JOHANNISCHE KIRCHE & PETERS v. GERMANY

Primul reclamant [Johannische Kirche] este o comunitate religioasa creștină (Gesea Libera) cu statut de societate de drept public (Körperschaft des öffentlichen Rechts) al cărui consiliu de guvernare (Vorstand) se află la Berlin. Al doilea reclamant [Horst Peters] este un național german, născut în 1926 și locuiește în Waischenfeld (Germania). Acestea au fost reprezentate în fața Curții de către dl Arsène Verny, un avocat practicant în Praga (Republica cehă). În iulie 1991, prima reclamantă a solicitat un permis de construire a unei capele și a unui cimitir pe terenurile care îi aparțin. Cererea sa a fost respinsă de către autoritățile administrative, după care primul reclamant a depus o cerere la Tribunalul Administrativ Bayreuth. În ședința publică în fața instanței respective, aceasta a solicitat suspendarea procedurii privind cimitirul. La 20 decembrie 1993, după vizitarea site-ului clădirii planificate, Curtea Administrativă a respins cererea referitoare la capela, având în vedere că locul în care urma să fie construit se afla într-o zonă protejată nedezvoltată (Außenbereich) și că nu era sigur că serviciile publice (Erschließung) ar putea fi instalate. La 10 august 1994, după audiere de către, printre altele, departamentul public-sănătate, biroul resurselor apei (Wasserwirtschaftsamt), orașul Waischenfeld (pe teritoriul căruia s-a constatat terenul primului reclamant) și alte departamente care nu și-au acordat consimțământul sau care au făcut-o numai în anumite condiții, autoritățile administrative Bayreuth au respins cererea privind cimitirul, pentru care a fost reluată procedura după ce Tribunalul Administrativ a dat hotărâre, având în vedere că site-ul propus se afla într-o zonă protejată nedezvoltată și nu a fost sigur că serviciile ar putea fi instalate pe teren deoarece orașul Waischenfeld a refuzat să acorde primului reclamant un drept de acces peste terenurile municipale atașate la locul cimitirului planificat. La 15 decembrie 1994, Curtea Administrativă Bayreuth a respins cererea în principal pe aceleași motive ca cele prevăzute în hotărârea din 20 decembrie 1993, la care s-a referit îndelungat. La 4 iulie 1996, după vizitarea site-ului cimitirului planificat, Curtea Administrativă de Apel din Bavaria a susținut hotărârea Curții Administrative Bayreuth din 15 decembrie 1994. Acesta a remarcat, printre altele, că construcția cimitirului planificat era incompatibilă cu natura mediului înconjurător a site-ului în cauză, mai ales ca, din moment ce intrarea în vigoare la 14 iulie 1995 a decretului legislativ privind crearea Parcului de faune franconian al Elveției (Naturpark Fränkische Schweiz), orice acțiune care să desfigureze caracterul parcului de faune – chiar și local – a fost interzisă. Faptul că primul reclamant a fost o comunitate religioasă nu a alterat această constatare deoarece ar putea construi cimitirul pe alte terenuri mai puțin afectate de restricții de mediu. Curtea de Apel a remarcat, de asemenea, că lipsa de servicii pe terenul în cauză a fost un factor suplimentar care militează împotriva proiectului primului reclamant. Curtea de Apel a hotărât, de asemenea, să nu acorde permisiunea de recurs în privința punctelor de drept. Primul reclamant a interzis această decizie. La 7 martie 1997, Curtea Administrativă Federală a respins recursul din cauza faptului că nu a susținut o chestiune de importanță fundamentală. Acesta a remarcat că libertatea religiei este limitată de valorile stabilite în Constituție în sine. Printre aceste valori constituționale se numără protecția surselor naturale de viață (natürliche Lebensgrundlagen), astfel cum se declară în secțiunea 20 litera (a) din Legea de bază, care include crearea de zone protejate. În plus, dispozițiile privind aspectele de planificare aplicate tuturor fără distincție și nu impun mai multe restricții comunităților religioase decât celorlalte persoane sau grupe de persoane. În ceea ce privește dispozițiile privind cimitirele, este indiscutabil că crearea unui cimitir este supusă legilor privind sănătatea publică și gestionarea resurselor apei. Libertatea unei comunități religioase supuse dreptului public de a practica religia sa nu a obligat autoritățile să acorde acestei comunități o scutire de restricțiile legale privind protecția mediului și a mediului rural. În plus, întrebarea privind dacă o astfel de scutire ar fi trebuit acordată, în conformitate cu decretul legislativ din 14 iulie 1995 privind crearea Parcului de faune franconian al Elveției, a avut în vedere dispozițiile adoptate de legislatorul bavarian, adică de către un teren, și, prin urmare, nu ar putea fi invocate în fața Curții Administrative Federale. La 14 octombrie 1997, Curtea Constituțională Federală, hotărând în calitate de grup de trei judecători, a hotărât să nu susțină apelul constituțional al primului reclamant și a remarcat, printre altele, că libertatea de religie și libertatea de manifestare a acesteia nu era nelimitate și ar putea fi echilibrată față de alte valori constituționale, din care art. 20 litera (a) din Legea de bază era una. De asemenea, a remarcat că primul reclamant ar putea construi cimitirul pe alte terenuri, care a fost mai puțin afectat de restricții de reglementare.

