Özmen împotriva Țărilor de Jos

Reclamantul afirmă că este İbrahim Özmen, un cetățen turc de origine kurdă, născut în 1978. La momentul introducerii cererii, reclamantul a fost reținut în Țările de Jos în scopuri de expulzie. El este reprezentat în fața Curții de către dna G.E.M. Mai târziu, un avocat care practică în Haga. Faptele cazului, astfel cum a fost depus de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 16 februarie 1999, după aprecierea liderului kurdo Abdullah Öcalan de către autoritățile turce, s-a desfășurat la Haga o demonstrație de protest în care manifestanții au ocupat reședința Ambasadorului Grec și membrii gospodăriii Ambasadorului au fost împiedicați să părăsească sediul. La 17 februarie 1999, reclamantul a fost arestat și ulterior deținut în custodie de poliție (inverzekeringstelling) pe suspectul de implicare în infracțiunea privarii ilegale a unei persoane de libertate.

În timp ce în custodie de poliție, în detenția provizorie a reclamantului (voorlopige vreemdelingenbewaring) a fost ordonat, după ce a fost auzit în această privință. La 24 martie 1999, reclamantul a interzis un recurs la Curtea Regională de la Haga (Arrondissementsrechtbank) împotriva deciziei de a ordona plasarea sa provizorie în detenția extraterestră și a solicitat instanței să-i acorde compensații. Reclamantul a fost eliberat din custodie la 26 martie 1999 și a fost predat poliției extratereștrilor (vreemingenpolitie), care l-a pus în detenție în scopuri de expulzare (vreemingenbewaring) în temeiul art. 26 § 1 lit. (a) din Legea privind extratereștriile (Vreembelingenwet). Ulterior și în aceeași zi, reclamantul a solicitat azil sau, în mod alternativ, un permis de reședință pentru motive umanitare.

Ca urmare a depunerii acestei cereri, baza juridică pentru plasarea în detenție a extratereștrilor a fost schimbată la art. 26 alineatul (1) litera (c) din Legea privind extratereștrii. La 12 mai 1999, în urma unei audieri din 8 aprilie 1999, Curtea Regională de la Haga care stă la Nieuwersluis a respins recursul reclamantului din 24 martie 1999. În aceste circumstanțe, acesta a acceptat faptul că suspiciunile că reclamantul ar căuta modalități de a se evada de expulzare nu sunt nefondate. De asemenea, a remarcat că a fost eliberată o ordonanță de expulzare a reclamantului.

Deși Curtea Regională a constatat că audierea reclamantului cu privire la măsura sa de plasare provizorie în detenția extraterestră a scăzut în detrimentul cerințelor articolului 82 din Decretul extraterestru (Vreemdelingenbesluit) în sensul că aceaceasta a fost efectuată într-un mod prea rutinar și nu era evident că reclamantul a realizat ceea ce este în cauză, a concluzionat că acest lucru nu a prejudiciat interesele materiale ale reclamantului. Cu privire la acest punct, Curtea Regională a observat că audierile în temeiul articolului 82 din Decretul extratereșturilor au fost deținute astfel încât persoana în cauză să aibă posibilitatea de a prezenta fapte sau circumstanțe care ar putea duce la concluzia că impunerea acestei măsuri nu a fost solicitată.

Cu toate acestea, în audierea din 8 aprilie 1999 la Curtea Regională nu s-a putut stabili dacă există în realitate astfel de fapte sau circumstanțe. Curtea Regională de la Haga a afirmat, de asemenea, că nu a apărut că este foarte probabil ca cererea de azil a reclamantului să fie acordată. Acesta a concluzionat că plasarea reclamantului în detenția extraterestră a fost în conformitate cu Legea privind extratereștrii și, după ce a echilibrat toate interesele implicate, ar putea fi considerată rezonabil justificată. Prin urmare, acesta a respins cererea reclamantului de compensare pentru timpul petrecut în detenția extraterestră. La 31 august 1999, Secretarul de Stat a informat Parlamentul olandez că, având în vedere rapoartele privind ceea ce s-a întâmplat cu doi solicitanți de azil expulzați în Turcia, s-a luat o decizie politică de suspendare temporară a expulzărilor resortisanților turci de origine curdă.

