CtEDO 11.01.2001 Auto

INOCÊNCIO v. PORTUGAL

RESPONDENT
PRT
HOTĂRÂRE
11.01.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
INOCÊNCIO v. PORTUGAL (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

Reclamantul [Aníbal Armando Inocêncio] este un național portughez care s-a născut în 1935 și trăiește la Covilhã (Portugal). El este avocat și a acționat personal în fața Curții. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 20 noiembrie 1995, Consiliul Municipal Covilhã a hotărât să impună o amendă administrativă (coima) de 500.000 de escudoi portughezi (PTE) reclamantului pentru desfășurarea lucrărilor pe casa sa fără a obține permisul de construcție necesar – o infracțiune administrativă (contra-ordenação) în temeiul decretului legislativ nr. 445/91. La 11 decembrie 1995, reclamantul a contestat această decizie în Curtea de District Covilhã. La 16 martie 1996, Curtea de District a susținut amendă; cu toate acestea, decizia sa a fost anulată de Curtea de Apel Coimbra (Tribunal da Relação) într-o hotărâre din 25 septembrie 1996, din cauza faptului că avocatul de stat nu a fost prezent la ședința în Curtea de District Covilhã. Într-o hotărâre din 9 decembrie 1996, judecătorul Curții de District Covilhã a încheiat procesul de audiere la 6 februarie 1997 și a solicitat reclamantului să numească un avocat, declarând că „nu este acceptabil să se desfășoare propriul caz în cadrul procedurii penale”. La 9 ianuarie 1997, reclamantul a interzis o încălcare a articolului 6 § 3 litera (c) din convenție. În ordinea din 4 februarie 1997, judecătorul a declarat recursul admisibil și a hotărât că nu ar trebui să fie ascultat de instanța de apel până la adoptarea unei decizii cu privire la fondul cazului. În ședința din 6 februarie 1997 judecătorul, menționând că reclamantul a fost absent și având în vedere că prezența sa este necesară, a suspendat audierea până la 27 februarie 1997. În audierea din 27 februarie 1997, judecătorul, menționând că reclamantul se afla în secțiunea din sala de judecată rezervată pentru avocați, i-a cerut să își ia locul în doc. Reclamantul a răspuns că este avocat și a reafirmat intenția de a-și conduce propriul caz. Judecătorul i-a cerut din nou să își preia locul în doc și, atunci când reclamantul a refuzat din nou să facă acest lucru, a decis să-l excludă din sala de judecată și să-l numească pe dl P.C. ca avocat oficial de apărare. Dl P.C. solicită o suspendare de cinci minute pentru a se confrunta cu reclamantul, iar judecătorul i-a permis cererea. Odată ce s-a încheiat acest timp, audierea a reluat în absența reclamantului. După ce a auzit dovezi de la un martor și adresele avocatului de stat și a avocatului pentru apărare, judecătorul a ordonat reclamantului să se întoarcă la sala de judecată și a pronunțat hotărârea, susținând amenzile PTE 500.000. La 14 martie 1997, reclamantul, acționând în persoană, a interzis această decizie la Curtea de Apel Coimbra. El a susținut, în special, că dreptul său de a se apăra în persoană a fost încălcat și a declarat, de asemenea, că instanța nu a auzit dovezi de la cei doi martori chemați de el și a susținut că aceasta a constituit o încălcare suplimentară a drepturilor sale de apărare. Într-o hotărâre din 11 februarie 1998, Curtea de Apel a respins acest recurs și cel pe care l-a depus la 9 ianuarie 1997. Acesta a declarat, printre altele: „... Este încă acceptat în general – și această instanță a deținut în mod constant ... – că acuzatul trebuie asistat de avocat... Scopul apărării în cadrul procedurii penale nu este doar de a ajuta acuzații, ci și de a servi interesele justiției... art. 64 din Codul de Procedură Penală presupune că un acuzat nu se poate apăra personal; această afirmație a fost deja susținută de această Curte de Apel și de Curtea de Apel de la Lisabona... Chiar și în cazul în care acuzatul a avut o formare juridică adecvată, legea statutului îl impune să fie asistat de consilier, care va fi obligat să își păstreze atenția, deoarece se poate presupune că acuzatul va prezenta un anumit grad de agitație care ar fi dăunător pentru cazul său și pentru administrarea corectă a justiției... Rezultă că, în cazul în care trebuie luate măsuri puramente tehnice de apărare, avocatul nu poate fi înlocuit de acuzat, chiar dacă acesta din urmă este un avocat. În cazul instant, recursul nu a fost depus de avocat pentru apărare; prin urmare, nu poate fi întreprins.” Nici un recurs nu impune această decizie. Decretul legislativ nr. 445/91 din 20 noiembrie 1991 privind normele care reglementează lucrările de construcție de către persoanele private au făcut ca infracțiune administrativă să efectueze lucrările pe o casă fără a obține permisul relevant de la consiliul local (art. 54 § 1 litera (a)). În temeiul articolului 54 § 2, amendă administrativă maximă care ar putea fi impusă pentru încălcarea acestei dispoziții a fost de 20 000 000 de PTE. Regulile care reglementează infracțiunile administrative sunt stabilite în decretul legislativ nr. 433/82 din 27 octombrie 1982. art. 1 din decretul legislativ definește o infracțiune administrativă ca un act ilegal și reproșabil (censurável), contravenind o dispoziție juridică care pune infractorul în aplicare o amendă administrativă. Valoarea amenzii trebuie determinată în fiecare caz prin referire la gravitatea infracțiunii, gradul de vinovăție (culpa) atribuit infractorului, circumstanțele financiare ale infractorului și beneficiul financiar pe care l-a obținut de la efectuarea actului ilegal în cauză (art. 18). Amenzile administrative nu pot fi înlocuite în niciun caz cu o sentință de custodie. În cele din urmă, decretul legislativ nr. 433/82 prevede că codul penal și codul de procedură penală trebuie să se aplice, pe bază subsidiară, în ceea ce privește aspectele procedurale. art. 32 din Constituție, intitulat „Securitatea în procedurile penale”, prevede la alineatul (8) că persoanele acuzate în procedurile referitoare la o infracțiune administrativă trebuie să fie autorizate să își exercite drepturile de apărare.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă