CASE OF ÜNER v. THE NETHERLANDS
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- No violation of Art. 8
CASE OF ÜNER v. THE NETHERLANDS (CtEDO, 2005)
Reclamantul s-a născut în 1969 și se află în prezent în Eskișehir, Turcia. 10. Reclamantul a venit în Țările de Jos cu mama sa și cu doi frați în 1981, când avea 12 ani, pentru a se alătura tatălui său care locuia deja acolo de zece ani. I s-a acordat un permis de reședință (vergunning tot verblijf) care a fost valabil pentru un an pe rând, și, în 1988, a obținut un permis de reședință permanentă (vestigingsvergunning). 11. La 18 ianuarie 1989, reclamantul a fost condamnat de camera judecătorească unică a Curții Regionale Almelo (arrondissementsrechtbank) pentru infracțiunile de încălcare a păcii (lokaalvrebreuk) și a amendat 200 de flori Țările de Jos (NLG – 90 Euros (EUR)). Aceeași instanță l-a condamnat la 30 mai 1990 pentru o infracțiune violentă împotriva persoanelor, comise în public (openlijke gewelflinging), și l-a condamnat la o amendă de NLG 350 (159) și la un termen suspendat de închisoare de două săptămâni. 12. În 1991, reclamantul a intrat într-o relație cu un național Țările de Jos. Ei au început să trăiască împreună în sau în jurul lunii iunie 1991. Un fiu s-a născut la 4 februarie 1992. 13. La 30 iunie 1992, reclamantul a fost condamnat de Curtea de Apel Arnhem (gerechtshof) pentru o infracțiune violentă împotriva persoanelor, comisă în public și condamnată la optzeci de ore de serviciu comunitar (în loc de șase luni de închisoare). 14. În a doua sarcină a partenerului reclamantului, relația a început să sufere tensiuni. Pentru a atenua situația, reclamantul s-a mutat în noiembrie 1992, dar a rămas în contact strâns atât cu partenerul său, cât și cu fiul său. Sarcina s-a încheiat într-un avort. 15. La 16 mai 1993, reclamantul s-a implicat într-o litigiu într-o cafenea. A scos un pistol, care a fost încărcat, și a împușcat și a lovit un om în picior. În afara cafenea a intrat apoi într-o luptă cu un al doilea om, un prieten al primei sale victime. A scos o a doua armă încărcată și a împușcat acest om în cap. Omul a murit. Reclamantul a fost condamnat pentru ucidere de om (doodslag) și agresiune (zware mishandeling) de Curtea de Apel Arnhem la 21 ianuarie 1994 și condamnat la șapte ani de închisoare. 16. În timp ce își îndeplinește condamnarea la închisoare, de la 17 mai 1993 până la 14 ianuarie 1998, reclamantul a luat cursuri în domeniul abilităților informatice, al administrației și al contabilității și a obținut, de asemenea, un certificat de vânzător (mediumdenstandsdiploma). De asemenea, el a luat cursuri pentru a se califica ca instructor de sport. Partenerul și fiul său l-au vizitat în închisoare cel puțin o dată pe săptămână și mai frecvent. Un al doilea fiu s-a născut reclamantului și partenerul său la 26 iunie 1996, pe care îl vedea și în fiecare săptămână. Ambele copii au cetățenie Țările de Jos și au fost recunoscuți de solicitant. Nici partenerul sau copiii săi nu vorbesc turc. 17. Prin decizia din 30 ianuarie 1997, ministrul Adjunct al Justiției (Staatssecretaris van Justitie) a retras permisul de reședință permanentă al reclamantului și a impus un ordin de excludere de zece ani (ungewanstverklaring) pentru el, având în vedere condamnarea sa din 21 ianuarie 1994, prin care a fost condamnat la șapte ani de închisoare. Ministrul Adjunct a considerat că interesele siguranței publice și prevenirea tulburărilor și a criminalității depășesc interesul reclamantului de a-și putea continua viața de familie cu partenerul său, copiii, părinții și frații din Țările de Jos. 18. Reclamantul a depus o obiecție (bezwaarschrift) împotriva acestei decizii, susținând că infracția în cauză a fost comisă de mult timp în mai 1993, că nu a reușit, că nu există nici o indicație că va reuși și că partenerul său și copiii nu ar putea fi așteptat să-l urmărească în Turcia. În urma unei audieri de la 1 iulie 1997, la 1 iulie 1997, în care reclamantul a fost asistat de un interpret, ministrul adjunct a respins obiecția la 4 septembrie 1997 și a ordonat reclamantului să părăsească Olanda imediat ce a fost eliberat din detenție. 19. Reclamantul a apelat la Curtea Regională de la Haga, ședința în Zwolle, susținând că, deoarece nu există niciun risc de recidivă, nu a fost necesară impunerea unei hotărâri de excludere și că, pentru a face acest lucru, se ridică la impunerea unei a doua penalități. 