CtEDO 06.11.2001 Auto

KAYA v. THE NETHERLANDS

RESPONDENT
NLD
HOTĂRÂRE
06.11.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
KAYA v. THE NETHERLANDS (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

Reclamantul, İbrahim Kaya, este un național turc, născut în 1962 și locuiește în Sarıkaya (Turcia). El este reprezentat în fața Curții de către dl J. Groen, un avocat practicant la Haga. Faptele cazului, astfel cum a fost depus de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Împreună cu mama și fratele său, reclamantul s-a mutat din Turcia în Țările de Jos în 1973, unde s-a alăturat tatălui reclamantului, care locuia acolo din 1970 și care a murit în 1978. În 1981, după moartea fratelui său, reclamantul s-a căsătorit – obligat de tradiția turcă – văduva fratelui său. După expulzarea acestuia din Țările de Jos în 1982, reclamantul a divorțat de ea. Între timp, reclamantul a început o relație cu dna R., olandeză națională. Doi copii, K. și S., s-au născut din această relație la 23 noiembrie 1981 și, respectiv, 8 martie 1984. La 17 februarie 1984, reclamantul a primit un permis de reședință permanentă (vergunning tot vestiging). La 2 februarie 1985, reclamantul conducea o mașină de evacuare după un jaf armat. La 9 iulie 1985, Curtea Regională Rotterdam (Arrondissementsrechtbank) a condamnat reclamantul de participare la un jaf și a fost un accesoriu la uciderea unui polițist și a condamnat la șase ani de închisoare. În același timp partenerul său a pierdut îngrijirea și custodia copiilor din cauza dependenței ei de heroină și a incapacității ei de a-și asigura îngrijirea. O organizație de îngrijire a copiilor a fost numită tutore. Cel mai vechi copil a fost plasat în îngrijirea mamei reclamantului. Copilul cel mai mic a fost plasat inițial într-o casă a copiilor și, la sfârșitul anului 1986, într-o familie adoptivă. În închisoare, reclamantul a avut contacte regulate cu copiii săi în măsura în care acest lucru este posibil. El a luat, de asemenea, aranjamente cu organizația de îngrijire a copiilor pentru a-i permite să vadă copiii după eliberarea sa. La 16 iunie 1986, permisul de reședință al reclamantului a fost revocat și a fost declarat un extraterestru nedorit (ongewanste vreemdeling) de către Secretarul de Stat al Justiției (Staatssecretaris van Justitie). Cererea reclamantului de revizuire (herziment) a deciziei respective a fost respinsă la 14 noiembrie 1986 de Secretarul de Stat. Reclamantul a depus un recurs împotriva acestei decizii la Divizia de Jurisdicție Administrativă a Consiliului de Stat (Afdeling Rechtspraak van de Raad van State), susținând, printre altele, că expulzia sa va constitui o încălcare a articolului 8 din Convenție, deoarece el nu va mai putea exercita viața sa de familie cu copiii săi. Reclamantul a solicitat în continuare președintele Curții Regionale de la Haga (Arrondissementsrechtbank) în cadrul procedurii sumare (kort geding) să elibereze o măsură intermediară care să-i permită să aștepte rezultatul procedurii de recurs înaintea Diviziei Jurisdicției administrative. Această cerere a fost respinsă de președintele Curții Regionale la 31 ianuarie 1989. Președintele, menționând că dificultățile financiare au determinat reclamantul să se implice în faptele la care a fost condamnat și că dorește să își mențină relația cu partenerul său serios acuzat de heroină, a considerat că recidiva nu poate fi exclusă. La 10 martie 1989, reclamantul a fost expulsat în Turcia. El s-a întors în Țările de Jos la 4 mai 1989, presupunând că mama și copiii săi au avut dificultăți în viață fără el. El a luat în continuare aranjamente cu organizația de îngrijire pentru a vedea copilul său cel mai mic. La 21 iunie 1989, Divizia de Jurisdicție Administrativă a respins apelul reclamantului împotriva deciziei din 14 noiembrie 1986. Acesta a susținut că interferența în viața de familie a reclamantului cu copiii săi a fost justificată în temeiul articolului 8 al doilea paragraf, în special pe motivul prevenirii tulburărilor. La 7 martie 1990, reclamantul a fost condamnat pentru reședință ilegală în Țările de Jos ca fiind un extraterestru nedorit și condamnat la patru luni de închisoare. În aceeași zi, el solicită Secretarului de Stat al Justiției să revoce decizia de a-l declara un extraterestru nedorit. La 12 aprilie 1990, reclamantul a fost expulsat în Turcia și, la 19 iunie 1990, secretarul de Stat a respins cererea sa din 7 martie 1990. După ce s-a întors pentru a doua oară în Țările de Jos, reclamantul a fost expulsat în Turcia la 29 octombrie 1990. La 5 decembrie 1990, reclamantul a fost din nou condamnat pentru reședință ilegală în Țările de Jos ca un extraterestru nedorit. El a fost condamnat la șase luni de închisoare. După ce a revenit pentru a treia oară în Țările de