DA CAMARA PESTANA contre le PORTUGAL

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 47460/99 prezentată de Vasco Novais da CÂMARA PESTANA împotriva Portugaliei Curtea Europeană a Drepturilor LIui (secțiunea a patra), care se întrunește la 10 aprilie 2001 într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Pastor Ridruejo Caflisch Makarczyk Cabral Barreto Vajić Pellonpäs judecătorii domnul V. Berger grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 1 martie 1999 și înregistrată la 15 aprilie 1999, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, după ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul, domnul Vasco Novais da Camara Pestana, este un resortisant portughez, născut în 1932 și rezident în Palmela (Portugalia).

El acționează în persoană în fața Curții. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 30 mai 1969, Fondul de previziune al Ministerului Finanțelor (Cofre de Previdencia do Ministerio das Finanças ) a atribuit proprietatea casei în care locuia tatăl reclamantului, decedat, văduvei sale M.P. Reclamantul, care se afla pe atunci în Africa de Sud, s-a întors în Portugalia în 1991. La 9 februarie 1992, reclamantul a prezentat o plângere împotriva deciziei fondului, despre care a susținut că a luat cunoștință numai în momentul în care s-a întors în Portugalia. El a explicat apoi că tatăl său dobândise deja dreptul de proprietate asupra casei în cauză înainte de moartea sa.

Acest drept de proprietate trebuia să revină atât reclamantului, cât și celorlalți doi copii proveniți ca el din prima căsătorie a tatălui său, și nu M.P. la 28 aprilie 1992, conducerea Casei a respins plângerea reclamantului. La 29 iunie 1992, reclamantul a introdus la Tribunalul Administrativ (Tribunalul Administrativ do círculo) de la Lisabona o acțiune în litigiu în anulare a deciziilor Casei din 30 mai 1969 și 28 aprilie 1992. Acțiunea a fost, de asemenea, interjectată împotriva beneficiarului deciziilor în cauză, dl P.P. la 16 noiembrie 1992, Caiful și-a prezentat concluziile în răspuns. La 21 ianuarie 1994, judecătorul a dispus citația dlui P.P. La 18 aprilie 1994, Curtea a solicitat asistența judiciară și numirea unui avocat din oficiu.

La 16 septembrie 1996, judecătorul a acceptat aceste cereri. La o dată nespecificată, M.P. și-a prezentat concluziile ca răspuns. La 14 aprilie 1997, judecătorul a invitat părțile să depună memorii. Reclamantul și-a depus memoriul la 8 mai 1997 și cutia și-a depus memoriul la 16 mai 1997. P.P. a informat instanța cu privire la faptul că era în imposibilitatea de a continua să asigure interesele acesteia din urmă. La 5 mai 1998, judecătorul a dat ordin avocaților din Lisabona să indice un avocat care ar putea reprezenta M.P. La 18 mai 1998, la ordin a indicat un avocat. La 6 octombrie 1998, judecătorul l-a desemnat pe M.P. acest avocat din oficiu. La 22 martie 1999, reprezentantul procuraturii publice din apropierea tribunalului administrativ și-a prezentat avizul cu privire la cauza în cauză.

La 21 decembrie 1999, judecătorul a respins această întrebare prealabilă și a invitat ministerul public să-și prezinte avizul cu privire la fondul cauzei. Procedura este încă în curs de desfășurare în fața Tribunalului Administrativ de la Lisabona. ÎN DREPT, cauza reclamantului se referă la durata procedurii care a început la 29 iunie 1992 și este încă în curs de desfășurare și, prin urmare, a durat deja opt ani și nouă luni. Potrivit reclamantului, durata procedurii nu îndeplinește cerința privind termenul rezonabil În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție. În ceea ce privește această teză, Curtea consideră că, având în vedere criteriile prevăzute de jurisprudența organelor Convenției în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente) și având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa, că acest

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 47460/99 présentée par Vasco Novais da CÂMARA PESTANA contre le Portugal La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 10 avril 2001 en une chambre composée de MM. G. Ress , président , A. Pastor Ridruejo , L. Caflisch , J. Makarczyk , I. Cabral Barreto , M me N. Vajić , M. M. Pellonpää , juges , et de M. V. Berger , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 1 er mars 1999 et enregistrée le 15 avril 1999, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Vasco Novais da Câmara Pestana, est un ressortissant portugais, né en 1932 et résidant à Palmela (Portugal).

Il agit en personne devant la Cour. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 30 mai 1969, la Caisse de prévoyance du ministère des Finances ( Cofre de Previdência do Ministério das Finanças ) attribua la propriété de la maison où habitait le père du requérant, décédé, à sa veuve M me P.P. Le requérant, qui se trouvait alors en Afrique du Sud, retourna au Portugal en 1991. Le 9 février 1992, le requérant présenta une réclamation contre la décision de la Caisse, dont il allégua n’avoir pris connaissance que lors de son retour au Portugal. Il exposa ensuite que son père avait déjà acquis le droit de propriété sur la maison en cause avant son décès.

Ce droit de propriété devait ainsi revenir au requérant ainsi qu’aux deux autres enfants issus comme lui du premier mariage de son père, et non à M me P.P. Le 28 avril 1992, la direction de la Caisse rejeta la réclamation du requérant. Le 29 juin 1992, le requérant introduisit devant le tribunal administratif ( Tribunal Administrativo do círculo ) de Lisbonne un recours contentieux en annulation des décisions de la Caisse des 30 mai 1969 et 28 avril 1992. Le recours était également interjeté contre la bénéficiaire des décisions en cause, M me P.P. Le 16 novembre 1992, la Caisse déposa ses conclusions en réponse. Le 21 janvier 1994, le juge ordonna la citation à comparaître de M me P.P. Celle-ci demanda, le 18 avril 1994, l’assistance judiciaire et la désignation d’un avocat d’office.

Le 16 septembre 1996, le juge fit droit à ces demandes. A une date non précisée, M me P.P. déposa ses conclusions en réponse. Le 14 avril 1997, le juge invita les parties à déposer des mémoires. Le requérant déposa son mémoire le 8 mai 1997 et la Caisse déposa le sien le 16 mai 1997. Le 13 août 1997, l’avocate d’office de M me P.P. informa le tribunal qu’elle était dans l’impossibilité de continuer à assurer les intérêts de cette dernière. Le 5 mai 1998, le juge invita l’Ordre des avocats de Lisbonne à indiquer un avocat susceptible de représenter M me P.P. Le 18 mai 1998, l’Ordre indiqua un avocat. Le 6 octobre 1998, le juge désigna à M me P.P. cet avocat d’office. Le 22 mars 1999, le représentant du ministère public près le tribunal administratif présenta son avis sur l’affaire.

Il souleva une question préalable sur l’absence d’intervention dans la procédure des autres enfants du père du requérant. Le 21 décembre 1999, le juge rejeta cette question préalable et invita le ministère public à présenter son avis sur le fond de l’affaire. La procédure est toujours pendante devant le tribunal administratif de Lisbonne. EN DROIT Le grief du requérant porte sur la durée de la procédure qui a débuté le 29 juin 1992 et est à ce jour encore pendante. Elle a donc déjà duré huit ans et neuf mois. Selon le requérant, la durée de la procédure ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention. Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

La Cour estime, à la lumière des critères dégagés par la jurisprudence des organes de la Convention en matière de « délai raisonnable » (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête recevable, tous moyens de fond réservés. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président