ZABLAU contre la ROUMANIE

SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 35873/97 prezentată de Nicolae ZABLAU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se întrunește la 4 septembrie 2001 într-o cameră compusă din președintele meu Palm Thomassen dnii Ferrari Bravo Bîrsan Casadevall Zupančič Panțiru judecători Dl O Având în vedere cererea prezentată anterior Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la data de 3 decembrie 1996 și înregistrată la 29 aprilie 1997, după ce a intenționat acest lucru, face următoarea decizie FĂCÂND că reclamantul, dl Nicolae Zablau, este cetățean român, născut în 1912 și rezident în Timișoara. Faptele, așa cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează: La 15 decembrie 1994, reclamantul sesizează Tribunalul de Primă Instanță din Timișoara cu privire la o acțiune în custodia unei case naționalizate în temeiul Decretului nr. 92/1950. Prin hotărârea din 16 februarie 1995, instanța a dat dreptul la acțiune. Această hotărâre a devenit definitivă în absența unei căi de atac. La o dată care nu a fost precizată, procurorul general al României a formulat o acțiune în anulare împotriva acestei hotărâri. La 28 mai 1996, Curtea Supremă de Justiție a acceptat acțiunea în anulare. În 1997, reclamantul sesizează Tribunalul de Primă Instanță din Timișoara cu privire la o acțiune în revendicare a aceleiași case naționalizate. Prin hotărârea din 15 iulie 1997, instanța a dat dreptul la acțiune. Potrivit informațiilor furnizate de guvern, această hotărâre a devenit definitivă la 14 noiembrie 1997, titlul de proprietate a fost înscris în registrul funciar la 15 noiembrie 1997 și, la 17 noiembrie 1997, reclamantul a vândut casa unui terț. În conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul se plânge că hotărârea Curții Supreme de Justiție și-a încălcat dreptul la respectarea proprietăților sale. Curtea constată apoi că, la 7 ianuarie 2000, aceasta l-a invitat pe reclamant să prezinte comentarii cu privire la informațiile date de guvern și la Õa în mod clar că în absența acestor informații Curtea ar putea concluziona că a avut mai multă intenție de a menține cererea. La 25 aprilie 2000, Curtea a informat reclamantul printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire că termenul acordat a expirat de la 18 aprilie 2000, fără ca reclamantul să fi răspuns. Curtea consideră, în lumina scrisorii guvernului român și ținând seama de atitudinea reclamantului, că acesta din urmă nu mai dorește să mențină cererea, în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din convenție și că, prin urmare, continuarea examinării cererii nu se mai justifică. Pe de altă parte, Curtea consideră că nu există nicio circumstanță specială privind respectarea drepturilor omului garantate prin Convenția nr. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION

Requête n° 35873/97

présentée par Nicolae ZABLAU

contre la Roumanie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 4

septembre

2001 en une chambre composée de

M

mes

E.

Palm

,

présidente

,

W.

Thomassen

,

MM.

L.

Ferrari Bravo

,

C.

Bîrsan

,

J.

Casadevall

,

B.

Zupančič

,

T.

Panțîru

,

juges

,

et

de

M. M.

O’Boyle

,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 3 décembre 1996 et enregistrée le 29

avril 1997,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Nicolae Zablau, est un ressortissant roumain, né en 1912 et résidant à Timișoara.

Les faits, tels que présentés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Le 15 décembre 1994, le requérant saisit le tribunal de première instance de Timișoara d’une action en revendication d’une maison nationalisée en vertu du décret n° 92/1950. Par jugement du 16 février 1995, le tribunal fit droit à l’action. Ce jugement devint définitif en absence de recours.

A une date qui n’a pas été précisée, le procureur général de la Roumanie forma un recours en annulation contre ce jugement. Le 28 mai 1996, la Cour suprême

de justice admit le recours en annulation.

En 1997, le requérant saisit le tribunal de première instance de Timișoara d’une action en revendication de la même maison nationalisée. Par jugement du 15 juillet 1997, le tribunal fit droit à l’action.

Selon les informations données par le Gouvernement, ce jugement est devenu définitif le 14 novembre 1997, le titre de propriété a été inscrit dans le livre foncier le 15 novembre 1997 et, le 17 novembre 1997, le requérant a vendu la maison à un tiers.

GRIEF

Le requérant se plaint, au regard de l’article 1er du Protocole N 1 à la Convention, de ce que l’arrêt de la Cour suprême de justice a porté atteinte à son droit au respect de ses biens.

EN DROIT

La Cour constate que, le 28 décembre 1999, le Gouvernement l’a informé que le requérant s’était vu restituer la maison en cause.

La Cour constate ensuite que, le 7 janvier 2000, elle a invité le requérant à présenter des commentaires sur les informations données par le Gouvernement et l’a averti qu’en absence de ces renseignements la Cour pourrait conclure qu’il n’avait plus l’intention de maintenir la requête.

Le 25 avril 2000, la Cour a informé le requérant par lettre recommandée avec accusé de réception que le délai imparti était échu depuis le 18

avril

2000 sans que le requérant ait répondu.

La Cour estime, à la lumière de la lettre du Gouvernement roumain et tenant compte de l’attitude du requérant, que le celui-ci n’entend plus maintenir la requête, au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention et que, dès lors, la poursuite de l’examen de la requête ne se justifie plus.

La Cour estime par ailleurs qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits de l’homme garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête en vertu de l’article 37 § 1

in fine

de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Décide

de rayer la requête du rôle.

Michael

O’Boyle

Elisabeth

Palm

Greffier

Présidente