NANULESCU ET STANESCU contre la ROUMANIE

Prima secțiune de apel nr. 33628/96 prezentată de Silvia NAULESCU și Corneliu Radu STANESCU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se întrunește la 4 septembrie 2001 într-o cameră compusă din președintele Palm Thomassen al meu, dnii Ferrari Bravo Bîrsan Casadevall Zupančič Panțiru judecătorii Dl O Având în vedere cererea prezentată anterior Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la data de 9 octombrie 1996 și înregistrată la data de 31 octombrie 1996, după ce a intenționat acest lucru, face următoarea decizie FĂCÂND-O pe reclamanții, dna Silvia Nanulescu și dl Corneliu Radu Stanescu, sunt cetățeni români, născuți în 1930 și respectiv 1940 și rezidenți la București.

Faptele, așa cum au fost prezentate de părți, se pot rezuma după cum urmează. La 4 aprilie 1994, reclamanții au sesizat instanța de primă instanță din 1 raionul București cu o acțiune în culpă a unei case naționalizate în temeiul decretului nr. 92/1950. Prin hotărârea din 7 iunie 1994, instanța a dat dreptul la acțiune. Această hotărâre a devenit definitivă la 6 decembrie 1994. La o dată care nu a fost precizată, procurorul general al României a formulat o acțiune în anulare împotriva acestei hotărâri. La 19 aprilie 1996, Curtea Supremă de Justiție a acceptat acțiunea în anulare. La 29 septembrie 1997, reclamanții au sesizat Tribunalul de Primă Instană din primul raional București cu privire la o acțiune în revendicare a aceleiași case.

Prin hotărârea din 2 decembrie 1997, tribunalul a dat dreptul la acțiune. Potrivit informațiilor furnizate de guvern, această hotărâre a devenit definitivă în lipsa unei căi de atac. GRIEF Fără a aduce atingere articolului din convenție, reclamanții se plâng că hotărârea Curții Supreme de Justiție i-a privat de dreptul lor de a avea acces la un tribunal și se plâng de faptul că hotărârea Curții Supreme de Justiție le-a încălcat dreptul la respectarea bunurilor lor, astfel cum a fost recunoscută prin hotărârea din 7 iunie 1994. Curtea constată că, la data de 3 ianuarie 2000, Comisia a informat Comisia cu privire la faptul că persoanele în cauză au fost văzute returnând casa în cauză.

Curtea constată apoi că, la 7 ianuarie 2000, Curtea a invitat reclamanții să prezinte observații cu privire la informațiile furnizate de guvern înainte de 18 februarie 2000 și le-a informat că, în lipsa acestor informaii, Curtea ar putea concluziona că nu mai aveau intenia de a menine recursul. La 25 aprilie 2000, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, Curtea a informat pe reclamai că termenul acordat era mai scurt, fără ca aceștia să fi răspuns. Curtea consideră, în lumina scrisorii guvernului român și ținând seama de atitudinea reclamanților, că aceștia nu mai doresc să mențină cererea, în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din convenție și că, prin urmare, continuarea examinării cererii nu se mai justifică.

Pe de altă parte, Curtea consideră că nu există nicio circumstanță specială privind respectarea drepturilor omului garantate prin Convenția nr…

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION Requête n° 33628/96 présentée par Silvia NANULESCU et Corneliu Radu STANESCU contre la Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 4 septembre 2001 en une chambre composée de M mes E. Palm , présidente , W. Thomassen , MM. L. Ferrari Bravo , C. Bîrsan , J. Casadevall , B. Zupančič , T. Panțîru , juges , et de M. M. O’Boyle , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 9 octobre 1996 et enregistrée le 31 octobre 1996, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, Mme Silvia Nanulescu et M. Corneliu Radu Stanescu, sont des ressortissants roumains, nés respectivement en 1930 et 1940 et résidant à Bucarest.

Les faits, tels que présentés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 4 avril 1994, les requérants saisirent le tribunal de première instance du 1er arrondissement de Bucarest d’une action en revendication d’une maison nationalisée en vertu du décret n° 92/1950. Par jugement du 7 juin 1994, le tribunal fit droit à l’action. Ce jugement devint définitif le 6 décembre 1994. A une date qui n’a pas été précisée, le procureur général de la Roumanie forma un recours en annulation contre ce jugement. Le 19 avril 1996, la Cour suprême de justice admit le recours en annulation. Le 29 septembre 1997, les requérants saisirent le tribunal de première instance du 1er arrondissement de Bucarest d’une action en revendication de la même maison.

Par jugement du 2 décembre 1997, le tribunal fit droit à l’action. Selon les informations données par le Gouvernement, ce jugement est devenu définitif en l’absence de recours. GRIEFS 1. Sans invoquer d’article de la Convention, les requérants se plaignent du fait que l’arrêt de la Cour suprême de justice les a privés de leur droit d’accès à un tribunal. 2. Ils se plaignent en outre de ce que l’arrêt de la Cour suprême de justice a porté atteinte à leur droit au respect de leurs biens, tel que reconnu par le jugement du 7 juin 1994. EN DROIT La Cour constate que, le 3 janvier 2000, le Gouvernement l’a informé que les requérants s’étaient vus restituer la maison en cause.

La Cour constate ensuite que, le 7 janvier 2000, elle a invité les requérants à présenter des commentaires sur les informations données par le Gouvernement avant le 18 février 2000 et les a avertis qu’en l’absence de ces renseignements la Cour pourrait conclure qu’ils n’avaient plus l’intention de maintenir la requête. Le 25 avril 2000, par lettre recommandée avec accusé de réception, la Cour a informé les requérants que le délai imparti était échu sans qu’ils aient répondu. La Cour estime, à la lumière de la lettre du Gouvernement roumain et tenant compte de l’attitude des requérants, que ceux-ci n’entendent plus maintenir la requête, au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention et que, dès lors, la poursuite de l’examen de la requête ne se justifie plus.

La Cour estime par ailleurs qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits de l’homme garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête en vertu de l’article 37 § 1 in fine de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Michael O’Boyle Elisabeth Palm Greffier Présidente