AFFAIRE AGATHOS ET AUTRES c. GRECE

RESPONDENT

GRC

HOTĂRÂRE

23.09.2004

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Partiellement irrecevable;Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure administrative;Article 6-1 - Délai raisonnable);Dommage matériel - demande rejetée (Article 41 - Dommage matériel;Satisfaction équitable);Préjudice moral - constat de violation suffisant (Article 41 - Préjudice moral;Satisfaction équitable)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2004
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE AGATHOS ET AUTRES c. GRECE (CtEDO, 2004)

HUDOC · oficial

Prima SECȚIUNE AGATHOS ȘI ALTE C. GRECIA (solicitarea nr. 19841/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 23 septembrie 2004 DEFINITIVF 02/02/2005 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Agatos și alții c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din Dnii Lorenzen președinte C.L. Rozakis Bonello mis Vajić Botoutarova, dnii Kovler Zagrebelsky, judecători și ai dlui S. Nielsen, grefier de secțiune După ce ați deliberat în camera Consiliului la 2 septembrie 2004, Rend la hotărâre că iată, adoptat la această dată procedural La originea cauzei se găsește o cerere (n 19841/02) îndreptat împotriva Republicii Elene și din care 50 de resortisanți ai acestui stat, ale căror nume figurează în anexă ( Delegații agentului său, dl Apessos, sunt consultanți în cadrul Consiliului Juridic de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 30 iunie 2003, prima secțiune a decis să comunice autorității decizia de a comunica cauza pe durata procedurii. În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (3), aceasta a decis că va fi examinată, în același timp, admisibilitatea și temeinicia cauzei. La 7 iunie 1994, reclamanții au sesizat tribunalul administrativ din at a unei cereri de a obine condamnarea la pensie a fondului mutual al marinei ( La data de 23 decembrie 1996, reclamanții au răspuns la apel. Lanch, stabilită inițial la 9 decembrie 1998, a fost ulterior amânată de trei ori, dintre care una la cererea casieriei și două la cererea reclamanților. La 13 noiembrie 2000, Curtea Administrativă de Primă Instană (D.E.P.A.) a declarat recursul inadmisibil, pe motiv că reclamanții au omis să plătească consemnarea prevăzută de lege (πύάβολο) pentru exercitarea căii de atac, și anume 9 euro fiecare (hotărârea nr. 4645/2000). Această hotărâre a fost notificată reclamanților la 13 noiembrie 2001 în temeiul Legii nr. 294/2001, acesta din urmă nu era susceptibil să facă obiectul unui recurs în casare, întrucât litigiul se referea la o sumă mai mică de 5 870 EUR. ÎN CEEA CE PRIVEȘTE VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE ÎN REGISTRUL DURĂRII PROCEDURII 10. Reclamanții susțin că durata procedurii nu a respectat principiul termenului rezonabil. În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) asupra admisibilității privind respectarea termenului de șase luni 11. Guvernul susține, în principal, că cererea este tardivă și susține că aceasta a fost introdusă la 10 iulie 2002, prin urmare, la mai mult de șase luni de la 13 noiembrie 2001, data la care decizia internă finală a fost notificată reclamanților. 12. Reclamanții se opun acestei teze și susțin că au sesizat Curtea în termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din convenție. 13. Curtea amintește că data la care a fost introdusă cererea este data primei scrisori a reclamantului, cu condiția ca acesta să indice în mod suficient obiectul cererii sale. Ea observă că prezenta cerere a fost introdusă la 13 mai 2002. Data la care se referă guvernul este data la care Curtea a primit dosarul complet referitor la cerere (Papăgeorgiou c. Grecia , Hotărârea din 22 octombrie 1997, Rec., 1997, p. 2287, § 32). Prin urmare, nu se poate reține excepția din partea guvernului. Cu privire la epuizarea căilor de atac interne14, Guvernul afirmă că instanțele nu au epuizat căile de atac interne, deoarece apelul lor a fost declarat inadmisibil pentru nerespectarea unei formalități. 