MENTIS v. GREECE

DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 61351/00 de Georgios MENTIS împotriva Greciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așeză la 20 septembrie 2001 în calitate de Cameră compusă din A.B. Baka Președinte C.L. Rozakis Lorenzen doamna Tsatsa-Nikolovska Levits Kovler, judecători Zagrebelsky și dl E. Fribergh grefierul secțiunii având în vedere cererea de mai sus introdusă la 13 septembrie 2000 cu Comisia Europeană a Drepturilor Omului și înregistrată la 29 septembrie 2000, după ce a deliberat, decide după cum urmează: Reclamantul, dl Georgios Mentis, este un național grec, născut în 1942 și locuiește în Atena. El este reprezentat în fața Curții de către dl K. Sakellariadis și dl C. Tselios, ambii avocați practicanți în Atena. Circumstanțele cauzei Cauza, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. Între 1 februarie 1961 și 31 mai 1981, reclamantul a plătit contribuții la Fondul Tipografilor și la angajații din domeniul artelor Graphice (Tαμδίο Τυποδν δαιι Între 1 mai 1979 și 30 iulie 1981, reclamantul a plătit contribuții la Fondul de Securitate Socială pentru Personalul Tehnic care lucrează la Atena Press (Tαμשίο Α Αששδλιδηης ονι δ Τδν οου Αδην ν) timp de douăzeci de luni și șase zile. Între 1 august 1981 și 9 mai 1988, el a plătit contribuții la același fond timp de șase ani, opt luni și trei zile. Apoi, reclamantul a solicitat să fie pensionat în conformitate cu art. 18 § 2 și 10 § 1 din Legea nr. 1186/81. La 5 august 1988, directorul Fondului de securitate socială pentru personalul tehnic care lucrează la Atena Press a decis că reclamantul are dreptul la pensia prevăzută pentru cei care au lucrat de cinci până la zece ani (art. 10 § 1 a)). La 24 septembrie 1988, reclamantul a apelat împotriva acestei decizii, având în vedere că, în temeiul legislației relevante, Fondul ar fi trebuit să ia în considerare, de asemenea, zilele lucrătoare pentru care a plătit contribuții la Fondul Tipografilor și angajaților din Graphic-Arts. Apelul său a fost respins de Consiliu al Fondului de Securitate Socială pentru Personalul Tehnic care lucrează la Atena Press un moment dat în 1988. La 12 noiembrie 1988, reclamantul a contestat această decizie în fața Tribunalului Administrativ de Primă Instanță din Atena. La 15 decembrie 1989, instanța a considerat că pct. 18 § 2 și 10 § 1 din Legea nr. 1186/81 erau dispoziții de natură excepțională, în consecință, nu exista loc de aplicare a legislației privind luarea în considerare a zilelor lucrătoare pentru care au fost plătite contribuții la alte fonduri (decizie nr. 16274/1989). La 18 iulie 1990, reclamantul a apelat împotriva acestei decizii. La 30 iunie 1992, Curtea Administrativă de Apel a Atenei a permis apelul reclamantului, în special, a considerat că Fondul de securitate socială pentru personalul tehnic care lucrează la Atena Press, în examinarea cererilor în temeiul articolului 18 § 2 și al articolului 10 § 1 din Legea nr. 1186/81, a trebuit să aplice legislația privind luarea în considerare a zilelor lucrătoare pentru care au fost plătite contribuții la alte fonduri (decizie nr. 3634/1992). La 2 iulie 1993, Fondul de Securitate Socială a făcut apel în cazare. La 5 mai 1997, Consiliul de stat, care a examinat deja în mai multe ocazii că legislația privind luarea în considerare a zilelor lucrătoare pentru care au fost plătite contribuții la alte fonduri, nu se aplică în cazul unor dispoziții care creează drepturi excepționale la pensii, a anulat decizia nr. 3634/1992 și a remis cazul la Curtea de Apel. La 10 decembrie 1999, Curtea de Apel Administrativă a Atenei a respins recursul reclamantului împotriva hotărârii nr. 16274/1989. Această hotărâre a fost notificată reclamantului la 19 mai 2000. 