Erdogan împotriva Țărilor de Jos

Reclamantul, Muhittin Erdoğan, este un național turc de origine kurdă, născut în 1975 și, la momentul introducerii cererii, a fost reținut în Țările de Jos în scopuri de expulzie. El este reprezentat în fața Curții de către dna G.E.M. Mai târziu, un avocat practicant la Haga. Faptele cazului, astfel cum a fost depus de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. În 1989, reclamantul a intrat în Țările de Jos unde a rămas până la expulzarea sa în Turcia la 3 mai 1993. S-a întors în Țările de Jos la 21 decembrie 1993. La 19 ianuarie 1994, autoritățile consulare turce din Țările de Jos au emis o nouă carte de identitate Nüfüs turcă reclamantului. La 2 octombrie 1995, reclamantul a solicitat azil sau, în alternativă, un permis de reședință pe motive umanitare.

El a bazat afirmațiile sale, printre altele, pe argumentul că, în calitate de persoană de origine kurdă, nu dorește să își efectueze serviciul militar în Turcia, deoarece ar putea fi trimis în sud-estul Turciei, unde ar fi fost făcut pentru a lupta cu propriul său popor. Cererea reclamantului a fost respinsă de Secretarul de Stat al Justiției (Staatssecretaris van Justitie) la 27 noiembrie 1995 și reclamantul a fost ordonat să părăsească Olanda. Obiecția reclamantului (bezwaarschrift) împotriva acestei decizii a fost respinsă de Secretarul de Stat la 24 septembrie 1996. La 22 octombrie 1996, reclamantul a depus un recurs la Curtea Regională de la Haga (Arrondissementsrechtbank) care stă la Haarlem împotriva hotărârii secretarului de stat din 24 septembrie 1996. El a solicitat în plus Curtea Regională de la Haga să elibereze o injuncție cu privire la expulzarea sa în așteptarea procedurii de recurs.

La 5 septembrie 1997, Curtea Regională de la Haga a respins atât cererea reclamantului de o injuncție, cât și apelul său împotriva deciziei din 24 septembrie 1996. Această decizie a fost notificată părților la 11 septembrie 1997. La 22 octombrie 1997, Secretarul de Stat a emis o ordonanță de expulzare a reclamantului din Olanda. La un moment dat, reclamantul a fost expulzat în Turcia. El s-a întors în Țările de Jos într-un moment ulterior neespecificat. La 21 iulie 1998 și pe baza unei modificări ale jurisprudenței referitoare la reclamanții de azil turc-kurdiș care au evadat serviciul militar în Turcia, reclamantul a solicitat secretarului de stat să reexamineze cazul său (erouwegen).

La 22 septembrie 1998, secretarul de stat a informat reclamantul că cererea sa este în esență o nouă cerere de azil și că o astfel de cerere ar trebui depusă la unul dintre centrele de primire pentru solicitanți de azil sau la departamentul extratereștrilor (vreemingendienst) în locul de rezidență al reclamantului. La 20 octombrie 1998, reclamantul a depus o opoziție împotriva scrisoarea secretarului de stat din 22 septembrie 1998. La 21 octombrie 1998, autoritățile consulare turce din Țările de Jos au emis un pașaport turc reclamantului cu o valabilitate de un an.

La 16 martie 1999, reclamantul a fost prins ca un extraterestru ilegal atunci când s-a prezentat la departamentul extratereștrilor din Rotterdam pentru a obține anumite documente necesare pentru căsătoria cu partenerul său olandez, dna Z. În cazul în care informațiile sale, după cum se menționează în pașaportul său, au fost verificate în sistemul de administrație a extraterestrilor (Vreemdelingen Administratie Systeem), s-a dovedit că a fost înregistrat ca persoană care, pe baza unei decizii luate de Curtea Regională de la Haga la 11 septembrie 1997, nu mai avea dreptul să rămână în Țările de Jos.

