Baumann împotriva Franței

La 27 noiembrie 1993, ofițerii de poliție din Strasbourg au văzut un vehicul ocupat parcat într-un parcare. S-a dovedit că vehiculul a fost furat în ziua precedentă la Strasbourg. Anchetatorii au început să aresteze O.H., care a venit să ia livrarea vehiculului furat, și S.B, care l-a manipulat. Ancheta la fața locului a stabilit că au avut loc alte tranzacții și că cei doi oameni arestați se întâlneau într-un hotel din Brumath (Bas-Rhin). Ofițerii de poliție au mers la hotel, unde au arestat soția O.H. și domnișoara C.E., în timp ce acesta a fost pe cale de a intra într-un vehicul aparținând reclamantului. a declarat că prietenul ei, reclamantul, stătea de ceva timp la hotel, dar a fost dus la spital în Germania la 26 noiembrie 1993 pentru că sănătatea lui a dat un motiv de alarmă.

10. Camera lor de hotel a fost căutat. Investigatorii au confiscat un pașaport german în numele reclamantului, 7.700 mărci germane (DEM) și 2.150 franci francezi (FRF) găsite în sacul de mână al E.C., documentele bancare, un certificat de înmatriculare a vehiculelor și diverse documente scrise manual. Aceste mărci au fost sigilate și depuse la transportul de expoziții la tribunalul de mare instanță de Strasbourg. 11. La 30 noiembrie 1993, O.H. și S.B au fost acuzați de un judecător de investigare al tribunalului de mare instanță de Strasbourg. 13. Avocatul reclamantului a depus o cerere în temeiul articolului 99 din Codul de Procedință Penală la 6 decembrie 1993, înregistrată la judecătorul de investigare la 8 decembrie 1993, solicitând judecătorului de investigare să returneze banii și alte obiecte confiscate, inclusiv pașaportul.

El nu a primit niciun răspuns de la judecătorul de investigare. 14. La 5 ianuarie 1994, reclamantul a fost arestat de poliția criminală din Pirmasens (Germania) și a fost condamnat de o instanță penală din Landau. De atunci a fost închis în închisoarea Zweibrücken, unde trebuie să rămână până la 4 martie 2006. 15. O.H. și S.B. au fost semnalate pentru judecată la Curtea Penală de Strasbourg, unde au fost judecate și condamnate la 13 iunie 1994 fără ca reclamantul sau prietena sa să fi fost informat. Prin urmare, reclamantul nu a putut depune o cerere de returnare a bunurilor sale la instanța penală care încearcă cazul. 16. La 14 septembrie 1994, avocatul reclamantului și-a reînnoit cererea la judecătorul de investigare din 6 decembrie 1993. Nu a primit niciun răspuns.

17. La 28 octombrie 1994, avocatul reclamantului a depus o cerere la procurorul public în temeiul articolului 41-1 din Codul de Procedură Penală pentru returnarea 7.700 DEM, declarațiile bancare și o baterie de telefon mobil recărcat. 18. La 7 noiembrie 1994, procurorul public a refuzat cererea sa din cauza confiscării obiectelor prin hotărârea Curții Penale în hotărârea sa din 13 iunie 1994 în acțiunea împotriva O.H. și S.B. În răspunsul său, procurorul public s-a referit la cererea depusă la judecătorul de investigare la 6 decembrie 1993 și a reînnoit la 14 septembrie 1994. 19. La 6 ianuarie 1995, avocatul reclamantului a depus o cerere la a șasea divizie penală a tribunalului de mare instanță din Strasbourg în temeiul articolului 710 din Codul de Procedură Penală pentru returnarea elementelor confiscate.

