MENEGHINI contre l'ITALIE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 5167/99 prezentate de Elio Meneghini împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 13 februarie 2001 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte Fuhrmann Kūris Tulkens Jungwiert Sir Nicolas Bratza Traja judecători Dolé grefiere de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 6 martie 1998 și înregistrată la 6 octombrie 1999 După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOARE Reclamantul este un resortisant italian, născut în 1931 și rezident la Milano. La 27 noiembrie 1992, reclamantul a depus o acțiune la grefa instanței judecătorești din statul Alessandria, în calitate de judecător al muncii, împotriva societății în nume colectiv S. în lichidare și a societății cu răspundere limitată E. Reclamantul a susținut că a lucrat la societățile respective și a urmărit să obțină plata diferitelor sume cu titlu de provizioane, contribuții sociale și indemnizații de încheiere a contractului. iulie 1993 a avut loc audierea martorilor. La 28 octombrie 1993, părțile au solicitat o trimitere și judecătorul a amânat cauza la 17 martie 1994. Această audiere a fost amânată din oficiu la 13 octombrie 1994 deoarece instanța din instanță era bolnavă. La o dată nespecificată, una dintre părți a prezentat o cerere pentru ca data la care a avut loc rejudecarea să fie avansată. În iulie 1994, părțile au solicitat o trimitere pentru a examina toate documentele depuse la dosar. La 1 august 1994, judecătorul judecător a numit un expert, care a depus jurământul la 7 Septembrie 1994. La 6 aprilie 1995, părțile au solicitat o trimitere, deoarece expertul nu a depus încă la grefa raportul de competență. La 29 iunie 1995, judecătorul a ordonat biroului de impozite să depună la dosar un document. La 5 decembrie 1995, instanța a declarat că a încetat procedura din cauza falimentului societății cu răspundere limitată E. La 11 aprilie 1996, reclamantul a reînceput procedura. La 14 noiembrie 1996, lichidatorul falimentului societății E. a excipat de la incompetența instanței judecătorești. Prin hotărârea din 8 mai 1997, al cărei text a fost depus la grefa din 12 mai 1997, judecătorul a declarat incompetența sa de a decide în instanța judecătorească în cauza pe care reclamanta a pronunțat-o împotriva societății care a intrat în faliment între timp și a stabilit un termen de 30 de zile pentru reluarea procedurii în fața tribunalului din Alessandria. Printr-o altă hotărâre din 13 noiembrie 1997, al cărui text a fost depus la grefă la 21 noiembrie 1997, instanța judecătorească a făcut parțial dreptul la cererea reclamantului împotriva societății în nume colectiv S. ÎN DREPT Prima cauză a reclamantului se referă la durata procedurii în litigiu. Această procedură, care a început la 27 noiembrie 1992 și s.c. a fost încheiată la 21 noiembrie 1997, a durat mai mult de patru ani și unsprezece luni pentru o instanță. Potrivit reclamantului, durata procedurii nu îndeplinește cerința termenului rezonabil (art. 6 alineatul (1) din convenție). Curtea consideră că, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente și imputarea litigiului pentru solicitant), și având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa, acest Õ trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Reclamantul se plânge, de asemenea, de faptul că hotărârea de primă instanță nu a reglementat situația sa în cadrul Securității Sociale. Curtea observă că nu este chemată să se pronunțe cu privire la acest aspect. Reclamantul a omis să facă apel, prin urmare, nu a epuizat, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din convenție, căile de atac interne care îi erau deschise în dreptul italian. În cele din urmă, reclamantul se plânge că avocatul său nu l-ar fi reprezentat bine și ar fi solicitat o notă de plată excesivă. Curtea consideră că, având în vedere faptul că această chestiune este adresată unui particular, el este incompatibil rațional personae cu dispozițiile convenției și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, DECLARĂ RECEVALABILA RECURSĂRII CU PRIVIRE LA PLĂȚILE PE CARE le-a formulat reclamantul cu privire la durata excesivă a procedurii inițiate la 27 noiembrie 1992 în fața instanței judecătorești din Alessandria, toate mijloacele de fond rezervate care arată revendicarea IRRECEVABILĂ pentru surplus. S. Dolle J.-P. Costa Module Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 51677/99

présentée par Elio Meneghini

contre l’Italie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 13

février

2001 en une chambre composée de

MM.

J.-P.

Costa

,

président

,

W.

