AFFAIRE NASTOS c. GRECE

SECȚIUNEA I CAUZA NASTOS c. GRECIA (solicitarea nr. 6711/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 15 iulie 2004 DEFINITIVF 10/11/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Nastos c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din dnii Lorenzen președinte C.L. Rozakis Bonello mes Tulkens Vajić Steiner Hajiyev, judecători și ai domnului S. Quesada, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera consiliului la 24 iunie 2004, a fost adoptat la această dată a procedurii A la originea cauzei se află o cerere (n 6711/02) îndreptată împotriva Republicii Elene și al cărei resortisant al acestui stat, dl Efthymios Nastos ( La 6 februarie 2002, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăilor Fundamentale ( În acest sens, președintele Consiliului Judiciar al Uniunii Europene (denumit în continuare "Consiliul Juridic al Uniunii Europene") este reprezentat de delegații agentului său, dl Apessos, consilier pe lângă Consiliul Juridic al Uniunii Europene și dl S. Trekli, auditor pe lângă Consiliul Juridic al Uniunii Europene. La 13 mai 2003, prima secțiune a decis să comunice guvernului obiecțiile care decurg din durata procedurii și din absența unei acțiuni interne efective prin care reclamantul ar fi putut să-și exprime pledoaria cu privire la această durată. În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. DE FAPT, reclamantul s-a născut în 1950 și își are reședința în Atena. La 21 noiembrie 1994, reclamantul sesizează Consiliul cu privire la o acțiune în anulare a unui permis de construcție emis vecinului său de către biroul de urbanism al municipiului d'Ioannina. La data inițială stabilită la 28 noiembrie 1995, a fost ulterior amânată de paisprezece ori la cererea reclamantului. La 12 noiembrie 2001, cauza a fost retrimisă instanței administrative din Ioannina, instanța competentă să soluționeze litigiul de la intrarea în vigoare a legii nr. 2994/2001. Reclamantul a solicitat grefei acestei instanțe să amâne stabilirea unei date de încuviințare pentru a-i permite să găsească un avocat pentru a-l reprezenta, fostul său consiliu fiind decedat. Invocând art. 6 alin. (1) și 17 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge de durata procedurii. Curtea va examina ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Procedura în litigiu a început la 21 noiembrie 1994 și este, probabil, încă în curs de desfășurare în fața instanței administrative de apel din Ioannina. Prin urmare, a durat până în prezent mai mult de nouă ani și șase luni. Cu privire la admisibilitate Curtea constată că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Guvernul a afirmat că comportamentul reclamantului, care a înmulțit cererile de amânare, a contribuit în mare măsură la prelungirea duratei acestei proceduri. Guvernul concluzionează că comportamentul instanțelor sesizate nu este critic. 11. Reclamantul susține că cauza sa are o durată excesivă, pentru care nu poate fi tras la răspundere. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se face recurs apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul recurentei și cel al autorităților competente, precum și de sfera litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). 13. Pe de altă parte, numai încetinitorii imputabili autorităților judiciare competente pot determina o depășire a termenului rezonabil contrar Convenției. 14. Curtea constată că cauza nu prezenta dificultăți speciale. Cu toate acestea, Curtea nu poate admite că conduita acestuia a scutit instanțele administrative sesizate de obligația de a se asigura că procesul are loc într-un termen rezonabil. Într-adevăr, spre deosebire de o procedură civilă, care lasă la inițiativa procedurii părților, Curtea consideră că buna desfășurare a unei proceduri administrative în fața instanțelor grecești este în principal responsabilitatea instanțelor sesizate care nu sunt legate de relația celor interesați pentru a avansa în fața instanțelor elene 15. Curtea reafirmă că este de competența statelor contractante de a-și organiza sistemul judiciar astfel încât instanțele lor să poată garanta dreptul de a obține o decizie definitivă cu privire la contestațiile referitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil într-un termen rezonabil (Comingersoll S.A. c. Portugalia [GC], n 35382/97, § 24, CEDO 2000-IV. Prin urmare, Curtea nu poate considera că o perioadă de timp totală a trecut în speță. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 13 DIN CONVENȚIE 16. Reclamantul susține, de asemenea, o încălcare a articolului 13 din Convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Cu privire la admisibilitatea 17. Curtea constată că aceasta nu este în mod evident greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea arată, de asemenea, că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv d , aceasta a considerat că interpretarea corectă a articolului 13 este că .................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Pe de altă parte, Curtea a avut deja ocazia să constate că ordinul juridic nu le oferea persoanelor interesate o cale de atac efectivă în sensul articolului 13 din Convenție, care le permitea să se plângă de durata unei proceduri (konti-Arvaniti c. Grecia, nr 5340/99, §§ 29-30, 10 aprilie 2003).În speță, Curtea nu face distincție între niciun motiv de s . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 13 din Convenție din cauza absenței în dreptul intern a unei căi de atac care i-a permis reclamantului să obțină sancțiunea dreptului său de a-și vedea cauza în mod direct într-o perioadă de timp rezonabilă, în sensul articolului 6 1 din Convenție. III. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 22. Reclamantul a solicitat în formularul cererii sale suma de 500 1000 de euro fără a aduce nicio justificare. În schimb, el nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă în observațiile sale scrise privind fondul cauzei, deși, în scrisorile adresate consiliului său la 15 mai și 17 octombrie 2003, atenția sa a fost atrasă asupra articolului 60 din Regulamentul Curții, care prevede că orice cerere de satisfacție echitabilă în temeiul articolului 41 din Convenție trebuie prezentată în observațiile scrise privind fondul. Prin urmare, având în vedere lipsa unui răspuns, în termenele stabilite, la scrisorile menționate anterior, Curtea apreciază că nu are loc nici o plată în temeiul articolului 41 din Convenție ( Willekens c. Belgia, nr. 50859/99, § 27, 24 aprilie 2003 Konstantopoulos AE și alții c. Grecia, nr. 58634/00, § 35, 10 iulie 2003 Interoliva ABEE c. Grecia, nr. 58642/00, § 35, 10 iulie 2003 Litozalis c. Grecia , n 62771/00 , § 34, 5 februarie 2004 Palaska c. Grecia , n 8694/02 , § 23, 19 mai 2004). Prin aceste motive, CURȚA, LA Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 15 iulie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Peer Lorenzen Modululr Adjunct Președinte

