SANTANICO TRADE CENTER S.R.L. v. ROMANIA

Publicat la 21 iulie 2025 CUARTA SECȚIUNE Aplicația nr. 14250/21 SANTANICO COMERCIAL CENTER S.R.L. împotriva României depusă la 4 martie 2021 comunicată la 30 iunie 2025 OBIECTUL CAUZEI Cererea se referă la confiscarea ca dovadă ( Ridicarea de obiecte ), precum și ordinul ulterior de a păstra pentru durata procedurii penale, bunurile aparținând societății reclamante în contextul unei anchete care urmează să fie efectuate împotriva părților terțe, precum și presupusul lipsă de posibilitate ca societatea reclamantă să-și pună situația în fața autorităților pentru a contesta măsura și durata acesteia. Societatea reclamantă susține că măsura de conservare a mărfurilor pentru durata procedurii, luată de procuror la 18 august 2020 și încă în vigoare, a avut în vedere întregul stoc comercial și a pus capăt activității sale.

Societatea reclamantă se plâng în temeiul articolului 6 din Convenție că dreptul intern nu prevede dreptul de acces la o instanță în situația sa. Considerând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, societatea reclamantă se plânge de lipsa unui obiectiv legitim și de lipsa proporționalității măsurii de 18 August 2020. Măsura se referă la un număr mare de mărfuri și a împiedicat societatea reclamantă să își continue activitatea comercială, impunând o sarcină presupusă excesivă din cauza duratei sale în absența unei posibilități de a pune cazul în fața autorităților. A existat vreo ingerință în dreptul societății reclamante la bucuria pașnică a bunurilor în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, care rezultă din confiscarea bunurilor sale ca element de probă în procedurile penale împotriva unei terțe părți și obligația ulterioară de a păstra aceste bunuri pe durata procedurii?

În cazul în care este cazul, această interferență în conformitate cu condițiile prevăzute de lege și necesară pentru a controla utilizarea proprietăților în conformitate cu interesul general? În special, a impus o sarcină individuală excesivă societății reclamante, având în vedere presupusele repercusiuni ale măsurii, și anume dificultatea societății reclamante să își continue activitatea comercială (a se vedea Hábenccius c. Ungaria , nr. 44473/06, § 34, 21 octombrie 2014) și durata perioadei de aplicare a măsurii (a se vedea Cernea c. România , nr. 7486/12, § 46-50, 18 decembrie 2018)? În plus, ținând seama de obligațiile procedurale prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 1 și obligația statului de a asigura în ordinea juridică internă că dreptul la proprietate este suficient de protejat prin lege și că remediile adecvate permit victimelor unei încălcări în acest sens să își afirme drepturile (a se vedea mutatis mutandis Credit Europe Leasing Ifn S.A.

c. România , nr. 38072/11, § 78, 21 iulie 2020), societatea reclamantă a avut o oportunitate rezonabilă de a-și prezenta cauza autorităților competente pentru a contesta în mod eficient măsura care interferează cu dreptul de proprietate? În special, cadrul juridic în vigoare în momentul respectiv a permis ca părțile interesate, cum ar fi societatea reclamantă (care nu a fost parte la anchetă) să participe la procedura penală pentru a contesta măsura (ordonația de a păstra mărfurile pe durata procedurii) și durata acesteia? În afirmativ, această posibilitate a fost deschisă companiei solicitante?

Într-o situație în care proprietatea activelor supuse măsurii luate în acest caz este solicitată de cineva, cum ar fi societatea reclamantă, care nu a fost parte la procedura penală, a permis ca cadrul juridic în vigoare în momentul respectiv să permită alte posibilități de justificare a drepturilor lor de proprietate, de exemplu, de a solicita compensare în cadrul procedurilor civile ( acțiunea în răspundere civilă delictuală )? Dacă da, aceste căi au fost deschise societății reclamante în acest scop? părțile sunt invitate să sprijine argumentele lor în ceea ce privește întrebările de mai sus cu exemple de jurisprudență relevantă a instanțelor interne.

Published on 21 July 2025

FOURTH SECTION

Application no. 14250/21

SANTANICO TRADE CENTER S.R.L.

against Romania lodged on 4 March 2021 communicated on 30 June 2025

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The application concerns the seizure as evidence ( ridicarea de obiecte ), and the subsequent order to preserve for the duration of the criminal proceedings, goods belonging to the applicant company in the context of an investigation pending against third parties, and the alleged lack of possibility for the applicant company to put its case before the authorities in order to contest the measure and its duration. The applicant company alleges that the measure of preserving the goods for the duration of the proceedings, taken by the prosecutor on 18 August 2020 and still in force, concerned its entire commercial stock and put a stop to its activity. The applicant company complains under Article 6 of the Convention that domestic law does not provide for the right of access to a court for someone in its situation.

Relying on Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention the applicant company complains about the lack of a legitimate aim and lack of proportionality of the measure of 18 August 2020. The measure concerned a high number of goods and had prevented the applicant company from continuing its commercial activity, imposing an allegedly excessive burden on account of its duration in the absence of a possibility to put the case before the authorities.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. Has there been an interference with the applicant company’s right to peaceful enjoyment of possessions within the meaning of Article 1 of Protocol No. 1, stemming from the seizure of its goods as evidence in criminal proceedings against a third party and the subsequent obligation to preserve those goods for the duration of the proceedings? 2. If so, was that interference in accordance with the conditions provided for by law and necessary to control the use of property in accordance with the general interest?

In particular, did it impose an excessive individual burden on the applicant company given the alleged repercussions of the measure, namely the difficulty for the applicant company to continue its commercial activity (see Hábenczius v. Hungary , no. 44473/06, § 34, 21 October 2014), and the duration of the period over which the measure has been applied (see Cernea v. Romania , no. 7486/12, §§ 46-50, 18 December 2018)? 3. Furthermore, bearing in mind the procedural obligations contained in Article 1 of Protocol No. 1 and the State’s obligation to ensure in its domestic legal order that the right to property is sufficiently protected by law and that adequate remedies enable the victims of an infringement in this respect to assert their rights (see, mutatis mutandis , Credit Europe Leasing Ifn S.A.

v. Romania , no. 38072/11, § 78, 21 July 2020), did the applicant company have a reasonable opportunity to present its cause to the competent authorities in order to effectively challenge the measure interfering with its right of property? In particular, did the legal framework in force at the relevant time allow for interested parties such as the applicant company (who was not party to the investigation) to participate to the criminal proceedings in order to challenge the measure (the order to preserve the goods for the duration of the proceedings) and its duration? In the affirmative, was this possibility open to the applicant company?

In a situation where ownership of the assets subject to the measure taken in the present case is claimed by someone, such as the applicant company, who was not a party to the criminal proceedings, did the legal framework in force at the relevant time allow for other possibilities to vindicate their property rights, for example to seek compensation in civil proceedings ( acțiunea în răspundere civilă delictuală )? If so, were these avenues open to the applicant company to this end? The parties are asked to support their arguments in respect of the above questions with examples of relevant case-law of the domestic courts.