Baumann împotriva Franței

Rezoluția CM/ResDH(2008)4 [1] Executarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului Baumann împotriva Franței (Recherche n 33592/96, Hotărârea din 22 mai 2001, definitivă la 22 august 2001) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede ca Comitetul să supravegheze executarea hotărârilor definitive ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumite în continuare "Convenția" și "Curtea," având în vedere hotărârea transmisă Comitetului de către Curte după încheierea acesteia Reamintind că încălcările Convenției constatate de Curte în această cauză privesc absența unui acces efectiv al reclamantului la o instanță pentru a-și exercita dreptul de proprietate asupra bunurilor confiscate și confiscate (încălcarea articolului 6 alineatul1), precum și încălcarea dreptului său de a circula liber, ca urmare a sechestrării și confiscării pașaportului său (încălcarea articolului 2 din Protocolul nr. 4) (a se vedea detaliile din anexă) ; după ce a invitat guvernul statului pârât să informeze Comitetul cu privire la măsurile luate ca urmare a hotărârii Curții,

având în vedere obligația Franței de a se conforma acesteia în conformitate cu art. 46 alineatul (1) din convenție După examinarea informațiilor transmise de guvern în conformitate cu normele Comitetului pentru aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție, statul pârât a plătit părții solicitante satisfacția echitabilă prevăzută în hotărâre (a se vedea detaliile din anexă), Reamintind că constatarea încălcării de către Curte necesită, pe lângă plata satisfacției echitabile acordate de Curte în hotărârile sale, adoptarea de către statul pârât, dacă este necesar - a unor măsuri individuale care să pună capăt încălcării și să șteargă consecințele, dacă este posibil prin restitutio in integrum; și - a unor măsuri generale care să permită prevenirea unor încălcări similare; DECLARIE, după examinarea măsurilor luate de statul pârât (a se vedea anexa) și având în vedere decizia luată în cadrul celei de-a 948-a reuniuni a delegaților miniștrilor (14 decembrie 2005), că și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în prezenta cauză și DECIDE de a închide examinarea.

Anexă la Rezoluția CM/ResDH(2008) 4 Informații privind măsurile luate pentru a se conforma hotărârii în cauza Baumann împotriva Franței Rezumatul introductiv al cauzei Cazul se referă la o încălcare a dreptului de acces al reclamantului la o instanță (în perioada 1993-1995) pentru a-și exercita dreptul de proprietate asupra bunurilor - în special o sumă de bani (7 700 de mărci germane, adică 3 936,95 EUR) și diverse documente, inclusiv un pașaport german - confiscat și confiscat prin hotărâre, în cadrul unei proceduri penale la care reclamantul era terț [încălcarea articolului 6 alineatul (1) ]. Nici una dintre cele patru căi de atac diferite pe care reclamantul a dorit să le utilizeze, în vederea obținerii restituirii bunurilor, nu a putut fi exercitată în mod util, din cauza diverselor disfuncții: recurs la instanța de instrucție (art. 99 din Codul de procedură penală): pe această bază, reclamantul a solicitat instanței de instrucțiune să decidă asupra restituirii bunurilor ;dar Tribunalul s-a abținut în mod neanunțat de a se pronunța cu privire la această cerere și (...) în consecință reclamantul a fost privat de utilitatea acestei acțiuni deschise încă din etapa de pronunțare a hotărârii (§42 din hotărâre) 2. de recurs la instanța corecțională (art. 479 din Codul de procedură penală) : pe această bază, în calitate de terți la proces,

reclamantul ar fi putut solicita restituirea bunurilor în instanța corecțională; dar, . dacă nu a fost informat cu privire la trimiterea cauzei în fața acestei instanțe, reclamantul nu ar fi putut exercita în mod util această acțiune la data pronunțării hotărârii instanței corecționale (§ 43 din hotărâre) (3) Recurgerea la procurorul Republicii (art. 41-1 alineatul (1) din Codul de procedură penală) pe această bază, reclamantul a solicitat procurorului Republicii restituirea bunurilor; cu toate acestea, acesta a recurs la această posibilitate prea târziu pentru ca acest lucru să fie util, în măsura în care instanța corecțională dispunea deja, prin hotărâre, confiscarea obiectelor confiscate ; or, mai mult decât obstacolul în calea (eficitității) acestei căi de atac (își avea reședința) în lipsa de informare de către autoritățile competente a trimiterii cauzei la instanța corecțională (§ 44 din hotărâre) 4. de recurs la instanța corecțională (art. 710 din Codul de procedură penală) : pe această bază, reclamantul a recurs la decizia de refuz a procurorului Republicii de a restitui bunurile în cauză (această decizie constituind, în speță, un ; or, cererea adresată instanței corecționale a ajuns de fapt la procuror și acesta din urmă s-a abținut de la a o transmite grefei instanței corecționale, l-a examinat el însuși și i-a opus un sfârșit de refuz,