Jos, reclamantul a fost expulsat în Turcia la 12 noiembrie 1992. La 6 iunie 1994, reclamantul a depus o nouă cerere la Secretarul de Stat pentru a revoca decizia de a-l declara un extraterestru nedorit. Această cerere a fost respinsă la 1 decembrie 1994. La 21 aprilie 1995, după ce s-a întors în Țările de Jos pentru a patra oară, reclamantul a fost expulsat în Turcia. La 31 august 1995, reclamantul s-a căsătorit cu un național olandez, dna H., în Turcia. În septembrie 1995, soțul său a depus o cerere pentru o viză de reședință provizorie (angajarea tot voorlopig verblijf) în numele reclamantului în scopul de a sta cu soțul. Poliția locală Vlaardingen a emis un aviz pozitiv cu condiția ca reclamantul să respecte cerințele pentru scopul declarat, unul dintre acestea nu este un caz penal. După ce viza de reședință provizorie a fost eliberată în noiembrie 1995, reclamantul a intrat în Țările de Jos la 8 decembrie 1995. La 18 decembrie 1995, el a solicitat un permis de reședință (vergunning tot verblijf) și, în acest scop, a semnat o declarație în turc declarând că nu a avut nicio legătură cu poliția sau autoritățile de justiție penală (antecedenverklaring). În aceeași zi, el a fost acordat un permis de ședere. La 10 decembrie 1996, secretarul de stat a retras permisul de ședere al reclamantului, considerând că atât viza de ședere provizorie și permisul de ședere au fost eliberate în mod eronat, deoarece – în temeiul articolului 21 § 1 lit. (b) și (c) din Legea privind extratereștrii – persoanele care au fost declarate un străin nedorit nu sunt eligibile pentru permise de ședere. În plus, în conformitate cu propria sa declarație, în speranța că acest lucru va rămâne neobservat, el a semnat o declarație că nu are cazier penal. Obiecția reclamantului (bezwaar) la decizia a fost respinsă de Secretarul de Stat la 23 ianuarie 1997. La 18 februarie 1997, reclamantul a depus un recurs împotriva acestei decizii la Curtea Regională de la Haga (Arrondissementsrechtbank) care stă la Haarlem. De asemenea, a depus o cerere de măsuri intermediare care interzice expulzarea sa în așteptarea procedurii de recurs. La 9 aprilie 1997, președintele Curții Regionale de la Haga a acordat măsura intermediară din cauza neaprovizionării documentelor necesare secretarului de stat la timp. La 21 noiembrie 1997, în urma unei audieri de la 14 octombrie 1997, Curtea regională a respins apelul reclamantului. Acesta a susținut că permisul de ședere al reclamantului de a rămâne cu un soț olandez a fost retras pe motive corecte, deoarece – prin semnarea declarației privind antecedentele penale – reclamantul a furnizat informații eșuate. Amintind că reclamantul a afirmat că a semnat această declarație în speranța că nu se va observa că a avut legături cu sistemul de justiție penală din Olanda și că a îndeplinit o condamnare de șase ani de închisoare și, prin urmare, va obține un permis de ședere, Curtea regională a concluzionat că a informat de bunăvoie autoritățile. În măsura în care reclamantul s-a bazat pe art. 8 din Convenție în ceea ce privește soțul său olandez și cei doi copii ai săi, Curtea regională a considerat, ținând seama de condamnarea reclamantului în echilibrarea intereselor implicate în conformitate cu art. 8, că interesele autorităților Țărilor de Jos au depășit cele ale reclamantului. Curtea Regională a susținut că, după decizia diviziei de jurisdicție administrativă din 21 iunie 1989, nu au apărut noi fapte sau circumstanțe care au provocat o constatare diferită. La o dată neespecificată, reclamantul s-a întors sau a fost expulsat în Turcia. În temeiul articolului 21 din Legea privind extratereștrii (Vreemdelingenwet), un extraterestru poate fi declarat nedorit de Ministrul Justiției atunci când a fost condamnat pentru o infracțiune pedepsită cu o condamnare de trei ani sau mai mult. art. 197 din Codul Penal (Wetboek van Strafrecht) prevede că un extraterestru care rămâne în Țările de Jos știind că a fost declarat un extraterestru nedorit comite o infracțiune penală pedepsită cu până la șase luni de închisoare sau cu o amendă de până la 5.000 de flori Țările de Jos. În conformitate cu capitolul A5/6.4 din circularul extratereștrilor (Vreemdelingencirculaire), un organism de directive privind imigrația elaborat și publicat de Ministerul Justiției, o decizie care declară o persoană un extraterestru nedorit trebuie, la cererea acestuia, să fie ridicată de la persoana în cauză după zece ani de rezidență în străinătate, în cazul în care decizia care declară această persoană un extraterestru nedorit a fost luată din cauza condamnării unor crime violente grave sau a unui trafic de droguri. Această perioadă este de cinci ani în care decizia se bazează pe condamnarea pentru alte crime.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă