SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 49853/99 prezentate de Bruno PICHON și Marie-Line SAJOUS împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor LÂNGĂ (secțiunea a treia), care se întrunește la 2 octombrie 2001 într-o cameră compusă din domnii Loucaide președinte J.-P. Costa Kūris Tulkens Jungwiert H.S. Greve Ugrekhelidze judecători T.L. Early grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea menționată mai sus depusă la 7 iunie 1999 și înregistrată la 26 iulie 1999, după ce a deliberat, face următoarea decizie: "În fapt, reclamanții sunt resortisanți francezi, născuți în 1955 și respectiv 1949 și reședința la Sallebouf (Gironde). Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul Tremolet de Villers, avocat în baroul din Paris. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții sunt farmaciști asociați cu Sala de Ou. La 9 iunie 1995, trei femei s-au prezentat în același timp la farmacia reclamanților, unde s-au văzut prin rotație refuzând eliberarea produselor contraceptive care le fuseseră prescrise de către medicii lor respectivi în conformitate cu rețeta a cărei regularitate nu a fost niciodată pusă sub semnul întrebării. În aceeași zi, aceste trei persoane au depus plângere împotriva reclamanților pentru refuzul de a vinde consumatorilor de produse contraceptive care fac obiectul unor cerințe medicale, efectuate și reprimate prin art. 33 alineatul (1) din Decretul 68-1309 din 29 decembrie 1986 și articolul L 122-1 din Codul de consum. Reclamanții au susținut în fața Tribunalului de Poliție din Bordeaux că refuzul de vânzare care le-a fost imputat a fost justificat de un motiv legitim care ținea de faptul că: nu exista nicio dispoziție legală care să impună farmaciștilor să elibereze produse anticoncepționale și abortive; ei invocau articolul L 645 din Codul de sănătate publică care nu obligă farmaciștii să elibereze preparate simple sau compuse din hormoni estrogeni. Prin hotărârea din 16 noiembrie 1995, tribunalul de poliție din Bordeaux a declarat că reclamanții au fost vinovați de faptele care le-au fost reproșate. A reieșit că art. L 645 de care se ocupă inculpații nu se referă în nici un caz la medicamentele contraceptive, ci se aplică numai produselor abortive Cu toate acestea, nu există niciun motiv întemeiat pentru a refuza vânzarea produsului contraceptiv. Într-adevăr, nici un text n mail permite farmacistului să refuze furnizarea de produse contraceptive spre deosebire de ceea ce este prevăzut pentru medici, moașe și asistente medicale în ceea ce privește practicile de întrerupere a sarcinii (art. L 602-8 din Codul de sănătate publică) în consecință, în cazul în care nu se solicită farmacistului o participare activă la fabricarea produsului, invocarea unor motive de ordin moral nu poate împiedica executarea unei obligații de vânzare impuse oricărui comerciant prin lege (articolul L 122-1 din Codul de consum) Reclamanții au fost condamnați la 5 000 de franci francezi, respectiv în mod solidar, să plătească daune-interese în valoare de 1 000 de franci francezi celor trei reclamanți. Prin hotărârea din 14 ianuarie 1997, tribunalul din Bordeaux a confirmat hotărârea instanței. Aceasta a arătat că instanțele naionale nu au contestat niciodată caracterul faptelor și că au indicat că conduita lor era dictată de motive religioase. Curtea nota că: refuzul de vânzare urmărit nu implică o imposibilitate materială de a-i satisface pe consumatori, ci le-a fost opusă în numele unor convingeri religioase care, de altfel, nu pot în nici un fel să analizeze ca un motiv legitim în sensul articolului L 122-1 din Codul de consum ; că nu deține acest tip de produse în stocul lor oficial nu este cauza, ci consecința acestui refuz de principiu În plus, instanța a constatat că declarația inculpatului era singura farmacie din Salleb ou. Ea a aprobat instanța de judecată pentru că a considerat că produsele a căror vânzare