POPESCU contre la ROUMANIE

SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 3223/96 prezentată de Vasile POPESCU împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 4 septembrie 2001 într-o cameră compusă din președintele meu Palm Thomassen dnii Ferrari Bravo Bîrsan Casadevall Zupančič Panțiru judecători M. O Având în vedere cererea prezentată anterior Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 21 februarie 1996 și înregistrată la 10 septembrie 1996, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, după ce a intenționat, face următoarea decizie în fapt Reclamantul, dl Vasile Popescu, este un resortisant român, născut în 1912 și rezident în Târgoviște.

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează: La 27 iulie 1992, reclamantul sesizează Tribunalul de Primă Instanță din Târgoviște cu privire la o acțiune în custodia unei case nainalizate în temeiul Decretului nr. 92/1950. Prin hotărârea din 22 martie 1993, instanța a dat dreptul la acțiune. Această hotărâre a devenit definitivă în absența unei acțiuni. La o dată care nu a fost precizată, procurorul general al României a formulat o acțiune în anulare împotriva acestei hotărâri. La 24 mai 1995, Curtea Supremă de Justiție a aprobat acțiunea. În urma acestei hotărâri, statul a vândut casa chiriașului din reședință. În 1997, reclamantul sesizează Tribunalul de Primă Instanță din Târgoviște cu privire la o acțiune în revendicare a aceleiași case naționale și în anulare a contractului de vânzare către chiriaș.

După trei efracții de jurisdicție, la 2 iunie 1999, instanța de apel a lui Plouești a dat dreptul la acțiune. Reclamantul și-a acoperit dreptul de proprietate în același an. Potrivit informațiilor furnizate de acesta din urmă, chiriașul refuză să încheie un contract de închiriere cu acesta. GRIEFS Reclamantul se plânge de faptul că: În ceea ce privește art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, se plânge că hotărârea Curții Supreme de Justiție și-a încălcat dreptul la respectarea proprietăților sale, așa cum a fost recunoscută prin hotărârea din 22 martie 1993. Curtea consideră, în lumina scrisorii reclamantului, că litigiul a fost soluționat, în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (b) din convenție și că, prin urmare, continuarea examinării cererii nu se mai justifică.

Pe de altă parte, Curtea constată că mai mult decât atât, nu există circumstanțe speciale privind respectarea drepturilor omului garantate de Convenția nr.

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION Requête n° 32923/96 présentée par Vasile POPESCU contre la Roumanie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 4 septembre 2001 en une chambre composée de M mes E. Palm , présidente , W. Thomassen , MM. L. Ferrari Bravo , C. Bîrsan , J. Casadevall , B. Zupančič , T. Panțîru , juges , et de M. M. O’Boyle , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 21 février 1996 et enregistrée le 10 septembre 1996, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Vasile Popescu, est un ressortissant roumain, né en 1912 et résidant à Târgoviște.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 27 juillet 1992, le requérant saisit le tribunal de première instance de Târgoviște d’une action en revendication d’une maison natinalisée en vertu du décret n° 92/1950. Par jugement du 22 mars 1993, le tribunal fit droit à l’action. Ce jugement devint définitif en absence de recours. A une date qui n’a pas été précisée, le procureur général de la Roumanie forma un recours en annulation contre ce jugement. Le 24 mai 1995, la Cour suprême de justice admit le recours. A la suite de cet arrêt, l’Etat vendit la maison à la locataire l’habitant. En 1997, le requérant saisit le tribunal de première instance de Târgoviște d’une action en revendication de la même maison nationalsiée et en annulation du contrat de vente envers le locataire.

Après trois dégres de juridiction, le 2 juin 1999, la cour d’appel de Ploiești fit droit à l’action. Le requérant recouvra son droit de propriété la même année. Selon les informations données par ce dernier, le locataire refuse de conclure un contrat de bail avec lui. GRIEFS 1. Le requérant se plaint du fait que l’arrêt de la Cour suprême de justice l’a privé de son droit d’accès à un tribunal, en violation de l’article 6 § 1 de la Convention. 2. Il se plaint, au regard de l’article 1er du Protocole n° 1 à la Convention, de ce que l’arrêt de la Cour suprême de justice a porté atteinte à son droit au respect de ses biens, tel que reconnu par le jugement du 22 mars 1993. EN DROIT La Cour constate que, le 11 juillet 2000, le requérant l’a informé qu’il s’était vu restituer la maison en litige.

La Cour considère, à la lumière de la lettre du requérant, que le litige a été résolu, au sens de l’article 37 § 1 b) de la Convention et que, dès lors, la poursuite de l’examen de la requête ne se justifie plus. La Cour constate par ailleurs qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits de l’homme garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête en vertu de l’article 37 § 1 in fine de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Michael O’Boyle Elisabeth Palm Greffier Présidente