AFFAIRE AGATIANOS c. GRECE

RESPONDENT

GRC

HOTĂRÂRE

04.08.2005

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - réparation pécuniaire;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Frais et dépens (procédure de la Convention) - demande rejetée

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2005
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE AGATIANOS c. GRECE (CtEDO, 2005)

HUDOC · oficial

Prima SECȚIUNE AGATIANOS c. GRECIA (solicitarea nr. 16945/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 4 august 2005 DEFINIF 04/11/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Agatianos c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii Loucaudes președintele C.L. Rozakis Mes Tulkens Steiner dnii Hajiyev Spielmann, S.E. Jebens, judecători și al dlui S. Quesada, grefier adjunct al secțiunii După ce a intenționat în camera Consiliului la 5 iulie 2005, renunță la hotărâre că iată, adoptat la această dată a procedurii La originea cauzei se află o cerere (n 16945/02) îndreptată împotriva Republicii Elene și al cărei resortisant al acestui stat, M. Christophoros Agatiano, a sesizat Curtea la 22 aprilie 2002, în temeiul articolului 34 din Convenia de salvgardare a drepturilor omului și a libertăilor fundamentale ( În acest sens, Curtea a formulat o cerere în conformitate cu art. 52 alineatul (1) din Convenție. 1 din regulament. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 27 alineatul (1) din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din regulament. Prin decizia din 2 septembrie 2004, Curtea a declarat cererea admisibilă. În noiembrie 2004, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită primei secțiuni astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ] atât reclamantului, cât și guvernului au prezentat observații scrise privind fondul cauzei [art. 1 din Regulamentul de procedură]. La 2 februarie 2000, Tribunalul Penal din Salonic l-a condamnat pe reclamant la două luni de închisoare cu suspendare pentru calomnie (judecata nr 1964/2000). În conformitate cu articolele 489 alineatul (1) și 490 alineatul (1) din Codul de procedură penală, pedeapsa aplicată fiind mai mică de trei luni de închisoare, această hotărâre nu putea face obiectul unui recurs decât din partea procurorului din apropierea tribunalului judecătoresc. La 5 iunie 2000, hotărârea a fost înregistrată în registrul Tribunalului [art. 473 alineatul (3) din Codul de procedură penală - a se vedea alineatul (11) de mai jos]. Ulterior, reclamantul a luat măsuri în casare. 10. La 2 noiembrie 2001, prin Hotărârea nr. 1660/2001, Curtea de Casație a respins recursul ca întârziere din următoarele motive (...) 473 alin. (3) din Codul de procedură penală, care prevede că termenul de depunere a cererii începe să curgă de la data la care decizia definitivă este înregistrată în registrul instanței, că o înregistrare a unei eventuale decizii care nu este definitivă și poate fi încă atacată de la data la care decizia definitivă este luată în registrul instanței, nu are consecințe legale. Prin urmare, termenul de 10 zile pentru a se aplica în casarea împotriva unei [fele] decizii începe de la pronunțarea acesteia și nu de la înregistrarea sa în registrul rezervat deciziilor definitive. În cazul de față, (...) tribunalul corecțional din Salonic a declarat pârâtul vinovat de calomnie și l-a condamnat la o pedeapsă de [două luni] de închisoare. În conformitate cu articolele 489 alineatul (1) și 490 alineatul (1) din Codul de procedură penală, această hotărâre nu putea face obiectul unui recurs din partea pârâtului, ci numai de către procuror în apropierea tribunalului judecătoresc. Prin urmare, înregistrarea acestei hotărâri în registru, în conformitate cu dispozițiile articolului 473 alineatul (3) din Codul de procedură penală, nu era prevăzută de lege. Prin urmare, termenul de zece zile a început să curgă de la pronunțarea hotărârii, care a avut loc la 2 februarie 2000. În cazul în care o lege nu prevede un termen specific, termenul de exercitare a căilor de atac interne este de zece zile de la pronunțarea hotărârii. În cazul în care persoana în cauză nu este prezentă la pronunțarea hotărârii, termenul menționat anterior este, de asemenea, de zece zile, cu excepția cazului în care aceasta își are reședința în străinătate sau în cazul în care domiciliul nu este cunoscut ; în acest caz, termenul este de treizeci de zile și începe de la data notificării hotărârii. (...) Termenul de depunere a cererii de casare este scurt de la transcrierea hotărârii definitive, pus la dispoziție pe net, în registrul special al grefei instanței penale. Decizia trebuie pusă la