15. Reclamanții au contestat faptul că instanța administrativă de apel a săvârșit o eroare declarându-și apelul inadmisibil pentru că a omis să plătească consemnarea prevăzută de lege pentru exercitarea acesteia. Ei consideră că, având în vedere legislația relevantă, nu erau obligați să plătească fiecare o declarație, întrucât au sesizat împreună curtea administrativă de apel. 16. Curtea reamintește că regula privind epuizarea căilor de atac interne, prevăzută la art. 35 alineatul (1) din Convenție, se bazează pe ipoteza că ordinul intern oferă o cale de atac eficientă cu privire la încălcarea dreptului comunitar (a se vedea, printre multe altele, Erdodu c. Turcia, 25723/94, § 33, 2000-VI. Or, Curtea a statuat deja că ordinul juridic nu le oferea persoanelor interesate o cale de atac eficientă care să le permită să se plângă de durata unei proceduri ( Konti-Arvaniti c. Grecia, nr 53401/99, §§ 29-30, 10 aprilie 2003). Prin urmare, în cazul în care acest lucru este adevărat, nu există nici o epuizare în cazul în care o cale de atac a fost declarat inadmisibil ca urmare a nerespectării unei formalități (a se vedea, printre multe altele, Ben Salah, Adraqui și Dhaime c. Spania (dec.), 45023/98, CEDO 2000-IV), Curtea nu consideră că este necesar să se pronunțe asupra faptului dacă reclamanții au epuizat în mod valabil căile de atac interne, deoarece, în orice caz, omisiunea lor de a plăti consemnarea prevăzută de lege pentru exercitarea cererii lor nu a avut nicio influență asupra duratei procedurii. Cu alte cuvinte, având în vedere faptul că recursul nu a fost exercitat pentru a se plânge de durata procedurii, nerespectarea formalității în cauză de către reclamanți nu le poate fi reprovocată în contextul prezentei cauze; prin urmare, este necesar să se respingă excepția în cauză. 18. Curtea constată, de asemenea, că motivul întemeiat pe durata procedurii nu este în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea subliniază, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond Perioada care trebuie luată în considerare 19. Curtea ia notă de faptul că procedura a început la 7 iunie 1994, cu sesizarea Tribunalului Administrativ din Etta, și sa încheiat la 13 noiembrie 2000, cu hotărârea nr. 4645/2000 a Tribunalului Administrativ d.e.i. Prin urmare, a durat șase ani, cinci luni și șase zile pentru două grade de instanță. Caracter rezonabil al duratei procedurii 20. Guvernul afirmă că comportamentul părților, care au solicitat în trei rânduri amânarea cauzei în fața instanței administrative de apel, a contribuit în mare măsură la prelungirea duratei acestei proceduri. Guvernul concluzionează că comportamentul instanțelor sesizate nu este critic. 21. Reclamanții susțin că cauza lor nu a fost complexă și că nu au contribuit la prelungirea procedurii. Ei susțin că curtea administrativă a recursului a amânat din oficiu la ședința. 22. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și cel al autorităților competente, precum și domeniul de aplicare al litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII). 23. Curtea constată că cauza nu prezenta nicio dificultate specială. S În plus, Curtea nu poate admite că comportamentul părților poate scuti instanțele administrative sesizate de a se asigura că procesul se desfășoară într-un termen rezonabil. Într-adevăr, spre deosebire de o procedură civilă, care lasă la inițiativa procedurii părților, Curtea consideră că buna desfășurare a unei proceduri administrative în fața instanțelor grecești revine în principal responsabilității instanțelor sesizate care nu sunt obligate de atitudinea celor interesați pentru a avansa în instanță. 24. Curtea reafirmă că este de competența statelor contractante de a-și organiza sistemul judiciar astfel încât instanțele lor să poată garanta dreptul de a obține o decizie definitivă cu privire la contestațiile referitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil într-un termen rezonabil (Comingersoll S.A. c. Portugalia [GC], n 35382/97, § 24, CEDO 2000-IV. Prin urmare, Curtea nu poate considera că o perioadă de timp rezonabilă a trecut în speță. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ÎNCHEIATĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA ÎN REGARDĂ A PROCEDURII 25. Reclamanții se plâng, din perspectiva articolului 6 alineatul (1) din convenție, că nu au beneficiat de un proces echitabil. În special, se plâng că hotărârea pronunțată în primă instanță era ilegală și arbitrară și că litigiul nu le-a respectat interesele, ci pe cele ale adversarului lor, statul. Pe admisibilitate 26. Presupunând chiar că reclamanții au epuizat în mod valabil căile de atac puse la dispoziția lor prin dreptul intern (a se vedea punctul 17 de mai sus), Curtea amintește că, în temeiul articolului 19 din convenție, Curtea are sarcina de a asigura respectarea angajamentelor care rezultă din convenție pentru părțile contractante. În special, nu este de competența sa să cunoască erori de fapt sau de drept presupuse comise de o instanță internă, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților protejate prin convenție (a se vedea, printre altele, García Ruiz c. Spania [GC], n 30544/96, § 28, CEDO 1999-I). În plus, responsabilitatea principală revine autorităților naționale și, în special, instanțelor, instanțelor și instanțelor, instanțelor, instanțelor și instanțelor, instanțelor și instanțelor (a se vedea, printre altele, Streletz, Kessler și Krenz c. Germania [GC], 34044/96, 35532/97 și 44881/98, § 49, CEDH 2001-II). 27. Or, Curtea nu identifică niciun indice derbitrar în desfășurarea procedurii, care a respectat principiul contradictoriei și în cursul căruia reclamanții aveau posibilitatea de a prezenta toate argumentele pentru apărarea cauzei lor. În concluzie, Curtea consideră că, în ansamblu, procedura în litigiu a avut un caracter echitabil, în sensul articolului 6 alin. (1) din Convenție. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. III. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DIN ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL NR. 1 DIN CONVENȚIA 28. Reclamanții se plâng, de asemenea, că respingerea cererii lor de către instanțele sesizate a adus atingere dreptului la respectarea bunurilor lor, astfel cum este garantat prin art. 1 din Protocolul nr privind admisibilitatea 29. Curtea consideră că presupusa creanță a reclamanților nu poate fi considerată drept o "bine" în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea, printre altele, Rafinării Grecești Stran și Stratis Andreadis c. Grecia, Hotărârea din 9 decembrie 1994, seria A, n 301-B). 30. În special, Curtea consideră că, atâta timp cât cauza lor era pendinte în fața instanțelor interne, acțiunea lor nu constituia, în fața reclamanților, niciun drept de creanță, ci numai dreptul la o astfel de creanță. Prin urmare, hotărârile care i-au exonerat pe reclamanți de cererea lor nu au putut avea ca efect privarea de un bun de care erau proprietari. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. IV. PRIVIND LEGAREA DE LA ARTICOLUL 41 DIN CONVENȚIA 31. În conformitate cu art. 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. În plus, acestea solicită 300 EUR fiecare pentru daune morale. 33. Guvernul consideră că Curtea trebuie să excludă cererea pentru prejudicii materiale. În plus, consideră că constatarea încălcării ar constitui în sine o despăgubire suficientă pentru prejudiciile morale. 34. Curtea amintește că constatarea încălcării convenției la care ajunge rezultă exclusiv din necunoașterea dreptului persoanelor interesate de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil În aceste circumstanțe, Comisia nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și orice prejudiciu material de care ar fi avut de suferit reclamanții; prin urmare, acest aspect trebuie respins (Appietto c. Franța, nr 56927/00, § 21, 25 februarie 2003). 35. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea nu ar putea specula cu privire la concluziile la care Curtea administrativă de Primă Instanță ar fi ajuns dacă tribunalul nu ar fi omis să plătească consemnarea prevăzută de lege pentru exercitarea căii de atac (a se vedea punctul 8 de mai sus). Cu toate acestea, Comisia consideră că această omisiune din partea reclamanților în etapa de apel a privat litigiul de orice miză pe care aceasta ar fi putut să o aibă pentru ei. În aceste condiții, Curtea consideră că prejudiciul moral este suficient de remediat prin constatarea încălcării convenției la care aceasta ajunge. Reclamanții solicită, de asemenea, 400 EUR fiecare pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și a Curții. Ele nu produc nicio factură sau notă de plată. 37. Guvernul afirmă că este necesar să se retragă această cerere, deoarece acestea nu au fost reprezentate de un avocat în fața Curții. În plus, acesta observă că suma solicitată nu se bazează pe niciun document justificativ. 38. Conform jurisprudenței constante a Curții, alocarea cheltuielilor și a cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr 31107/96, § 54, CEDH 2000-XI). 39. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în Grecia, Curtea a considerat deja că lungimea unei proceduri ar putea duce la o creștere a cheltuielilor și cheltuielilor de judecată ale reclamantului în fața instanțelor interne și că trebuie, prin urmare, să se țină seama de acestea (a se vedea, printre altele, Hotărârea din 25 iunie 1987, seria A n 119-A, p. 15, § 37). Cu toate acestea, în cazul de față, Curtea constată că reclamanții nu produc nicio factură în ceea ce privește cheltuielile suportate în fața instanțelor sesizate; prin urmare, această parte din pretențiile lor trebuie respinsă. În ceea ce privește cheltuielile efectuate în fața acesteia, Curtea constată că pretențiile reclamanților, care nu erau reprezentate de un avocat, nu sunt nici detaliate, nici însoțite de documentele justificative necesare. Cu toate acestea, nu mai puțin decât în scopul pregătirii prezentei cauze, reclamanții au trebuit să prezinte anumite costuri (Dikme c. Turcia, n 20869/92, § 126, CEDH În consecință, hotărând în mod echitabil, Curtea alocă în comun reclamanților 300 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată legate de procedura urmată în fața acesteia. Interese moratorii 40. Curtea consideră adecvată baza ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii la dobândă a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. Prin aceste motive, Curtea, la L. UNANIMITATE, declară cererea admisibilă în ceea ce privește motivul întemeiat pe durata excesivă a procedurii și inadmisibilă pentru surplusul declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că constatarea încălcării oferă în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de solicitanți A declarat că Statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 300 EUR (trei sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 23 septembrie 2004 în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 77 alineatul (3) din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Peer Lorenzen Modululer Lista reclamanților Theodoros AGATHOS Ioannis ABATZIS Dimitrios APOSTOLAKIS Dimitrios ARGYROPOULOS Georgios ARMENIAKOS Vassilios ASLANIDIS Vassilios THEDOROU Antonis KAPLAS Dimosthenis KARIANAKIS Konstantinos KO Alexandros KROUTALLIS Eleftherios MEGALOGENATEIS Dimitrios MITSOPETROS Michail BAOS Thomas BASLAS Vassilios BENIAS Georgios BOZIOS EVAGELOS BOUGIAS MICHAIL SOFOS AVOUStis SOTIRAKIS Konstantinos SOTIRAKOS Antonios TZEROS Stylianos CHAPSOS Nikolaos CHIONIS Theofilos VLACHOPOULOS Ioannis VOLONAKIS Konstantinos ManeSIS Christos MARKOUOS PAPAGEOORGIOU Stavros PADOMARKAKIS Georgios RAMANTANIS Pavlos CHITIMUS Dimitrios GABIS MICHAIL GEORGAS Georgios THANOPOULOS Ioannis KAKOUTSIS Georgios KALLIS Konstantinos KANTZIKIS EVAGELOS KONTOGIANNIS Nikolaos KOUTOULAKIS PEriklis NIKOLAIDIS Andreas PAPASPYROU Sotiris PAPASOTIRIOU Ioannis TSAKALOS Panagiotis TSITANIS Panagiotis FOTOPOULOS