fusese refuzată nu ar intra în cadrul articolului L 645 din Codul sănătății publice. Reclamanții au formulat recurs în recurs împotriva acestei hotărâri. Acestea invocau în special art. 9 din Convenție și libertatea de a-și manifesta religia care implică dreptul unui farmacist de a nu deține produse contraceptive a căror consum constituie o încălcare a convingerilor sale religioase. Prin Hotărârea din 21 octombrie 1998, Curtea de Casație a respins recursul. Convingerile personale [...] nu pot constitui, pentru farmaciștii cărora le este rezervată vânzarea de medicamente, un motiv legitim în sensul articolului L 122-1 Este interzis să se refuze unui consumator vânzarea unui produs sau prestarea unui serviciu, cu excepția cazului în care există motive legitime, și să se condiționeze vânzarea unui produs de achiziționarea unei cantități impuse sau de achiziționarea simultană a unui alt produs sau a unui alt serviciu, precum și de prestarea unui serviciu cu cel al unui alt serviciu sau cu achiziționarea unui produs. Această dispoziție se aplică tuturor activităților menționate la ultimul paragraf din art. L 113-2. Articolul L113-2 din Codul de consum Normele privind domeniul de aplicare al ordinului nr. 86-1243 din 1 decembrie 1986 menționat anterior sunt stabilite de art. 53 din această ordonanță, reprodusă mai jos: "Art. 53 : Normele definite în prezenta ordonanță se pliază tuturor activităților de producție, distribuție și servicii, inclusiv celor care sunt efectuate de persoane publice, în special în cadrul acordurilor de delegare a serviciului public." Nota: Art. 53 din Ordonanța nr. 86-1243 din 1 decembrie 1986 de mai sus reprodusă a fost abrogată prin Ordonanța nr. 2000-912 din 18 septembrie 2000. art. 33 din Decretul nr. 86-1309 din 29 decembrie 1986, astfel cum a fost modificată prin Decretul nr. 97-2698 27 martie 1997 art. 5 JORF 3 aprilie 1997. Limbă pentru vânzarea de produse sau servicii care nu respectă dispozițiile art. 37 din Ordonanța nr. 86-1243 din 1 decembrie 1986 este pedepsită cu obligațiile prevăzute pentru amenzile de clasa a cincea. În caz de recidivă, se aplică pedeapsa prevăzută pentru recidiva amenzilor de clasa a cincea. (Transferat în: Codul de consum R113-1 și R121-13) Articolul L 645 din Codul de sănătate publică Orice persoană care are acces la medicamente sau substanțe, sonde intrauterine și alte obiecte similare, care pot provoca sau favoriza avortul, a căror listă este întocmită printr-un decret în instanță, este interzisă să ofere, să vândă, să distribuie, să distribuie, în orice mod, remedii și substanțe, sonde intrauterină și alte obiecte similare. Cu toate acestea, farmaciștii pot vinde remedii, substanțe și obiecte specificate mai sus, dar numai pe bază de prescripție medicală care trebuie să fie transcrisă într-un registru separat și parafat de primar sau comisar de poliție. [...] GRIEF Invocând art. 9 din Convenție, reclamanții se plâng că dreptul lor la libertatea religioasă a fost respins de instanțele interne. Reclamanții se plâng că au fost condamnați pentru că au refuzat să vândă pilula contraceptivă, în timp ce ei consideră că este vorba despre o manifestare a libertății lor religioase. Ei se plâng că au fost condamnați pentru că au refuzat să vândă pilula contraceptivă, în timp ce ei consideră că este vorba despre o manifestare a libertății lor religioase. ; acest drept implică libertatea de a-și schimba religia sau convingerea, precum și libertatea de a-și manifesta religia sau convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau în privat, prin cult, prin educație, prin practici și prin îndeplinirea ritualurilor. Libertatea de a-și manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității publice, protecției ordinii, sănătății sau moralității publice sau protecției drepturilor și libertăților altora. Curtea amintește că art. 9 protejează în primul rând domeniul convingerilor personale și