MUNTEAN contre la ROUMANIE

SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 33349/96 prezentată de Virginia și Doina MUNTEAN împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 10 iulie 2001 într-o cameră compusă din președintele Palm, dnii Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Türmen Biersan Panțiriru Maruste, judecători M. O Având în vedere cererea prezentată anterior Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 24 iunie 1996 și înregistrată la 4 octombrie 1996, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurente, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentelor, mamă și fiică, sunt resortisanți români născuți în 1918 și, respectiv, 1947 și locuiesc în Sibiu.

Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează: În 1992, recurentele au introdus o acțiune în culpă a unei case naționalizate în temeiul Decretului nr. 92/1950. Prin hotărârea din 5 iunie 1992, instanța a dat dreptul la acțiunea recurentelor. Hotărârea a devenit definitivă la 19 noiembrie 1992. La o dată care nu a fost precizată, procurorul general al României a formulat o acțiune în anulare a acestei hotărâri. Prin hotărârea din 17 noiembrie 1992. În ianuarie 1996, Curtea Supremă de Justiție a acceptat acțiunea în anulare și a respins acțiunea în revendicare, pe motiv că instanțele naionale nu erau competente să examineze litigiul. În 1997, recurentele au sesizat Tribunalul de Primă Instanță din Sigua cu o nouă acțiune în revendicare a aceleiași case.

După trei grade de jurisdicție, citită 21 decembrie 1998, instanța de apel din cauza Alba Iulia a primit cererea acestora. Conform informațiilor furnizate de recurente la 2 septembrie 1999, această hotărâre a fost executată la 27 aprilie 1999 și, în consecință, ele nu mai doresc să își mențină cererea în fața Curții. GRIEFS 1. Recurentele invocă o încălcare a dreptului lor de a avea acces la o instanță garantată prin art. 6 din convenție ca urmare a hotărârii din 17 aprilie 1999 Ianuarie 1996 al Curții Supreme de Justiție care respinge dreptul judecătorilor de a lua în considerare validitatea titlului de proprietate de care se predomina. (2) Prin invocarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, ele se plâng de faptul că, refuzând să constate naționalizarea casei lor în prima procedură în cauză, Curtea Supremă de Justiție le-a privat de dreptul lor de proprietate fără ca această privare să fi urmărit un scop de interes public și fără a le acorda despăgubiri.

Curtea constată că, prin scrisoarea din 20 octombrie 1999, guvernul a informat că recurentei i s-a restituit casa în litigiu. Curtea constată apoi că recurentele au confirmat restituirea, precizând că nu mai doresc să își mențină cererea. Curtea reține, în lumina informațiilor date de guvernul român și de reclamante, că litigiul a fost soluționat în sensul art. 37 alin. (1) lit. (b) din Convenție și că, prin urmare, continuarea examinării cererii nu se mai justifică. Pe de altă parte, Curtea consideră că nu există nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului garantate prin Convenția n

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION Requête n° 33349/96 présentée par Virginia et Doina MUNTEAN contre la Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 10 juillet 2001 en une chambre composée de M me E. Palm , présidente , MM. L. Ferrari Bravo , Gaukur Jörundsson , R. Türmen , C. Bîrsan , T. Panțîru , R. Maruste juges , et de M. M. O’Boyle , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 24 juin 1996 et enregistrée le 4 octobre 1996, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérantes, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérantes, mère et fille, sont ressortissantes roumaines nées respectivement en 1918 et 1947 et résidant à Sibiu.

Les faits de la cause, tels que présentés par les parties, peuvent se résumer comme suit. En 1992, les requérantes introduisirent une action en revendication d’une maison nationalisée en vertu du décret n° 92/1950. Par jugement du 5 juin 1992, le tribunal fit droit à l’action des requérantes. Le jugement est devenu définitif le 19 novembre 1992. A une date qui n’a pas été précisée, le procureur général de la Roumanie forma un recours en annulation de ce jugement. Par arrêt du 17 janvier 1996, la Cour suprême de justice admit le recours en annulation et rejeta l’action en revendication, au motif que les tribunaux n’étaient pas compétents pour examiner le litige. En 1997, les requérantes saisirent le tribunal de première instance de Sibiu d’une nouvelle action en revendication de la même maison.

Après trois degrés de juridiction, lu 21 décembre 1998, la cour d’appel d’Alba Iulia fit droit à leur demande. Selon les informations données par les requérantes du 2 septembre 1999, cet arrêt a été exécuté le 27 avril 1999 et en conséquence elles n’entendent plus maintenir leur requête devant la Cour. GRIEFS 1. Les requérantes allèguent une violation de leur droit d’accès à un tribunal garanti par l’article 6 de la Convention en raison de l’arrêt du 17 janvier 1996 de la Cour suprême de justice refusant aux juges le droit d’examiner la validité du titre de propriété dont se prévalait l’Etat.

2. Elles se plaignent, en invoquant l’article 1er du Protocole n° 1 à la Convention, de ce qu’en refusant de constater l’illégalité de la nationalisation de leur maison dans la première procédure en revendication, la Cour suprême de justice les a privées de leur droit de propriété sans que cette privation ait poursuivi un but d’utilité publique et sans leur accorder de dédommagement. EN DROIT La Cour constate que par lettre du 20 octobre 1999, le Gouvernement a informé que la requérantes se sont vu restituer la maison en litige. La Cour constate ensuite que les requérantes ont confirmé la restitution, en précisant qu’elles ne désiraient plus maintenir leur requête. La Cour retient, à la lumière des informations données par le Gouvernement roumain et par les requérantes, que le litige a été résolu au sens de l’article 37 § 1 b) de la Convention et que, dès lors, la poursuite de l’examen de la requête ne se justifie plus.

La Cour considère par ailleurs qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits de l’homme garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête en vertu de l’article 37 § 1 in fine de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Michael O’B oyle Elisabeth Palm Greffier Présidente