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE NASTOS c. GRÈCE

(Requête n

o

6711/02)

ARRÊT

STRASBOURG

15 juillet 2004

DÉFINITIF

10/11/2004

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Nastos c. Grèce,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

P.

Lorenzen

,

président

,

C.L.

Rozakis

,

G.

Bonello

,

M

mes

F.

Tulkens

,

N.

Vajić

,

E.

Steiner

,

M.

K.

Hajiyev,

juges

,

et de M. S.

Quesada,

greffier adjoint de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 24 juin 2004,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

6711/02) dirigée contre la République hellénique et dont un ressortissant de cet Etat, M.

Efthymios Nastos («

le requérant

»), a saisi la Cour le 6 février 2002 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant est représenté par M

e

P. Miliarakis, avocat à au barreau d’Athènes. Le gouvernement grec («

le Gouvernement

») est représenté par les délégués de son agent, M. M. Apessos, conseiller auprès du Conseil Juridique de l’Etat et M

me

S. Trekli, auditrice auprès du Conseil Juridique de l’Etat.

3.

Le 13 mai 2003, la première section a décidé de communiquer au Gouvernement les griefs tirés de la durée de la procédure et de l’absence de recours interne effectif au travers duquel le requérant aurait pu formuler son grief relatif à cette durée. Se prévalant des dispositions de l’article 29 § 3, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de l’affaire.

EN FAIT

4.

Le requérant est né en 1950 et réside à Athènes.

5.

Le 21 novembre 1994, le requérant saisit le Conseil d’Etat d’un recours en annulation d’un permis de construire délivré à son voisin par le bureau d’urbanisme de la municipalité d’Ioannina. L’audience, initialement fixée au 28 novembre 1995, fut par la suite reportée à quatorze reprises à la demande du requérant.

6.

Le 12 novembre 2001, l’affaire fut renvoyée devant la cour administrative d’appel d’Ioannina, juridiction compétente pour connaître du litige depuis l’entrée en vigueur de la loi n

o

2944/2001. Le requérant demanda au greffe de cette juridiction de retarder la fixation d’une date d’audience afin de lui permettre de trouver un avocat pour le représenter, son ancien conseil étant décédé. L’audience fut finalement fixée au 12

novembre 2003. Les parties n’ont pas informé la Cour de l’issue de la procédure.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

7.

Invoquant les articles 6 § 1 et 17 de la Convention et 1 du Protocole n

o

1, le requérant se plaint de la durée de la procédure. La Cour examinera le grief sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, disposition pertinente en l’espèce. Celle-ci est ainsi libellée

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

8.

La procédure litigieuse a débuté le 21 novembre 1994 et est probablement encore pendante devant la cour administrative d’appel d’Ioannina. Elle a donc duré à ce jour plus de neuf ans et six mois.

A.

Sur la recevabilité

9.

La Cour constate que le grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs que celui-ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.

B.

Sur le fond

10.

Le Gouvernement affirme que le comportement du requérant, qui a multiplié les demandes d’ajournement, a largement contribué à prolonger la durée de cette procédure. Le Gouvernement conclut que le comportement des juridictions saisies n’encourt aucune critique.

