COLLECTION CEO S.R.L. c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA

Publicat la 5 iunie 2023 A DOUA SECȚIUNE Cererea nr. 1062/22 COLECTION CEO S.R.L. împotriva Republicii Moldova introdusă la 16 decembrie 2021, comunicată la 15 mai 2023, CU PRIVIRE LA INIȚIEREA punerii în aplicare într-un termen rezonabil a unei creanțe deținute împotriva unei societăți cu capital majoritar public în procedura de lichidare. La 18 noiembrie 2014, societatea reclamantă a achiziționat o creanță de aproximativ 76 000 EUR (EUR) față de societatea S.A., deținută în proporție de 70,93% de stat. Această creanță ar fi fost constituită în 2001 și ar fi făcut obiectul unor tranzacții succesive înainte de a fi cumpărată de societatea reclamantă. Societatea debitoare, înființată în 1995, fusese principala societate de încălzire urbană din Chișinău și din suburbii.

În 2001, aceasta a intrat în procedura de insolvență și în martie 2014, a fost pusă în procedură de lichidare. La 28 septembrie 2014, guvernul și-a asumat responsabilitatea pentru adoptarea unei legi privind vânzarea activelor societății debitoare destinate producției și distribuției de energie, desemnată ca Pentru a continua activitățile societății debitoare, creanțele în cadrul procedurii de lichidare trebuiau să fie satisfăcute de restul activelor, neincluse în mai multe funcții la 26 ianuarie 2015, Curtea din Chișinău a acordat dreptul la cererea societății reclamante de a fi incluse în tabloul definitiv al creanțelor societății debitoare. În cursul procedurii de lichidare, societatea reclamantă a încercat fără succes să obțină atribuirea de clădiri ale societății debitoare a căror licitație a eșuat, dar s-a acordat prioritate deținătorilor de creanțe cu o sumă mai mare, obținând însă câteva plăți de aproximativ 2 000 EUR.

În 2020, societatea reclamantă a inițiat o acțiune privind fondul prevăzut de Legea nr. 87/2011 de a reduce durata excesivă de neexecuție și a solicitat o despăgubire juridică pentru perioada care a expirat începând din 2001 și, ca daune materiale, valoarea creanței supuse unor dobânzi de întârziere. Instanțele au respins această acțiune: ce s-ar fi întâmplat dacă o societate privată pentru care răspunderea statului nu ar fi putut fi angajată. Responsabilitatea lichidatorului a fost, de asemenea, luată în considerare și sub controlul creditorilor. În plus, societatea reclamantă ar fi avut cunoștință de rapoartele financiare ale administratorului de insolvență în momentul achiziționării creanței și ar fi asumat riscul unei neexecuții.

Această soluție judiciară a fost confirmată definitiv de Curtea Supremă la 16 iunie 2021. Este statul pârât direct responsabil pentru creanța deținută de societatea reclamantă împotriva societății debitoare (a se vedea Ališić și alții c. Bosnia și Herțegovina, Croația, Serbia, Slovenia și fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei [GC], nr. 60642/08, § 114-115, CEDH 2014, și, mutatis mutandis Cooperativa Agricola Slobozia-Hainei c. Moldova, nr. 39945/02, § 17-19, 3 aprilie 2007 În acest sens, părțile sunt invitate să furnizeze informațiile relevante privind societatea debitoare, în special statutul său juridic, natura și contextul activităților sale, independența instituțională și operațională față de statul membru, precum și copii ale oricărui document care indică această situație.

1 din Protocolul nr. 1 la Convenție deoarece creanța în cauză nu a fost acoperită până în prezent pe deplin în procedura de lichidare (a se vedea Mikhailenki și altele c. Ucraina, nr. 35091/02 și 9 altele, § 53 CEDH 2004-XII; Regent Company c. Ucraina, nr. 773/03, § 61, 3 aprilie 2008 și Titan Total Group S.R.L.

c. Republica Moldova, nr. 61458/08, § 83, 6 iulie 2021) În cazul unui răspuns negativ la întrebarea nr. 1, statul pârât și-a respectat obligațiile de a organiza o procedură de lichidare eficientă, cum ar fi art. 6 din convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție (a se vedea, în special, Kotov c. Rusia [GC], nr. 54522/00, § 117, 3 aprilie 2012 și, mutatis mutandis, Fouklev c. Ucraina, nr. 71186/01, § 84 86, 7 iunie 2005) A avut societatea reclamantă la dispoziția sa, astfel cum se prevede la art. 13 din convenție, o acțiune internă efectivă care i-ar fi permis să își exprime obiecțiunile de necunoaștere a Convenției (Cricea c. Republica Moldova, n 35098/12, § 26-28, 12 februarie 2019)