1186/81, persoanele care au contribuit de cel puțin cinci ani la Fondul de securitate socială pentru personalul tehnic care lucrează la Atena Press au dreptul la o pensie dacă sunt redundanți din proprie vină sau din cauza introducerii noilor tehnologii. Pensiunile lor sunt calculate în conformitate cu art. 10 din aceeași lege. Potrivit secțiunii 10 § 1 (a), cei care au contribuit timp de cinci până la zece ani vor primi o pensie lunară de 10000 GRD. Secțiunea 10 § 1 (b) stabilește o sumă mai mare pentru cei care au contribuit timp de mai mult de zece ani. La 21 noiembrie 1985, Ministerul Sănătății, Protecției Sociale și Securității Sociale a informat Fondul de Securitate Socială pentru Statul Tehnic care lucrează la Atena Press că, la examinarea cererilor în temeiul secțiunilor 18 § 2 și 10 § 1 din Legea nr. 1186/81, aceaceasta ar trebui să aplice legislația privind luarea în considerare a zilelor lucrătoare pentru care au fost plătite contribuții la alte fonduri. COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenția și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 cu privire la lungimea și rezultatul procedurii. Reclamantul se plânge de durata procedurii. Invocă art. 6 § 1 din Convenție care, în măsura în care este relevant, citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, să se anunțe această parte a cererii guvernului contestat. 1 din Convenție, reclamantul se plânge în continuare că dreptul intern a fost interpretat în mod incorect atunci când s-a decis că zilele lucrătoare pentru care au fost plătite contribuții la alte fonduri nu au putut fi luate în considerare pentru calcularea pensiei sale. El subliniază că Curtea de Apel din Atena și-a acordat cererea. Curtea reiterează că, în conformitate cu art. 19 din Convenție, datoria sa este de a asigura respectarea angajamentelor întreprinse de părțile contractante la Convenție. În special, nu este funcția sa de a face față erorilor de fapt sau de lege presupuse comise de o instanță națională, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea au încălcat drepturile și libertățile protejate de Convenție. În plus, în timp ce art. 6 din Convenție garantează dreptul la o audiere echitabilă, aceasta nu stabilește nici o norme privind admisibilitatea probelor sau modul în care acestea ar trebui evaluate, care sunt, prin urmare, în principal aspecte de reglementare de drept național și de instanțe naționale (a se vedea, printre multe alte autorități, Garcia Ruiz v. Spania [GC], nr. 30544/96, § 28, CEDH-I). În acest caz, Curtea constată că reclamantul a beneficiat de o procedură adversară. În diferitele etape ale procedurii, el a putut prezenta argumentele considerate relevante pentru cazul său. Nu există dovezi care sugerează că reclamantul a fost privat de un proces echitabil în sensul articolului 6 § 1 din Convenție. Rezultă că această plângere este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Reclamantul se plânge în cele din urmă că drepturile sale de proprietate au fost încălcate. Invocă art. 1 din Protocolul nr. 1, care citește după cum urmează: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau sancțiuni.” Curtea constată că afirmațiile reclamantului nu pot fi considerate „poziții” în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 deoarece nu au fost recunoscuți și determinați de o decizie judiciară care are efect final. Cu toate acestea, aceaceasta este condiția ca o afirmație să fie sigură, executivă și, în consecință, protejată prin art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea, printre alte autorități, Refinari Grece Stran și Stratis Andreadis c. Greece hotărârea din 9 decembrie 1994, Serie A nr. 301-B, p. 84-85, §§§§ 59-62). Nici reclamantul nu ar putea baza pe o „așteptare legitimă” a faptului că afirmațiile sale vor fi acordate (a se vedea, un contrario , Pressos Compania Naviera S.A. și alții c. Belgia hotărârea din 20 noiembrie 1995, Serie A nr. 332, p. 21, § 31), deoarece se pare că Consiliul de stat a examinat deja în mai multe ocazii din 1994 că legislația privind luarea în considerare a zilelor lucrătoare pentru care au fost plătite contribuții la alte fonduri nu se aplică în cazul dispozițiilor care creează drepturi excepționale la pensii (Spentzouris c. Grecia (dec.), nr. 47891/99, 31.5.2001). În consecință, această plângere este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate suspendarea examinării plângerii reclamantului cu privire la durata procedurii; declara inadmisibilă restul cererii. Erik Fribergh András B aka Președintele grefierului

