CtEDO 18.09.2001 Auto

ERDOGAN v. THE NETHERLANDS

RESPONDENT
NLD
HOTĂRÂRE
18.09.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
ERDOGAN v. THE NETHERLANDS (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

Reclamantul, Muhittin Erdoğan, este un național turc de origine kurdă, născut în 1975 și, la momentul introducerii cererii, a fost reținut în Țările de Jos în scopuri de expulzie. El este reprezentat în fața Curții de către dna G.E.M. Mai târziu, un avocat practicant la Haga. Faptele cazului, astfel cum a fost depus de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. În 1989, reclamantul a intrat în Țările de Jos unde a rămas până la expulzarea sa în Turcia la 3 mai 1993. S-a întors în Țările de Jos la 21 decembrie 1993. La 19 ianuarie 1994, autoritățile consulare turce din Țările de Jos au emis o nouă carte de identitate Nüfüs turcă reclamantului. La 2 octombrie 1995, reclamantul a solicitat azil sau, în alternativă, un permis de reședință pe motive umanitare. El a bazat afirmațiile sale, printre altele, pe argumentul că, în calitate de persoană de origine kurdă, nu dorește să își efectueze serviciul militar în Turcia, deoarece ar putea fi trimis în sud-estul Turciei, unde ar fi fost făcut pentru a lupta cu propriul său popor. Cererea reclamantului a fost respinsă de Secretarul de Stat al Justiției (Staatssecretaris van Justitie) la 27 noiembrie 1995 și reclamantul a fost ordonat să părăsească Olanda. Obiecția reclamantului (bezwaarschrift) împotriva acestei decizii a fost respinsă de Secretarul de Stat la 24 septembrie 1996. La 22 octombrie 1996, reclamantul a depus un recurs la Curtea Regională de la Haga (Arrondissementsrechtbank) care stă la Haarlem împotriva hotărârii secretarului de stat din 24 septembrie 1996. El a solicitat în plus Curtea Regională de la Haga să elibereze o injuncție cu privire la expulzarea sa în așteptarea procedurii de recurs. La 5 septembrie 1997, Curtea Regională de la Haga a respins atât cererea reclamantului de o injuncție, cât și apelul său împotriva deciziei din 24 septembrie 1996. Această decizie a fost notificată părților la 11 septembrie 1997. La 22 octombrie 1997, Secretarul de Stat a emis o ordonanță de expulzare a reclamantului din Olanda. La un moment dat, reclamantul a fost expulzat în Turcia. El s-a întors în Țările de Jos într-un moment ulterior neespecificat. La 21 iulie 1998 și pe baza unei modificări ale jurisprudenței referitoare la reclamanții de azil turc-kurdiș care au evadat serviciul militar în Turcia, reclamantul a solicitat secretarului de stat să reexamineze cazul său (erouwegen). La 22 septembrie 1998, secretarul de stat a informat reclamantul că cererea sa este în esență o nouă cerere de azil și că o astfel de cerere ar trebui depusă la unul dintre centrele de primire pentru solicitanți de azil sau la departamentul extratereștrilor (vreemingendienst) în locul de rezidență al reclamantului. La 20 octombrie 1998, reclamantul a depus o opoziție împotriva scrisoarea secretarului de stat din 22 septembrie 1998. La 21 octombrie 1998, autoritățile consulare turce din Țările de Jos au emis un pașaport turc reclamantului cu o valabilitate de un an. La 16 martie 1999, reclamantul a fost prins ca un extraterestru ilegal atunci când s-a prezentat la departamentul extratereștrilor din Rotterdam pentru a obține anumite documente necesare pentru căsătoria cu partenerul său olandez, dna Z. În cazul în care informațiile sale, după cum se menționează în pașaportul său, au fost verificate în sistemul de administrație a extraterestrilor (Vreemdelingen Administratie Systeem), s-a dovedit că a fost înregistrat ca persoană care, pe baza unei decizii luate de Curtea Regională de la Haga la 11 septembrie 1997, nu mai avea dreptul să rămână în Țările de Jos. Deși reclamantul a deținut o carte de înregistrare care indică faptul că, începând cu 5 noiembrie 1998, el s-a raportat în fiecare săptămână la departamentul extraterestrilor în centrul de primire a reclamanților de azil din De Lier (un oraș în apropiere de Rotterdam), statutul său de reședință nu poate fi stabilit în mod suficient și, din moment ce aparent nu a existat nici o procedură pe cale de a solicita un permis de reședință de către solicitant, reclamantul a fost plasat în detenția extraterestrilor în scopul expulzării sale (vreemdelingenbewaring) în conformitate cu art. 26 alineatul (1) litera (a) din Legea privind extraterestii (Vreemdelingenwet) în aceeași zi. De asemenea, la 16 