CASE OF COOPERATIVA DE CONSTRUCȚIE A LOCUINȚELOR NR. 162 v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA

A cincea secțiune CAUZĂ DE COOPERATIVA DE CONSTRUCȚIE A LOCUINȚELOR NR. 162 v. REPUBLICA MOLDOVA (Cererea nr. 13948/15) DIRECȚIA STRASBOURG 4 decembrie 2025 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Cooperativa de Construcție a Locuințălor nr. 162 v. Republica Moldova , Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A cincea secțiunea), ședința în calitate de comitet compus din: Gilberto Felici , Președintele , Diana Sârcu , Sébastien Biancheri , judecători și Martina Keller , grefierul adjunct al secțiunii , având în vedere: cererea (nu . 13948/15) împotriva Republicii Moldova depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 10 martie 2015 de Cooperativa de Construcție a Locuințelor nr. 162 („societatea solicitantă”), încorporată în Republica Moldova în 1994, reprezentată de dl V. Chetruşcă, avocat care practică în Chişinău; hotărârea de a anunţa plângerea privind accesul la o instanţă guvernului moldovenesc („ Guvernul”), reprezentată de agentii lor, dl D. Obadă și dna D. Maimescu și să declare restul cererii inadmisibilă; observațiile părților; după deliberarea în particular la 13 noiembrie 2025, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată: OBIECTUL CAUZEI 1. Cererea se referă la o presupusă încălcare a dreptului de acces la o instanță din cauza refuzului instanțelor interne de a examina acțiunile judiciare ale societății reclamante din cauza presupusei incapacității sale de a plăti taxele legale ale instanței. Societatea solicitantă s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție. Societatea solicitantă este o asociere de condominiu fără scop lucrativ care, printre altele , are relații intermediare între consumatorii privați și furnizorii de servicii publice. Acesta colectează în principal bani de la chiriași pentru energie termică, apă și canalizare și îl transferă la prestatorii de servicii corespunzătoare. 3 . La 2 octombrie 2014, societatea solicitantă a depus două cauze civile împotriva a două grupuri de persoane fizice, cerând plata datoriilor în sumele de 25 471 lei moldoveni (MDL – echivalent cu 1.383 euro (EUR) la momentul material; „cazul nr. 1”) și MDL 34,379 (echivalent cu 1,867 EUR la momentul materialului; „cazul nr. 2"), respectiv pentru serviciile de utilitate care au fost deja furnizate. În conformitate cu art. 85 din Codul de Procedură Civilă, acesta a încercat să fie scutit de la plata taxelor judiciare în ambele cazuri de MDL 764 (echivalent cu 41 EUR la momentul material) și, respectiv, de la MDL 1,031 (echivalent cu 56 EUR la momentul material), corespunzând la 3% din reclamația urmărită, în conformitate cu dispozițiile juridice în vigoare la momentul respectiv. Acesta a susținut și a dovedit că singurul său cont bancar a fost confiscat pe baza incapacității sale de a plăti facturile neașteptate de la un furnizor de servicii și că nu a putut plăti taxele judecătorești. Prin două hotărâri din 3 și 6 octombrie 2014, Curtea de District Ciocana a respins procedurile civile ale societății solicitante și a refuzat să examineze meritele cauzelor până la plata taxelor judiciare necesare. Acesta a declarat că societatea solicitantă nu și-a descris pe deplin situația financiară. Curtea a invitat societatea solicitantă să plătească taxele pentru fiecare caz în termen de trei săptămâni și respectiv în termen de cinci zile. În schimb, la 15 și 17 octombrie 2014, respectiv, societatea solicitantă a solicitat din nou să fie scutită de a plăti taxele judecătorești. Acesta a prezentat documente de la o bancă și de alte entități pentru a dovedi că singurul său cont bancar a fost confiscat din cauza achizițiilor pe care le-a acumulat în ceea ce privește costurile de energie termică din cauza nefuncției debitorilor individuali de a plăti facturile relevante. Curtea de District a respins cererile de scutire ale societății solicitante în ceea ce privește ambele cauze la 23 și, respectiv, la 24 octombrie 2014, constatând că societatea solicitantă nu a plătit taxele de judecată, astfel cum a fost ordonat la 3 și, respectiv, la 6 octombrie 2014. De asemenea, a remarcat că alte asociații de condominiu și-au plătit taxele de judecată și nu există niciun motiv pentru a trata societatea solicitantă diferit. Societatea solicitantă a apelat, susținând în special că incapacitatea sa de a plăti comisioane judiciare a fost cauzată de neîndeplinirea acuzaților. Prin două hotărâri finale din 10 și 16 decembrie 2014, Curtea de Apel Chișinău a respins apelurile privind punctele de drept depuse de societatea solicitantă. Acesta a menţionat doar că societatea solicitantă nu a plătit taxele de judecată. În decizia din 10 decembrie, instanța nu a făcut nicio trimitere la argumentul societății