Deși reclamantul a deținut o carte de înregistrare care indică faptul că, începând cu 5 noiembrie 1998, el s-a raportat în fiecare săptămână la departamentul extraterestrilor în centrul de primire a reclamanților de azil din De Lier (un oraș în apropiere de Rotterdam), statutul său de reședință nu poate fi stabilit în mod suficient și, din moment ce aparent nu a existat nici o procedură pe cale de a solicita un permis de reședință de către solicitant, reclamantul a fost plasat în detenția extraterestrilor în scopul expulzării sale (vreemdelingenbewaring) în conformitate cu art. 26 alineatul (1) litera (a) din Legea privind extraterestii (Vreemdelingenwet) în aceeași zi. De asemenea, la 16 martie 1999, reclamantul a solicitat Curtea Regională de la Haga să elibereze o injuncție cu privire la expulzarea sa, în așteptarea hotărârii secretarului de stat al cererii sale de reexaminare a primei cereri de azil.

În plus, el a depus o a doua cerere de azil sau de permis de reședință pentru motive umanitare și, pe această bază, a fost plasat în detenție pentru extratereștri în temeiul articolului 26 alineatul (1) litera (c) din Legea privind extratereștrii. La 17 martie 1999, reclamantul a depus un recurs la Curtea Regională de la Haga împotriva plasării în detenție pentru extratereștri și a solicitat compensații pentru timpul petrecut în detenție pentru extratereștri. La 24 martie 1999 și 6 aprilie 1999, reclamantul a fost intervievat de un oficial al Ministerului Justiției în ceea ce privește motivele cererii sale de azil. El a susținut, printre altele, că a fost convocat pentru a raporta pentru serviciu militar în Turcia și că se teme că, ca conscript în armata turcă, el va fi desfășurat împotriva propriului său popor.

La 6 aprilie 1999, după o ședință din 30 martie 1999, în cursul căreia reclamantul a fost reprezentat de avocatul său, Curtea regională de la Haga a respins apelul reclamantului din 17 martie 1999, precum și cererea de compensare. Nu s-a constatat că plasarea reclamantului în detenția extraterestră a fost încălcată de Legea privind extratereștrii sau că, după ce a echilibrat interesele implicate, nu a putut fi considerată rezonabilă ca fiind justificată. Curtea Regională de la Haga a remarcat că, atunci când reclamantul s-a prezentat la departamentul extratereștrilor la 16 martie 1999 în legătură cu căsătoria sa prevăzută, se pare că nu mai are voie să rămână în Țările de Jos.

Curtea a fost de acord cu Secretarul de Stat că ordinul public necesită plasarea reclamantului în detenția extraterestră, având în vedere faptul că el a rezistat ilegal în Țările de Jos de ani, s-a întors în Olanda după ce a fost expulsat, a solicitat azil la doi ani după ce s-a întors în Țările de Jos în 1993 și nu a părăsit Țările de Jos după respingerea cererii de azil. De asemenea, Curtea Regională a susținut că nu a urmat în mod automat din faptul că reclamantul s-a raportat în fiecare săptămână la un centru de primire a reclamanților de azil, pentru a obține beneficiile sale în temeiul Regulamentului privind primirea reclamanților de azil (Regeling Opvang Asielzoekers) că ar respecta obligația de a raporta autorităților în mod regulat, având în vedere că el a evitat controlul de ani de zile și că acum este conștient de faptul că autoritățile își urmărește activ expulzarea.

În măsura în care reclamantul se baza pe relația și cohabitarea cu partenerul său olandez, Curtea regională a remarcat că, potrivit consemnării interviului reclamantului care a avut loc la 24 martie 1999, el nu a putut să-și declare corect numele. În plus, Curtea Regională a susținut că argumentul, avansat de către reclamant, în sensul că nu mai ar putea fi exclusă faptul că persoanele de origine kurdă, în timp ce își desfășoară serviciul militar în Turcia, vor fi desfășurate în sud-estul Turciei, în niciun caz sporite șansele de succes ale celei de-a doua cereri de azil, deoarece trebuie îndeplinite condiții suplimentare pentru ca acest lucru să fie cazul. În cele din urmă, Curtea Regională a acceptat că secretarul de stat are motive valabile de a suspecta că reclamantul va căuta modalități de a evita expulzia sa.

