DANCU contre la ROUMANIE

SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 29770/96 prezentată de Liana și Sabin DANCU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se află la 3 iulie 2001 într-o cameră compusă din președintele Palm, dnii Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Türmen Biersan Panțiriru Maruste, judecători M. O Având în vedere cererea prezentată anterior Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 7 decembrie 1995 și înregistrată la 9 ianuarie 1996 Având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamanți, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamanții, fratele și sora, sunt resortisanți români născuți în 1930 și, respectiv, 1937. Recurenta își are reședința în București și reclamantul la Timișoara.

Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 15 octombrie 1993, recurentele au sesizat Tribunalul de Primă Instanță din Brașov cu o acțiune în custodia unei case naționalizate în temeiul Decretului nr. 92/1950. După trei grade de jurisdicție, la 12 iulie 1995, tribunalul de apel al lui Brașov a respins cererea reclamanților, considerând că instanțele nu erau competente să examineze litigiul. La o dată nespecificată, reclamanții au sesizat instanța de primă instanță din Brașov cu privire la o acțiune în revendicare a aceleiași case. La 18 martie 1998, instanța a acceptat cererea reclamanților și a dispus restituirea clădirii lor. Această hotărâre a devenit definitivă.

La 17 martie 1999, reclamanții au informat Curtea cu privire la faptul că casa le fusese restituită și că nu mai intenționau să își mențină cererea. GRIEFS 1. Reclamanții au invocat o încălcare a dreptului lor de a avea acces la o instanță garantată prin art. 6 alineatul (1) din Convenție, din cauza hotărârii din 12 iulie 1995 de la instanța de recurs a lui Brașov care refuză judecătorilor dreptul de a lua în considerare validitatea titlului de proprietate de care se predomina. 2. Ei sunt, de asemenea, la art. 6 alin. (1) din Convenție, se plâng de faptul că în fața instanței de apel de Brașov cauza lor nu a fost judecată de o instanță independentă, având în vedere, în special, declarațiile președintelui Republicii cu privire la lipsa competenței instanțelor de a examina cazuri precum cele ale reclamanților, precum și modul de numire a judecătorilor instanței judecătorești.

(3) Reclamanții se plâng, invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 Convenția, prin faptul că refuză să constate faptul că casa lor este naționalizată, instanța de apel a lui Brașov i-a privat de dreptul lor de proprietate fără ca această privare să fi urmărit un scop de interes public și fără a le acorda despăgubiri. Curtea constată că, în scrisoarea sa din 17 martie 1999, Comisia a informat că reclamanților li s-a acordat dreptul la proprietate la 18 martie 1998. Curtea constată apoi că reclamanții au confirmat restituirea, precizând că nu mai doresc să își mențină cererea. Curtea consideră, în lumina informațiilor furnizate de Guvernul României și de reclamanți, că litigiul a fost soluționat în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (b) din convenție și că, prin urmare, continuarea examinării cererii nu se mai justifică.

Pe de altă parte, Curtea consideră că nu există nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului garantate prin Convenția n

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION Requête n° 29770/96 présentée par Liana et Sabin DANCU contre la Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 3 juillet 2001 en une chambre composée de M me E. Palm , présidente , MM. L. Ferrari Bravo , Gaukur Jörundsson , R. Türmen , C. Bîrsan , T. Panțîru , R. Maruste juges , et de M. M. O’Boyle , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 7 décembre 1995 et enregistrée le 9 janvier 1996 Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérants, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, frère et sœur, sont ressortissants roumains nés respectivement en 1930 et 1937. La requérante réside à Bucarest et le requérant à Timișoara.

Les faits de la cause, tels que présentés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 15 octobre 1993, les requérants saisirent le tribunal de première instance de Brașov d’une action en revendication d’une maison nationalisée en vertu du décret n° 92/1950. Après trois degrés de juridiction, le 12 juillet 1995, la cour d’appel de Brașov rejeta la demande des requérants, estimant que les tribunaux n’étaient pas compétents pour examiner le litige. A une date non précisée, les requérants saisirent le tribunal de première instance de Brașov d’une action en revendication de la même maison. Le 18 mars 1998, le tribunal fit droit à la demande des requérants et ordonna la restitution de leur immeuble.

Ce jugement est devenu définitif. Le 17 mars 1999, les requérants ont informé la Cour que la maison leur avait été restituée et qu’ils n’entendaient plus maintenir leur requête. GRIEFS 1. Les requérants allèguent une violation de leur droit d’accès à un tribunal garanti par l’article 6 § 1 de la Convention, en raison de l’arrêt du 12 juillet 1995 de la cour d’appel de Brașov refusant aux juges le droit d’examiner la validité du titre de propriété dont se prévalait l’Etat. 2. Ils invoquent également l’article 6 § 1 de la Convention, se plaignant du fait que devant la cour d’appel de Brașov leur cause n’a pas été jugée par un tribunal indépendant, compte tenu notamment des déclarations du Président de la République au sujet de l’absence de compétence des tribunaux pour examiner des affaires telles que celle des requérants, et du mode de nomination des juges de la cour d’appel.

3. Les requérants se plaignent, en invoquant l’article 1er du Protocole n° 1 la Convention, de ce qu’en refusant de constater l’illégalité de la nationalisation de leur maison, la cour d’appel de Brașov les a privés de leur droit de propriété sans que cette privation ait poursuivi un but d’utilité publique et sans leur accorder de dédommagement. EN DROIT La Cour constate que, dans sa lettre du 17 mars 1999, le Gouvernement l’a informé que les requérants se sont vu restituer l’immeuble le 18 mars 1998. La Cour constate ensuite que les requérants ont confirmé la restitution, en précisant qu’ils ne désiraient plus maintenir leur requête. La Cour considère, à la lumière des informations données par le Gouvernement roumain et par les requérants, que le litige a été résolu au sens de l’article 37 § 1 b) de la Convention et que, dès lors, la poursuite de l’examen de la requête ne se justifie plus.

La Cour considère par ailleurs qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits de l’homme garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête en vertu de l’article 37 § 1 in fine de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Michael O’B oyle Elisabeth Palm Greffier Présidente