solicitante că singurul său cont bancar a fost confiscat și că nu a putut să plătească taxele necesare pentru instanță, în timp ce în decizia din 16 decembrie a menționat că societatea solicitantă ar putea avea alte conturi bancare sau ar fi putut obține credit pentru a plăti taxele pentru instanță. În urma comunicării prezentului caz guvernului, la 29 septembrie 2021 Agentul Guvernului a depus o cerere Curții de Apel Chișinău de a redeschide procedurile interne în ceea ce privește cele două cauze, cerând recunoașterea unei încălcări a drepturilor societății solicitante garantate de art. 6 § 1 din Convenție și a unei atribuiții în ceea ce privește prejudiciile morale, în limitele lauzelor obținute în general de Curte în temeiul articolului 41 din Convenție. La 25 octombrie 2021, Curtea de Apel Chișinău a susținut parțial cererea Agentului de redeschidere a cauzei nr. Acesta și-a anulat propria decizie din 10 decembrie 2014 din motive de interpretare a cererii de scutire a taxelor de judecată ale societății solicitante și a ordonat o nouă examinare a apelului societății solicitante cu privire la punctele de drept. Curtea a recunoscut în mod explicit o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție, dar a respins cererea agentului de a acorda compensații societății solicitante în ceea ce privește prejudiciile morale, menționând că guvernul și societatea solicitantă ar putea ajunge la o soluție prietenoasă în acest sens. Prin decizia finală din 15 noiembrie 2021, Curtea de Apel Chișinău a ordonat Curții de District Ciocana să examineze meritele cauzei nr. 1 scutind societatea solicitantă de plată a taxelor de judecată. Nicio informație cu privire la evoluțiile suplimentare în cazul nr. 1 a fost depus Curtea. 9 . Cererea Agentului Guvernamental de redeschidere a cazului nr. 2, după trei seturi de proceduri în faţa Curţii de Apel şi a Curţii Supreme, erau în așteptare în faţa instanţelor naţionale începând cu data ultimelor depuneri ale Guvernului la Curte. EVALUAREA TRIBUNALULUI ALLEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 din CONVENȚIA 10. Societatea solicitantă s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că instanța internă nu și-a examinat în mod corespunzător cererile de scutire a taxelor de judecată din motive de confiscare a contului său bancar unic în ceea ce privește incapacitatea sa de a plăti facturile neașteptate de către un prestator de servicii. 11. Guvernul a susținut că societatea solicitantă nu ar putea pretinde că este o „victă” în sensul articolului 34 din Convenție, deoarece a avut succes în fața instanțelor interne în cazul în care nu. În ceea ce privește cazul nr. 2, au formulat o obiecție preliminară cu privire la natura prematură a cererii, susținând că instanța internă ar putea ajunge la o soluție finală în favoarea societății reclamante în cazul în care nu. 2, care era încă în așteptare înaintea lor, în mod asemănător pentru cazul nr. Compania solicitantă nu este de acord. Acesta a susținut, în special, că solicitarea Agentului Guvernamental de redeschidere a cazului nr. 2 a fost examinat de aproape patru ani și nu există nici o perspectiva de soluție favorabilă. 12. La început, Curtea remarcă că, în cazul în care nu. 1, la 25 octombrie 2021, Curtea de Apel Chișinău a recunoscut că a existat o încălcare a dreptului societății solicitante de a accesa la o instanță garantată de art. 6 § 1 din Convenție din cauza faptului că nu a analizat în mod corespunzător cererea de scutire a taxelor judiciare. Cu toate acestea, nu s-a permis nici un recurs societății solicitante, referindu-se la rolul agentului guvernamental în realizarea unui acord cu acesta în această privință. În plus, de la data cele mai recente informații prezentate Curții, deschiderea nu a dus la examinarea acțiunii civile ale societății solicitante cu privire la fondul. Având în vedere faptele de mai sus, societatea solicitantă poate, prin urmare, încă să pretinde că este o „vicină” în sensul articolului 34 din Convenție în ceea ce privește cazul nr. 13. Cu privire la cazul nr. 2, Curtea remarcă că, atunci când cererea a fost introdusă, procedura relevantă a fost finalizată printr-o decizie finală care refuză accesul la o instanță. De asemenea, menționează că procedura extraordinară de redeschidere declanșată în septembrie 2021 prin comunicarea cererii la guvernul contestat nu a avut ca rezultat, de la momentul cele mai recente informații disponibile Curții, o recunoaștere a încălcării Convenției și o soluție pentru presupusa încălcare. În aceste circumstanțe, cererea nu poate fi considerată prematură și societatea solicitantă poate pretinde că este o victimă în sensul articolului 34 din Convenție în ceea ce privește cazul nr. 2 la fel de bine. Prin urmare, toate obiecțiile guvernului trebuie respinse. 