TEYSSEYRE contre la FRANCE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA FINALĂ Cerere nr. 51541/99 prezentată de Claudine TÉYSSEYRE împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 10 mai 2001 într-o cameră compusă din domnii Loucaide președinte J.-P. Costa Kūris Tulkens Jungwiert H.S. Greve Ugrekhelidze judecători Dolle graffière de secțiune Având în vedere cererea prezentată anterior Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 31 octombrie 1998 și înregistrată la 4 octombrie 1999, având în vedere decizia parțială a Curții din 12 ianuarie 2001, După ce a intenționat acest lucru, pronunță următoarea decizie ÎN FAȚĂ reclamanta este un resortisant francez, născut în 1935 și rezident în Albi (Franța). G. Collard, avocat în baroul din Marsilia. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: La 18 iunie 1991, angajatorul reclamantei, Banca Națională a Parisului (B.N.P.), a depus o plângere cu constituție de părți civile împotriva sa șefilor de abuz de încredere, falși și uz de falsuri. La 5 iulie 1991 s-a deschis o informație, iar reclamanta a fost examinată. La 31 ianuarie 1994, s-a depus o expertiză contabilă. Prin Ordonanța din 29 aprilie 1994, instanța de judecată a respins o cerere de completare de competenă. Prin ordonana din 31 mai 1994, președintele camerei de judecată a Tribunalului din Toulouse a declarat că nu are loc să se sesizeze camera de acuzare a cererii de recurs interjudiciată de reclamantă împotriva refuzului de completare de competenă. Recurenta a fost retrimisă în fața Tribunalului Penal al Albi prin ordonanța instanței judecătorești din 23 decembrie 1996. Prin hotărârea din 21 martie 1997, instanța corecțională a respins cererea de contracompetență prezentată de recurentă și a fost condamnată la o pedeapsă cu închisoarea de trei ani, dintre care doi ani și șase luni cu suspendare simplă. Tribunalul a declarat B.N.P. inadmisibilă în constituirea sa de părți civile. Prin Hotărârea din 25 septembrie 1997, Curtea de Apel din Toulouse a confirmat această hotărâre cu privire la declarația de vinovăție și l-a reformat cu privire la reforma sentinței. Prin Hotărârea din 24 martie 1999, Camera Criminală a Curții de Casație a respins recursul formulat de reclamantă. GRIEF Invocînd art. 6 din Convenție, reclamantul se plângea la originea duratei procedurii. Curtea arată că reclamanta a indicat, prin scrisoarea din 10 martie 2001, că nu mai dorește să își mențină cererea în fața Curții. În concluzie, Curtea concluzionează că reclamanta nu mai intenționează să își mențină pledoaria în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. În plus, Curtea consideră că nu există circumstanțe speciale care să se refere la respectarea drepturilor garantate de Convenția nr. Pentru a elimina cererea de rol. Dolle L. Loucaide Module Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION FINALE

Requête n° 51541/99

présentée par Claudine TEYSSEYRE

contre la France

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 10 mai 2001 en une chambre composée de

MM.

L.

Loucaides

,

président

,

J.-P.

Costa

,

P.

Kūris

,

M

me

F.

Tulkens

,

M.

K.

Jungwiert

,

M

me

H.S.

Greve

,

M.

M.

Ugrekhelidze

,

juges

,

et

de

M

me

S.

Dollé

,

greffière de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 31 octobre 1998 et enregistrée le 4

octobre 1999,

Vu la décision partielle de la Cour du 12 janvier 2001,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

La requérante est une ressortissante française, née en 1935 et résidant à Albi (France). Elle est représentée devant la Cour par M

e

G. Collard, avocat au barreau de Marseille.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Le 18 juin 1991, l’employeur de la requérante, la Banque Nationale de Paris (B.N.P.), déposa plainte avec constitution de partie civile à son encontre des chefs d’abus de confiance, faux et usage de faux. Une information fut ouverte le 5 juillet 1991 et la requérante fut mise en examen. Le 31 janvier 1994, une expertise comptable fut déposée.

Par ordonnance du 29 avril 1994, le juge d’instruction rejeta une demande de complément d’expertise.

Par ordonnance du 31 mai 1994, le président de la chambre d’accusation de la cour d’appel de Toulouse dit n’y avoir lieu à saisir la chambre d’accusation de l’appel interjeté par la requérante contre le refus de complément d’expertise.

La requérante fut renvoyée devant le tribunal correctionnel d’Albi par ordonnance du juge d’instruction du 23 décembre 1996.

Par jugement du 21 mars 1997, le tribunal correctionnel rejeta la demande de contre-expertise présentée par la requérante. Elle fut condamnée à une peine d’emprisonnement de trois ans, dont deux ans et six mois assortis de sursis simple. Le tribunal déclara la B.N.P. irrecevable en sa constitution de partie civile.

Par arrêt du 25 septembre 1997, la cour d’appel de Toulouse confirma ce jugement quant à la déclaration de culpabilité et le réforma sur la réforma la peine. Par arrêt du 24 mars 1999, la chambre criminelle de la Cour de Cassation rejeta le pourvoi formé par la requérante.

GRIEF

Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaignait à l’origine de la durée de la procédure.

EN DROIT

La Cour relève que la requérante a indiqué, par lettre du 10 mars 2001, ne plus vouloir maintenir sa requête devant la Cour.

La Cour en conclut que la requérante n’entend plus maintenir sa requête au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Elle estime, par ailleurs, qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête, au sens de l’article 37 § 1

in fine

de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Décide

de rayer la requête du rôle.

S.

Dollé

L. Loucaides

Greffière

Président