VIANU ET ALEXANDRESCU contre la ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Radiation du rôle
VIANU ET ALEXANDRESCU contre la ROUMANIE (CtEDO, 2001)
Prima secțiune de apel nr. 29969/96 prezentată de Ion VIANU și Maria ALEXANDRESCU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află la 10 iulie 2001 într-o cameră compusă din președintele Palm, dnii Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Türmen Birsan Panțiru Maruste judecători M. Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 29 septembrie 1995 și înregistrată la 26 ianuarie 1996, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a intenționat, face următoarea decizie de pronunțare. Reclamantul are dublă cetățenie, România și Elveția, s-a născut în 1934 și își are reședința în Morges, Elveția. Recurenta este un resortisant român născut în 1940 și rezident în București. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează: La 19 ianuarie 1993, în calitate de moștenitori, reclamanții au sesizat Tribunalul de Primă Instanță din București cu privire la o acțiune în custodia unei case naționalizate în temeiul Decretului nr. 92/1950. După două grade de jurisdicție, la 29 noiembrie 1993, tribunalul din București a acceptat acțiunea lor. Această decizie a devenit definitivă la 11 aprilie 1994. La 3 iunie 1994, primarul orașului București a ordonat restituirea casei, iar la 29 iunie 1994 întreprinderea R. I. și . s a încheiat. Începând cu 1 septembrie 1994, reclamanta a început să plătească taxele de proprietate aferente casei. La o dată nespecificată, procurorul general al României a formulat în fața Curții Supreme de Justiție o acțiune în anulare a hotărârii din 23 iunie 1993, pe motiv că judecătorii și-au depășit competențele prin examinarea legalității aplicării Decretului nr. 92/1950. Prin hotărârea din 31 mai 1995, Curtea Supremă de Justiție a anulat hotărârea și a respins acțiunea reclamanților. La 13 octombrie 1997, reclamanții au introdus o nouă acțiune în revendicare a aceleiași clădiri în fața Tribunalului de Primă Instanță din 1 raionul București. Prin hotărârea din 26 ianuarie 1998, Tribunalul a primit acțiunea și a dispus restituirea casei reclamanților. Această hotărâre a devenit definitivă în lipsa unei acțiuni. GRIEF Reclamanții invocă o încălcare a dreptului lor de a avea acces la o instanță garantată prin art. 6 alineatul (1) din convenție, din cauza hotărârii din 31 mai 1995 a Curții Supreme de Justiție prin care se refuză judecătorilor dreptul de a lua în considerare valabilitatea titlului de proprietate de care se bucura statul. Prin invocarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamanții se plâng de faptul că, prin anularea hotărârii din 23 iunie 1993, care a constatat dreptul lor de proprietate, Curtea Supremă de Justiție i-a privat de dreptul lor de proprietate fără ca această privare să fi urmărit un scop de interes public și fără a le acorda despăgubiri. Curtea constată că, prin scrisoarea din 2 februarie 1999, guvernul a informat că tribunalele au fost văzute returnând casa în litigiu. Curtea constată apoi că, la 17 martie 2000, Curtea a solicitat reclamanților să prezinte observații cu privire la scrisoarea guvernului și le-a informat că, în lipsa acestor informații, Curtea ar putea concluziona că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2000, Curtea a informat reclamanții printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire că termenul acordat a expirat de la 31 martie 2000, fără ca reclamanții să fi răspuns. Curtea consideră, în lumina scrisorii guvernului român și ținând seama de atitudinea reclamanților, că litigiul a fost soluționat în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (b) din convenție și că, prin urmare, continuarea examinării cererii nu mai este justificată. Pe de altă parte, Curtea consideră că nu există nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului garantate de Convenția n