14. Curtea constată, de asemenea, că cererea nu este în mod evident bolnavă fondată în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție sau inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. 15. Principiile generale privind dreptul de acces la o instanță în ceea ce privește colectarea taxelor judiciare au fost rezumate, de exemplu, în Kreuz v. Polonia (nu. 28249/95, §§ 52-57, CEDO 2001-VI, cu alte referinţe), Clionov v. Moldova (nu. 13229/04, § 39, 9 octombrie 2007) și Tudor – Comert v. Moldova (nu. 27888/04, § 35, 4 noiembrie 2008). 16. Curtea a susținut în mod constant că taxele judiciare și costurile procedurale ca atare nu încalcă automat dreptul de acces la o instanță. Renunța la renunțare la comisioane trebuie să se bazeze pe motive relevante și suficiente, asigurându-se că este păstrată natura fundamentală a dreptului de acces la o instanță. Cu toate acestea, taxele excesive sau refuzul nejustificat de exonerare a taxelor, având în vedere situația unei societăți solicitante, pot constitui o încălcare în cazul în care acestea impun o sarcină disproporționată, blocarea efectivă a accesului la instanțe și afectarea esențialității dreptului de acces. 17. Prin urmare, Curtea trebuie să stabilească în prezentul caz dacă refuzul instanțelor interne de a acorda o scutire de astfel de taxe a fost compatibil cu dreptul de acces al societății reclamante la o instanță în temeiul articolului 6 § 1 din convenție. Acesta observă că taxele judiciare pe care societatea solicitantă le trebuia să le plătească în temeiul dreptului intern nu par a fi excesive (a se vedea punctul 3 de mai sus). 18. Cu toate acestea, Curtea constată că singurul cont bancar al societății a fost confiscat și că a prezentat un certificat care atestă acest fapt. Acesta a susținut, de asemenea, că incapacitatea financiară a acesteia a fost o consecință directă a datoriilor în curs ale părților pe care le-a căutat să le dea în judecată și că, în calitate de entitate juridică, nu a avut alte resurse la dispoziție. În ciuda motivelor prezentate de societatea solicitantă și de dovezile furnizate, instanța internă a respins cererea de scutire fără a răspunde la aceste dovezi sau a furnizat alte motive suficiente pentru decizia lor. 19. Având în vedere aceste considerații, Curtea constată că refuzul de a acorda o derogare a taxelor judiciare în absența unei evaluări individualizate a situației financiare ale societății reclamante și a legăturii dintre dificultățile sale financiare și acțiunile civile pentru care accesul la instanță a fost solicitat a afectat însăși esența dreptului său de acces la o instanță. În consecință, s-a constatat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. APLICAREA ARTICOLUL 41 AL CONVENŢIEI 20. Societatea solicitantă a solicitat 59 850 lei moldoveni (echivalent cu 3.050 euro (EUR)) în ceea ce privește prejudiciile materiale (calitatea datoriei pe care a încercat să le colecteze), 3000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale și 2,550 EUR în ceea ce privește costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. Societatea solicitantă a depus contractul de reprezentare juridică în fața Curții și un interval de timp detaliat, pentru a confirma costurile și cheltuielile suportate. 21. Guvernul a contestat sumele de mai sus, susținând că acestea sunt excesive. 22. Curtea nu poate specula dacă societatea solicitantă ar fi colectat datoria dacă nu s-ar fi efectuat încălcarea articolului 6 § 1, respingând astfel afirmația. Cu toate acestea, acordă societății solicitante întreaga sumă solicitată în ceea ce privește prejudiciile morale, plus orice impozit care poate fi taxabil. 23. În plus, având în vedere documentele deținute în posesia sa, Curtea consideră că este rezonabil acordarea de 1 500 EUR pentru costurile și cheltuielile legate de procedura în fața Curții, precum și orice impozit care poate fi perceput societății solicitante. Pentru aceste motive, CURTEA, UNANIMOUS, declara cererea admisibilă; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că statul interesat trebuie să plătească societății solicitante, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în lei moldovenești la rata aplicabilă la data de decontare: (i) 3.000 EUR (3.000 EUR), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 1.500 EUR (1.000.500 EUR), plus orice impozit care poate fi imputabil societății moldovenești, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni de mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se plătește pe valorile de mai sus, la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale în cursul perioadei de default plus trei puncte; Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 4 decembrie 2025, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Martina Keller Gilberto Felici Președintele adjunct al grefierului