al credințelor religioase, și anume cel pe care l-am numit uneori forul interior. În plus, protejează actele strâns legate de aceste comportamente, cum ar fi actele de cult sau de devoțiune care sunt aspecte ale practicii unei religii sau de convingere într-o formă general recunoscută. De asemenea, Comisia reamintește că art. 9 enumeră diferite forme pe care le poate lua manifestarea unei religii sau a unei convingeri, și anume cultul, atul, practicile și ântregirea ritualurilor (hotărârea Kalaç c. Turcia din 1 iulie 1997, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1997-IV, p. 1209, § 27 și Cha 27417/95, Hotărârea din 27 iunie 2000, care apare ca CEDO 2000-VII, §73) Cu toate acestea, pentru a proteja acest domeniu personal, art. 9 din Convenție nu garantează întotdeauna dreptul de a se comporta în domeniul public într-un mod dictat de această convingere. În sensul articolului 9 alineatul (1) nu se referă la niciun act sau comportament public motivat sau inspirat de o religie sau de o convingere. Curtea arată că, în prezenta cauză, reclamanții, farmaciștii asociați, au renunțat la convingerile lor religioase pentru a refuza vânzarea pilulei contraceptive în officinale. Comisia consideră că, în cazul în care vânzarea acestui produs este legală, se aplică numai pe bază de rețetă medicală în farmacii, reclamanții nu pot invoca și impune altora convingerile lor religioase pentru a justifica refuzul vânzării acestui produs, manifestarea acestor convingeri putând fi exercitată în mai multe moduri în afara sferei profesionale. În consecință, condamnarea reclamanților pentru refuzul vânzării nu a intervenit cu exercitarea drepturilor garantate prin art. 9 din convenție și că cererea este în mod evident greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Prin aceste motive, Curtea, cu majoritate de voturi, declară cererea inadmisibilă. T.L. Early L. L. Loucapes grefier adjunct Președinte
de la requête n° 49853/99
présentée par Bruno PICHON et Marie-Line SAJOUS
contre la France
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le
2 octobre 2001 en une chambre composée de
MM.
L.
Loucaides
,
président
,
J.-P.
Costa
,
P.
Kūris
,
M
me
F.
Tulkens
,
M.
K.
Jungwiert
,
M
me
H.S.
Greve
,
M.
M.
Ugrekhelidze
,
juges
,
et
de
M.
T.L.
Early
,
greffier adjoint de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 7 juin 1999 et enregistrée le 26
juillet 1999,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Les requérants sont des ressortissants français, nés respectivement en 1955 et 1949 et résidant à Salleboeuf (Gironde). Ils sont représentés devant la Cour par M
e
Tremolet de Villers, avocat au barreau de Paris.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.
Les requérants sont pharmaciens associés à Salleboeuf.
Le 9 juin 1995, trois femmes se présentèrent simultanément à la pharmacie des requérants, où elles se virent tour à tour refuser la délivrance des produits contraceptifs qui leur avaient été prescrits par leurs médecins respectifs selon ordonnance dont la régularité n’a jamais été remise en cause.
Le même jour, ces trois personnes déposèrent plainte contre les requérants pour refus de vente à des consommateurs de produits contraceptifs faisant l’objet de prescriptions médicales, faits prévus et réprimés par l’article 33 alinéa 1 du décret 68-1309 du 29 décembre 1986 et l’article L 122-1 du code de la consommation. Elles se constituèrent partie civile, rejointes par une association.
Les requérants firent valoir devant le tribunal de police de Bordeaux que le refus de vente qui leur était reproché était justifié par un motif légitime tenant au fait qu’aucune disposition légale ne faisait obligation aux pharmaciens de délivrer des produits anticonceptionnels et abortifs; ils invoquaient l’article L 645 du code de la santé publique qui n’oblige pas les pharmaciens à délivrer les préparations simples ou composées à base d’hormones œstrogènes.