astfel încât efectul util al acestei acțiuni să se dovedească de facto Cazul se referă, de asemenea, la încălcarea dreptului reclamantului de a circula liber, ca urmare a confiscării pașaportului său în cadrul perchezițiilor în litigiu și a confiscării acestuia prin hotărâre (încălcarea articolului 2 din Protocolul nr. 4). Plata satisfacției echitabile și a măsurilor individuale Detalii privind satisfacția echitabilă Prejudiciu material Prejudiciul moral Cheltuieli și cheltuieli de judecată Total 000 de franci francezi (3 048,98 EUR) 000 de franci francezi (4 573,47 EUR) 000 de franci francezi (7 622,45 EUR) Plătit la 20/12/2001 + dobânzi de întârziere (b) Măsuri individuale Problema restituirii pașaportului confiscat în 1993 este depășită; pașaportul în cauză nu ar mai fi valabil și, în plus, a fost distrus.

Sumele pe care reclamantul intenționa să le pună în aplicare și pentru care nu s-a stabilit că îi aparțineau efectiv, întrucât nu este posibil să se speculeze cu privire la rezultatul procedurii de restituire au fost blocate într-un cont special la Fondul de depozit și consignații. În ceea ce privește, în general, soarta tuturor bunurilor confiscate : Având în vedere caracterul izolat al disfuncționalităților care au condus la încălcări în speță și având în vedere că instanțele franceze aplică direct Convenția și că, în speță, au fost plasate în poziția de a trage toate consecințele acestei hotărâri (a se vedea măsurile cu caracter general, de mai jos), reclamantul putea, în urma hotărârii Curții, să formuleze o nouă cerere de restituire a obiectelor confiscate, în special în temeiul articolelor 710 și 711 din Codul de procedură penală.

Se observă că reclamantul nu s-a manifestat niciodată în fața Comitetului miniștrilor în cursul procedurii de executare, deschisă din 2001. În cele din urmă, se reamintește faptul că Curtea Europeană a alocat anumite sume reclamantului cu titlu de satisfacție echitabilă, pentru a compensa, pe de o parte, prejudiciul moral pe care l-a suferit (20 000 de franci francezi, respectiv 3 048,98. EUR) și, pe de altă parte, cheltuielile și cheltuielile de judecată, inclusiv cheltuielile suportate în mod necesar la nivel intern pentru cererile depuse pentru accesul la restituirea bunurilor confiscate (30 000 de franci francezi, adică 4 573,47 EUR). II. Măsuri generale Prezenta cauză se referă la disfuncții izolate.

Pentru a evita noi deficiențe similare, au fost luate măsuri pentru a favoriza luarea în considerare a prezentei hotărâri de către toate autoritățile competente. Având în vedere efectul direct al Convenției în Franța, această hotărâre a fost difuzată pe scară largă și cu celeritate tuturor instanțelor franceze și procurorilor generali la cursurile de apel și a fost publicată pe site-ul intranet al Ministerului Justiției, accesibil tuturor personalului justiției. În special în ceea ce privește chestiunea informațiilor furnizate terților unei proceduri penale, referitoare la momentul în care cauza este trimisă instanței competente (a se vedea punctul 2 din rezumatul introductiv al cauzei de mai sus), guvernul a precizat că o modificare a articolului 479 din Codul de procedură penală nu este de dorit, deoarece s-ar confrunta cu obstacole practice excesive.

În special, o astfel de modificare ar presupune să se prevadă că toate părțile terțe care ar putea fi proprietare ale unui bun confiscat sunt informate individual, în timp ce în majoritatea cazurilor identitatea proprietarului bunului confiscat nu este cunoscută. O aplicare în conformitate cu Hotărârea Baumann a diferitelor acțiuni care permit să se solicite restituirea bunurilor confiscate și/sau confiscate este suficientă în orice caz pentru a garanta respectarea Convenției. III. Concluziile statului pârât Guvernul consideră că măsurile luate au dus la eliminarea consecințelor pentru reclamant ale încălcării convenției constatate de Curtea Europeană în acest caz, că aceste măsuri vor preveni noi încălcări similare în viitor și, prin urmare, Franța și-a îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție.