FIFTH SECTION

CASE OF COOPERATIVA DE CONSTRUCȚIE A LOCUINȚELOR NR. 162 v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA

(Application no. 13948/15)

JUDGMENT

STRASBOURG

4 December 2025

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Cooperativa de Construcție a Locuințelor nr.

162 v.

the

Republic of Moldova,

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Committee composed of:

Gilberto Felici

, President

,

Diana Sârcu,

Sébastien Biancheri

, judges

,

and Martina Keller,

Deputy Section Registrar,

Having regard to:

the application (no. 13948/15) against the Republic of Moldova lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 10

March

2015 by Cooperativa de Construcție a Locuințelor nr. 162 (“the applicant company”), incorporated in the Republic of Moldova in 1994, and represented by Mr V. Chetrușcă, a lawyer practising in Chișinău;

the decision to give notice of the complaint concerning access to a court to the Moldovan Government (“the Government”), represented by their Agents, Mr D. Obadă and Ms D. Maimescu, and to declare the remainder of the application inadmissible;

the parties’ observations;

Having deliberated in private on 13 November 2025,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

SUBJECT MATTER OF THE CASE

1.

The application concerns an alleged breach of the right of access to a court because of the domestic courts’ refusal to examine the applicant company’s court actions owing to its alleged inability to pay the statutory court fees. The applicant company relied on Article 6 § 1 of the Convention.

2.

The applicant company is a non-profit condominium association which,

inter

alia

, intermediates relations between private consumers and public service providers. It mainly collects money from tenants for thermal energy, water and sewerage and transfers it to corresponding service providers.

3

.

On 2 October 2014 the applicant company filed two civil suits against two groups of individuals, requesting payment of debts in the sums of 25,471

Moldovan

lei (MDL – equivalent to 1,383 euros (EUR) at the material time; “case no. 1”) and MDL 34,379 (equivalent to EUR 1,867 at the material time; “case no. 2”) respectively, for utility services that had already been provided. Relying on Article 85 of the Code of Civil Procedure, it sought to be exempted from paying court fees in respect of both cases of MDL

764 (equivalent to EUR 41 at the material time) and MDL 1,031 (equivalent to EUR

56 at the material time) respectively, corresponding to 3% of the claim pursued, according to the legal provisions in force at the relevant time. It argued and proved that its sole bank account had been seized on the ground of its inability to pay outstanding bills from a service provider, and that it was unable to pay the court fees otherwise.

