CtEDO 10.07.2001 Auto

JOHANNISCHE KIRCHE & PETERS v. GERMANY

RESPONDENT
DEU
HOTĂRÂRE
10.07.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
JOHANNISCHE KIRCHE & PETERS v. GERMANY (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

Primul reclamant [Johannische Kirche] este o comunitate religioasa creștină (Gesea Libera) cu statut de societate de drept public (Körperschaft des öffentlichen Rechts) al cărui consiliu de guvernare (Vorstand) se află la Berlin. Al doilea reclamant [Horst Peters] este un național german, născut în 1926 și locuiește în Waischenfeld (Germania). Acestea au fost reprezentate în fața Curții de către dl Arsène Verny, un avocat practicant în Praga (Republica cehă). În iulie 1991, prima reclamantă a solicitat un permis de construire a unei capele și a unui cimitir pe terenurile care îi aparțin. Cererea sa a fost respinsă de către autoritățile administrative, după care primul reclamant a depus o cerere la Tribunalul Administrativ Bayreuth. În ședința publică în fața instanței respective, aceasta a solicitat suspendarea procedurii privind cimitirul. La 20 decembrie 1993, după vizitarea site-ului clădirii planificate, Curtea Administrativă a respins cererea referitoare la capela, având în vedere că locul în care urma să fie construit se afla într-o zonă protejată nedezvoltată (Außenbereich) și că nu era sigur că serviciile publice (Erschließung) ar putea fi instalate. La 10 august 1994, după audiere de către, printre altele, departamentul public-sănătate, biroul resurselor apei (Wasserwirtschaftsamt), orașul Waischenfeld (pe teritoriul căruia s-a constatat terenul primului reclamant) și alte departamente care nu și-au acordat consimțământul sau care au făcut-o numai în anumite condiții, autoritățile administrative Bayreuth au respins cererea privind cimitirul, pentru care a fost reluată procedura după ce Tribunalul Administrativ a dat hotărâre, având în vedere că site-ul propus se afla într-o zonă protejată nedezvoltată și nu a fost sigur că serviciile ar putea fi instalate pe teren deoarece orașul Waischenfeld a refuzat să acorde primului reclamant un drept de acces peste terenurile municipale atașate la locul cimitirului planificat. La 15 decembrie 1994, Curtea Administrativă Bayreuth a respins cererea în principal pe aceleași motive ca cele prevăzute în hotărârea din 20 decembrie 1993, la care s-a referit îndelungat. La 4 iulie 1996, după vizitarea site-ului cimitirului planificat, Curtea Administrativă de Apel din Bavaria a susținut hotărârea Curții Administrative Bayreuth din 15 decembrie 1994. Acesta a remarcat, printre altele, că construcția cimitirului planificat era incompatibilă cu natura mediului înconjurător a site-ului în cauză, mai ales ca, din moment ce intrarea în vigoare la 14 iulie 1995 a decretului legislativ privind crearea Parcului de faune franconian al Elveției (Naturpark Fränkische Schweiz), orice acțiune care să desfigureze caracterul parcului de faune – chiar și local – a fost interzisă. Faptul că primul reclamant a fost o comunitate religioasă nu a alterat această constatare deoarece ar putea construi cimitirul pe alte terenuri mai puțin afectate de restricții de mediu. Curtea de Apel a remarcat, de asemenea, că lipsa de servicii pe terenul în cauză a fost un factor suplimentar care militează împotriva proiectului primului reclamant. Curtea de Apel a hotărât, de asemenea, să nu acorde permisiunea de recurs în privința punctelor de drept. Primul reclamant a interzis această decizie. La 7 martie 1997, Curtea Administrativă Federală a respins recursul din cauza faptului că nu a susținut o chestiune de importanță fundamentală. Acesta a remarcat că libertatea religiei este limitată de valorile stabilite în Constituție în sine. Printre aceste valori constituționale se numără protecția surselor naturale de viață (natürliche Lebensgrundlagen), astfel cum se declară în secțiunea 20 litera (a) din Legea de bază, care include crearea de zone protejate. În plus, dispozițiile privind aspectele de planificare aplicate tuturor fără distincție și nu impun mai multe restricții comunităților religioase decât celorlalte persoane sau grupe de persoane. În ceea ce privește dispozițiile privind cimitirele, este indiscutabil că crearea unui cimitir este supusă legilor privind sănătatea publică și gestionarea resurselor apei. Libertatea unei comunități religioase supuse dreptului public de a practica religia sa nu a obligat autoritățile să acorde acestei comunități o scutire de restricțiile legale privind protecția mediului și a mediului rural. În plus, întrebarea privind dacă o astfel de scutire ar fi trebuit acordată, în conformitate cu decretul legislativ din 14 iulie 1995 privind crearea Parcului de faune franconian al Elveției, a avut în vedere dispozițiile adoptate de legislatorul bavarian, adică de către un teren, și, prin urmare, nu ar putea fi invocate în fața Curții Administrative Federale. La 14 octombrie 1997, Curtea Constituțională Federală, hotărând în calitate de grup de trei judecători, a hotărât să nu susțină apelul constituțional al primului reclamant și a remarcat, printre altele, că libertatea de religie și libertatea de manifestare a acesteia nu era nelimitate și ar putea fi echilibrată față de alte valori constituționale, din care art. 20 litera (a) din Legea de bază era una. De asemenea, a remarcat că primul reclamant ar putea construi cimitirul pe alte terenuri, care a fost mai puțin afectat de restricții de reglementare.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă