Suntharam împotriva Țărilor de Jos

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 57881/00 de către Jeyam SUNTHARAM împotriva Țărilor de Jos Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 13 februarie 2001 în calitate de Cameră compusă de dna Președintă Palm Thomassen Gaukur Jörundsson Türmen Bîrsan Casadevall Maruste și dl M. O’Boyle Având în vedere cererea de mai sus introdusă la 12 mai 2000 și înregistrată la 6 iunie 2000, având în vedere măsura intermediară indicată guvernului contestat în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și răspunsul prezentat de solicitant, având în vedere deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul este un cetățean din Sri Lanka de origine tamilă, născut în 1977 și, la momentul introducerii cererii, care trăiește în Țările de Jos.

El este reprezentat în fața Curții de către dl R. Heringa, un avocat practicant în Alkmaar. Circumstanțele cauzei Cauza, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a părăsit Sri Lanka la 28 aprilie 1997 și a sosit la 1 mai 1997 în Țările de Jos unde a solicitat azil sau, în mod alternativ, un permis de reședință pentru motive umanitare convingătoare. La 9 ianuarie 1998, cererea de azil a fost respinsă de secretarul de stat al Justiției ( Staatssecretaris van Justitie ). La 16 martie 1998, reclamantul a fost informat că el nu a fost autorizat să rămână în Țările de Jos în așteptarea procedurii cu privire la obiecția sa. La 26 martie 1996, reclamantul a solicitat președintele Curții Regionale de la Haga (Arrondissementsrechtbank) ) așezând în Zwolle pentru a emite o injuncție privind expulzarea sa în așteptarea procedurii de opoziție.

La 30 iunie 1998, reclamantul a depus un recurs la Curtea Regională de la Haga împotriva eșecului secretarului de stat de a-și determina obiecția în timp util. În decizia sa din 29 septembrie 1998, Curtea Regională de la Haga a ordonat Secretarului de Stat să stabilească obiecția reclamantului în termen de zece săptămâni. În aceeași zi, Președintele Curții de District de la Haga a acordat reclamantului cererea de injuncție cu privire la expulzarea sa. La 11 decembrie 1998, reclamantul a depus un nou recurs la Curtea Regională de la Haga împotriva eșecului secretarului de stat în timp util pentru a-și determina obiecția. În decizia sa din 8 aprilie 1999, Curtea Regională de la Haga a ordonat Secretarului de Stat să stabilească obiecția reclamantului în termen de șase săptămâni, impunend o amendă nejustificată de 250 de flori Țările de Jos pentru fiecare zi că secretarul de Stat nu a respectat această hotărâre.

La 4 iunie 1999, secretarul de stat a respins obiecția reclamantului împotriva hotărârii din 9 ianuarie 1998. La 30 iunie 1999, reclamantul a depus un recurs la Curtea Regională de la Haga ședința în Zwolle. În urma unei audieri de la 13 decembrie 1999, Curtea regională a respins recursul la 28 ianuarie 2000. Reclamantul se plânge că, dacă autoritățile Țărilor de Jos ar expulza-l în Sri Lanka, ar fi expus unui risc real și personal de a fi supus unui tratament contrar articolului 3 din Convenție. DREPTUL reclamantului se plânge că autoritățile Țărilor de Jos ar încălca drepturile sale în temeiul articolului 3 din Convenție dacă ar fi să-l deporteze în Sri Lanka.

art. 3 din Convenție se citește după cum urmează: „Nimeni nu poate fi supus unei torturi sau unui tratament sau pedepsei inumane sau degradante.” Guvernul susține că reclamantul a părăsit instalațiile de primire ale reclamanților de azil olandezi pentru o destinație necunoscută și a evadat obligația sa de a raporta autorităților. Din 18 mai 2000, autoritățile Țărilor de Jos nu sunt conștienți de locul în care se află reclamantul. Reprezentantul reclamantului a informat Curtea la 16 noiembrie 2000 că nu mai este în contact cu reclamantul și că, în conformitate cu informațiile primite de el, reclamantul a părăsit Olanda pentru o altă țară. În aceste circumstanțe, Curtea constată că reclamantul nu intenționează să-și continue cererea.