Par jugement du 16 novembre 1995, le tribunal de police de Bordeaux déclara les requérants coupables des faits qui leur étaient reprochés. Il releva que «
l’article L 645 dont se prévalent les prévenus ne concerne en aucun cas les médicaments contraceptifs mais s’applique uniquement aux produits abortifs
», et que les produits dont les requérants avaient refusé la délivrance étaient des médicaments contraceptifs «
qui ne sauraient être assimilés à des produits abortifs
». Le tribunal ajouta que «
la référence à des principes d’ordre éthique ou religieux ne saurait constituer un motif légitime de refus de vente de produit contraceptif. En effet, aucun texte n’autorise le pharmacien à refuser de délivrer des produits contraceptifs à la différence de ce qui est prévu pour les médecins, sages femmes et infirmiers en matière de pratiques d’interruption de grossesse (art. L 602-8 du code de la santé publique)
». Il conclut qu’«
en conséquence, dès lors qu’il n’est pas demandé au pharmacien une participation active à la fabrication du produit, l’invocation de motifs d’ordre moral ne saurait faire obstacle à l’exécution d’une obligation de vente imposée à tout commerçant par la loi (article L
122-1 du code de la consommation)
». Les requérants furent condamnés respectivement à 5 000 francs français d’amende et solidairement à verser 1
000 francs français de dommages-intérêts aux trois personnes plaignantes.
Les requérants firent appel de ce jugement. Par arrêt du 14 janvier 1997, la cour d’appel de Bordeaux confirma le jugement du tribunal. Elle releva que les requérants n’avaient jamais contesté la matérialité des faits et qu’ils indiquaient que leur conduite était dictée par des motifs religieux. La cour nota que «
les refus de vente poursuivis ne procèdent nullement d’une impossibilité matérielle de satisfaire les consommateurs, mais leur a été opposé au nom de convictions religieuses qui au demeurant ne peuvent d’aucune façon s’analyser comme un motif légitime au sens de l’article L 122-1 du code de la consommation
; qu’ainsi la non détention de ce type de produits dans le stock de leur officine n’est pas la cause mais bien la conséquence de ce refus de principe
». La cour remarqua en outre que l’officine des prévenus était la seule pharmacie de Salleboeuf. Elle approuva le tribunal d’avoir considéré que les produits dont la vente avait été refusée n’entraient pas dans le cadre de l’article L 645 du code de la santé publique.
Les requérants formèrent un pourvoi en cassation contre cet arrêt. Ils invoquaient notamment l’article 9 de la Convention et la liberté de manifester sa religion impliquant pour un pharmacien le droit de ne pas détenir de produits contraceptifs dont la consommation constitue une atteinte à ses convictions religieuses. Par un arrêt du 21 octobre 1998, la Cour de cassation rejeta le pourvoi. Elle approuva la cour d’appel d’avoir considéré que «
les convictions personnelles [...] ne peuvent constituer, pour les pharmaciens auxquels est réservée la vente de médicaments, un motif légitime au sens de l’article L 122-1
». Cet arrêt fut notifié aux requérants par courrier du parquet de la cour d’appel de Bordeaux daté du 4
décembre 1998 et posté le 7 décembre 1998.
B.
Le droit interne pertinent
Article L 122-1
du code de la consommation
«
Il est interdit de refuser à un consommateur la vente d’un produit ou la prestation d’un service, sauf motif légitime, et de subordonner la vente d’un produit à l’achat d’une quantité imposée ou à l’achat concomitant d’un autre produit ou d’un autre service ainsi que de subordonner la prestation d’un service à celle d’un autre service ou à l’achat d’un produit.
Cette disposition s’applique à toutes les activités visées au dernier alinéa de l’article L 113-2.
»
Article L113-2 du code de la consommation
«
Les règles relatives au champ d’application de l’ordonnance n° 86-1243 du 1er décembre 1986 précitée sont fixées par l’article 53 de cette ordonnance, reproduit ci-après :
"Art. 53 : Les règles définies à la présente ordonnance s’appliquent à toutes les activités de production, de distribution et de services, y compris celles qui sont le fait de personnes publiques, notamment dans le cadre de conventions de délégation de service public."
Nota : L’article 53 de l’ordonnance n° 86-1243 du 1er décembre 1986 ci-dessus reproduit a été abrogé par l’ordonnance n° 2000-912 du 18 septembre 2000.
»
Article 33 du décret n° 86-1309 du 29 décembre 1986
Modifié par Décret 97-298 27 Mars 1997 art 5 JORF 3 avril 1997.