La 8 aprilie 1999, secretarul de stat a respins cererea reclamantului de azil sau permisul de reședință pentru motive umanitare și a ordonat expulziarea sa din Țările de Jos. În consecință, baza juridică pentru plasarea reclamantului în detenția extraterestră a fost modificată la art. 26 alineatul (1) litera (a) din Legea privind extratereștrii. La 14 aprilie 1999, reclamantul a depus un recurs la ședința Curții regionale de la Haga în Haarlem împotriva hotărârii secretarului de stat din 8 aprilie 1999. Întrucât el a fost încarcat în detenție extraterestră, nu a fost necesar, cum ar fi reclamanții de azil care nu au fost în detenție, pentru a depune mai întâi o obiecție (bezwaarschrift) la Secretarul de Stat al Justiției înainte de a depune apel la Curtea Regională de la Haga.

Având în vedere că secretarul de stat nu a răspuns la obiecția reclamantului din 20 octombrie 1998, reclamantul a depus un recurs la Tribunalul Regional de la Haga, ședința la Haarlem, la 9 august 1999, împotriva acestei nerespectări. În aceeași zi, reclamantul a depus un al doilea recurs la Curtea Regională de la Haga împotriva măsurii de plasare în detenție a extratereștrilor și a solicitat compensații pentru timpul petrecut în detenție a extratereștrilor. La 31 august 1999, după o audiere avută la 24 august 1999, Curtea Regională de la Haga a hotărât apelul reclamantului din 9 august 1999 împotriva plasării în detenție a extratereștării. În măsura în care este relevant, Curtea Regională consideră de la început că legalitatea măsurii de plasare în detenție a străinilor a fost deja hotărâtă în decizia acestei instanțe din 6 aprilie 1999 care a obținut forța de res iudicata.

Singura chestiune care va fi examinată acum este legalitatea continuării plasării în detenție a extratereștrilor în circumstanțele prezentului caz… a susținut că expulziarea extratereștrilor turci/kurdiști a fost suspendată în legătură cu un incident din Turcia, în care un extraterestru turc/kurdiș este susținut că a fost ucis, astfel încât nu există perspective de expulzare și, din acest motiv, continuarea plasării în detenție a extratereșturilor este ilegală… Curtea Regională consideră, în legătură cu scrisoarea din 31 august 1999 a Secretarului de Stat adresată coordonatorului național pentru afacerile extraterestre al Curții Regionale de la Haga, că, în orice caz, începând cu data respectivă, nu există perspective de expulzare a < reclamantului> într-o întârziere care poate fi considerată rezonabilă.

Cu privire la acest punct, Curtea Regională constată că Ministerul Afacerilor Externe, la cererea Secretarului de Stat al Justiției, a efectuat o anchetă cu privire la fundamentul incidentului menționat mai sus. Deoarece inițial s-a presupus că această anchetă ar dura doar o perioadă relativ scurtă de timp, Curtea Regională nu a observat anterior niciun motiv pentru a concluziona că nu mai există perspective de expulzare într-un timp rezonabil. Din scrisoarea menționată anterior din 31 august 1999 a devenit totuși clar că ancheta de către < Ministerul Afacerilor Externe> a fost întârziată, ca urmare a cutremurului greu din Turcia, într-o astfel de măsură încât expulziarea într-un timp rezonabil nu poate mai fi prevăzută.

Prin urmare, instanța consideră că continuarea plasării în detenția extraterestră începând cu 31 august 1999 este ilegală. În ceea ce privește cele mai sus <considerări>, Curtea Regională nu vede nici un motiv de a acorda compensații.” Curtea Regională de la Haga a găsit totuși motive pentru a ordona că costurile juridice suportate de reclamant sunt compensate și, prin urmare, a eliberat un ordin de costuri împotriva secretarului de stat. Reclamantul a fost eliberat din detenția extratereștriilor în aceeași zi. La 28 noiembrie 1999, reclamantul a solicitat un permis de ședere pe baza unui regulament temporar privind legalizarea extratereșturilor ilegale care locuiesc în Țările de Jos pentru o perioadă lungă de timp (Tijdelijke regeling witte ilegalen).

