MUNTEAN contre la ROUMANIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
-
- Scoasă de pe rol
MUNTEAN contre la ROUMANIE (CtEDO, 2001)
SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 33349/96 prezentată de Virginia și Doina MUNTEAN împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 10 iulie 2001 într-o cameră compusă din președintele Palm, dnii Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Türmen Biersan Panțiriru Maruste, judecători M. O Având în vedere cererea prezentată anterior Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 24 iunie 1996 și înregistrată la 4 octombrie 1996, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurente, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentelor, mamă și fiică, sunt resortisanți români născuți în 1918 și, respectiv, 1947 și locuiesc în Sibiu.
Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează: În 1992, recurentele au introdus o acțiune în culpă a unei case naționalizate în temeiul Decretului nr. 92/1950. Prin hotărârea din 5 iunie 1992, instanța a dat dreptul la acțiunea recurentelor. Hotărârea a devenit definitivă la 19 noiembrie 1992. La o dată care nu a fost precizată, procurorul general al României a formulat o acțiune în anulare a acestei hotărâri. Prin hotărârea din 17 noiembrie 1992. În ianuarie 1996, Curtea Supremă de Justiție a acceptat acțiunea în anulare și a respins acțiunea în revendicare, pe motiv că instanțele naionale nu erau competente să examineze litigiul. În 1997, recurentele au sesizat Tribunalul de Primă Instanță din Sigua cu o nouă acțiune în revendicare a aceleiași case.
După trei grade de jurisdicție, citită 21 decembrie 1998, instanța de apel din cauza Alba Iulia a primit cererea acestora. Conform informațiilor furnizate de recurente la 2 septembrie 1999, această hotărâre a fost executată la 27 aprilie 1999 și, în consecință, ele nu mai doresc să își mențină cererea în fața Curții. GRIEFS 1. Recurentele invocă o încălcare a dreptului lor de a avea acces la o instanță garantată prin art. 6 din convenție ca urmare a hotărârii din 17 aprilie 1999 Ianuarie 1996 al Curții Supreme de Justiție care respinge dreptul judecătorilor de a lua în considerare validitatea titlului de proprietate de care se predomina. (2) Prin invocarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, ele se plâng de faptul că, refuzând să constate naționalizarea casei lor în prima procedură în cauză, Curtea Supremă de Justiție le-a privat de dreptul lor de proprietate fără ca această privare să fi urmărit un scop de interes public și fără a le acorda despăgubiri.
Curtea constată că, prin scrisoarea din 20 octombrie 1999, guvernul a informat că recurentei i s-a restituit casa în litigiu. Curtea constată apoi că recurentele au confirmat restituirea, precizând că nu mai doresc să își mențină cererea. Curtea reține, în lumina informațiilor date de guvernul român și de reclamante, că litigiul a fost soluționat în sensul art. 37 alin. (1) lit. (b) din Convenție și că, prin urmare, continuarea examinării cererii nu se mai justifică. Pe de altă parte, Curtea consideră că nu există nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului garantate prin Convenția n
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.