În aceeași zi, reclamantul a fost eliberat din detenție. art. 26 din Legea privind extraterestrii, în măsura în care este cazul, prevede: „1. În cazul în care interesele ordinii publice, politicile publice sau securitatea națională o impun astfel de dispoziții, pot fi reținute următoarele categorii de extraterestre: a. extraterestrii a căror expulzie a fost ordonată; b. extraterestrii pentru care există motive serioase să creadă că expulzarea lor va fi ordonată; c. extratereștri care nu au voie să locuiască în Țările de Jos în temeiul oricărui dintre dispozițiile prevăzute la art. 8-10 < din Legea privind extratereștrii>, în așteptarea hotărârii privind cererea de permis de reședință, a permisului de reședință permanentă sau a concediului de a intra ca refugiați.

Un extraterestru nu va fi reținut atunci când, și detenția va fi încheiată imediat ce va da seama că dorește să părăsească Olanda și este, de fapt, în măsură să facă acest lucru. Detenția pentru motivele prevăzute în prima teză a alin. (1) și pentru categoriile menționate la punctul b. sau c. din respectivul alineat nu va dura mai mult de o lună… ” Un extraterestru a cărui expulzie a fost ordonată poate, în principiu, rămâne în detenție pentru o perioadă nelimitată de timp. Legibilitatea unui plasament în detenție extraterestră poate, totuși, fi contestat în fața unei instanțe. În cazul în care instanța este de părere că nu există perspective de expulzie într-un timp rezonabil, poate ordona ca măsura de plasare în detenția extraterestră să fie încheiată.

În jurisprudența Diviziei de uniformitate juridică (Rechtseenheidskamer) a Curții Regionale de la Haga, s-a stabilit că interesul unui extraterestru care urmează să fie eliberat din detenția extratereștrilor crește cu trecerea timpului. În cazul în care un loc în detenție extraterestră depășește o perioadă de șase luni, se consideră în general că interesul extratereștului de a fi eliberat este mai mare decât interesul de a-l păstra în detenție în scopul expulzării. În funcție de circumstanțele specifice ale fiecărui caz, acest punct poate fi, de asemenea, atins în timp înainte sau după șase luni. Poate fi mai târziu în cazul în care extraterestruul frustra determinarea identitatii sau naționalității sale și poate fi mai devreme în cazul în care extraterestrul în cauză nu este în măsură să obțină documente de călătorie din motive care depășesc controlul său.

Deși nu există niciun recurs împotriva unei hotărâri a Curții regionale în cadrul procedurii privind cererile de eliberare din detenție în scopuri de expulzie, este disponibil un recurs în fața Curții de Apel (Gerechtshof) în ceea ce privește o decizie luată în contextul unei astfel de proceduri cu privire la o cerere de compensare pentru timpul petrecut în detenție în scopuri de expulzare. În plus, un recurs poate fi admis în cazul în care se face plângere că în decizia a contestat un principiu fundamental al dreptului a fost nerespectat (cf. Curtea de Apel de la Haga, 12 noiembrie 1998, Nederlandse Jurisprudentie 1999, nr. 127) Nu există nici un termen pentru depunerea unui recurs împotriva unei decizii de plasare în detenție a extratereștrilor și, în principiu, o persoană plasată în detenție a extratereștrilor poate depune atât de multe apeluri împotriva acestei decizii, cât consideră adecvat.

Atunci când decizia de plasare în detenție a extratereștrilor a fost stabilită pentru prima dată, examinarea oricăror apeluri ulterioare în acest sens va fi limitată la legalitatea continuării plasării în detenție a extratereștrilor începând cu data ultimei decizii judiciare luate în acest punct. La 27 iulie 1999, Secretarul de Stat al Justiției a solicitat Curții Regionale de la Haga să suspende până la 15 august 1999 examinarea apelurilor, inclusiv cererile de injuncții privind expulzările, depuse de solicitanți de azil de origine kurdă, având în vedere un raport recent al unui astfel de reclamant de azil care a avut probleme grave după expulzarea sa în Turcia.