La 19 ianuarie 2000, reclamantul s-a căsătorit cu dna Z. și, pe baza căsniciei sale cu un cetățen olandez, a solicitat la 2 februarie 2000 un permis de ședere din motive de „să stea cu soț olandez”. La 9 februarie 2000, Curtea Regională de la Haga, ședința la Haarlem, a declarat că apelul reclamantului din 9 august 1999 nu a putut determina în timp util obiecția reclamantului din 20 octombrie 1998 și a ordonat secretarului de stat să decidă obiecția în termen de șase săptămâni. La 14 februarie 2000, reclamantul a fost informat că nu a depus o parte din documentele necesare în ceea ce privește cererea sa din 28 noiembrie 1999. El a fost invitat să își completeze cererea în termen de 14 zile.

În decizia sa din 29 iunie 2000, în urma unei audieri din 2 mai 2000, Curtea Regională de la Haga a declarat că recursul reclamantului a fost fondat, a anulat decizia secretarului de stat din 8 aprilie 1999 și a ordonat secretarului de stat să ia o nouă decizie cu privire la cererea reclamantului din 16 martie 1999 într-o perioadă de două săptămâni. Curtea Regională de la Haga a remarcat că s-a schimbat jurisprudența privind reclamanții de azil turc-kurdish, pe baza, printre altele, a unui raport oficial (ambtsbericht) al Ministrului Afacerilor Externe (Ministrul van Buitenlandse Zaken).

Curtea Regională de la Haga a constatat că concluzia prevăzută în acest raport oficial, în sensul că se pare că a fost o creștere a șanselor ca tinerii kurdi să fie desfășurați în Turcia de Sud-Est ca membri ai forțelor armate turce, constituie un nou fapt relevant în ceea ce privește examinarea primei cereri de azil ale reclamantului și că, prin urmare, substanța celei de-a doua cereri de azil trebuie examinată în întregime. În plus, s-a constatat că reclamantul a fost convocat să raporteze pentru serviciu militar în Turcia și că o ordonanță de apreciere a fost eliberată de autoritățile turce. La 29 septembrie 2000, reclamantul a informat Curtea că, între timp, i s-a acordat un permis de ședere în temeiul căsătoriei sale cu un național olandez.

art. 26 din Legea privind extraterestrii, în măsura în care este cazul, prevede: „1. În cazul în care interesele ordinii publice, politicile publice sau securitatea națională o impun astfel de dispoziții, pot fi reținute următoarele categorii de extraterestre: a. extraterestrii a căror expulzie a fost ordonată; b. extraterestrii pentru care există motive serioase să creadă că expulzarea lor va fi ordonată; c. extratereștri care nu au voie să locuiască în Țările de Jos în temeiul oricărui dintre dispozițiile prevăzute la art. 8-10 < din Legea privind extratereștrii>, în așteptarea hotărârii privind cererea de permis de reședință, a permisului de reședință permanentă sau a concediului de a intra ca refugiați.

Un extraterestru nu va fi reținut atunci când, și detenția va fi încheiată imediat ce va da seama că dorește să părăsească Țările de Jos și este, de fapt, în măsură să facă acest lucru. Detenție pentru motivele prevăzute în prima teză a alin. (1) și pentru categoriile menționate la punctul b. sau c. un extraterestru a cărui expulzie a fost ordonată poate, în principiu, rămâne în detenție pentru o perioadă nelimitată de timp. Cu toate acestea, legalitatea unui loc în detenție a extratereștrilor poate fi contestată în fața unei instanțe. În cazul în care instanța este de părere că nu există perspective de expulzie într-un timp rezonabil, poate ordona ca măsura de plasare în detenția extraterestră să fie încheiată.