11.

Le requérant affirme que son affaire connut une durée excessive, pour laquelle il ne saurait être tenu responsable.

12.

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement de la requérante et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,

Frydlender c. France

[GC], n

o

30979/96, § 43, CEDH 2000-VII).

13.

Par ailleurs, seules les lenteurs imputables aux autorités judiciaires compétentes peuvent amener à constater un dépassement du délai raisonnable contraire à la Convention.

14.

La Cour observe que l’affaire ne présentait pas de difficulté particulière. S’il est vrai que le requérant n’a pas fait preuve de diligence dans la conduite de l’affaire, la Cour ne saurait toutefois admettre que le comportement de celui-ci ait pu dispenser les juridictions administratives saisies de veiller à ce que le procès se déroule dans un délai raisonnable. En effet, à la différence d’une procédure civile, qui laisse l’initiative de la procédure aux parties, la Cour estime que le bon déroulement d’une procédure administrative devant les juridictions grecques relève principalement de la responsabilité des juridictions saisies qui ne sont pas liées par l’attitude des intéressés pour faire avancer l’instance.

15.

La Cour réaffirme qu’il incombe aux Etats contractants d’organiser leur système judiciaire de telle sorte que leurs juridictions puissent garantir à chacun le droit d’obtenir une décision définitive sur les contestations relatives à ses droits et obligations de caractère civil dans un délai raisonnable (

Comingersoll S.A. c. Portugal

[GC], n

o

35382/97, §

24, CEDH 2000-IV). Dès lors, la Cour ne saurait estimer «

raisonnable

» la durée globale écoulée en l’espèce.

Partant, il y a eu violation de l’article

6 §

1 de la Convention.

II.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 13 DE LA CONVENTION

16.

Le requérant allègue également une violation de l’article 13 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.

»

A.

Sur la recevabilité

17.

La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs que celui-ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.

B.

Sur le fond

18.

Le Gouvernement affirme que cette disposition n’a pas été enfreinte.

19.

La Cour rappelle que, dans l’affaire

Kudla

, elle a jugé que l’interprétation correcte de l’article 13 est que «

cette disposition garantit un recours effectif devant une instance nationale permettant de se plaindre d’une méconnaissance de l’obligation, imposée par l’article 6 § 1, d’entendre les causes dans un délai raisonnable

» (

Kudla c. Pologne

[GC], n

o

30210/96, § 156, CEDH 2000-XI).

20.

Par ailleurs, la Cour a déjà eu l’occasion de constater que l’ordre juridique hellénique n’offrait pas aux intéressés un recours effectif au sens de l’article 13 de la Convention leur permettant de se plaindre de la durée d’une procédure (

Konti-Arvaniti c. Grèce

, n

o

53401/99, §§ 29-30, 10

avril 2003). La Cour ne distingue en l’espèce aucune raison de s’écarter de cette jurisprudence, d’autant plus que le Gouvernement n’affirme pas que l’ordre juridique hellénique fût entre-temps doté d’une telle voie de recours.

21.

Dès lors, la Cour estime qu’en l’espèce il y a eu violation de l’article

13 de la Convention en raison de l’absence en droit interne d’un recours qui eût permis au requérant d’obtenir la sanction de son droit à voir sa cause «

entendue dans un délai raisonnable

», au sens de l’article 6

§

1 de la Convention.

III.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

22.

Le requérant avait réclamé dans le formulaire de sa requête la somme de 500

000 euros sans produire aucun justificatif. En revanche, il n’a présenté aucune demande de satisfaction équitable dans ses observations écrites sur le fond de l’affaire bien que, dans les lettres qui ont été adressées à son conseil les 15 mai et 17 octobre 2003, son attention fût attirée sur l’article 60 du règlement de la Cour qui dispose que toute demande de satisfaction équitable au titre de l’article 41 de la Convention doit être exposée dans les observations écrites sur le fond. Partant, étant donné l’absence de réponse, dans les délais fixés, aux lettres susmentionnées, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu d’octroyer de somme au titre de l’article 41 de la Convention (

Willekens c. Belgique

, n

o

50859/99, §

27, 24 avril 2003

;

Konstantopoulos AE et autres c. Grèce

, n

o

58634/00, §

35, 10

juillet 2003

;

Interoliva ABEE c. Grèce

, n

o

58642/00, § 35, 10

juillet 2003

;

Litoselitis c. Grèce

, n

o

62771/00, § 34, 5 février 2004

;

Palaska c. Grèce

, n

o

8694/02, §

23, 19 mai 2004).

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention

;

3.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 13 de la Convention

;

4.

Rejette

la demande de satisfaction équitable.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 15 juillet 2004 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Santiago

Quesada

Peer

Lorenzen

Greffier adjoint

Président