Cererea, care pur și simplu a purtat ștampila biroului public al procurorului din Strasbourg, din 6 ianuarie 1995, se referă la pașaportul reclamantului, 7.700 DEM, la declarațiile bancare și la bateria de telefon mobil reîncărcat. 20. La 6 februarie 1995, procurorul a răspuns la această cerere după cum urmează: „În ciuda scrisorii mele din 7 noiembrie 1994 care vă recomandă că nimic nu poate fi returnat dlui Baumann pentru orice motiv, deoarece instanța a ordonat confiscarea obiectelor sigilate, persisteți în dorința de a obține o audiere în legătură cu elementele sigilate în cauză. Regret că trebuie să mă repet în sublinierea faptului că hotărârea din 9 mai 1994 a devenit judecată și că art. 710 din Codul de Procedură Penală nu prevede deschiderea procedurilor încheiate de o decizie de confiscare care a devenit finală.

art. 710 din Codul de Procedură Penală este rezervat pentru cererile interlocutorii referitoare la executarea unei hotărâri și nu litigii cu privire la sancțiunile impuse. Curtea în cauză nu are nici o putere de a reconsidera o măsură care a devenit res judicata… ” 21. Într-o scrisoare din 12 februarie 1996 e.n. a cerut procurorului public să returneze DM 7.700 și FRF 2.150 pe motivul că banii au aparținut ei și că ea nu a fost în nici un fel implicată în procedura penală.

Într-o scrisoare din 29 aprilie 1996 ea a reînnoit cererea, declarând printre altele: „fostul meu prieten m-a pus într-o poziție dificilă care mi-a schimbat în mod serios viața ... Am suportat datorii din cauza lui ... este foarte important pentru mine să-mi recuperez banii ...” 22. Dispozițiile relevante ale Codului de Procedură Penală prevăd: ... „În cazul în care natura infracțiunii este astfel încât să se poată dovedi prin confiscarea documentelor, documentelor sau a altor obiecte în posesia persoanelor care par să fi participat la infracțiune sau să dețină documente sau obiecte legate de infracțiune, un ofițer de poliție senior trebuie să meargă imediat la locul lor de reședință în cazul în care el cercetează sediul și elaborează un raport de căutare.

Numai el, împreună cu persoanele enumerate la art. 57 și cu persoanele la care se poate referi în temeiul articolului 60, are competența de a examina documentele sau documentele înainte de a le confisca. Totuși, el trebuie să ia în primul rând toate măsurile necesare pentru a se asigura că confidențialitatea profesională și drepturile apărării sunt respectate. Se efectuează imediat un inventar de toate obiectele și documentele confiscate care trebuie apoi plasate sub sigiliu. În cazul în care un inventar la fața locului prezintă dificultăți, elementele sunt sigilate provizoriu până la efectuarea unui inventar al acestora și pot fi sigilate definitiv, care se efectuează în prezența persoanelor prezente în cursul cercetării, în conformitate cu condițiile prevăzute la art. 57. Cu acordul procurorului public, ofițerul de poliție senior menține doar obiectele și documentele necesare pentru stabilirea adevărului.” ...

8. On 27 November 1993 Strasbourg police officers spotted an occupied vehicle parked in a car park. It turned out that the vehicle had been stolen the previous day in Strasbourg. The investigators proceeded to arrest O.H., who had come to take delivery of the stolen vehicle, and S.B, who had handled it. The on-the-spot investigation established that other transactions had taken place and that the two arrested men used to meet in a hotel in Brumath (Bas-Rhin). The police officers went to the hotel where they arrested O.H.'s wife and Miss C.E while the latter was about to get into a vehicle belonging to the applicant. 9. When questioned at the hotel C.E. stated that her boyfriend, the applicant, had been staying at the hotel for some time, but had been taken into hospital in Germany on 26 November 1993 because his health had given cause for alarm.

10. Their hotel room was searched. The investigators seized a German passport in the applicant's name, 7,700 German marks (DEM) and 2,150 French francs (FRF) found in C.E.'s handbag, bank documents, a vehicle registration certificate and various hand-written documents. Those items were sealed and deposited at the consignment of exhibits department at the Strasbourg tribunal de grande instance. 11. After her release from police custody no court proceedings were brought against C.E. None were brought against the applicant either. 12. On 30 November 1993 O.H. and S.B were charged by an investigating judge of the Strasbourg tribunal de grande instance. 13. The applicant's lawyer lodged an application under Article 99 of the Code of Criminal Procedure on 6 December 1993, registered at the investigating judge's office on 8 December 1993, requesting the investigating judge to return the money and other seized items, including the passport.