dispoziție în termen de 15 zile, altfel președintele instanței penale este supus sancțiunilor disciplinare 12. În plus, formarea plenară a Curții de Casație a statuat că înregistrarea în registrul special al grefei a unei decizii care nu este definitivă și care poate fi încă judecată în instanță n 6/2002, formarea plenară a Înaltei Instane a statuat că termenul de 10 zile pentru a se putea pronuna împotriva unei hotărâri care nu poate fi invocată în recurs pe termen scurt de la înregistrarea sa în registrul rezervat deciziilor definitive și nu de la pronunarea acesteia. Ulterior, prin Hotărârea nr 2229/2002, a șasea cameră a Cu r ii de Casaie consideră că, prin termenul " Decizia care nu poate fi lovită în termen de un an mai târziu, menționată în hotărârea nr. 6/2002, trebuie să se înțeleagă nu numai o decizie care nu poate fi luată de către procuror, nici de către părți, ci și decizia pe care numai procurorul o poate lua. Înalta instană a considerat că dreptul de acces la Curtea de Casație subminează dreptul de acces la Curtea de Casație, aducând astfel atingere art. 6 alin. (1) din Convenie. În această privință, înalata instană se rejudecă la Hotărârea AEIPI S.A.c. Grecia pronunțată de Curte la 11 aprilie 2002 în temeiul dreptului privind violarea alienatului de la art. 6 alin. (1) din Convenție 13. Reclamantul se plânge că, prin respingerea recursului său ca întârziere, pe motiv că a fost introdus într-un termen care curgea de la pronunțarea hotărârii, și nu de la înregistrarea acestuia în registrul instanței, Curtea de Casație laa privat de dreptul său de a avea acces la o instanță judecătorească. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este justificată. 14. Reclamantul susține că, în ziua pronunțării hotărârii pronunțate în primă instanță, textul hotărârii pronunțate în primă instanță nu se aplică. Or, pentru a se putea achita în mod util în casare, era indispensabil să se cunoască motivarea hotărârii criticate. Reclamantul susține că a suferit un obstacol intolerabil în calea dreptului său de a avea acces la Curtea de Casație. 15. Guvernul susține că reclamantul nu a fost privat de dreptul său de acces la o instanță. În opinia sa, din scrisoarea legii și din jurisprudența Curții de Casație reiese în mod clar că, în special, din hotărârile nr. În cazul în care o decizie nu este definitivă, aceasta nu produce nicio consecință juridică, iar termenul de care dispune aceasta pentru a se putea aplica în casare scurtă începând cu pronunțarea. 16. Curtea reamintește că nu are ca sarcină să se substituie instanțelor interne. C. este în primul rând autorităților naționale, în special curților și instanțelor, pe care le deleagă legislației interne (a se vedea, printre altele, Brualla Gómez de la Torre c. Spania, Hotărârea din 19 decembrie 1997, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1997-VIII, p. 2955, § 31) Edificaciones March Gallego S.A. c. Spania, Hotărârea din 19 februarie 1998, Recuperare 1998-I, p. 290, § 33. Rolul Curții se limitează la verificarea compatibilității cu Convenția privind efectele acestei interpretări. Acest lucru este deosebit de real în ceea ce privește interpretarea de către instanțe a normelor de natură procedurală, cum ar fi termenele care reglementează depunerea documentelor sau introducerea căii de atac (Pierrez de Rada Cavanilles c. Spania, Hotărârea din 28 octombrie 1998, Rec. 1998-VIII, p. 3255, § 43. Aceste norme vizează asigurarea unei bune administrări a justiției și a respectării, în special, a principiului securității juridice. Prin urmare, părțile interesate trebuie să se aștepte ca acestea să fie aplicate (Leoni c. Italia, Cu toate acestea, reglementarea în cauză sau aplicarea acesteia nu ar trebui să împiedice justițiabilul să se prevaleze de o cale de atac disponibilă. 17. În ceea ce privește cazul concret cu care a fost sesizată, Curtea constată că, fără a fi identic, cauza prezintă asemănări cu cauza AEI S.A.c. Grecia , în care a ajuns la concluzia că a încălcat art. 6 alineatul (1) din Convenție (AEI S.A. c. Grecia, nr 48679/99, 11 aprilie 2002). În special, Curtea și-a exprimat opinia 24. Curtea constată că, la articolele 505 alineatul (2) și 479 alineatul (2), termenul pentru introducerea unui recurs în casație de către procuror este de 30 de zile și că acest termen începe de la pronunțarea deciziei atacate. La art. 473 alineatul (3) conține o dispoziție specială cu privire la punctul de plecare al acestui termen în cazul în care decizia atacată nu poate fi înaintată în scris: în acest caz, termenul începe să curgă de la data la care decizia a fost netă. 25. În speță, recurenta a luat cunoștință de textul