4.

By two rulings of 3 and 6 October 2014, the Ciocana District Court dismissed the applicant company’s civil suits and refused to examine the merits of the cases until it paid the requisite court fees. It stated that the applicant company had not fully described its financial situation. The court invited the applicant company to pay the court fees for each case within three weeks and within five days respectively. Instead, on 15 and 17 October 2014 respectively the applicant company requested again to be exempted from paying the court fees. It submitted documents from a bank and several other entities to prove that its sole bank account had been seized on account of arrears it had accumulated in respect of thermal energy costs because of individual debtors’ failure to pay the relevant bills.

5.

The District Court dismissed the applicant company’s exemption requests in respect of both cases on 23 and 24 October 2014 respectively, finding that the applicant company had failed to pay the court fees as ordered on 3 and 6 October 2014 respectively. It also noted that other condominium associations had paid their court fees and there was no reason to treat the applicant company differently. The applicant company appealed, arguing in particular that its inability to pay court fees had been caused by the defendants’ failure to pay their debts.

6.

By two final decisions of 10 and 16 December 2014, the Chișinău Court of Appeal dismissed the appeals on points of law lodged by the applicant company. It merely noted that the applicant company had failed to pay the court fees. In its decision of 10 December, the court made no reference to the applicant company’s argument that its only bank account had been seized and that it was unable to pay the required court fees, whereas in its decision of 16

December it noted that the applicant company might have other bank accounts or could have obtained credit to pay the court fees.

7.

Following the communication of the present case to the Government, on 29

September 2021 the Government Agent submitted a request to the Chișinău Court of Appeal to reopen the domestic proceedings in respect of the two cases, seeking the acknowledgment of a violation of the applicant company’s rights guaranteed by Article 6 § 1 of the Convention and an award in respect of non-pecuniary damage within the limits of the awards usually made by the Court under Article 41 of the Convention.

8.

On 25 October 2021 the Chișinău Court of Appeal partially upheld the Agent’s request for the reopening of case no. 1. It set aside its own decision of 10

December 2014 on grounds of a misinterpretation of the applicant company’s request for exemption from the court fees and ordered a fresh examination of the applicant company’s appeal on points of law. The court explicitly acknowledged a breach of Article 6 § 1 of the Convention but rejected the Agent’s request to award the applicant company compensation in respect of non-pecuniary damage, noting that the Government and the applicant company could reach a friendly settlement in that regard. By a final decision of 15 November 2021, the Chișinău Court of Appeal ordered the Ciocana District Court to examine the merits of case no. 1 by exempting the applicant company from payment of court fees. No information regarding further developments in case no. 1 has been submitted to the Court.

9

.

The Government Agent’s request for the reopening of case no.

2, following three sets of proceedings before the Court of Appeal and the Supreme Court, was pending before national courts as of the date of the Government’s latest submissions to the Court.

THE COURT’S ASSESSMENT

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 of THE CONVENTION

10.

The applicant company complained under Article

6

§

1 of the Convention that the domestic courts had failed to duly examine its requests for exemption from court fees on grounds of the seizure of its sole bank account in relation to its inability to pay outstanding bills from a service provider.

11.

The Government argued that the applicant company could not claim to be a “victim” within the meaning of Article 34 of the Convention since it had been successful before the domestic courts in case no. 1. As regards case no.

2, they raised a preliminary objection as to the premature nature of the application, arguing that the domestic courts might reach a final solution in favour of the applicant company in case no. 2, which was still pending before them, similarly to case no. 1. The applicant company disagreed. It argued in particular that the Government Agent’s request for the reopening of case no.

2 had been under examination for almost four years and there was no prospect of a favourable solution.

12.

At the outset, the Court notes that in case no. 1, on 25

October 2021, the Chișinău Court of Appeal acknowledged that there had been a violation of the applicant company’s right to access to a court guaranteed by Article

6

§

1 of the Convention owing to its failure to adequately analyse the request for exemption from court fees. However, it did not afford any redress to the applicant company, referring to the role of the Government Agent in reaching an agreement with it on that matter. Furthermore, as of the date of the latest information submitted to the Court the reopening has not resulted in the examination of the applicant company’s civil action on the merits. Considering the facts above, the applicant company can therefore still claim to be a “victim” within the meaning of Article 34 of the Convention in respect of case no. 1.

