LEINONEN v. FINLAND

Reclamantul este un național finlandez, născut în 1921 și locuiește în Helsinki. El este reprezentat în fața Curții de către dl Markku Fredman, avocat practicant la Helsinki. Guvernul contestat este reprezentat de dl Holger Rotkirch, director general pentru afaceri juridice, și dl Arto Kosonen, director, ambele ale Ministerului Afacerilor Externe. La 11 februarie 1985, Trezoreria de Stat (valtiocanttori, statskontoret) a Ministerului Finanțelor a acordat reclamantului o pensie de stat deplină pe baza serviciului său public. Sumele de pensie vor fi revizuite anual de către Ministerul Protecției Sociale și Sănătății, referindu-se la un indice bazat pe nivelul salariului și prețurilor naționale. Astfel de ajustări de indice au avut loc până și inclusiv în 1992. La 25 februarie 1986, reclamantul a fost acordat, începând cu 1 aprilie 1986, o pensie națională de vârstă cu o atribuire suplimentară pentru serviciul său de război. În 1992 și 1993 Parlamentul a modificat în mod excepțional legislația privind protecția pe bază de indice a prestațiilor de pensii (Legea nr. 1343/1992 și 1074/1993). Cu aceste modificări, valoarea indicelui care urmează să fie utilizată pentru 1993 și 1994 a fost de 1688, spre deosebire de cifrele respective stabilite prin ordinul ministerial (1714 și 1736). La 30 iulie 1993, Trezoreria de Stat a refuzat cererea reclamantului ca suma pensiei sale de stat să fie ajustată în raport cu indicele stabilit de Ministerul pentru 1993. S-a făcut trimitere la legislația excepțională adoptată în 1992. Potrivit anunțului de recurs aferent deciziei, aceaceasta ar putea fi contestată în fața Comitetului de pensii de stat (valtion eläkelautakunta, statens pensionsnämnd), apelul reclamantului a fost refuzat la 9 martie 1994. Consiliul de stat a considerat că avizul de recurs a fost incorect, dar a examinat totuși fondurile apelului, constatând că Trezoreria de stat a aplicat corect legislația excepțională în vigoare. La 4 iunie 1996, Curtea Supremă de Administrație (korkein hallinto-oikeus, högsta förvaltningsdomstolen), a anulat și anulat decizia Consiliului de Stat pentru pensii la care reclamantul a fost informat în mod incorect să recurgă. Cu toate acestea, Curtea Administrativă Supremă a constatat că Trezorul de Stat a trebuit să refuze cererea reclamantului din motivele exprimate în decizia sa și cu referire la dispozițiile legale invocate în acest sens. Curtea Administrativă Supremă este, de asemenea, de opinia că decizia în cauză nu poate fi considerată încălcată în dispozițiile Convenției. Reclamantul a fost mai târziu informat de secretarul juridic cu privire la cazul său că, în 1994, un aviz privind recursul său a fost obținut de la Consiliul de Stat pentru pensii. La 18 aprilie 1994, Trezoreria de Stat, bazată pe legislația excepțională pronunțată în 1993, a refuzat cererea reclamantului că suma pensiei sale de stat să se bazeze pe valoarea indicelui stabilită de Ministerul pentru 1994. La 4 iunie 1996, recursul său a fost refuzat de către Curtea Supremă Administrativă, în esență din aceleași motive ca cele declarate în hotărârea sa de aceeași dată în ceea ce privește ajustarea indicelui solicitată pentru 1993. Reclamantul a fost informat ulterior că, în 1994, un aviz privind recursul său a fost obținut de la Trezoreria de Stat. La începutul anului 1994, reclamantul a solicitat Consiliului de impozitare din Helsinki (verotuksen oikaisulautakunta, skatterättelsenämnden) să