20. Reclamantul a fost eliberat din închisoare la 14 ianuarie 1998 și a fost ulterior deținut în detenție extraterestră (vreemdelingenbewaring) în vederea expulzării sale. 21. În urma unei audieri la 28 ianuarie 1998, Curtea Regională a respins apelul reclamantului la 4 februarie 1998. Curtea regională nu a acceptat argumentul reclamantului potrivit căreia o perioadă de timp atât de lungă s-a petrecut între data în care condamnarea sa penală a devenit irevocabilă și data la care a fost impusă ordinul de excludere, că ar trebui considerat că ministrul adjunct a fost acceptat în reședința continuată a reclamantului în Țările de Jos. În plus, Curtea nu a descoperit niciun fapt sau circumstanță care să justifice o reducere a perioadei în care reclamantul va fi exclus din teritoriul Țărilor de Jos. Susținerea reclamantului că nu există niciun risc de recidiva a acestuia se bazează doar pe propriile sale declarații și nu a fost susținut de faptele, având în vedere că el a fost, de asemenea, condamnat pentru infracțiuni violente în 1990 și 1992. În plus, nu se pare că reclamantul a pus rădăcini în Țările de Jos și a devenit disociat de la societatea turcă în măsura în care nu ar putea să se întoarcă în țara sa de origine. În cele din urmă, Curtea regională a considerat că interferența cu viața de familie a reclamantului este justificată pentru prevenirea tulburărilor și a infracțiunii. 22. Reclamantul a fost deportat în Turcia la 11 februarie 1998. Cu toate acestea, se pare că s-a întors în Țările de Jos la scurt timp după aceea, după cum a fost prins acolo la 29 mai 1998. El a fost din nou deportat în Turcia la 4 iunie 1998, iar cererea de măsuri provizorii, pe care a depus-o la Curtea Regională a Haga pentru suspendarea deportației sale, a fost declarată inadmisibilă la 24 august 1998. 23. La 17 septembrie 1998, reclamantul a solicitat revocarea ordinului de excludere. Ministrul Adjunct al Justiției a refuzat cererea la 26 octombrie 1998, precum și, la 13 aprilie 2000, obiecția pe care a depus-o reclamantul împotriva acestui refuz. Reclamantul a depus ulterior un recurs, care a fost declarat inadmisibil de către Curtea Regională de la Haga, ședința în Zwolle, la 2 august 2000. Reclamantul a susținut că, înainte de deportarea sa în 1998, el a fost înapoi în Turcia doar o dată pentru a participa la înmormântarea bunicii sale, și că el nu vorbește limba turcă în afară de a înțelege anumite expresii. El a avut doar un unchi în Turcia cu care el nu a avut nici un contact. 25. Potrivit unui raport elaborat de un psihiatru în Turcia la 9 iunie 1998, reclamantul suferă de probleme psihologice din cauza faptului că trăiește în afară de familia sa. În special, faptul că lipsea copiii lui îl deprima. Tratamentul a început în martie 1998 și continuă chiar dacă s-a observat o îmbunătățire. 26. În momentul respectiv, hotărârea de a retrage un permis de ședere și de a impune un ordin de excludere a fost luată în temeiul articolelor 14 și 21 din Legea privind extraterestrii din 1965 (Vreemdelingenwet 1965), precum și a politicii prevăzute în capitolele A4 și A5 din „Orientările de punere în aplicare ale Actului privind extraterestrii din 1994” (Vreemdelingencirculaire – un organism de directive elaborat și publicat de Ministerul Justiției). Subliniind această politică este principiul că, cu cât un străin mai mult timp a rezistat legal în Țările de Jos – și cu cât legăturile sale cu Țările de Jos sunt considerate mai puternice –, cu atât o infracțiune mai gravă trebuie să fie înainte de a justifica retragerea permisului de ședere și excluderea străinului din teritoriul Țărilor de Jos; autoritățile aplică astfel o scară cozitoare (glijdende schaal). 27. În conformitate cu această politică, un permis de reședință poate fi retras și un ordin de excludere impus unui extraterestru care, la momentul comiterii infracțiunii, locuiește legal în Țările de Jos de mai mult de zece, dar mai puțin de cincisprezece ani – ca și reclamantul în acest caz – dacă el este condamnat la o condamnare nesuspusă la închisoare de peste șase luni după condamnarea unei infracțiuni violente grave sau traficului de droguri. 28. În cazul în care se impune un ordin de excludere pe baza condamnării pentru o crimă violentă gravă sau traficul de droguri, această ordine va fi, în orice caz, abrogată, la cerere, dacă extraterestrul în cauză a rezistat în afara Țărilor de Jos pentru o perioadă de zece ani. 29. O persoană asupra căreia nu a fost impusă un ordin de excludere nu este permisă nici să locuiască în Țările de Jos, nici să o viziteze.