martie 1999, reclamantul a solicitat Curtea Regională de la Haga să elibereze o injuncție cu privire la expulzarea sa, în așteptarea hotărârii secretarului de stat al cererii sale de reexaminare a primei cereri de azil. În plus, el a depus o a doua cerere de azil sau de permis de reședință pentru motive umanitare și, pe această bază, a fost plasat în detenție pentru extratereștri în temeiul articolului 26 alineatul (1) litera (c) din Legea privind extratereștrii. La 17 martie 1999, reclamantul a depus un recurs la Curtea Regională de la Haga împotriva plasării în detenție pentru extratereștri și a solicitat compensații pentru timpul petrecut în detenție pentru extratereștri. La 24 martie 1999 și 6 aprilie 1999, reclamantul a fost intervievat de un oficial al Ministerului Justiției în ceea ce privește motivele cererii sale de azil. El a susținut, printre altele, că a fost convocat pentru a raporta pentru serviciu militar în Turcia și că se teme că, ca conscript în armata turcă, el va fi desfășurat împotriva propriului său popor. La 6 aprilie 1999, după o ședință din 30 martie 1999, în cursul căreia reclamantul a fost reprezentat de avocatul său, Curtea regională de la Haga a respins apelul reclamantului din 17 martie 1999, precum și cererea de compensare. Nu s-a constatat că plasarea reclamantului în detenția extraterestră a fost încălcată de Legea privind extratereștrii sau că, după ce a echilibrat interesele implicate, nu a putut fi considerată rezonabilă ca fiind justificată. Curtea Regională de la Haga a remarcat că, atunci când reclamantul s-a prezentat la departamentul extratereștrilor la 16 martie 1999 în legătură cu căsătoria sa prevăzută, se pare că nu mai are voie să rămână în Țările de Jos. Curtea a fost de acord cu Secretarul de Stat că ordinul public necesită plasarea reclamantului în detenția extraterestră, având în vedere faptul că el a rezistat ilegal în Țările de Jos de ani, s-a întors în Olanda după ce a fost expulsat, a solicitat azil la doi ani după ce s-a întors în Țările de Jos în 1993 și nu a părăsit Țările de Jos după respingerea cererii de azil. De asemenea, Curtea Regională a susținut că nu a urmat în mod automat din faptul că reclamantul s-a raportat în fiecare săptămână la un centru de primire a reclamanților de azil, pentru a obține beneficiile sale în temeiul Regulamentului privind primirea reclamanților de azil (Regeling Opvang Asielzoekers) că ar respecta obligația de a raporta autorităților în mod regulat, având în vedere că el a evitat controlul de ani de zile și că acum este conștient de faptul că autoritățile își urmărește activ expulzarea. În măsura în care reclamantul se baza pe relația și cohabitarea cu partenerul său olandez, Curtea regională a remarcat că, potrivit consemnării interviului reclamantului care a avut loc la 24 martie 1999, el nu a putut să-și declare corect numele. În plus, Curtea Regională a susținut că argumentul, avansat de către reclamant, în sensul că nu mai ar putea fi exclusă faptul că persoanele de origine kurdă, în timp ce își desfășoară serviciul militar în Turcia, vor fi desfășurate în sud-estul Turciei, în niciun caz sporite șansele de succes ale celei de-a doua cereri de azil, deoarece trebuie îndeplinite condiții suplimentare pentru ca acest lucru să fie cazul. În cele din urmă, Curtea Regională a acceptat că secretarul de stat are motive valabile de a suspecta că reclamantul va căuta modalități de a evita expulzia sa. La 8 aprilie 1999, secretarul de stat a respins cererea reclamantului de azil sau permisul de reședință pentru motive umanitare și a ordonat expulziarea sa din Țările de Jos. În consecință, baza juridică pentru plasarea reclamantului în detenția extraterestră a fost modificată la art. 26 alineatul (1) litera (a) din Legea privind extratereștrii. La 14 aprilie 1999, reclamantul a depus un recurs la ședința Curții regionale de la Haga în Haarlem împotriva hotărârii secretarului de stat din 8 aprilie 1999. Întrucât el a fost încarcat în detenție extraterestră, nu a fost necesar, cum ar fi reclamanții de azil care nu au fost în detenție, pentru a depune mai întâi o obiecție (bezwaarschrift) la Secretarul de Stat al Justiției înainte de a depune apel la Curtea Regională de la Haga. Având în vedere că secretarul de stat nu a răspuns la obiecția reclamantului din 20 octombrie 1998, reclamantul a depus un recurs la Tribunalul Regional de la Haga, ședința la Haarlem, la 9 august 1999, împotriva acestei nerespectări. În