«
L’offre à la vente de produits ou de services en méconnaissance des dispositions de l’article 37 de l’ordonnance n° 86-1243 du 1er décembre 1986 est punie des peines d’amende prévues pour les contraventions de 5e classe.
En cas de récidive, les peines d’amende prévues pour la récidive des contraventions de 5e classe sont applicables.
»
(Transféré dans : Code de la consommation R113-1 et R121-13)
Article L 645 du code de la santé publique
«
Il est interdit à toute personne d’exposer, d’offrir, de faire offrir, de vendre, de mettre en vente, de distribuer, de faire distribuer, de quelque manière que ce soit, les remèdes et substances, sondes intra-utérines et autres objets analogues, susceptibles de provoquer ou de favoriser l’avortement, dont la liste est établie par un décret en conseil d’Etat.
Toutefois, les pharmaciens peuvent vendre les remèdes, substance et objets ci-dessus spécifiés, mais seulement sur prescription médicale qui doit être transcrite sur un registre coté et paraphé par le maire ou le commissaire de police.
[...]
»
GRIEF
Invoquant l’article 9 de la Convention, les requérants se plaignent de ce que leur droit à la liberté de religion a été écarté par les juridictions internes.
Les requérants se plaignent d’avoir été condamnés pour avoir refusé de vendre la pilule contraceptive alors qu’ils estiment qu’il s’agit là d’une manifestation de leur liberté de religion. Ils invoquent l’article 9 de la Convention qui dispose
:
«
1.
Toute personne a droit à la liberté de pensée, de conscience et de religion
; ce droit implique la liberté de changer de religion ou de conviction, ainsi que la liberté de manifester sa religion ou sa conviction individuellement ou collectivement, en public ou en privé, par le culte, l’enseignement, les pratiques et l’accomplissement des rites.
2.
La liberté de manifester sa religion ou ses convictions ne peut faire l’objet d’autres restrictions que celles qui, prévues par la loi, constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, à la sécurité publique, à la protection de l’ordre, de la santé ou de la morale publiques, ou à la protection des droits et libertés d’autrui.
»
La Cour rappelle que l’article 9 protège avant tout le domaine des convictions personnelles et des croyances religieuses, c’est-à-dire celui que l’on appelle parfois le for intérieur. De plus, il protège les actes intimement liés à ces comportements, tels les actes de culte ou de dévotion qui sont des aspects de la pratique d’une religion ou d’une conviction sous une forme généralement reconnue.
Elle rappelle également que l’article 9 énumère diverses formes que peut prendre la manifestation d’une religion ou d’une conviction, à savoir le culte, l’enseignement, les pratiques et l’accomplissement des rites (arrêt Kalaç c. Turquie du 1er juillet 1997,
Recueil des arrêts et décisions 1997-IV, p. 1209, § 27
et Cha’are Shalom Ve Tsedek c. France [GC] n
o
27417/95, arrêt du 27 juin 2000, à paraître CEDH 2000-VII, §73)
Cependant, pour protéger ce domaine personnel, l’article 9 de la Convention ne garantit pas toujours le droit de se comporter dans le domaine public d’une manière dictée par cette conviction. Le terme «
pratiques
» au sens de l’article 9 § 1 ne désigne pas n’importe quel acte ou comportement public motivé ou inspiré par une religion ou une conviction.
La Cour relève que dans la présente affaire, les requérants, pharmaciens associés, ont argué de leurs croyances religieuses pour refuser de vendre, dans leur officine, la pilule contraceptive.
Elle estime que, dès lors que la vente de ce produit est légale, intervient sur prescription médicale uniquement et obligatoirement dans les pharmacies, les requérants ne sauraient faire prévaloir et imposer à autrui leurs convictions religieuses pour justifier le refus de vente de ce produit, la manifestation desdites convictions pouvant s’exercer de multiples manières hors de la sphère professionnelle.
Il s’ensuit que la condamnation des requérants pour refus de vente n’a pas interféré avec l’exercice des droits garantis par l’article 9 de la Convention et que la requête est manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à la majorité,
Déclare
la requête irrecevable.
T.L. Early
Greffier adjoint
Président