[1] Adoptată de Comitetul miniștrilor la 27 martie 2008 în cea de-a 1020-a ședință a delegaților miniștrilor

Résolution CM/ResDH(2008)4 [1] Exécution de l'arrêt de la Cour européenne des Droits de l'Homme Baumann contre la France (Requête n o 33592/96, arrêt du 22 mai 2001, définitif le 22 août 2001) Le Comité des Ministres, en vertu de l'article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales, qui prévoit que le Comité surveille l'exécution des arrêts définitifs de la Cour européenne des Droits de l'Homme (ci-après nommées « la Convention » et « la Cour ») ; Vu l'arrêt transmis par la Cour au Comité une fois définitif ; Rappelant que les violations de la Convention constatées par la Cour dans cette affaire concernent l'absence d'un accès effectif du requérant à un tribunal pour faire valoir son droit de propriété sur des biens saisis puis confisqués (violation de l'article 6§1), ainsi que l'atteinte à son droit de circuler librement, en raison de la saisie puis de la confiscation de son passeport (violation de l'article 2 du Protocole n o 4) (voir détails dans l'Annexe) ; Ayant invité le gouvernement de l'Etat défendeur à informer le Comité des mesures prises suite à l'arrêt de la Cour, eu égard à l'obligation qu'a la France de s'y conformer selon l'article 46, paragraphe 1, de la Convention ; Ayant examiné les informations transmises par le gouvernement conformément aux Règles du Comité pour l'application de l'article 46,

paragraphe 2, de la Convention ; S'étant assuré que l'Etat défendeur a versé à la partie requérante la satisfaction équitable prévue dans l'arrêt (voir détails dans l'Annexe), Rappelant que les constats de violation par la Cour exigent, outre le paiement de la satisfaction équitable octroyée par la Cour dans ses arrêts, l'adoption par l'Etat défendeur, si nécessaire : - de mesures individuelles mettant fin aux violations et en effaçant les conséquences, si possible par restitutio in integrum ; et - de mesures générales, permettant de prévenir des violations similaires ; DECLARE, après avoir examiné les mesures prises par l'Etat défendeur (voir Annexe) et vu la décision prise lors de la 948e réunion des Délégués des Ministres (14 décembre 2005), qu'il a rempli ses fonctions en vertu de l'article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire et DECIDE d'en clore l'examen.

Annexe à la Résolution CM/ResDH(2008)4 Informations sur les mesures prises afin de se conformer à l'arrêt dans l'affaire Baumann contre la France Résumé introductif de l'affaire L'affaire concerne une atteinte au droit d'accès du requérant à un tribunal (entre 1993 et 1995) pour faire valoir son droit de propriété sur des biens - notamment une somme d'argent (7 700 marks allemands, soit 3 936,95 euros) et divers documents, dont un passeport allemand - saisis puis confisqués par décision judiciaire, dans le cadre d'une procédure pénale à laquelle le requérant était tiers (violation de l'article 6, paragraphe 1). Aucun des quatre recours différents dont le requérant a souhaité faire usage, en vue d'obtenir la restitution des biens, n'a pu être utilement exercé, en raison de divers dysfonctionnements : 1. Recours auprès du juge d'instruction (art. 99 du code de procédure pénale) : sur ce fondement, le requérant a demandé au juge d'instruction de décider de la restitution des biens ; mais « le juge s'abstint (...) inopinément de statuer sur cette requête et (...) en conséquence le requérant fut privé de l'utilité de ce recours ouvert dès le stade de l'instruction » (§42 de l'arrêt) ; 2. Recours auprès du tribunal correctionnel (art. 479 du code de procédure pénale) : sur ce fondement, en qualité de tiers au procès,

le requérant aurait pu demander la restitution des biens au tribunal correctionnel ; mais, « faute d'avoir été informé du renvoi de l'affaire devant cette juridiction, le requérant ne put exercer utilement ce recours au moment du prononcé du jugement du tribunal correctionnel » (§ 43 de l'arrêt) ; 3. Recours auprès du Procureur de la République (art. 41-1 alinéa 1er du code de procédure pénale) : sur ce fondement, le requérant a demandé au Procureur de la République la restitution des biens ; il a toutefois fait usage de cette possibilité trop tard pour que cela soit utile, dans la mesure où le tribunal correctionnel avait déjà, par jugement, ordonné la confiscation des objets saisis ; or, « l'obstacle à (l') effectivité (de ce recours) résid(ait) dans le défaut d'information par les autorités compétentes du renvoi de l'affaire devant le tribunal correctionnel » (§ 44 de l'arrêt) ; 4. Recours auprès du tribunal correctionnel (art. 710 du code de procédure pénale) : sur ce fondement, le requérant a exercé un recours à l'encontre de la décision de refus du Procureur de la République de restituer les biens en question (cette décision constituant en l'espèce un « incident contentieux ») ; or, la requête adressée au tribunal correctionnel, est en fait parvenue au procureur et ce dernier s'est abstenu de la transmettre au greffe du tribunal correctionnel,