SECOND SECTION

PARTIAL DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application No.

61351/00

by Georgios MENTIS

against Greece

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 20

September 2001 as a Chamber composed of

Mr

A.B.

Baka

,

President

,

Mr

C.L.

Rozakis

,

Mr

P.

Lorenzen

,

Mrs

M.

Tsatsa-Nikolovska

,

Mr

E.

Levits

,

Mr

A.

Kovler,

Mr

V.

Zagrebelsky

,

judges

,

and Mr E.

Fribergh

,

Section Registrar

,

Having regard to the above application introduced with the European Commission of Human Rights on 13 September 2000 and registered on 29

September 2000,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Georgios Mentis, is a Greek national, born in 1942 and living in Athens. He is represented before the Court by Mr K. Sakellariadis and Mr C. Tselios, both lawyers practising in Athens.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

Between 1 February 1961 and 31 May 1981 the applicant paid contributions to the Fund of Typographers and Graphic-Arts Employees (Ταμείο Τυπογράφων και Μισθωτών Γραφικών Τεχνών) for 4246 working days.

Between 1 May 1979 and 30 July 1981 the applicant paid contributions to the Social Security Fund for Technical Staff working in the Athens Press (Ταμείο Ασφάλισης Τεχνικών Τύπου Αθηνών) for twenty months and six days. Between 1 August 1981 and 9 May 1988 he paid contributions to the same fund for six years, eight months and three days.

Then the applicant requested to be put on retirement under sections 18 §

2 and 10 §

1 of Law No.

1186/81. On 5 August 1988 the Director of the Social Security Fund for Technical Staff working in the Athens Press decided that the applicant was entitled to the pension provided for those who had worked for five to ten years (section 10 §

1 (a)).

On 24 September 1988 the applicant appealed against this decision considering that, under the relevant legislation, the Fund should have also taken into consideration the working days in respect of which he had paid contributions to the Fund of Typographers and Graphic-Arts Employees. His appeal was rejected by the Board of the Social Security Fund for Technical Staff working in the Athens Press sometime in 1988.

On 12 November 1988 the applicant challenged this decision before the First Instance Administrative Court of Athens. On 15 December 1989 the court considered that sections 18 §

2 and 10 §

1 of Law No.

1186/81 were provisions of an exceptional nature. As a result, there was no room for applying the legislation concerning the taking into consideration of working days in respect of which contributions had been paid to other funds (decision No.

16274/1989).

On 18 July 1990 the applicant appealed against this decision.

On 30 June 1992 the Administrative Court of Appeal of Athens allowed the applicant’s appeal. In particular, it considered that the Social Security Fund for Technical Staff working in the Athens Press, when examining requests under sections 18 §

2 and 10 §

1 of Law No.

1186/81, had to apply the legislation concerning the taking into consideration of working days in respect of which contributions had been paid to other funds (decision No.

3634/1992).

On 2 July 1993 the Social Security Fund appealed in cassation.

On 5 May 1997 the Council of State, which had already considered on a number of occasions that the legislation concerning the taking into account of working days in respect of which contributions had been paid to other funds did not apply in cases of provisions that create exceptional rights to pensions, quashed decision No.

3634/1992 and referred the case back to the Court of Appeal.

On 10 December 1999 the Administrative Court of Appeal of Athens rejected the applicant’s appeal against decision No.

16274/1989. This judgment was notified to the applicant on 19 May 2000.

B.