În jurisprudența Diviziei de uniformitate juridică (Rechtseenheidskamer) a Curții Regionale de la Haga, s-a stabilit că interesul unui extraterestru care trebuie eliberat din detenția extratereștrilor crește cu trecerea timpului. În cazul în care un loc în detenție extraterestră depășește o perioadă de șase luni, se consideră în general că interesul extratereștului de a fi eliberat este mai mare decât interesul de a-l păstra în detenție în scopul expulzării. În funcție de circumstanțele specifice ale fiecărui caz, acest punct poate fi, de asemenea, atins în timp înainte sau după șase luni. Poate fi mai târziu în cazul în care extraterestruul frustra determinarea identitatii sau naționalității sale și poate fi mai devreme în cazul în care extraterestrul în cauză nu este în măsură să obțină documente de călătorie din motive care depășesc controlul său.

Deși nu există niciun recurs împotriva unei hotărâri a Curții regionale în cadrul procedurii privind cererile de eliberare din detenție în scopuri de expulzie, este disponibil un recurs în fața Curții de Apel (Gerechtshof) în ceea ce privește o decizie luată în contextul unei astfel de proceduri cu privire la o cerere de compensare pentru timpul petrecut în detenție în scopuri de expulzare. Nu există termene pentru depunerea unui recurs împotriva unei decizii de plasare în detenție a extratereștrilor și, în principiu, o persoană plasată în detenție a extratereștrilor poate depune atât de multe apeluri împotriva acestei decizii, cât consideră potrivit. Atunci când decizia de plasare în detenție a extratereștrilor a fost stabilită pentru prima dată, examinarea oricăror apeluri ulterioare în acest sens va fi limitată la legalitatea continuării plasării în detenție a extratereștrilor începând cu data ultimei decizii judiciare luate în acest punct.

La 27 iulie 1999, Secretarul de Stat al Justiției a solicitat Curții Regionale de la Haga să suspende examinarea apelurilor, inclusiv cererile de injuncții privind expulzările, depuse de solicitanți de azil de origine curdă, deoarece s-a dovedit că doi astfel de solicitanți de azil au avut probleme grave după ce au fost expulzați în Turcia. La 31 august 1999, Secretarul de Stat a informat Parlamentul olandez că, având în vedere rapoartele privind ce s-a întâmplat cu doi solicitanți de azil expulzați în Turcia, s-a luat o decizie politică de suspendare temporară a expulzării resortisanților turci de origine curdă.

The applicant, Muhittin Erdoğan, is a Turkish national of Kurdish origin, born in 1975 and, at the time of introduction of the application, he was detained in the Netherlands for expulsion purposes. He is represented before the Court by Ms G.E.M. Later, a lawyer practising in The Hague. The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. In 1989, the applicant entered the Netherlands where he stayed until his expulsion to Turkey on 3 May 1993. He returned to the Netherlands on 21 December 1993. On 19 January 1994, the Turkish consular authorities in the Netherlands issued a new Turkish Nüfüs identity card to the applicant. On 2 October 1995, the applicant applied for asylum or, in the alternative, a residence permit on humanitarian grounds.

He based his claims, inter alia, on the argument that as a person of Kurdish origin he did not wish to perform his military service in Turkey as he might be sent to south-east Turkey where he would be made to fight his own people. The applicant's requests were rejected by the State Secretary of Justice (Staatssecretaris van Justitie) on 27 November 1995 and the applicant was ordered to leave the Netherlands. The applicant's objection (bezwaarschrift) against this decision was rejected by the State Secretary on 24 September 1996. On 22 October 1996, the applicant filed an appeal with the Hague Regional Court (Arrondissementsrechtbank) sitting in Haarlem against the State Secretary's decision of 24 September 1996. He further requested the Hague Regional Court to issue an injunction on his expulsion pending the appeal proceedings.

On 5 September 1997, the Hague Regional Court rejected both the applicant's request for an injunction and his appeal against the decision of 24 September 1996. This decision was notified to the parties on 11 September 1997. On 22 October 1997, the State Secretary issued an order for the applicant's expulsion from the Netherlands. At some unspecified point in time the applicant was expelled to Turkey. He returned to the Netherlands at a later unspecified point in time. On 21 July 1998 and on the basis of a change in the case-law concerning Turkish-Kurdish asylum seekers who had evaded military service in Turkey, the applicant requested the State Secretary to reconsider (heroverwegen) his case.

