Rosca împotriva României

SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 35478/97 prezentată de Nicolae ROSCA împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 11 septembrie 2001 într-o cameră compusă din președintele meu Palm Thomassen, dnii Ferrari Bravo Bîrsan Casadevall Zupančič Panțiru judecători M. O Având în vedere cererea prezentată anterior Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 26 noiembrie 1996 și înregistrată la 1 aprilie 1997, după ce a intenționat acest lucru, face ca următoarea decizie să fie făcută de către reclamant, dl Nicolae Rosca, un cetățean român, născut în 1926 și rezident în Arad. Faptele, așa cum au fost prezentate de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 15 septembrie 1993, reclamantul sesizează Tribunalul de Primă Instanță din Siguu cu privire la o acțiune în culpă a unei case naționalizate în temeiul Decretului nr. 92/1950.

Prin hotărârea din 16 februarie 1994, instanța a dat dreptul la acțiune. Această hotărâre a devenit definitivă la 21 septembrie 1995, după respingerea apelului și acțiunii Primăriei din Timișoara. La o dată care nu a fost precizată, procurorul general al României a formulat o acțiune în anulare împotriva acestei hotărâri. La 28 mai 1996, Curtea Supremă de Justiție a aprobat acțiunea în anulare. La 12 martie 1997, reclamantul a depus o cerere de restituire a casei în fața Comisiei Administrative pentru aplicarea Legii nr. 112/1995. La 10 aprilie 1997, Comisia a ordonat restituirea în natură a unui apartament al casei și i-a acordat despăgubiri pentru celălalt apartament. La o dată nespecificată, reclamantul a contestat această decizie în fața instanței de primă instanță din Sibiu.

Prin hotărârea din 26 iunie 1997, tribunalul raaya la cauza rolului la cererea reclamantului. GRIFS Reclamantul se plânge că hotărârea Curții Supreme de Justiție la a privat de dreptul său de a avea acces la un tribunal, încălcând dispozițiile art. 61 din Convenție. De asemenea, se plânge că cauza sa nu a fost audiată în mod public în fața Curții Supreme de Justiție. În ceea ce privește art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, acesta se plânge că hotărârea Curții Supreme de Justiție și-a încălcat dreptul la respectarea bunurilor sale, astfel cum a fost recunoscută prin hotărârea din 16 februarie 1994. Curtea constată că, la data de 6 martie 2000, Comisia a informat că reclamantul și-a restituit o parte din casă și a fost despăgubit pentru restul.

Curtea constată apoi că, la 8 martie 2000, a invitat reclamantul să prezinte observații cu privire la informațiile furnizate de guvern. La 25 mai 2000, Curtea l-a informat pe reclamant prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire că termenul acordat a fost prelungit începând cu 19 aprilie 2000, fără a fi răspuns. Curtea consideră, în lumina scrisorii guvernului român și ținând seama de atitudinea reclamantului, că reclamantul nu mai dorește să mențină cererea, în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din convenție și că, prin urmare, continuarea examinării cererii nu se mai justifică. Pe de altă parte, Curtea consideră că nu există nicio circumstanță specială privind respectarea drepturilor omului garantate prin Convenția nr…

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION Requête n° 35478/97 présentée par Nicolae ROSCA contre la Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 11 septembre 2001 en une chambre composée de M mes E. Palm , présidente , W. Thomassen , MM. L. Ferrari Bravo , C. Bîrsan , J. Casadevall , B. Zupančič , T. Panțîru , juges , et de M. M. O’Boyle , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 26 novembre 1996 et enregistrée le 1er avril 1997, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Nicolae Rosca, est un ressortissant roumain, né en 1926 et résidant à Arad. Les faits, tels que présentés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Le 15 septembre 1993, le requérant saisit le tribunal de première instance de Sibiu d’une action en revendication d’une maison nationalisée en vertu du décret n° 92/1950. Par jugement du 16 février 1994, le tribunal fit droit à l’action. Ce jugement devint définitif le 21 septembre 1995, après le rejet de l’appel et du recours de la mairie de Timișoara. A une date qui n’a pas été précisée, le procureur général de la Roumanie forma un recours en annulation contre ce jugement. Le 28 mai 1996, la Cour suprême de justice admit le recours en annulation. Le 12 mars 1997, le requérant fit une demande de restitution de la maison devant la Commission administrative pour l’application de la loi n° 112/1995.

Le 10 avril 1997, la Commission ordonna la restitution en nature d’un appartement de la maison et lui octroya un dédommagement pour l’autre appartement. A une date non précisée, le requérant contesta cette décision devant le tribunal de première instance de Sibiu. Par jugement du 26 juin 1997, le tribunal raya l’affaire du rôle à la demande du requérant. GRIEFS 1. Le requérant se plaint du fait que l’arrêt de la Cour suprême de justice l’a privé de son droit d’accès à un tribunal, en violation de l’article 6 § 1 de la Convention. Il se plaint en outre que son affaire n’a pas été entendue publiquement devant la Cour suprême de justice.

2. Il se plaint, au regard de l’article 1er du Protocole N 1 à la Convention, de ce que l’arrêt de la Cour suprême de justice a porté atteinte à son droit au respect de ses biens, tel que reconnu par le jugement du 16 février 1994. EN DROIT La Cour constate que le 6 mars 2000, le Gouvernement l’a informé que le requérant s’était vu restituer une partie de la maison et il avait été dédommagé pour le reste. La Cour constate ensuite que le 8 mars 2000, elle a invité le requérant à présenter des commentaires sur les informations données par le Gouvernement. Le 25 mai 2000 la Cour a informé le requérant par lettre recommandée avec accusé de réception que le délai imparti était échu depuis le 19 avril 2000, sans qu’il n’ait répondu.

La Cour estime, à la lumière de la lettre du Gouvernement roumain et tenant compte de l’attitude du requérant, que le requérant n’entend plus maintenir la requête, au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention et que, dès lors, la poursuite de l’examen de la requête ne se justifie plus. La Cour estime par ailleurs qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits de l’homme garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête en vertu de l’article 37 § 1 in fine de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Michael O’Boyle Elisabeth Palm Greffier Présidente