CASE OF K.P. v. FINLAND

În februarie 1991, reclamantul a suferit o rănire la gât ca urmare a unui accident de trafic. Compania de asigurări P. i-a plătit o indemnitate de invaliditate până la sfârșitul lunii august 1991. În octombrie 1991, compania de asigurări a refuzat o alocație suplimentară, având în vedere că incapacitatea sa continuă să fie cauzată de alte boli fizice din care suferise înainte de accident. Consiliul de compensare a accidentelor (tapaturmalautakunta, Olycksfallsnämnden) a respins recursul său. Conferința sa suplimentară la Curtea de Asigurări (vakuutusoikeus, försäkringsdomstolen) a fost respinsă în noiembrie 1992 și Curtea Supremă (korkein oikeus, högsta domstolen) a refuzat permisiunea de a face apel în martie 1993. Posterior, reclamantul a solicitat din nou companiei de asigurări pentru o indemnitate de invaliditate, care se bazează acum pe un raport medical din decembrie 1993 în care a concluzionat că nu a putut lucra.

Această cerere a fost respinsă în martie 1994, societatea de asigurări a constatat în esență că starea medicală a acesteia a rămas nemodificată de la decizia Tribunalului de Asigurări din noiembrie 1992. Avizul reclamantului a fost respins de către Consiliu de compensare a accidentelor în octombrie 1994, după ce a solicitat un aviz de la societatea de asigurări. Acest aviz nu a fost comunicat reclamantului, însă opiniile societății au fost reproduse în decizia. 10. Reclamantul a respins noul recurs de către Curtea de Asigurări la 20 octombrie 1995, după ce a obținut un aviz nou de la societatea de asigurări. Acest aviz, care a concluzionat într-o propunere de respingere a recursului, nu a fost comunicat reclamantului.

Nici nu a fost reprodus sau rezumat în decizia Tribunalului de Asigurări. 11. În 1992, societatea de asigurare a reclamantului I. a respins cererea de pensie de invaliditate, după ce a constatat că nu a fost dezactivată în sensul legislației privind pensiile bazate pe ocuparea forței de muncă. apelul său la Consiliul de Pensiune (eläkelautakunta, pensionsnämnden) a fost respins, iar apelul său la Curtea de Asigurări a fost respins în 1993. 12. Societatea de asigurări a respins cererea de pensie reînnoită a reclamantului în martie 1994, referindu-se la decizia sa anterioară și constatând că noile dovezi aducute nu justifică nicio modificare a poziției societății de asigurări. Prezentul aviz propunerea respingerii recursului nu a fost comunicat reclamantului, nici nu a fost reprodus sau rezumat în decizia Consiliului de pensii.

13. Reclamantul a apelat în continuare la Curtea de Asigurări care a solicitat, de asemenea, un aviz de la societatea de asigurări. Acest aviz, propune din nou că recursul este respins, nu a fost comunicat reclamantului. Nici nu a fost reprodusă sau rezumat în decizia Tribunalului de Asigurări din 14 septembrie 1995, prin care recursul său a fost respins. Curtea de Asigurări a considerat, în lumina dovezilor aduse, că capacitatea reclamantului de a lucra nu a fost atât de redusă încât să-i dea eligibilitatea pentru o pensie de invaliditate bazată pe locuri de muncă.

14. Solicitarea reclamantului pentru o pensie națională de invaliditate a fost respinsă de Instituția de Securitate Socială (kansaneläkelaitos, folkpensionanstalten) în martie 1992. Acesta a constatat că, deși încă suferise de simptome cauzate de leziunile gâtului, dureri de cap și alte simptome, precum și depresia ei, ei nu i-au provocat astfel de neplăceri care să-i facă incapabil să continue munca ca asistent de laborator atunci când nu mai este eligibilă pentru o alocație zilnică în cadrul schemei naționale de asigurări de sănătate.

