cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. IV.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
22. Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
Le requérant réclame 10 000 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu’il aurait subi.
Le Gouvernement affirme qu’un constat de violation constituerait en soi une satisfaction équitable suffisante. Alternativement, compte tenu de l’objet financier du litige (voir paragraphe 5 ci-dessus), il estime que la somme allouée au requérant ne saurait dépasser 500 EUR.
La Cour estime que le requérant a subi un tort moral certain. Statuant en équité, comme le veut l’article 41 de la Convention, elle lui accorde 1 000 EUR à ce titre, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt. B. Frais et dépens
Le requérant demande également 5 024,80 EUR pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et la Cour. Il ne produit aucune facture ou note d’honoraires. Il affirme qu’en vertu d’un accord oral conclu avec le cabinet d’avocats qui le représente devant la Cour, il aura à s’acquitter de 3 000 EUR à la fin de la procédure.
Le Gouvernement affirme que les prétentions du requérant sont excessives et non justifiées. Il estime que la somme allouée à ce titre ne saurait dépasser 200 EUR.
Selon la jurisprudence constante de la Cour, l’allocation de frais et dépens au titre de l’article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux ( Iatridis c. Grèce (satisfaction équitable) [GC], n o 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI).
S’agissant des frais et dépens encourus en Grèce, la Cour a déjà jugé que la longueur d’une procédure pouvait entraîner une augmentation des frais et dépens du requérant devant les juridictions internes et qu’il convient donc d’en tenir compte (voir, entre autres, Capuano c. Italie , arrêt du 25 juin 1987, série A n o 119-A, p. 15, § 37). Toutefois, dans le cas d’espèce, la Cour note que le requérant ne produit aucune facture en ce qui concerne les frais engagés devant les juridictions saisies. Il y a donc lieu de rejeter cette partie de ses prétentions. En ce qui concerne les frais exposés pour les besoins de la représentation du requérant devant elle, la Cour observe que les prétentions de ce dernier ne sont ni détaillées ni accompagnées des justificatifs nécessaires. Il convient donc d’écarter sa demande sur ce point également. C. Intérêts moratoires
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure et irrecevable pour le surplus ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 3. Dit a) que l ’ Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 1 000 EUR (mille euros) pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 4. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 10 février 2005 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Søren Nielsen Loukis Loucaides Greffier Président