On 22 September 1998, the State Secretary informed the applicant that his request was in essence a new request for asylum and that such a request should be filed at one of the reception centres for asylum seekers or the aliens' department (vreemdelingendienst) in the applicant's place of residency. On 20 October 1998, the applicant filed an objection against the State Secretary's letter of 22 September 1998. On 21 October 1998, the Turkish consular authorities in the Netherlands issued a Turkish passport to the applicant with a validity of one year.

On 16 March 1999, the applicant was apprehended as an illegal alien when he presented himself to the Rotterdam aliens' department in order to obtain certain documents required for his intended marriage to his Dutch partner Ms Z. When his particulars, as stated in his passport, were verified in the Aliens Administration System (Vreemdelingen Administratie Systeem), it appeared that he was registered as a person who, on the basis of a decision taken by the Hague Regional Court on 11 September 1997, was no longer entitled to stay in the Netherlands.

Although the applicant held a registration card indicating that, as from 5 November 1998, he had reported himself every week to the aliens' department in the asylum seekers' reception centre in De Lier (a town near Rotterdam), his residence status could nevertheless not be sufficiently established and as there were apparently no proceedings pending on a request by the applicant for a residence permit, the applicant was placed in aliens' detention for the purposes of his expulsion (vreemdelingenbewaring) under Article 26 § 1 (a) of the Aliens Act (Vreemdelingenwet) on the same day. Also on 16 March 1999, the applicant requested the Hague Regional Court to issue an injunction on his expulsion pending the determination by the State Secretary of his request for a reconsideration of his first request for asylum.

He further filed a second request for asylum or a residence permit on humanitarian grounds and, on this basis, was placed in aliens' detention under Article 26 § 1 (c) of the Aliens Act. On 17 March 1999, the applicant filed an appeal with the Hague Regional Court against his placement in aliens' detention and he requested compensation for the time spent in aliens' detention. On 24 March 1999 and 6 April 1999 the applicant was interviewed by an official of the Ministry of Justice in relation to the grounds for his request for asylum. He claimed, inter alia, that he had been summoned to report for military service in Turkey and that he feared that, as a conscript in the Turkish army, he would be deployed against his own people.

On 6 April 1999, after a hearing held on 30 March 1999 in the course of which the applicant was represented by his lawyer, the Hague Regional Court rejected the applicant's appeal of 17 March 1999 as well as his request for compensation. It did not find it established that the applicant's placement in aliens' detention was in violation of the Aliens Act or that, after having balanced the interests involved, it could not reasonably be regarded as justified. The Hague Regional Court noted that, when the applicant had presented himself to the aliens' department on 16 March 1999 in connection with his intended marriage, it had appeared that he was no longer allowed to stay in the Netherlands. It held that this was sufficient indication that the applicant was an illegal alien.

The court agreed with the State Secretary that public order required the applicant's placement in aliens' detention given the fact that he had resided illegally in the Netherlands for years, had returned to the Netherlands after having been expelled, had applied for asylum two years after he had returned to the Netherlands in 1993 and had failed to leave the Netherlands after this request for asylum had been rejected. The Regional Court also held that it did not automatically follow from the fact that the applicant reported himself to a reception centre for asylum seekers every week in order to obtain his benefits under the Regulation on Reception of Asylum Seekers (Regeling Opvang Asielzoekers) that he would respect an obligation to report to the authorities on a regular basis, given that he had evaded control for years and that he was now aware of the fact that the authorities were actively pursuing his expulsion.

Insofar as the applicant relied on his relationship and cohabitation with his Dutch partner, the Regional Court noted that, according to the record of the applicant's interview held on 24 March 1999, he had been unable to state her name correctly. The Regional Court further held that the argument, advanced by the applicant, to the effect that it could no longer be excluded that persons of Kurdish origin, while doing their military service in Turkey, would be deployed in south-east Turkey, by no means increased the chances of success of his second request for asylum, since additional conditions needed to be fulfilled for that to be the case. Finally, the Regional Court accepted that the State Secretary had valid reasons to suspect that the applicant would seek ways to avoid his expulsion.