aceeași zi, reclamantul a depus un al doilea recurs la Curtea Regională de la Haga împotriva măsurii de plasare în detenție a extratereștrilor și a solicitat compensații pentru timpul petrecut în detenție a extratereștrilor. La 31 august 1999, după o audiere avută la 24 august 1999, Curtea Regională de la Haga a hotărât apelul reclamantului din 9 august 1999 împotriva plasării în detenție a extratereștării. În măsura în care este relevant, Curtea Regională consideră de la început că legalitatea măsurii de plasare în detenție a străinilor a fost deja hotărâtă în decizia acestei instanțe din 6 aprilie 1999 care a obținut forța de res iudicata. Singura chestiune care va fi examinată acum este legalitatea continuării plasării în detenție a extratereștrilor în circumstanțele prezentului caz. ... a susținut că expulziarea extratereștrilor turci/kurdiști a fost suspendată în legătură cu un incident din Turcia, în care un extraterestru turc/kurdiș este susținut că a fost ucis, astfel încât nu există perspective de expulzare și, din acest motiv, continuarea plasării în detenție a extratereșturilor este ilegală. ... Curtea Regională consideră, în legătură cu scrisoarea din 31 august 1999 a Secretarului de Stat adresată coordonatorului național pentru afacerile extraterestre al Curții Regionale de la Haga, că, în orice caz, începând cu data respectivă, nu există perspective de expulzare a < reclamantului> într-o întârziere care poate fi considerată rezonabilă. Cu privire la acest punct, Curtea Regională constată că Ministerul Afacerilor Externe, la cererea Secretarului de Stat al Justiției, a efectuat o anchetă cu privire la fundamentul incidentului menționat mai sus. Deoarece inițial s-a presupus că această anchetă ar dura doar o perioadă relativ scurtă de timp, Curtea Regională nu a observat anterior niciun motiv pentru a concluziona că nu mai există perspective de expulzare într-un timp rezonabil. Din scrisoarea menționată anterior din 31 august 1999 a devenit totuși clar că ancheta de către < Ministerul Afacerilor Externe> a fost întârziată, ca urmare a cutremurului greu din Turcia, într-o astfel de măsură încât expulziarea într-un timp rezonabil nu poate mai fi prevăzută. Prin urmare, instanța consideră că continuarea plasării în detenția extraterestră începând cu 31 august 1999 este ilegală. În ceea ce privește cele mai sus <considerări>, Curtea Regională nu vede nici un motiv de a acorda compensații.” Curtea Regională de la Haga a găsit totuși motive pentru a ordona că costurile juridice suportate de reclamant sunt compensate și, prin urmare, a eliberat un ordin de costuri împotriva secretarului de stat. Reclamantul a fost eliberat din detenția extratereștriilor în aceeași zi. La 28 noiembrie 1999, reclamantul a solicitat un permis de ședere pe baza unui regulament temporar privind legalizarea extratereșturilor ilegale care locuiesc în Țările de Jos pentru o perioadă lungă de timp (Tijdelijke regeling witte ilegalen). La 19 ianuarie 2000, reclamantul s-a căsătorit cu dna Z. și, pe baza căsniciei sale cu un cetățen olandez, a solicitat la 2 februarie 2000 un permis de ședere din motive de „să stea cu soț olandez”. La 9 februarie 2000, Curtea Regională de la Haga, ședința la Haarlem, a declarat că apelul reclamantului din 9 august 1999 nu a putut determina în timp util obiecția reclamantului din 20 octombrie 1998 și a ordonat secretarului de stat să decidă obiecția în termen de șase săptămâni. La 14 februarie 2000, reclamantul a fost informat că nu a depus o parte din documentele necesare în ceea ce privește cererea sa din 28 noiembrie 1999. El a fost invitat să își completeze cererea în termen de 14 zile. În decizia sa din 29 iunie 2000, în urma unei audieri din 2 mai 2000, Curtea Regională de la Haga a declarat că recursul reclamantului a fost fondat, a anulat decizia secretarului de stat din 8 aprilie 1999 și a ordonat secretarului de stat să ia o nouă decizie cu privire la cererea reclamantului din 16 martie 1999 într-o perioadă de două săptămâni. Curtea Regională de la Haga a remarcat că s-a schimbat jurisprudența privind reclamanții de azil turc-kurdish, pe baza, printre altele, a unui raport oficial (ambtsbericht) al Ministrului Afacerilor Externe (Ministrul van Buitenlandse Zaken). Curtea Regională de la Haga a constatat că concluzia prevăzută în acest raport oficial, în sensul că se pare că a fost o creștere a șanselor ca tinerii kurdi să fie desfășurați în Turcia de Sud-Est ca membri ai