The first applicant [Johannische Kirche] is a Christian religious community (Free Church) with public-law corporation status (Körperschaft des öffentlichen Rechts) whose governing board (Vorstand) is based in Berlin. The second applicant [Horst Peters] is a German national, born in 1926 and living in Waischenfeld (Germany). They were represented before the Court by Mr Arsène Verny, a lawyer practising in Prague (Czech Republic). In July 1991 the first applicant requested a permit to build a chapel and cemetery on land belonging to it. Its request was rejected by the administrative authorities, whereupon the first applicant lodged an application with the Bayreuth Administrative Court. At the public hearing before that court it requested an adjournment of the proceedings concerning the cemetery. On 20 December 1993, after visiting the site of the planned building, the Administrative Court rejected the application concerning the chapel on the grounds that the site where it was to be built was in an undeveloped protected zone (Außenbereich) and that it was not certain that public services (Erschließung) could be installed. On 10 August 1994, after hearing submissions from, among others, the public-health department, the water resources office (Wasserwirtschaftsamt), the town of Waischenfeld (on whose territory the first applicant’s land was) and other departments which had not given their consent or had done so only on certain conditions, the Bayreuth administrative authorities rejected the request concerning the cemetery, in respect of which the proceedings had been resumed after the Administrative Court had given judgment, on the ground that the proposed site was in an undeveloped protected zone and it was not certain that services could be installed on the land because the town of Waischenfeld refused to grant the first applicant a right of access over the adjoining municipal land to the site of the planned cemetery. On 15 December 1994 the Bayreuth Administrative Court dismissed the application mainly on the same grounds as those set out in the judgment of 20 December 1993, to which it referred at length moreover. On 4 July 1996, after visiting the site of the planned cemetery, the Bavaria Administrative Court of Appeal upheld the judgment of the Bayreuth Administrative Court of 15 December 1994. It noted, among other things, that construction of the planned cemetery was incompatible with the nature of the environment surrounding the site in question, particularly as, since the entry into force on 14 July 1995 of the legislative decree on the creation of Franconian Switzerland Wildlife Park (Naturpark Fränkische Schweiz), any act such as to disfigure the character of the wildlife park – even locally – was prohibited. The fact that the first applicant was a religious community did not alter that finding because it could build the cemetery on other land less affected by environmental restrictions. The Court of Appeal also noted that the lack of services on the land in question was an additional factor militating against the first applicant’s project. The Court of Appeal also decided not to grant leave to appeal on points of law. The first applicant appealed against that decision. On 7 March 1997 the Federal Administrative Court dismissed the appeal on the ground that it did not raise an issue of fundamental importance. It noted that freedom of religion was limited by the values laid down in the Constitution itself. Among those constitutional values was the protection of life’s natural sources (natürliche Lebensgrundlagen), as declared in section 20(a) of the Basic Law, which included the creation of protected zones. Additionally, the provisions relating to planning matters applied to everyone without distinction and did not impose more restrictions on religious communities than on other persons or groups of persons. As far as the provisions relating to cemeteries were concerned, it was indisputable that the creation of a cemetery was subject to laws relating to public health and the management of water resources. The freedom of a religious community subject to public law to practise its religion did not compel the authorities to grant that community an exemption from the statutory restrictions relating to the protection of the environment and the countryside. Besides that, the question as to whether such an exemption should have been granted, under the legislative decree of 14 July 1995 relating to the creation of Franconian Switzerland Wildlife Park, concerned provisions adopted by the Bavarian legislature, that is to say by a Land, and could not therefore be relied on before the Federal Administrative Court. On 14 October 1997 the Federal Constitutional Court, ruling as a panel of three judges, decided not to uphold the first applicant’s constitutional appeal. It noted, inter alia, that freedom of religion and freedom to manifest it was not unlimited and could be balanced against other constitutional values, of which section 20(a) of the Basic Law was one. It also noted that the first applicant could build the cemetery on other land which was less affected by regulatory restrictions.