MOLINARIS contre l'ITALIE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA interogării nr. 51650/99 prezentată de Liliana și Laura Molinaris împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 13 februarie 2001 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte Fuhrmann Kūris Tulkens Jungwiert Sir Nicolas Bratza Traja judecători Dolle grefiere de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 1 iulie 1996 și înregistrată la 6 octombrie 1999 După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentele sunt resortisante italiene, născute în 1949, 1959 și, respectiv, reședința la Pagnacco (Udine). Ele sunt reprezentate în fața Curții de către domnul Angela De Monte Nusi, avocată la Udine.

La 14 ianuarie 1983, dl R.M. a numit municipalitatea P. în fața tribunalului din D.Udine pentru a face să se constate că o parte de drum care permite accesul la proprietatea reclamantului era deținută de municipalitate și că, prin urmare, domnul F. nu putea închide accesul la aceasta. Acuzarea a început la 28 februarie 1983. Lanțul din 27 iunie 1983 a fost dat în judecată la 2 aprilie 1984. Din cele 15 audieri stabilite între această dată și 4 noiembrie 1991, o intervenție voluntară a dlui F. în procedură, una a fost inițiată din oficiu, două la cererea părților, patru au avut legătură cu o expertiză și alte șapte alte mijloace de probă, inclusiv audierea martorilor și schimbul de memorii. R.M.

a informat judecătorul cu privire la decesul clientului său și judecătorul cu privire la punerea în funcție a întrerupt procedura. La 24 aprilie 1992, recurentele s-au constituit în procedura de moștenire a domnului R.M. și judecătorul de punere în funcțiune a fixat la sonda următoare la 5 octombrie 1992. Din cele patru audieri care au avut loc între această dată și 24 ianuarie 1994, două au fost puse la dispoziția părților și două au făcut schimb de memorii. L Această audiere și cei doi care au urmat până la 12 noiembrie 1998 au fost repuși la dispoziție pentru a permite părților să-și finalizeze acordul. La 12 noiembrie 1998, judecătorul a constatat acordul între părți și a anulat procedura.

Hotărârea recurentelor se referă la durata procedurii în litigiu. Această procedură, care a început la 14 ianuarie 1983 și se încheie la 12 noiembrie 1998, a durat aproximativ 15 ani și 10 luni pentru o instanță. Potrivit recurentelor, durata procedurii nu îndeplinește cerința termenului rezonabil (art. 6 alineatul (1) din convenție). Curtea consideră că, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și care intră în litigiul pentru solicitant), și având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa, acest Õ trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, S. Dolle J.-P.

Costa Moduler Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 51650/99 présentée par Liliana et Laura Molinaris contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 13 février 2001 en une chambre composée de MM. J.-P. Costa , président , W. Fuhrmann , P. Kūris , M me F. Tulkens , M. K. Jungwiert , Sir Nicolas Bratza , M. K. Traja , juges , et de M me S. Dollé , greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 1er juillet 1996 et enregistrée le 6 octobre 1999 ; Après avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérantes sont des ressortissantes italiennes, nées respectivement en 1949, 1959 et résidant à Pagnacco (Udine). Elles sont représentées devant la Cour par M e Angela De Monte Nussi, avocate à Udine.

Le 14 janvier 1983, M. R.M. assigna la municipalité de P. devant le tribunal d’Udine afin de faire constater qu’une portion de route permettant l’accès à la propriété du demandeur appartenait à la municipalité et que M. F. ne pouvait donc en barrer l’accès. La mise en état de l’affaire commença le 28 février 1983. L’audience du 27 juin 1983 fut renvoyée d’office au 2 avril 1984. Des quinze audiences fixées entre cette date et le 4 novembre 1991, une concerna l’intervention volontaire de M. F. dans la procédure, une fut renvoyée d’office, deux à la demande des parties, quatre eurent trait à une expertise et sept d’autres moyens de preuves, notamment l’audition de témoin et l’échange de mémoires.

A l’audience du 4 novembre 1991, le conseil de M. R.M. informa le juge du décès de son client et le juge de la mise en état interrompit la procédure. Le 24 avril 1992, les requérantes se constituèrent dans la procédure en tant qu’héritières de M. R.M. et le juge de la mise en état fixa l’audience suivante au 5 octobre 1992. Des quatre audiences qui eurent lieu entre cette date et le 24 janvier 1994, deux furent remises à la demande des parties et deux concernèrent l’échange de mémoires. L’audience du 23 mai 1994 fut renvoyée d’office au 27 novembre 1995. Les parties obtinrent un report de l’audience car elles essayaient de parvenir à un règlement amiable de l’affaire. L’audience du 11 mars 1996 fut renvoyée d’office au 13 octobre 1997. Cette audience et les deux qui suivirent jusqu’au 12 novembre 1998 furent remises pour permettre aux parties de finaliser leur accord.

Le 12 novembre 1998, le juge constata l’accord entre les parties et prononça l’extinction de la procédure. EN DROIT Le grief des requérantes porte sur la durée de la procédure litigieuse. Cette procédure, qui a débuté le 14 janvier 1983 et s’est terminée le 12 novembre 1998, a duré environ quinze ans et dix mois pour une instance. Selon les requérantes, la durée de la procédure ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable » (article 6 § 1 de la Convention). Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. La Cour estime qu’à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de « délai raisonnable » (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes et enjeu du litige pour le requérant), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

DÉCLARE LA REQUÊTE RECEVABLE

, tous moyens de fond réservés. S. Dollé J.-P. Costa Greffière Président