GLOD contre la ROUMANIE

PRIMA SECȚIUNE DE Cerere nr. 31162/96 prezentată de Florica Glod împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află la 10 iulie 2001 într-o cameră compusă din președintele Palm, dnii Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Türmen Biersan Panțiriu Maruste judecători M. O Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 20 septembrie 1995 și înregistrată la 26 aprilie 1996, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a intenționat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ reclamanta este un cetățean român, născut în 1942, și rezident în București.

Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 9 martie 1994, în calitate de moștenitoare, recurenta sesizează Tribunalul de Primă Instanță din Tecuci cu privire la o acțiune în revendicare a două case naționale în temeiul Decretului nr. 92/1950. După trei grade de jurisdicție, tribunalul de apel al Galației a respins acțiunea, pe motiv că tribunalele nu erau competente să examineze aplicarea decretului de naționalizare în cauză. În 1999, reclamanta a introdus o nouă acțiune în revendicarea caselor menționate anterior în fața instanței de primă instanță din Tecuci. Prin hotărârea din 6 aprilie 1999, instanța a dat dreptul la acțiune și a dispus restituirea caselor.

Această hotărâre a fost confirmată printr-o decizie din 10 noiembrie 1999 a tribunalului departamental din Galați și printr-o hotărâre din 19 mai 2000 a instanței de apel din Galati. La 22 august 2000, reclamanta a informat Curtea cu privire la faptul că aceaceasta a fost repusă înapoiată celor două clădiri revendicate și că, în consecință, nu mai inteniona să mențină cererea. (1) Recurenta invocă o încălcare a dreptului său de a avea acces la o instanță garantată prin art. 6 din Convenție, din cauza hotărârii din 30 martie 1995 a instanței judecătorești care respinge dreptul judecătorului de a lua în considerare valabilitatea titlului de proprietate de care se bucura statul. (2) Recurenta se plânge, invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, de faptul că instanța de apel a lui Galați la a privat de dreptul său de proprietate, fără ca această privare să fi urmărit un scop de interes public și fără a-i acorda despăgubiri.

Curtea constată că, prin scrisoarea sa din 28 august 2000, Comisia a informat că reclamanta și-a returnat cele două case în litigiu. Curtea constată apoi că reclamanta a confirmat restituirea, precizând că aceasta nu mai dorește să mențină cererea. Curtea consideră, în lumina informațiilor furnizate de guvernul român și de reclamant, că litigiul a fost soluționat în sensul articolului 37 alineatul (b) din convenție și că, prin urmare, continuarea examinării cererii nu se mai justifică. Pe de altă parte, Curtea consideră că nu există nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului garantate prin Convenția n

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION Requête n° 31162/96 présentée par Florica GLOD contre la Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 10 juillet 2001 en une chambre composée de M me E. Palm , présidente , MM. L. Ferrari Bravo , Gaukur Jörundsson , R. Türmen , C. Bîrsan , T. Panțîru , R. Maruste juges , et de M. M. O’Boyle , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 20 septembre 1995 et enregistrée le 26 avril 1996, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La requérante est une ressortissante roumaine, née en 1942 et résidant à Bucarest.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 9 mars 1994, en tant qu’héritière, la requérante saisit le tribunal de première instance de Tecuci d’une action en revendication de deux maisons nationalisées en vertu du décret n° 92/1950. Après trois degrés de juridiction, la cour d’appel de Galați rejeta l’action, au motif que les tribunaux n’étaient pas compétents pour examiner l’application du décret de nationalisation en cause. En 1999, la requérante introduisit une nouvelle action en revendication desdites maisons devant le tribunal de première instance de Tecuci. Par jugement du 6 avril 1999, le tribunal fit droit à l’action et ordonna la restitution des maisons.

Ce jugement fut confirmé par une décision du 10 novembre 1999 du tribunal départemental de Galați et par un arrêt du 19 mai 2000 de la cour d’appel de Galați. Le 22 août 2000, la requérante a informé la Cour qu’elle s’était vu restituer les deux immeubles revendiqués et qu’en conséquence elle n’entendait plus maintenir la requête. GRIEFS 1. La requérante allègue une violation de son droit d’accès à un tribunal garanti par l’article 6 de la Convention, en raison de l’arrêt du 30 mars 1995 de la cour d’appel de Galați refusant aux juges le droit d’examiner la validité du titre de propriété dont se prévalait l’Etat. 2. La requérante se plaint, en invoquant l’article 1er du Protocole n° 1 à la Convention, du fait que la cour d’appel de Galați l’a privée de son droit de propriété, sans que cette privation ait poursuivi un but d’utilité publique et sans lui accorder de dédommagement.

EN DROIT La Cour constate que par sa lettre du 28 août 2000, le Gouvernement l’a informé que la requérante s’était vu restituer les deux maisons en litige. La Cour constate ensuite que la requérante a confirmé la restitution, en précisant qu’elle ne désirait plus maintenir la requête. La Cour considère, à la lumière des informations données par le Gouvernement roumain et par la requérante, que le litige a été résolu au sens de l’article 37 § b) de la Convention et que, dès lors, la poursuite de l’examen de la requête ne se justifie plus. La Cour considère par ailleurs qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits de l’homme garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête en vertu de l’article 37 § 1 in fine de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Michael O’B oyle Elisabeth Palm Greffier Présidente