CASE OF BAUMANN v. FRANCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Preliminary objection rejected (non-exhaustion);Violation of Art. 6-1;Not necessary to examine P1-1;Violation of P4-2
CASE OF BAUMANN v. FRANCE (CtEDO, 2001)
La 27 noiembrie 1993, ofițerii de poliție din Strasbourg au văzut un vehicul ocupat parcat într-un parcare. S-a dovedit că vehiculul a fost furat în ziua precedentă la Strasbourg. Anchetatorii au început să aresteze O.H., care a venit să ia livrarea vehiculului furat, și S.B, care l-a manipulat. Ancheta la fața locului a stabilit că au avut loc alte tranzacții și că cei doi oameni arestați se întâlneau într-un hotel din Brumath (Bas-Rhin). Ofițerii de poliție au mers la hotel, unde au arestat soția O.H. și domnișoara C.E., în timp ce acesta a fost pe cale de a intra într-un vehicul aparținând reclamantului. a declarat că prietenul ei, reclamantul, stătea de ceva timp la hotel, dar a fost dus la spital în Germania la 26 noiembrie 1993 pentru că sănătatea lui a dat un motiv de alarmă. 10. Camera lor de hotel a fost căutat. Investigatorii au confiscat un pașaport german în numele reclamantului, 7.700 mărci germane (DEM) și 2.150 franci francezi (FRF) găsite în sacul de mână al E.C., documentele bancare, un certificat de înmatriculare a vehiculelor și diverse documente scrise manual. Aceste mărci au fost sigilate și depuse la transportul de expoziții la tribunalul de mare instanță de Strasbourg. 11. La 30 noiembrie 1993, O.H. și S.B au fost acuzați de un judecător de investigare al tribunalului de mare instanță de Strasbourg. 13. Avocatul reclamantului a depus o cerere în temeiul articolului 99 din Codul de Procedință Penală la 6 decembrie 1993, înregistrată la judecătorul de investigare la 8 decembrie 1993, solicitând judecătorului de investigare să returneze banii și alte obiecte confiscate, inclusiv pașaportul. El nu a primit niciun răspuns de la judecătorul de investigare. 14. La 5 ianuarie 1994, reclamantul a fost arestat de poliția criminală din Pirmasens (Germania) și a fost condamnat de o instanță penală din Landau. De atunci a fost închis în închisoarea Zweibrücken, unde trebuie să rămână până la 4 martie 2006. 15. O.H. și S.B. au fost semnalate pentru judecată la Curtea Penală de Strasbourg, unde au fost judecate și condamnate la 13 iunie 1994 fără ca reclamantul sau prietena sa să fi fost informat. Prin urmare, reclamantul nu a putut depune o cerere de returnare a bunurilor sale la instanța penală care încearcă cazul. 16. La 14 septembrie 1994, avocatul reclamantului și-a reînnoit cererea la judecătorul de investigare din 6 decembrie 1993. Nu a primit niciun răspuns. 17. La 28 octombrie 1994, avocatul reclamantului a depus o cerere la procurorul public în temeiul articolului 41-1 din Codul de Procedură Penală pentru returnarea 7.700 DEM, declarațiile bancare și o baterie de telefon mobil recărcat. 18. La 7 noiembrie 1994, procurorul public a refuzat cererea sa din cauza confiscării obiectelor prin hotărârea Curții Penale în hotărârea sa din 13 iunie 1994 în acțiunea împotriva O.H. și S.B. În răspunsul său, procurorul public s-a referit la cererea depusă la judecătorul de investigare la 6 decembrie 1993 și a reînnoit la 14 septembrie 1994. 19. La 6 ianuarie 1995, avocatul reclamantului a depus o cerere la a șasea divizie penală a tribunalului de mare instanță din Strasbourg în temeiul articolului 710 din Codul de Procedură Penală pentru returnarea elementelor confiscate. Cererea, care pur și simplu a purtat ștampila biroului public al procurorului din Strasbourg, din 6 ianuarie 1995, se referă la pașaportul reclamantului, 7.700 DEM, la declarațiile bancare și la bateria de telefon mobil reîncărcat. 20. La 6 februarie 1995, procurorul a răspuns la această cerere după cum urmează: „În ciuda scrisorii mele din 7 noiembrie 1994 care vă recomandă că nimic nu poate fi returnat dlui Baumann pentru orice motiv, deoarece instanța a ordonat confiscarea obiectelor sigilate, persisteți în dorința de a obține o audiere în legătură cu elementele sigilate în cauză. Regret că trebuie să mă repet în sublinierea faptului că hotărârea din 9 mai 1994 a devenit judecată și că art. 710 din Codul de Procedură Penală nu prevede deschiderea procedurilor încheiate de o decizie de confiscare care a devenit finală. art. 710 din Codul de Procedură Penală este rezervat pentru cererile interlocutorii referitoare la executarea unei hotărâri și nu litigii cu privire la sancțiunile impuse. Curtea în cauză nu are nici o putere de a reconsidera o măsură care a devenit res judicata. ...” 21. Într-o scrisoare din 12 februarie 1996 e.n. a cerut procurorului public să returneze DM 7.700 și FRF 2.150 pe motivul că banii au aparținut ei și că ea nu a fost în nici un fel implicată în procedura penală. Într-o scrisoare din 29 aprilie 1996 ea a reînnoit cererea, declarând printre altele: „fostul meu prieten m-a pus într-o poziție dificilă care mi-a schimbat în mod serios viața ... Am suportat datorii din cauza lui ... este foarte important pentru mine să-mi recuperez banii ...” 22. Dispozițiile relevante ale Codului de Procedură Penală prevăd: ... „În cazul în care natura infracțiunii este astfel încât să se poată dovedi prin confiscarea documentelor, documentelor sau a altor obiecte în posesia persoanelor care par să fi participat la infracțiune sau să dețină documente sau obiecte legate de infracțiune, un ofițer de poliție senior trebuie să meargă imediat la locul lor de reședință în cazul în care el cercetează sediul și elaborează un raport de căutare. Numai el, împreună cu persoanele enumerate la art. 57 și cu persoanele la care se poate referi în temeiul articolului 60, are competența de a examina documentele sau documentele înainte de a le confisca. Totuși, el trebuie să ia în primul rând toate măsurile necesare pentru a se asigura că confidențialitatea profesională și drepturile apărării sunt respectate. Se efectuează imediat un inventar de toate obiectele și documentele confiscate care trebuie apoi plasate sub sigiliu. În cazul în care un inventar la fața locului prezintă dificultăți, elementele sunt sigilate provizoriu până la efectuarea unui inventar al acestora și pot fi sigilate definitiv, care se efectuează în prezența persoanelor prezente în cursul cercetării, în conformitate cu condițiile prevăzute la art. 57. Cu acordul procurorului public, ofițerul de poliție senior menține doar obiectele și documentele necesare pentru stabilirea adevărului.” ...