He received no reply from the investigating judge. 14. On 5 January 1994 the applicant was arrested by the criminal police of Pirmasens (Germany) and convicted by a criminal court in Landau. Since then he has since been imprisoned in Zweibrücken Prison, where he is due to remain until 4 March 2006. 15. O.H. and S.B. were committed for trial at the Strasbourg Criminal Court where they were tried and convicted on 13 June 1994 without the applicant or his girlfriend having been informed. The applicant could not therefore lodge an application for the return of his possessions with the criminal court trying the case. 16. On 14 September 1994 the applicant's lawyer renewed his request to the investigating judge of 6 December 1993. He received no reply.

17. On 28 October 1994 the applicant's lawyer lodged an application with the public prosecutor under Article 41-1 of the Code of Criminal Procedure for the return of the DEM 7,700, the bank statements and a rechargeable mobile-telephone battery. 18. On 7 November 1994 the public prosecutor refused his application on the ground that the items had been confiscated by order of the Criminal Court in its judgment of 13 June 1994 in the proceedings against O.H. and S.B. In his reply the public prosecutor referred to the application lodged with the investigating judge on 6 December 1993 and renewed on 14 September 1994. 19. On 6 January 1995 the applicant's lawyer lodged an application with the Sixth Criminal Division of the Strasbourg tribunal de grande instance under Article 710 of the Code of Criminal Procedure for the return of the seized items.

The application, which just bore the stamp of the Strasbourg public prosecutor's office, dated 6 January 1995, concerned the applicant's passport, the DEM 7,700, the bank statements and the rechargeable mobile-telephone battery. 20. On 6 February 1995 the public prosecutor replied to that application as follows: “Despite my letter of 7 November 1994 advising you that nothing could be returned to Mr Baumann on any grounds whatsoever because the court had ordered confiscation of the sealed items, you persist in wishing to obtain a hearing in connection with the sealed items in question. I regret to have to repeat myself in pointing out that the judgment dated 9 May 1994 has become res judicata and that Article 710 of the Code of Criminal Procedure does not provide for the reopening of proceedings terminated by a confiscation decision which has become final.

Article 710 of the Code of Criminal Procedure is reserved for interlocutory applications relating to the execution of a decision and not disputes about the penalties imposed. The court in question did not have any power to reconsider a measure which had become res judicata… ” 21. In a letter of 12 February 1996 C.E. requested the public prosecutor to return the seized DEM 7,700 and FRF 2,150 on the ground that the money belonged to her and that she was not in any way involved in the criminal proceedings.

In a letter of 29 April 1996 she renewed her request, stating among other things: “my ex-boyfriend has put me in a difficult position which has seriously changed my life ... I have incurred debts because of him ... it is very important for me to recover my money...” 22. The relevant provisions of the Code of Criminal Procedure provide: ... “Where the nature of the crime is such that it can be proved by seizing papers, documents or other objects in the possession of persons who appear to have participated in the crime or to hold documents or objects relating to the offence, a senior police officer shall immediately go to their place of residence where he shall search the premises and draw up a search report.

He alone, together with the persons listed in Article 57 and those to whom he may refer under Article 60, shall have power to examine papers or documents before seizing them. However, he must first take all measures necessary to ensure that professional confidentiality and the rights of the defence are respected. An inventory shall be made immediately of all seized objects and documents which shall then be placed under seal. Where an on-the-spot inventory presents difficulties, the items shall be provisionally sealed until an inventory of them can be made and they can be definitively sealed, which shall be done in the presence of the persons present during the search in accordance with the conditions laid down in Article 57. With the agreement of the public prosecutor, the senior police officer shall retain only those objects and documents necessary for establishing the truth.” ...