On 8 April 1999, the State Secretary rejected the applicant's request for asylum or a residence permit on humanitarian grounds and ordered his expulsion from the Netherlands. As a result, the legal basis for the applicant's placement in aliens' detention was changed to Article 26 § 1 (a) of the Aliens Act. On 14 April 1999, the applicant filed an appeal with the Hague Regional Court sitting in Haarlem against the State Secretary's decision of 8 April 1999. As he had been placed in aliens' detention he was not required, like asylum seekers not placed in such detention, first to file an objection (bezwaarschrift) with the State Secretary of Justice before filing an appeal with the Hague Regional Court.

As the State Secretary had failed to respond to the applicant's objection of 20 October 1998, the applicant filed an appeal with the Hague Regional Court sitting in Haarlem on 9 August 1999 against this failure to determine his objection timely. On the same day, the applicant filed a second appeal with the Hague Regional Court against the measure of his placement in aliens' detention and he requested compensation for the time spent in aliens' detention. On 31 August 1999, after a hearing held on 24 August 1999, the Hague Regional Court decided on the applicant's appeal of 9 August 1999 against his placement in aliens' detention. Insofar as relevant, it held: “1. The Regional Court considers from the outset that the lawfulness of the measure of placement in aliens' detention has, as such, already been decided in this court's decision of 6 April 1999 which has obtained the force of res iudicata.

The only issue to be examined now is the lawfulness of the continuation of the placement in aliens' detention in the circumstances of the present case. 2… The <applicant's> representative has ... submitted that the expulsion of Turkish/Kurdish aliens has been suspended in connection with an incident in Turkey, in which an expelled Turkish/Kurdish alien is alleged to have been killed, so that there are no prospects for expulsion and, for this reason, the continuation of the placement in aliens' detention is unlawful. 3… 4. The Regional Court considers, with reference to the letter of 31 August 1999 of the State Secretary addressed to the National Co-ordinator for Aliens' Affairs of the Hague Regional Court, that in any event as from that date there are no prospects of expulsion of <the applicant> within a delay that can be regarded as reasonable.

On this point, the Regional Court notes that the Ministry of Foreign Affairs, upon a request by the State Secretary of Justice, has conducted an investigation into the backgrounds of the above mentioned incident. Since it was initially assumed that this investigation would only take a relatively short period of time, the Regional Court did not previously see any reason to conclude that there were no longer any prospects for expulsion within a reasonable time. From the aforementioned letter of 31 August 1999 it has, however, become clear that the investigation by <the Ministry of> Foreign Affairs has been delayed, as a consequence of the heavy earthquake in Turkey, to such an extent that expulsion within a reasonable time can no longer be envisaged.

The court considers, therefore, that the continuation of the placement in aliens' detention as from 31 August 1999 is unlawful. 5. In relation to the above <considerations>, the Regional Court sees no reason to award compensation.” The Hague Regional Court did, however, find reasons to order that the applicant's legal costs incurred be compensated and, consequently, issued an order for costs against the State Secretary. The applicant was released from aliens' detention the same day. On 28 November 1999, the applicant applied for a residence permit on the basis of a temporary regulation on the legalisation of illegal aliens who had been residing in the Netherlands for a long period of time (Tijdelijke regeling witte illegalen).

On 19 January 2000, the applicant married Ms Z. and, on the basis of his marriage to a Dutch national, applied on 2 February 2000 for a residence permit on grounds of “stay with Dutch spouse”. On 9 February 2000, the Hague Regional Court sitting in Haarlem declared well-founded the applicant's appeal of 9 August 1999 against the State Secretary's failure to determine timely the applicant's objection of 20 October 1998 and ordered the State Secretary to decide on the objection within a period of six weeks. On 14 February 2000, the applicant was informed that he had failed to submit some of the required documents in respect of his request of 28 November 1999. He was invited to complete his application within 14 days.