Relevant domestic law and practice

According to section

18 §

2 of Law No.

1186/81, persons who have contributed for at least five years to the Social Security Fund for Technical Staff working in the Athens Press are entitled to a pension if they are made redundant out of no fault of their own or because of the introduction of new technology. Their pensions are calculated according to section

10 of the same law. According to section 10 §

1 (a), those who have contributed for five to ten years will receive a monthly pension of GRD

10,000. Section

10 §

1 (b) fixes a higher amount for those who have contributed for more than ten years.

On 21 November 1985 the Ministry of Health, Welfare and Social Security informed the Social Security Fund for Technical Staff working in the Athens Press that, when examining requests under sections

18 §

2 and

10 §

1 of Law No.

1186/81, it should apply the legislation concerning the taking into consideration of working days in respect of which contributions had been paid to other funds.

COMPLAINTS

The applicant complains under Article

6 §

1 of the Convention and Article

1 of Protocol No.

1 about the length and outcome of the proceedings.

THE LAW

1.

The applicant complains about the length of the proceedings. He invokes Article

6 §

1 of the Convention which, insofar as relevant, reads as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a fair ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

The Court considers that it cannot, on the basis of the case file, determine the admissibility of this complaint and that it is therefore necessary, in accordance with Rule

54

§

3

(b) of the Rules of Court, to give notice of this part of the application to the respondent Government.

2.

Invoking Article

6 §

1 of the Convention, the applicant further complains that domestic law had been wrongly interpreted when it was decided that the working days in respect of which contributions had been paid to other funds could not be taken into account for the calculation of his pension. He stresses that the Athens Court of Appeal had granted his claim.

The Court reiterates that, according to Article

19 of the Convention, its duty is to ensure the observance of the engagements undertaken by the Contracting Parties to the Convention. In particular, it is not its function to deal with errors of fact or law allegedly committed by a national court unless and in so far as they may have infringed rights and freedoms protected by the Convention. Moreover, while Article

6 of the Convention guarantees the right to a fair hearing, it does not lay down any rules on the admissibility of evidence or the way it should be assessed, which are therefore primarily matters for regulation by national law and the national courts (see, among many other authorities,

Garcia Ruiz v.

Spain

[GC], No.

30544/96, §

28, ECHR-I).

In the present case, the Court notes that the applicant had the benefit of adversarial proceedings. At the various stages of those proceedings he was able to submit the arguments he considered relevant to his case. There is no evidence to suggest that the applicant was deprived of a fair trial within the meaning of Article

6 §

1 of the Convention.

It follows that this complaint is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article

35 §§

3 and

4 of the Convention.

3.

The applicant finally complains that his property rights have been violated. He invokes Article

1 of Protocol No.

1 which reads as follows:

“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.

The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”

The Court notes that the applicant’s claims cannot be regarded as “possessions” within the meaning of Article

1 of Protocol No.

1 since they had not been recognised and determined by a judicial decision having final effect. Yet that is the condition for a claim to be certain, enforceable and, accordingly, protected by Article

1 of Protocol No.

1 (see, among other authorities, Stran Greek Refineries and Stratis Andreadis v.

Greece judgment of 9 December 1994, Series

A No.

301-B, pp.

84–85, §§

59–62). Nor could the applicant rely on a “legitimate expectation” that his claims would be granted (see,

a contrario

, Pressos Compania Naviera S.A. and others v. Belgium judgment of 20 November 1995, Series

A No.

332, p.

21, §

31), since it appears that the Council of State had already considered on a number of occasions since 1994 that the legislation concerning the taking into account of working days in respect of which contributions had been paid to other funds did not apply in cases of provisions that create exceptional rights to pensions (

Spentzouris v. Greece

(dec.), No.

47891/99, 31.5.2001).

It follows that this complaint is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article

35 §§

3 and

4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to

adjourn

the examination of the applicant’s complaint about the length of the proceedings;

Declares

inadmissible the remainder of the application.

Erik

Fribergh

András B

aka

Registrar

President