Apelul său la Consiliul de Apărare pentru Asigurări Sociale (tarkastuslautanta, prövningsnämnden; „Consiliul de Apărare”) a fost respins în august 1992 și apelul său la Curtea de Asigurări a fost respins în mai 1993. 15. Cererea reînnoită a reclamantului pentru o pensie națională de invaliditate a fost respinsă de Instituția de Securitate Socială la 18 aprilie 1994. A constatat că încă suferă de durere la gât și umăr, rigiditate, doare, depresie și insomnie. Abilitatea ei de a funcționa fizic a fost totuși satisfăcător. Având în vedere starea ei generală de sănătate, ea a fost capabilă să continue de lucru ca asistent de laborator sau de a îndeplini sarcini similare. În consecință, nu a putut fi considerată invalidă în sensul legii naționale privind pensiile (kansaneläkelaki, folkpensionslagen 347/1956).

16. Apelul reclamantului la comitetul de apel a fost respins la 15 decembrie 1994, după ce a solicitat un aviz de la Instituția de Securitate Socială. Acest aviz nu a fost comunicat reclamantului și nu a fost reprodus sau rezumat în decizia Comitetului de apel. Consiliul de apel a considerat, în lumina tuturor dovezilor medicale și a altor dovezi, că reclamantul nu a fost considerat dezactivat în sensul legii naționale privind pensiile. 17. Reclamantul a apelat în continuare la Tribunalul de Asigurări, adăugând rapoarte medicale suplimentare. Curtea de Asigurări a obținut un aviz din partea Instituției de Securitate Socială care a fost datată de 27 martie 1995 și a încheiat într-o propunere de respingere a recursului.

Acest aviz nu a fost comunicat reclamantului, nici nu a fost reprodus sau rezumat în decizia Tribunalului de Asigurări din 18 septembrie 1995 prin care recursul a fost respins. Curtea de Asigurări a făcut referire la motivele invocate în decizia Consiliului de Apărare și a constatat că probele proaspete prezentate nu solicită nicio modificare a evaluării capacităților reclamantului de a lucra. 18. În momentul respectiv, Curtea de Asigurare a aplicat în principal principiile derivate din regulamentul de procedură al instanțelor de recurs. În măsura în care este relevant, codul de procedură judiciară a fost prevăzut după cum urmează. În conformitate cu capitolul 25, secțiunea 17-20, partea opozitivă a fost ascultată în cadrul procedurii de acuzare.

În conformitate cu capitolul 25, secțiunea 19, secțiunea 1, o copie a observațiilor părții opozitoare a fost transmisă recurentei la cerere. În conformitate cu capitolul 26, secțiunea 6, instanța de recurs a solicitat observații scrise de la părți atunci când a obținut dovezi din proprie inițiativă și astfel de dovezi ar putea afecta decizia în acest caz, cu excepția cazului în care această audiere a părților nu a fost, în mod evident, necesară. 19. Începând cu 1 aprilie 1999, Curtea de Asigurări a aplicat Legea privind procedura judiciară administrativă (hallintolainkäyttölaki, förvaltningsproceslagen 586/1996) cu excepția procedurilor extraordinare, în ceea ce privește care se aplică norme speciale (secțiunea 9 din Legea privind Tribunalul de Asigurări, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 278/1999).

8. In February 1991 the applicant suffered a whiplash injury to her neck as a result of a traffic accident. Her insurance company P. paid her a disability allowance until the end of August 1991. In October 1991 the insurance company refused her a further allowance, considering her continuing disability to be caused by other physical illnesses from which she had been suffering prior to the accident. The Board for Accident Compensation (tapaturmalautakunta, olycksfallsnämnden) rejected her appeal. Her further appeal to the Insurance Court (vakuutusoikeus, försäkringsdomstolen) was rejected in November 1992 and the Supreme Court (korkein oikeus, högsta domstolen) refused her leave to appeal in March 1993. 9. Subsequently the applicant again applied to her insurance company for a disability allowance, now relying on a medical report of December 1993 concluding that she remained unable to work.

This request was rejected in March 1994, the insurance company essentially having found that her medical condition had remained unchanged since the Insurance Court’s decision of November 1992. The applicant’s appeal was rejected by the Board for Accident Compensation in October 1994 after it had requested an opinion from the insurance company. This opinion was not communicated to the applicant but the company’s views were reproduced in the decision. 10. The applicant’s further appeal was rejected by the Insurance Court on 20 October 1995 after it had obtained a fresh opinion from the insurance company. This opinion, concluding in a proposal that the appeal be rejected, was not communicated to the applicant.

Nor was it reproduced or summarised in the Insurance Court’s decision. 11. In 1992 the applicant’s insurance company I. rejected her request for a disability pension, having found that she was not disabled within the meaning of the legislation on employment-based pensions. Her appeal to the Pension Board (eläkelautakunta, pensionsnämnden) was rejected. Her further appeal to the Insurance Court was rejected in 1993. 12. The insurance company rejected the applicant’s renewed pension request in March 1994, referring to its previous decision and finding that the new evidence adduced did not warrant any change in the insurance company’s position. Her appeal to the Pension Board was rejected in June 1994 after it had obtained an opinion from the insurance company.

This opinion proposing that the appeal be rejected was not communicated to the applicant, nor was it reproduced or summarised in the Pension Board’s decision. 13. The applicant appealed further to the Insurance Court which also requested an opinion from the insurance company. This opinion, again proposing that the appeal be rejected, was not communicated to the applicant. Nor was it reproduced or summarised in the Insurance Court’s decision of 14 September 1995 by which her appeal was rejected. The Insurance Court considered, in light of the evidence adduced, that the applicant’s ability to work was not so reduced as to render her eligible for an employment-based disability pension.

14. The applicant’s request for a national disability pension was rejected by the Social Security Institution (kansaneläkelaitos, folkpensionsanstalten) in March 1992. It found that, although she was still suffering from symptoms caused by her neck injury, her headaches and other symptoms as well as her depression, they were not causing her such inconvenience as to render her incapable of continuing her work as a laboratory assistant when no longer eligible for a daily allowance under the national health insurance scheme.

Her appeal to the Appellate Board for Social Insurance (tarkastuslautakunta, prövningsnämnden; “the Appellate Board”) was rejected in August 1992 and her further appeal to the Insurance Court was rejected in May 1993. 15. The applicant’s renewed request for a national disability pension was rejected by the Social Security Institution on 18 April 1994. It found that she was still suffering from neck and shoulder pain, stiffness, aches, depression and insomnia. Her ability to function physically was nonetheless satisfactory. Given her overall state of health, she was able to continue working as a laboratory assistant or performing similar tasks. Accordingly, she could not be regarded as disabled within the meaning of the National Pension Act (kansaneläkelaki, folkpensionslagen 347/1956).

16. The applicant’s appeal to the Appellate Board was rejected on 15 December 1994 after it had requested an opinion from the Social Security Institution. This opinion was not communicated to the applicant nor was it reproduced or summarised in the Appellate Board’s decision. The Appellate Board considered, in light of all medical and other evidence, that the applicant was not to be regarded as disabled within the meaning of the National Pension Act. 17. The applicant appealed further to the Insurance Court, adducing further medical reports. The Insurance Court obtained an opinion from the Social Security Institution which was dated 27 March 1995 and concluded in a proposal that the appeal should be rejected.

This opinion was not communicated to the applicant, nor was it reproduced or summarised in the Insurance Court’s decision of 18 September 1995 by which her appeal was rejected. The Insurance Court referred to the reasons invoked in the Appellate Board’s decision and found that the fresh evidence submitted did not call for any change in the assessment of the applicant’s ability to work. 18. At the relevant time the Insurance Court applied mainly the principles derived from the rules of procedure of the courts of appeal. Insofar as relevant, the Code of Judicial Procedure provided as follows. According to Chapter 25, sections 17 to 20, the opposing party was to be heard in proceedings before appellate courts.

According to Chapter 25, section 19, subsection 1, a copy of the observations of the opposing party was to be forwarded to the appellant on request. According to Chapter 26, section 6, the court of appeal was to request written observations from the parties when it obtained evidence on its own initiative and such evidence could affect the decision in the case, unless such hearing of the parties was manifestly unnecessary. 19. From 1 April 1999 onwards the Insurance Court has been applying the Act on Administrative Judicial Procedure (hallintolainkäyttölaki, förvaltningsprocesslagen 586/1996) except with regard to extraordinary proceedings, in respect of which special rules apply (section 9 of the Act on the Insurance Court, as amended by Act no. 278/1999).