revizuiască impunerea unei taxe naționale de asigurare socială pentru 1992. El a susținut că nu a fost furnizată o astfel de taxe în decizia din 1986 de a-i acorda pensii de vârstă. Impunerea taxei a fost susținută la 14 aprilie 1994. La 27 iulie 1995, recursul reclamantului a fost respins de Curtea Administrativă a Județeanului (läninoikeus, länsrätten) din Uusimaa cu privire la Legea nr. 1697/1991, care a modificat temporar Legea Națională a Pensiunii (kansaneläkelaki, folkpensionslagen 347/1956), fără a mai exclude pensionarii de la impunerea unei taxe naționale de asigurare. Reclamantul a solicitat permisiunea de a face apel la Curtea Administrativă Supremă, argumentând, printre altele, că taxa sa anuală este mai mare decât pensia sa de vârstă. Impunerea taxei, luate împreună cu legislația excepțională care blochează creșterile bazate pe indice în pensia sa de stat, l-a privat efectiv de proprietăți încă suplimentare la care avea o cerere legitimată. Având în vedere permisiunea de recurs, Curtea Administrativă Supremă, la 28 octombrie 1996, a refuzat recursul, având în vedere că decizia de pensie din 1986 a fost tăcută cu privire la condițiile de impunere a unei taxe naționale de asigurare socială unui pensionar care a ajuns la vârsta de 63 de ani. Legea nr. 1697/1991, care prevede o astfel de impunere, a fost adoptată la 30 decembrie 1991 și a fost aplicată în cursul anului 1992, formularea sa nu a fost ambiguă și aplicarea sa nu poate fi afectată de dispozițiile constituționale care protejează proprietatea privată și interzice discriminarea. 1 la Convenție au orice impact asupra colectării unei taxe cu caracterul unei taxe. La 17 ianuarie 1996, Consiliul de impozitare Helsinki a refuzat cererea reclamantului de a ridica taxa de asigurare socială națională impusă pentru 1993 ca fiind neconstituțională. La 19 iunie 1997, apelul său a fost refuzat de către Curtea Administrativă a Județeanului cu privire la Legea nr. 1660/1992, care a prelungit modificarea temporară la Legea Națională a Pensiunii (Legea nr. 1697/1991), și pe baza principiului invocat de Curtea Supremă de Administrație în decizia sa din 28 octombrie 1996 privind impunerea taxei de asigurare pentru 1992. La 26 noiembrie 1997, Curtea Supremă de Administrație a refuzat apelul reclamantului. În 1995, Legea națională a pensiilor a fost modificată în sensul că, în 1997, pensia națională (de exemplu, pensia de vârstă) trebuia să fie înlocuită cu o pensie calculată cu referință la noi criterii. Cei a căror venit total sub formă de alte pensii și diverse compensații depășesc anumite plafoane nu ar mai avea dreptul la o pensie națională. În acest caz, suma de bază (pohja-osa) din pensia lor națională ar fi redusă cu 20% anual între 1996 și 2001 (Legea nr. 1491/1995). La 24 mai 1996, Instituția de Asigurare Socială (kansaneläkelaitos, folkpensionsanstalten) a refuzat cererea reclamantului de a continua să primească suma de bază a pensiei sale de vârstă ajustată în conformitate cu cifrul de indice relevant care urmează să fie aplicată în conformitate cu dispozițiile în vigoare atunci când pensia a fost acordată. La 28 noiembrie 1996, Consiliul de apel pentru asigurare socială (tarkastuslautanta, prövningsnämnden) a respins apelul său cu referire la Legea 1491/1995. Decizia se referă în continuare la un aviz obținut de la Instituția de asigurare socială. Acest aviz nu a fost comunicat reclamantului pentru posibile observații.

The applicant is a Finnish national, born in 1921 and living in Helsinki. He is represented before the Court by Mr Markku Fredman, a lawyer practising in Helsinki. The respondent Government are represented by Mr Holger Rotkirch, Director General for Legal Affairs, and Mr Arto Kosonen, Director, both of the Ministry for Foreign Affairs. On 11 February 1985 the State Treasury (valtiokonttori, statskontoret) of the Ministry of Finance awarded the applicant a full state pension based on his public service. The pension amount would be reviewed annually by the Ministry of Social Welfare and Health with reference to an index based on the national salary and price level. Such index adjustments took place up to and including 1992. On 25 February 1986 the applicant was awarded, as from 1 April 1986, a national old-age pension with a supplementary award for his war-time service. In 1992 and 1993 Parliament exceptionally amended the legislation on the index-based protection of pension benefits (Acts nos. 1343/1992 and 1074/1993). With these amendments the index figure to be used for 1993 and 1994 was 1688, as opposed to the respective figures fixed by ministerial order (1714 and 1736). On 30 July 1993 the State Treasury refused the applicant's demand that the amount of his state pension be adjusted with reference to the index fixed by the Ministry for 1993. Reference was made to the exceptional legislation enacted in 1992. According to the notice of appeal attached to the decision, it could be challenged before the State Pension Board (valtion eläkelautakunta, statens pensionsnämnd). The applicant's appeal was refused on 9 March 1994. The State Pension Board considered that the notice of appeal had been incorrect but nonetheless examined the merits of the appeal, finding that the State Treasury had correctly applied the exceptional legislation in force. On the applicant's further appeal the Supreme Administrative Court (korkein hallinto-oikeus, högsta förvaltningsdomstolen), on 4 June 1996, quashed and nullified the decision of the State Pension Board to which the applicant had incorrectly been advised to appeal. The Supreme Administrative Court nevertheless found that the State Treasury had had to refuse the applicant's demand on the grounds stated in its decision and with reference to the legal provisions invoked therein. The Supreme Administrative Court was furthermore of the view that the decision in question could not be considered to violate provisions of the Convention. The applicant was later informed by the legal secretary on his case that, in 1994, an opinion on his appeal had been obtained from the State Pension Board. On 18 April 1994 the State Treasury, relying on the exceptional legislation enacted in 1993, refused the applicant's demand that the amount of his state pension be based on the index figure fixed by the Ministry for 1994. On 4 June 1996 his appeal was refused by the Supreme Administrative Court essentially for the same reasons as those stated in its decision of the same date with regard to the requested index adjustment for 1993. The applicant was later informed that, in 1994, an opinion on his appeal had been obtained from the State Treasury. In the beginning of 1994 the applicant requested the Helsinki Taxation Board (verotuksen oikaisulautakunta, skatterättelsenämnden) to review the imposition on him of a national social insurance fee for 1992. He argued that no such fee had been provided by the 1986 decision to grant him old-age pension. The imposition of the fee was upheld on 14 April 1994. The applicant's appeal was refused by the County Administrative Court (lääninoikeus, länsrätten) of Uusimaa on 27 July 1995 with reference to Act no. 1697/1991 which had temporarily amended the National Pension Act (kansaneläkelaki, folkpensionslagen 347/1956) by no longer excluding pensioners from the imposition of a national insurance fee. The applicant sought leave to appeal to the Supreme Administrative Court, arguing, inter alia, that his annual fee was higher than his old-age pension. The imposition of the fee, taken together with the exceptional legislation blocking index-based increases in his state pension, was effectively depriving him of yet further property to which he had a legitimate claim. Having granted leave to appeal, the Supreme Administrative Court, on 28 October 1996, refused the appeal, considering that the 1986 pension decision had been silent as to the conditions for imposing a national social insurance fee on a pensioner who had reached the age of 63. Act no. 1697/1991, which provided for such imposition, had been enacted on 30 December 1991 and had been applied during 1992. Its wording had not been ambiguous and its application could not be affected by the constitutional provisions protecting private property and prohibiting discrimination. Nor did Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention have any impact on the collection of a fee with the character of a tax. On 17 January 1996 the Helsinki Taxation Board refused the applicant's demand that the national social insurance fee imposed on him for 1993 be lifted as being unconstitutional. On 19 June 1997 his appeal was refused by the County Administrative Court with reference to Act no. 1660/1992, which had prolonged the temporary amendment to the National Pension Act (Act no. 1697/1991), and on the grounds of principle relied on by the Supreme Administrative Court in its decision of 28 October 1996 concerning the imposition of the insurance fee for 1992. On 26 November 1997 the Supreme Administrative Court refused the applicant leave to appeal. In 1995 the National Pension Act was amended to the effect that, in 1997, the national pension (e.g., the old-age pension) was to be replaced by a pension calculated with reference to new criteria. Those whose total income in the form of other pensions and various compensations exceeded certain ceilings would no longer be entitled to a national pension. In such a case the so-called basic amount (pohja-osa, basdel) of their national pension would be reduced by 20 per cent annually between 1996 and 2001 (Act no. 1491/1995). On 24 May 1996 the Social Insurance Institution (kansaneläkelaitos, folkpensionsanstalten) refused the applicant's demand that he should continue receiving the basic amount of his old-age pension as adjusted in accordance with the relevant index figure to be applied according to the provisions in force when the pension was granted. On 28 November 1996 the Appellate Board for Social Insurance (tarkastuslautakunta, prövningsnämnden) dismissed his appeal with reference to Act 1491/1995. The decision further referred to an opinion obtained from the Social Insurance Institution. This opinion was not communicated to the applicant for possible comments. No further appeal lay open.