În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită continuarea examinării cererii. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă cererea din lista de cazuri.

FIRST SECTION

DECISION Application no. 57881/00 by Jeyam SUNTHARAM against the Netherlands The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 13 February 2001 as a Chamber composed of Mrs E. Palm , President , Mrs W. Thomassen , Mr Gaukur Jörundsson , Mr R. Türmen , Mr C. Bîrsan , Mr J. Casadevall , Mr R. Maruste , judges , and Mr M. O’Boyle , Section Registrar , Having regard to the above application introduced on 12 May 2000 and registered on 6 June 2000, Having regard to the interim measure indicated to the respondent Government under Rule 39 of the Rules of Court, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the reply submitted by the applicant, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant is a Sri Lankan citizen of Tamil origin, born in 1977 and, at the time of the introduction of the application, living in the Netherlands.

He is represented before the Court by Mr R. Heringa, a lawyer practising in Alkmaar. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant left Sri Lanka on 28 April 1997 and arrived on 1 May 1997 in the Netherlands where he applied for asylum or, alternatively, a residence permit on compelling humanitarian grounds. On 9 January 1998, the applicant’s asylum request was rejected by the State Secretary of Justice ( Staatssecretaris van Justitie ). The applicant filed an objection ( bezwaar ) against this decision. On 16 March 1998, the applicant was informed that he was not allowed to remain in the Netherlands pending the proceedings on his objection.

On 26 March 1996, the applicant requested the President of the Hague Regional Court ( Arrondissementsrechtbank ) sitting in Zwolle to issue an injunction on his expulsion pending the objection proceedings. On 30 June 1998, the applicant filed an appeal with the Hague Regional Court against the failure of the State Secretary to determine his objection timely. In its decision of 29 September 1998, the Hague Regional Court ordered the State Secretary to determine the applicant’s objection within ten weeks. On the same day, the President of the Hague District Court granted the applicant’s request for an injunction on his expulsion. On 11 December 1998, the applicant filed a new appeal with the Hague Regional Court against the State Secretary’s failure timely to determine his objection.

In its decision of 8 April 1999, the Hague Regional Court ordered the State Secretary to determine the applicant’s objection within six weeks, imposing a default fine of 250 Netherlands guilders for each day that the State Secretary failed to comply with this ruling. On 4 June 1999, the State Secretary rejected the applicant’s objection against the decision of 9 January 1998. On 30 June 1999, the applicant filed an appeal with the Hague Regional Court sitting in Zwolle. Following a hearing held on 13 December 1999, the Regional Court rejected the appeal on 28 January 2000. COMPLAINT The applicant complains that, if the Netherlands authorities were to expel him to Sri Lanka, he would be exposed to a real and personal risk of being subjected to treatment contrary to Article 3 of the Convention.

THE LAW The applicant complained that the Netherlands authorities would violate his rights under Article 3 of the Convention if they were to deport him to Sri Lanka. Article 3 of the Convention reads as follows: “No one shall be subjected to torture or to inhuman or degrading treatment or punishment.” The Government submit that the applicant has left the Dutch asylum seekers reception facilities for an unknown destination and has evaded his obligation to report to the authorities. Since 18 May 2000, the Netherlands authorities are unaware of the applicant’s whereabouts. The applicant’s representative informed the Court on 16 November 2000 that he is no longer in contact with the applicant and that, according to information received by him, the applicant has left the Netherlands for another country.

In these circumstances, the Court finds it established that the applicant does not intend to pursue his application. Furthermore, in accordance with Article 37 § 1 in fine , the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the examination of the application to be continued. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. Michael O’Boyle Elisabeth Palm Registrar President