l'a examiné lui-même et lui a opposé une fin de non-recevoir, de sorte que « l'effet utile de ce recours s'avéra de facto inopérant » (§ 45 de l'arrêt). L'affaire concerne en outre une atteinte au droit du requérant de circuler librement, du fait de la saisie de son passeport lors des perquisitions litigieuses puis de sa confiscation par décision judiciaire (violation de l'article 2 du Protocole n o 4). I. Paiement de la satisfaction équitable et mesures individuelles a) Détails de la satisfaction équitable Préjudice matériel Préjudice moral Frais et dépens Total - 20 000 francs français (3 048,98 euros) 30 000 francs français (4 573,47 euros) 50 000 francs français (7 622,45 euros) Payé le 20/12/2001 + intérêts de retard b) Mesures individuelles La question de la restitution du passeport saisi en 1993 est obsolète.

Le passeport en question ne serait plus valable et a, au demeurant, été détruit. Les sommes sur lesquelles le requérant entendait faire valoir ses prétentions – et pour lesquelles il n'a pas été établi qu'elles lui appartenaient effectivement, vu qu'il n'est pas possible de spéculer sur ce qu'eût été l'issue de la procédure en restitution – ont été bloquées sur un compte spécial à la Caisse des dépôts et des consignations.

Concernant plus généralement le sort de l'ensemble des biens saisis : vu le caractère isolé des dysfonctionnements ayant entraîné les violations en l'espèce, et vu que les juridictions françaises appliquent directement la Convention et qu'en l'espèce elles ont été placées en position de tirer toutes les conséquences de cet arrêt (voir les mesures de caractère général, ci-dessous), le requérant pouvait, suite à l'arrêt de la Cour, former une nouvelle demande de restitution des objets saisis, notamment sur le fondement des articles 710 et 711 du Code de procédure pénale.

Il est noté que le requérant ne s'est jamais manifesté devant le Comité des Ministres au cours de la procédure d'exécution, ouverte depuis 2001. Enfin, il est rappelé que la Cour européenne a alloué certaines sommes au requérant à titre de satisfaction équitable, afin de compenser, d'une part, le tort moral qu'il a subi (20 000 francs français, soit 3 048,98 euros) et, d'autre part, les frais et dépens, y compris les frais nécessairement exposés au plan interne pour les requêtes déposées visant à accéder à la restitution des biens saisis (30 000 francs français, soit 4 573,47 euros). II. Mesures générales La présente affaire a trait a des dysfonctionnements isolés. Afin d'éviter de nouveaux dysfonctionnements similaires, des mesures ont été prises afin de favoriser la prise en compte du présent arrêt par toutes les autorités compétentes.

Vu l'effet direct donné à la Convention en France, cet arrêt a été diffusé largement et avec célérité à l'ensemble des juridictions françaises et des procureurs généraux auprès des cours d'appel, et publié sur le site intranet du Ministère de la justice, accessible à tous les personnels de la justice. Concernant plus spécifiquement la question de l'information fournie aux tiers à une procédure pénale, concernant le moment auquel l'affaire est renvoyée devant la juridiction compétente (voir le point 2 du résumé introductif de l'affaire, ci-dessus), le Gouvernement a précisé qu'une modification de l'article 479 du Code de procédure pénale n'était pas souhaitable, car elle se heurterait à des obstacles pratiques excessifs.

En particulier, une telle modification supposerait de prévoir que tous les tiers susceptibles d'être propriétaires d'un bien saisi soient individuellement avisés, alors même que dans la plupart des cas l'identité du propriétaire du bien saisi n'est pas connue. Une application conforme à l'arrêt Baumann des divers recours permettant de demander la restitution de biens saisis et / ou confisqués suffira en tout état de cause à garantir le respect de la Convention. III. Conclusions de l'Etat défendeur Le gouvernement estime que les mesures prises ont permis d'effacer les conséquences, pour le requérant, des violations de la Convention constatées par la Cour européenne dans cette affaire, que ces mesures vont prévenir de nouvelles violations similaires à l'avenir et que la France a par conséquent rempli ses obligations en vertu de l'article 46, paragraphe 1, de la Convention.

[1] Adoptée par le Comité des Ministres le 27 mars 2008 lors de la 1020e réunion des Délégués des Ministres