Fuhrmann

,

P.

Kūris

,

M

me

F.

Tulkens

,

M.

K.

Jungwiert

,

Sir

Nicolas

Bratza

,

M.

K.

Traja

,

juges

,

et

de

M

me

S.

Dollé

,

greffière de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 6 mars 1998 et enregistrée le 6

octobre

1999

;

Après avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant est un ressortissant italien, né en 1931 et résidant à Milan.

Le 27 novembre 1992, le requérant déposa un recours au greffe du juge d’instance d’Alessandria, faisant fonction de juge du travail, à l’encontre de la société en nom collectif S. en liquidation et de la société à responsabilité limitée E. Le requérant alléguait avoir travaillé auprès desdites sociétés et visait à obtenir le paiement de différentes sommes à titre de provisions, cotisations sociales et indemnité de fin de contrat.

La mise en état de l’affaire commença le 22 janvier 1993. Les 8 avril, 16

juin et 27

juillet 1993 eut lieu l’audition de témoins. Le 28 octobre 1993, les parties demandèrent un renvoi et le juge ajourna l’affaire au 17 mars 1994. Cette audience fut reportée d’office au 13

octobre 1994 car le juge d’instance était malade. A une date non précisée, une des parties présenta une demande tendant à ce que la date de l’audience fût avancée. Les 5 mai et 27

juillet 1994 les parties demandèrent un renvoi afin d’examiner tous les documents versés au dossier. Le 1

er

août 1994, le juge d’instance nomma un expert, qui prêta serment le 7

septembre 1994. Le 6 avril 1995, les parties demandèrent un renvoi car l’expert n’avait pas encore déposé au greffe le rapport d’expertise. Le 29 juin 1995, le juge ordonna au bureau des impôts de verser au dossier un document.

Le 5 décembre 1995, le juge d’instance déclara l’interruption de la procédure en raison de la mise en faillite de la société à responsabilité limitée E. Le 11 avril 1996, le requérant reprit la procédure. Le 14 novembre 1996, le syndic de la faillite de la société E. excipa de l’incompétence du juge d’instance. La mise en état commença le 21

novembre

1996.

Par un jugement du 8 mai 1997, dont le texte fut déposé au greffe le 12 mai 1997, le juge d’instance déclara son incompétence à décider dans l’affaire entamée par le requérant à l’encontre de la société entre-temps mise en faillite et fixa un délai de trente jours pour la reprise de la procédure devant le tribunal d’Alessandria. Par un autre jugement du 13

novembre 1997, dont le texte fut déposé au greffe le 21 novembre 1997, le juge d’instance fit en partie droit à la demande du requérant à l’encontre de la société en nom collectif S.

EN DROIT

1.

Le premier grief du requérant porte sur la durée de la procédure litigieuse. Cette procédure, qui a débuté le 27 novembre 1992 et s’est terminée le 21 novembre 1997, a duré plus de quatre ans et onze mois pour une instance.

Selon le requérant, la durée de la procédure ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

» (article 6 § 1 de la Convention). Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

La Cour estime qu’à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence en matière de «

délai raisonnable

» (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes et enjeu du litige pour le requérant), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond.

2.

Le requérant se plaint également du fait que le jugement de première instance n’a pas régularisé sa situation auprès de la Sécurité Sociale.

La Cour observe qu’elle n'est pas appelée à se prononcer sur ce grief. Le requérant ayant omis d’interjeter appel, il n'a, dès lors, pas épuisé, conformément à l'article 35 § 1 de la Convention, les voies de recours internes qui lui étaient ouvertes en droit italien. Il s'ensuit que ce grief doit être rejeté conformément à l'article 35 § 4 de la Convention.

3.

Le requérant se plaint enfin du fait que son avocat ne l’aurait pas bien représenté et aurait demandé une note d’honoraires excessive. La Cour estime que, ce grief étant adressé à l’encontre d’un particulier, il est incompatible

ratione personae

avec les dispositions de la Convention et doit être rejeté conformément à l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

DÉCLARE LA REQUÊTE RECEVABLE

quant au grief tiré par le requérant de la durée excessive de la procédure engagée le 27 novembre 1992 devant le juge d’instance d’Alessandria, tous moyens de fond réservés

;

DÉCLARE LA REQUÊTE IRRECEVABLE

pour le surplus.

S. Dollé

J.-P. Costa

Greffière

Président