forțelor armate turce, constituie un nou fapt relevant în ceea ce privește examinarea primei cereri de azil ale reclamantului și că, prin urmare, substanța celei de-a doua cereri de azil trebuie examinată în întregime. În plus, s-a constatat că reclamantul a fost convocat să raporteze pentru serviciu militar în Turcia și că o ordonanță de apreciere a fost eliberată de autoritățile turce. La 29 septembrie 2000, reclamantul a informat Curtea că, între timp, i s-a acordat un permis de ședere în temeiul căsătoriei sale cu un național olandez. art. 26 din Legea privind extraterestrii, în măsura în care este cazul, prevede: „1. În cazul în care interesele ordinii publice, politicile publice sau securitatea națională o impun astfel de dispoziții, pot fi reținute următoarele categorii de extraterestre: a. extraterestrii a căror expulzie a fost ordonată; b. extraterestrii pentru care există motive serioase să creadă că expulzarea lor va fi ordonată; c. extratereștri care nu au voie să locuiască în Țările de Jos în temeiul oricărui dintre dispozițiile prevăzute la art. 8-10 < din Legea privind extratereștrii>, în așteptarea hotărârii privind cererea de permis de reședință, a permisului de reședință permanentă sau a concediului de a intra ca refugiați. Un extraterestru nu va fi reținut atunci când, și detenția va fi încheiată imediat ce va da seama că dorește să părăsească Țările de Jos și este, de fapt, în măsură să facă acest lucru. Detenție pentru motivele prevăzute în prima teză a alin. (1) și pentru categoriile menționate la punctul b. sau c. un extraterestru a cărui expulzie a fost ordonată poate, în principiu, rămâne în detenție pentru o perioadă nelimitată de timp. Cu toate acestea, legalitatea unui loc în detenție a extratereștrilor poate fi contestată în fața unei instanțe. În cazul în care instanța este de părere că nu există perspective de expulzie într-un timp rezonabil, poate ordona ca măsura de plasare în detenția extraterestră să fie încheiată. În jurisprudența Diviziei de uniformitate juridică (Rechtseenheidskamer) a Curții Regionale de la Haga, s-a stabilit că interesul unui extraterestru care trebuie eliberat din detenția extratereștrilor crește cu trecerea timpului. În cazul în care un loc în detenție extraterestră depășește o perioadă de șase luni, se consideră în general că interesul extratereștului de a fi eliberat este mai mare decât interesul de a-l păstra în detenție în scopul expulzării. În funcție de circumstanțele specifice ale fiecărui caz, acest punct poate fi, de asemenea, atins în timp înainte sau după șase luni. Poate fi mai târziu în cazul în care extraterestruul frustra determinarea identitatii sau naționalității sale și poate fi mai devreme în cazul în care extraterestrul în cauză nu este în măsură să obțină documente de călătorie din motive care depășesc controlul său. Deși nu există niciun recurs împotriva unei hotărâri a Curții regionale în cadrul procedurii privind cererile de eliberare din detenție în scopuri de expulzie, este disponibil un recurs în fața Curții de Apel (Gerechtshof) în ceea ce privește o decizie luată în contextul unei astfel de proceduri cu privire la o cerere de compensare pentru timpul petrecut în detenție în scopuri de expulzare. Nu există termene pentru depunerea unui recurs împotriva unei decizii de plasare în detenție a extratereștrilor și, în principiu, o persoană plasată în detenție a extratereștrilor poate depune atât de multe apeluri împotriva acestei decizii, cât consideră potrivit. Atunci când decizia de plasare în detenție a extratereștrilor a fost stabilită pentru prima dată, examinarea oricăror apeluri ulterioare în acest sens va fi limitată la legalitatea continuării plasării în detenție a extratereștrilor începând cu data ultimei decizii judiciare luate în acest punct. La 27 iulie 1999, Secretarul de Stat al Justiției a solicitat Curții Regionale de la Haga să suspende examinarea apelurilor, inclusiv cererile de injuncții privind expulzările, depuse de solicitanți de azil de origine curdă, deoarece s-a dovedit că doi astfel de solicitanți de azil au avut probleme grave după ce au fost expulzați în Turcia. La 31 august 1999, Secretarul de Stat a informat Parlamentul olandez că, având în vedere rapoartele privind ce s-a întâmplat cu doi solicitanți de azil expulzați în Turcia, s-a luat o decizie politică de suspendare temporară a expulzării resortisanților turci de origine curdă.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă