CENTRUL DE CERCETARE PENTRU MATERIALE MACROMOLECULARE ȘI MEMBRANE (CCMMM) S.A. v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Communicated
CENTRUL DE CERCETARE PENTRU MATERIALE MACROMOLECULARE ȘI MEMBRANE (CCMMM) S.A. v. ROMANIA (CtEDO, 2025)
Publicat la 1 decembrie 2025 CENTRUL DE CERCETARE PENTRU MATERIALE MACROMOLECULARE ȘI MEMBRANE (CCMMM) S.A. împotriva României depusă la 2 iunie 2021 comunicat la 10 noiembrie 2025 OBIECTUL CAUZA Cererea se referă la presupusa încălcare a dreptului de acces al societății reclamante la o instanță în ceea ce privește determinarea unui contract și plata compensației de la o altă societate în temeiul art. 6 § 1 din Convenție și al dreptului de proprietate în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Instanțele interne nu au încă decretat meritul cererilor societății reclamante. judecătorul de insolvență ( judecătorul sindic ) a respins competența în favoarea instanțelor civile. Acesta a hotărât să rămână procedura civilă din cauza faptului că afirmațiile societății reclamante ar fi trebuit să fie introduse în procedura de insolvență. În special, la 3 iunie 2016 reclamantul, o societate privată, a depus în fața instanțelor naționale, în cadrul procedurii de insolvență, o acțiune împotriva unei alte societăți, care solicită încheierea contractelor privind drepturile de proprietate intelectuală, compensarea pentru nerespectarea contractelor și interzicerea utilizării soluțiilor tehnice furnizate. Prin decizia finală din 1 februarie 2017, judecătorul de insolvență (judecătorul sindic) a hotărât să dispună de aceste creanțe de la procedura de insolvență și a trimis-le în fața unui judecător civil al acelașiui tribunal. La 21 octombrie 2019, Curtea de Apel Pitești a hotărât să rămână procedura civilă până la încheierea procedurii de insolvență împotriva debitorului. Prin decizia finală din 9 decembrie 2020, Curtea Înaltă de Cassare și Justiție („HCCJ”) a confirmat șederea procedurii civile și a susținut că societatea reclamantă ar fi trebuit să-și fi introdus cererile în procedura de insolvență, în conformitate cu legislația națională în vigoare în acel moment. În temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, societatea reclamantă se plânge de lipsa de acces la o instanță, deoarece afirmațiile sale împotriva societății insolvente nu au fost hotărâte de instanțe interne. În conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, societatea reclamantă afirmă că o încălcare a dreptului său de proprietate legată de reclamațiile împotriva societății insolvente care decurg din drepturile sale de proprietate intelectuală. Convenția? A existat o restricție a dreptului de acces al societății reclamante la o instanță în circumstanțele cazului? Dacă da, restricția a fost justificată în temeiul dispoziției respective (a se vedea Zubac c. Croația [GC], nr. 40160/12, §§ 97-98, 5 aprilie 2018, Kutić c. Croația , nr. 48778/99, §§ 25 și 32, ECHR 2002-II și Miu c. România , nr. 7088/03, §§ 28-31, 6 noiembrie 2012)? A existat o interferență cu bucuria pașnică a bunurilor societății reclamante, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Tokel v. Turcia nr. 23662/08, §§ 56-57, 9 februarie 2021, Ališić și alții c. Bosnia și Herțegovina, Croația, Serbia, Slovenia și fosta Republica Iugoslavă Macedoni [GC], § 60642/08, § 98, CEDO 2014 și S.C. Antares Transport S.A. și S.C. Transroby S.R.L. c. România , nr. 27227/08 §§ 46 și 51, 15 decembrie 2015)?