Deoarece veracitatea acestui raport nu era sigură, ministrul Afacerilor Externe a fost solicitat să investigheze această chestiune și să-și prezinte constatările privind originea, contextul și veracitatea raportului înainte de 15 august 1999. La 31 august 1999, Secretarul de Stat a informat Parlamentul olandez că, având în vedere rapoartele privind ce s-a întâmplat cu doi solicitanți de azil expulzați în Turcia, s-a luat o decizie politică de suspendare temporară a expulzării resortisanților turci de origine curdă. La 16 decembrie 1999, secretarul de stat a informat Parlamentul olandez că rezultatele unei anchete asupra faptelor pe baza cărora expulziarea resortisanților turci de origine kurdă a fost suspendată temporar a condus la ridicarea acestei suspendări.

The applicant states that he is İbrahim Özmen, a Turkish national of Kurdish origin, born in 1978. At the time of introduction of the application, the applicant was detained in the Netherlands for expulsion purposes. He is represented before the Court by Ms G.E.M. Later, a lawyer practising in The Hague. The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. On 16 February 1999, following the apprehension of the Kurdish leader Abdullah Öcalan by the Turkish authorities, a protest demonstration took place in The Hague in the course of which protesters occupied the residence of the Greek Ambassador and members of the Ambassador’s household were prevented from leaving the premises.

On 17 February 1999, the applicant was arrested and subsequently detained in police custody (inverzekeringstelling) on suspicion of involvement in the offence of unlawfully depriving a person of his of liberty. Whilst in police custody, the applicant’s provisional placement in aliens’ detention (voorlopige vreemdelingenbewaring) was ordered, after he had been heard on this matter. On 24 March 1999, the applicant filed an appeal with the Hague Regional Court (Arrondissementsrechtbank) against the decision to order his provisional placement in aliens’ detention and he requested the court to award him compensation. The applicant was released from custody on 26 March 1999 and handed over to the aliens’ police (vreemdelingenpolitie), who placed him in aliens’ detention for the purposes of expulsion (vreemdelingenbewaring) under Article 26 § 1 (a) of the Aliens Act (Vreemdelingenwet).

Subsequently and on the same day, the applicant applied for asylum or, alternatively, a residence permit on humanitarian grounds. As a result of the lodging of this request, the legal basis for his placement in aliens’ detention was changed to Article 26 § 1 (c) of the Aliens Act. On 12 May 1999, following a hearing held on 8 April 1999, the Hague Regional Court sitting in Nieuwersluis rejected the applicant’s appeal of 24 March 1999. It noted at the outset that the applicant did not hold a valid residence permit, that he lacked sufficient means of subsistence and that he had no fixed abode. In these circumstances, it accepted that the suspicions that the applicant would seek ways to evade his expulsion were not unfounded.

It further noted that an order for the applicant’s expulsion had been issued. Although the Regional Court found that the hearing of the applicant on the measure of his provisional placement in aliens’ detention had fallen short of the requirements of Article 82 of the Aliens’ Decree (Vreemdelingenbesluit) in that it had been conducted in too routinely a manner and it was not apparent that the applicant had realised what was at issue, it concluded that this had not harmed the applicant’s material interests. On this point, the Regional Court observed that hearings pursuant to Article 82 of the Aliens’ Decree were held so that the person concerned might have an opportunity to put forward facts or circumstances which could lead to the conclusion that the imposition of this measure was not called for.