chiar al hotărârii instanței de corecție, prin intermediul procurorului adjunct pe lângă Curtea de Casație, care a concluzionat că această instanță a interpretat greșit și a aplicat art. 70 din Legea privind proprietatea intelectuală. Cu toate acestea, Curtea de Casație a respins recursul ca fiind întârziat; aceasta a reieșit că hotărârea putea face încă obiectul unui recurs și că, prin urmare, termenul curgea de la pronunțarea acestuia și nu de la punerea sa la net. 26. Curtea ia notă de posibilitatea care exista în speă în speță, dlíinterjeter apel împotriva hotărârii Tribunalului de Justiie, reclamanta dorea să se poată pronuna împotriva acestei hotărâri pentru a contesta, nu punctele de fapt, ci anumite puncte de drept coninute în motivele hotărârii. Prin urmare, textul integral al hotărârii a fost necesar astfel încât aceasta să poată formula cu claritate și precizie mijloacele sale de casare. 27. Cu toate acestea, mai presus de toate și mai presus de toate, Curtea reamintește că reclamanta se ocupa de casarea prin intermediul procuraturii publice. Or, dacă statul de drept relevant în acest domeniu ar fi fost așa cum este descris de guvern, de procurorul public, care a răspuns la întrebările procedurale legate de competențele sale, ar fi refuzat, fără îndoială, să facă acest lucru. 28. Prin respingerea recursului ca târziu în aceste împrejurări, pe motiv că a fost introdus într-un termen care curgea de la pronunțarea hotărârii, și nu de la punerea la net a acestuia, Curtea consideră că Curtea de Casație a privat-o pe reclamantă de dreptul de a avea acces la o instanță. Prin urmare, aceasta concluzionează că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). În lumina acestei jurisprudențe, precum și a poziției pe care se pare că o adoptă în prezent Curtea de Casație în acest domeniu (a se vedea Hotărârea nr 2229/2002 a Înaltei Jurisdicții menționate mai sus la punctul 12 in fine), Curtea consideră că reclamantul a suferit în speță un obstacol disproporționat în calea dreptului său de acces la o instanță. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r i contractante nu permite să se dea la o parte ^ i ^ i ^ i ^ i ^ i pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. 000 EUR (EUR) pentru daunele materiale pe care le-ar fi suferit; această sumă corespunde sumelor la care a fost sau va fi condamnat să le plătească adversarilor săi; de asemenea, solicită 60 000 EUR pentru daune morale 21. Guvernul afirmă că cererea reclamantului privind prejudiciul material trebuie respinsă și că o constatare a încălcării ar constitui, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă în ceea ce privește prejudiciul moral. 22. Curtea arată că singura bază care trebuie reținută pentru acordarea unei satisfacții echitabile constă în speță în faptul că reclamantul nu a avut acces la Curtea de Casație pentru a-și exercita drepturile. Desigur, aceasta nu ar putea specula asupra faptului că ar fi fost la sfârșitul procesului în caz contrar, dar nu consideră că este rezonabil să se considere că persoana a suferit o pierdere reală de șanse ( mutatis mutandis Pelisier și Sassi c. Franța, Hotărârea din 25 martie 1999, Rec., 1999-II, p. 302, § 80. La ce se adaugă un prejudiciu moral la care constatarea încălcării Convenției prevăzută în prezenta hotărâre nu este suficientă pentru a remedia (AEI S.A., citată anterior, § 35 Sakkopoulos c. Grecia, 61828/00, § 56, 15 ianuarie 2004). Statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41, Curtea alocă reclamantului suma de 5 000 EUR, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă. Taxă și cheltuieli de judecată 23. Reclamantul solicită 10 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. El nu produce nicio factură sau notă de plată. 24. Guvernul afirmă că suma pe care Curtea o va aloca reclamantului nu ar trebui să o depășească pe cea pe care o plătește în cazuri similare. 25. Potrivit jurisprudenței constante a Curții, alocarea cheltuielilor și cheltuielilor în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia) (satisfacție echitabilă) [GC], nr 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI). 26. Curtea constată că pretențiile reclamantului în ceea ce privește cheltuielile suportate în fața sa nu sunt nici detaliate, nici însoțite de documentele necesare. Prin urmare, este necesar să se retragă cererea sa. Interesele moratoriu 27. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 5 000 EUR (cinci mii EUR) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză, apoi comunicat în scris la 4 august 2005 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Loukis Loucaide Moduler Adjunct Președinte