Publié le 5 juin 2023

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 1062/22

COLLECTION CEO S.R.L.

contre la République de Moldova introduite le 16 décembre 2021 communiquée le 15 mai 2023

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête porte sur le défaut d’exécution dans un délai raisonnable d’une créance détenue contre une société à capital majoritairement public en procédure de liquidation. Le 18 novembre 2014, la société requérante acheta une créance d’environ 76 000 euros (EUR) envers la société S.A. « Termocom », détenue à 70,93 % par l’État. Cette créance aurait été constituée en 2001 et avait fait l’objet de transactions successives avant d’être achetée par la société requérante. La société débitrice, créée en 1995, avait été la principale société de chauffage urbain de Chișinău et de sa banlieue. En 2001, elle entra en procédure d’insolvabilité et en mars 2014, elle fut mise en procédure de liquidation.

Le 28 septembre 2014, le Gouvernement engagea sa responsabilité pour l’adoption d’une loi concernant la vente des actifs de l’entreprise débitrice destinés à la production et la distribution de l’énergie, désigné comme « l’ensemble fonctionnel », à une autre entreprise créée par l’État, S.A. « Termoelectrica » afin que celle-ci continue les activités de la société débitrice. Les créances dans la procédure de liquidation devaient se satisfaire du restant des actifs, non-inclus dans « l’ensemble fonctionnel ». Le 26 janvier 2015, la Cour d’appel de Chișinău fit droit à la demande de la société requérante de l’inscrire au tableau définitif des créances de la société débitrice. Durant la procédure de liquidation, la société requérante tenta sans succès d’obtenir l’attribution des immeubles de la société débitrice dont la vente aux enchères avait échoué, mais la priorité fut accordée aux détenteurs des créances d’un montant supérieur.

Elle obtint toutefois quelques paiements, d’un montant autour de 2 000 EUR. En 2020, la société requérante engagea sur le fond prévu par la loi n o 87/2011 une action en réparation alléguant une durée excessive de non ‑ exécution. Elle demanda une réparation morale pour la période qui s’était écoulée depuis 2001 et, au titre de dommage matériel, le montant de la créance assujettie d’intérêts de retard. Les tribunaux rejetèrent cette action estimant qu’il s’agissait d’une société privée pour laquelle la responsabilité de l’État ne saurait être engagée. La responsabilité du liquidateur fut aussi écartée puisqu’il aurait agi sous le contrôle des créanciers. De plus, la société requérante aurait eu connaissance des rapports financiers de l’administrateur de l’insolvabilité au moment de l’acquisition de la créance et elle avait endossé le risque d’une non-exécution.

Cette solution judiciaire fut confirmée de manière définitive par la Cour suprême le 16 juin 2021.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. L’État défendeur est-t-il directement responsable pour la créance détenue par la société requérante contre la société débitrice ( comparer Ališić et autres c. Bosnie-Herzégovine, Croatie, Serbie, Slovénie et l’ex-République yougoslave de Macédoine [GC], n o 60642/08, §§ 114-115, CEDH 2014, et, mutatis mutandis , Cooperativa Agricola Slobozia-Hanesei c. Moldova , n o 39745/02, §§ 17-19, 3 avril 2007 ) ? À cet égard, les parties sont invitées à fournir les informations pertinentes concernant la société débitrice, notamment son statut juridique, la nature et le contexte de ses activités, son indépendance institutionnelle et opérationnelle vis-à-vis de l’État, ainsi que les copies de tout document faisant état de cette situation.

2. En cas de réponse affirmative à la question n o 1, y a-t-il eu violation de l’article 6 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention du fait que la créance litigieuse n’a pas été jusqu’à présent pleinement recouverte dans la procédure de liquidation (voir Mikhaïlenki et autres c. Ukraine , n os 35091/02 et 9 autres, § 53, CEDH 2004-XII; Regent Company c. Ukraine , n o 773/03, § 61, 3 avril 2008 et Titan Total Group S.R.L.

c. République de Moldova , n o 61458/08, § 83, 6 juillet 2021) ? 3. En cas de réponse négative à la question n o 1, l’État défendeur s’est-il conformé à ses obligations d’organiser une procédure de liquidation efficace, comme l’exigent l’article 6 de la Convention et l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention (voir, notamment, Kotov c. Russie [GC], n o 54522/00, § 117, 3 avril 2012, et, mutatis mutandis , Fouklev c. Ukraine , n o 71186/01, §§ 84 ‑ 86, 7 juin 2005) ? 4. La société requérante avait-elle à sa disposition, comme l’exige l’article 13 de la Convention, un recours interne effectif qui lui aurait permis de formuler ses griefs de méconnaissance de la Convention ( Cristea c. République de Moldova , n o 35098/12, §§ 26-28, 12 février 2019) ?