However, at the hearing before the Regional Court of 8 April 1999 it could not be established whether any such facts or circumstances had in fact existed. The Hague Regional Court further held that it had not appeared that it was highly likely that the applicant’s asylum request would be granted. It concluded that the applicant’s placement in aliens’ detention was in accordance with the Aliens Act and, after having balanced all interests involved, could reasonably be regarded as justified. It consequently rejected the applicant’s claim for compensation for the time spent in aliens’ detention. On 31 August 1999, the State Secretary informed the Dutch Parliament that, in view of reports on what had happened to two asylum seekers who had been expelled to Turkey, a policy decision had been taken to suspend temporarily the expulsions of Turkish nationals of Kurdish origin.

On the same day, the applicant was released from aliens’ detention. Article 26 of the Aliens Act, insofar as relevant, provides: “1. If the interests of public order, public policy or national security so require, the following categories of aliens may be detained: a. aliens whose expulsion has been ordered; b. aliens in respect of whom there are serious ground to believe that their expulsion will be ordered; c. aliens who are not allowed to reside in the Netherlands by virtue of any of the provisions contained in Articles 8-10 <of the Aliens Act>, pending the decision on an application for a residence permit, a permanent residence permit or leave to enter as refugees. 2. An alien shall not be detained when, and detention shall be terminated as soon as, he intimates that he wishes to leave the Netherlands and is in fact in a position to do so.

3. Detention for the reasons set out in the first sentence of paragraph 1 and for the categories referred to under b. or c. of that paragraph shall not be of longer duration than one month… ” An alien whose expulsion has been ordered can, in principle, remain in aliens’ detention for an unlimited period of time. The lawfulness of a placement in aliens’ detention can, however, be challenged before a court. Where the court is of the opinion that there are no prospects of expulsion within a reasonable time, it can order that the measure of placement in aliens’ detention be terminated. It has been established in the case-law of the Legal Uniformity Division (Rechtseenheidskamer) of the Hague Regional Court that the interest of an alien to be released from aliens’ detention increases with the passage of time.

Where a placement in aliens’ detention exceeds a period of six months, it is generally held that the alien’s interest in being released is greater than the interest to keep him in detention for the purposes of expulsion. Depending on the specific circumstances of each case, this point in time may also be reached before or after six months have passed. It may be later where the alien frustrates the determination of his identity or nationality and it may be earlier where the alien concerned is unable to obtain travel documents for reasons beyond his control. Although no appeal lies against a decision by the Regional Court in proceedings concerning requests for release from detention for expulsion purposes, an appeal to the Court of Appeal (Gerechtshof) is available in relation to a decision taken in the context of such proceedings on a request for compensation for the time spent in detention for expulsion purposes.

Furthermore, an appeal may be admitted in which the complaint is made that in the decision challenged a fundamental principle of law has been disrespected (cf. The Hague Court of Appeal, 12 November 1998, Nederlandse Jurisprudentie 1999, nr. 127) There is no time-limit for the filing of an appeal against a decision of placement in aliens’ detention and in principle a person placed in aliens’ detention may file as many appeals against this decision as he sees fit. When the lawfulness of a decision of placement in aliens’ detention has been determined for a first time, the examination of any subsequent appeal in this respect will be limited to the lawfulness of the continuation of the placement in aliens’ detention as from the date of the last judicial decision taken on this point.

On 27 July 1999, the State Secretary of Justice requested the Hague Regional Court to suspend until 15 August 1999 its examination of appeals, including requests for injunctions on expulsions, filed by asylum seekers of Kurdish origin, in view of a recent report of one such asylum seeker having encountered serious problems after his expulsion to Turkey. As the veracity of this report was not certain, the Minister of Foreign Affairs had been requested to investigate the matter and to submit his findings as to the origin, background and veracity of the report before 15 August 1999. On 31 August 1999, the State Secretary informed the Dutch Parliament that, in view of reports on what had happened to two asylum seekers who had been expelled to Turkey, a policy decision had been taken to suspend temporarily the expulsion of Turkish nationals of Kurdish origin.

On 16 December 1999, the State Secretary informed the Dutch Parliament that the results of an investigation into the facts on the basis of which the expulsion of Turkish nationals of Kurdish origin had been temporarily suspended had led to the lifting of that suspension.