13.

Regarding case no. 2, the Court observes that at the time when the application was introduced the relevant proceedings had been completed by a final decision refusing access to a court. It also notes that the extraordinary reopening proceedings triggered in September 2021 by the communication of the application to the respondent Government have not, as of the time of the latest information available to the Court, resulted in a recognition of a violation of the Convention and redress for the alleged violation. In these circumstances, the application cannot be seen as premature, and the applicant company can claim to be a victim within the meaning of Article 34 of the Convention in respect of case no. 2 as well. All of the Government’s objections must therefore be dismissed.

14.

The Court further notes that the application is not manifestly ill

‑

founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention or inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

15.

The general principles concerning the right of access to a court regarding the collection of court fees have been summarised, for example, in

Kreuz v.

Poland

(no. 28249/95, §§ 52-57, ECHR 2001-VI, with further references),

Clionov v. Moldova

(no. 13229/04, § 39, 9 October 2007) and

Tudor

‑

Comert v. Moldova

(no. 27888/04, § 35, 4 November 2008).

16.

The Court has consistently held that court fees and procedural costs as such do not automatically violate the right of access to a court. Refusals to waive fees must be based on relevant and sufficient grounds, ensuring that the fundamental nature of the right of access to a court is preserved. However, excessive fees or unjustified refusal of fee waivers, in view of an applicant company’s situation, can amount to a violation if they impose a disproportionate burden, effectively blocking access to the courts and impairing the very essence of the right of access.

17.

The Court must therefore determine in the present case whether the refusal of the domestic courts to grant an exemption from such fees was compatible with the applicant company’s right of access to a court under Article

6

§

1 of the Convention. It observes that the court fees which the applicant company was bound to pay under domestic law do not appear to have been excessive (see paragraph 3 above).

18.

The Court notes, however, that the company’s only bank account had been seized and that it had submitted a certificate attesting to this fact. It had further argued that its financial incapacity had been a direct consequence of the outstanding debts of the parties it had been seeking to sue and that, as a legal entity, it had had no other resources at its disposal. Despite the reasons put forward by the applicant company and the evidence provided, the domestic courts rejected the exemption request without addressing this evidence or providing other sufficient reasons for their decision.

19.

In the light of these considerations, the Court finds that the refusal to grant a court fees waiver in the absence of an individualised assessment of the applicant company’s financial situation and of the link between its financial difficulties and the civil action for which access to court was sought impaired the very essence of its right of access to a court. Accordingly, there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

20.

The applicant company claimed 59,850 Moldovan lei (equivalent to 3,050

euros (EUR)) in respect of pecuniary damage (the amount of the debt it sought to collect), EUR 3,000 in respect of non-pecuniary damage and EUR

2,550 in respect of costs and expenses incurred before the Court. The applicant company submitted the contract for legal representation before the Court and a detailed timesheet, to confirm the incurred costs and expenses.

21.

The Government contested the above amounts, alleging that they were excessive.

22.

The Court cannot speculate as to whether the applicant company would have collected its debt had the breach of Article 6 § 1 not taken place; it therefore rejects that claim. However, it awards the applicant company the entire amount sought in respect of non-pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable.

23.

Furthermore, having regard to the documents in its possession, the Court considers it reasonable to award EUR 1,500 for the costs and expenses related to the proceedings before the Court, plus any tax that may be chargeable to the applicant company.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

Declares

the application admissible;

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant company, within three months, the following amounts,

to be converted into Moldovan

lei at the rate applicable at the date of settlement:

(i)

EUR 3,000 (three thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage;

(ii)

EUR 1,500 (one thousand five hundred euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant company, in respect of costs and expenses;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

Dismisses

the remainder of the applicant company’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 4 December 2025, pursuant to Rule

77

§§

2 and 3 of the Rules of Court.

Martina Keller

Gilberto Felici

Deputy Registrar

President