In its decision of 29 June 2000, following a hearing held on 2 May 2000, the Hague Regional Court declared the applicant's appeal well-founded, quashed the State Secretary's decision of 8 April 1999 and ordered the State Secretary to take a new decision on the applicant's request of 16 March 1999 within a period of two weeks. The Hague Regional Court noted that there had been a change in the case-law concerning Turkish-Kurdish asylum seekers on the basis of, inter alia, an official report (ambtsbericht) of the Minister of Foreign Affairs (Minister van Buitenlandse Zaken).

The Hague Regional Court found that the conclusion set out in this official report, to the effect that there had apparently been an increase in the chances of Kurdish young men being deployed in south-east Turkey as members of the Turkish armed forces, constituted a relevant new fact in relation to the examination of the applicant's first request for asylum and that, therefore the substance of his second request for asylum had to be examined in full. It was further found established that the applicant had been summoned to report for military service in Turkey and that an order for his apprehension had been issued by the Turkish authorities. On 29 September 2000, the applicant informed the Court that, in the meantime, he had been granted a residence permit on grounds of his marriage to a Dutch national.

Article 26 of the Aliens Act, insofar as relevant, provides: “1. If the interests of public order, public policy or national security so require, the following categories of aliens may be detained: a. aliens whose expulsion has been ordered; b. aliens in respect of whom there are serious ground to believe that their expulsion will be ordered; c. aliens who are not allowed to reside in the Netherlands by virtue of any of the provisions contained in Articles 8-10 <of the Aliens Act>, pending the decision on an application for a residence permit, a permanent residence permit or leave to enter as refugees. 2. An alien shall not be detained when, and detention shall be terminated as soon as, he intimates that he wishes to leave the Netherlands and is in fact in a position to do so.

3. Detention for the reasons set out in the first sentence of paragraph 1 and for the categories referred to under b. or c. of that paragraph shall not be of longer duration than one month… ” An alien whose expulsion has been ordered can, in principle, remain in aliens' detention for an unlimited period of time. The lawfulness of a placement in aliens' detention can, however, be challenged before a court. Where the court is of the opinion that there are no prospects of expulsion within a reasonable time, it can order that the measure of placement in aliens' detention be terminated. It has been established in the case-law of the Legal Uniformity Division (Rechtseenheidskamer) of the Hague Regional Court that the interest of an alien to be released from aliens' detention increases with the passage of time.

Where a placement in aliens' detention exceeds a period of six months, it is generally held that the alien's interest in being released is greater than the interest to keep him in detention for the purposes of expulsion. Depending on the specific circumstances of each case, this point in time may also be reached before or after six months have passed. It may be later where the alien frustrates the determination of his identity or nationality and it may be earlier where the alien concerned is unable to obtain travel documents for reasons beyond his control. Although no appeal lies against a decision by the Regional Court in proceedings concerning requests for release from detention for expulsion purposes, an appeal to the Court of Appeal (Gerechtshof) is available in relation to a decision taken in the context of such proceedings on a request for compensation for the time spent in detention for expulsion purposes.

There is no time-limit for the filing of an appeal against a decision of placement in aliens' detention and in principle a person placed in aliens' detention may file as many appeals against this decision as he sees fit. When the lawfulness of a decision of placement in aliens' detention has been determined for a first time, the examination of any subsequent appeal in this respect will be limited to the lawfulness of the continuation of the placement in aliens' detention as from the date of the last judicial decision taken on this point. On 27 July 1999, the State Secretary of Justice requested the Hague Regional Court to suspend the examination of appeals, including requests for injunctions on expulsions, filed by asylum seekers of Kurdish origin, as it had appeared that two such asylum seekers had encountered serious problems after they had been expelled to Turkey.

On 31 August 1999, the State Secretary informed the Dutch Parliament that, in view of reports on what had happened to two asylum seekers who had been expelled to Turkey, a policy decision had been taken to suspend temporarily the expulsion of Turkish nationals of Kurdish origin.