DESSALLES contre la FRANCE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 50764/99 prezentate de Bernard Dessalles împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 10 ianuarie 2002 într-o cameră compusă din dnii Ress președinte J.-P. Costa, Caflisch Kūris Türmen Hedigan Tsatsa-Nikolovska judecători V. Berger grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 15 iunie 1999 și înregistrată la 3 septembrie 1999, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, după ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul, Bernard Dessalles, este un resortisant francez, născut în 1934 și rezident în Vaison-la-Romaine. El este reprezentat în fața Curții de către domnul B. Vidal, avocat în Montpellier. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Printr-o scrisoare din 16 decembrie 1993, Hotărârea departamentului de sănătate și sănătate socială din Vaucluse a solicitat președintelui Consiliului Central al Uniunii Europene să trimită farmaciștilor naționali să inițieze o procedură împotriva reclamantului, în temeiul articolului R 5013a din Codul de sănătate publică. În special, s-a demonstrat că reclamantul suferea de o boală sau de o stare patologică care face periculoasă exercitarea profesiei sale, că consiliul central a stat pe baza unui raport de expertiză care trebuia să intervină în termen de o lună de la sesizarea organismelor competente și că decizia a fost luată pentru o perioadă limitată de timp. La 5 iulie 1994, Hotărârea Regională pentru Sănătate și Socială a ajuns la concluzia că, la 5 iulie 1994, inspecția desfășurată în LABM Dessalles a evidențiat modalități de funcționare care nu permit să se asigure că se efectuează corect analizele sale. Prin decretul din 17 octombrie 1994, prefectul Vauclusei a ordonat închiderea laboratorului de analize medicale al reclamantului. La 3 decembrie 1994, la ordinul farmaciștilor s-a decis să efectueze, pe baza celui prefectal menționat anterior, radiarea reclamantului din tabloul secțiunii G pentru funcțiile sale de director al laboratorului [lui] Potrivit reclamantului, acesta își putea exercita în continuare profesia în alte cadre. La 9 martie 1995, consiliul central al farmaciștilor a considerat că este imposibil ca domnul Bernard Dessalles să aplice procedura prevăzută la articolul R 5013a din Codul de sănătate publică. Se va reaminti că acest articol permite Consiliului regional de la a la Ordin naional al farmaciștilor să pronunțe suspendarea temporară a dreptului de a exercita un farmacist în cazul în care: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 16 octombrie 1997, Tribunalul de Mare Instanță din Carpentras, hotărând în materie corecțională, a pronunțat închiderea definitivă a laboratorului reclamantului, pe motiv că acesta din urmă a exercitat în mod ilegal profesia de farmacist-biolog începând cu 24 octombrie 1994 și în 1995 și 1996, pe motiv că acesta din urmă se pronunțase în mod ilegal în calitate de farmacist-biolog. El susținea că decizia luată de prefectul Vaucluseului se referea numai la închiderea laboratorului său, dar că acesta își menținea calitatea de farmacist. La 10 septembrie 1998, tribunalul a confirmat hotărârea Tribunalului de Mare Instanță. La 14 octombrie 1998, reclamantul a depus o cerere de asistență judiciară. Întrucât dosarul era incomplet, biroul de asistență judiciară a trimis reclamantului, la 23 noiembrie 1998, o scrisoare prin care solicita anumite documente suplimentare și astfel redactată (...) Pentru a completa dosarul dvs., ați dori să-mi trimiteți în schimb următoarele documente. A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauzele conexate C-78/08, C-75/08, C-75/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-70/08, C-00/08, C-0080/08, C-C-80/08, C-80/08, C-70/0080/08, C-00 și C-00 și C-00, C-00, C-C-00/08, C-0080/08, C-00 și C-C-C-C-C-00, C-C-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00, C-00, C-00-00-00-00-00-00-00-C-00-00-00-00-00-00-C-C-00, C-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-00-C-C-C-C-C-00-00-00-00-00-C-C- În cazul în care decizia atacată este de natură penală, aveți cel mai mare interes în furnizarea cât mai curând posibil a copiei acestei decizii. În orice caz, la expirarea termenului de o lună În cursul zilei primirii prezentei, Biroul de asistență va fi condus să tragă consecințele lipsei de comunicare, fără motiv legitim, a documentelor și informațiilor solicitate. (...) La 5 ianuarie 1999, Curtea de Casație a respins recursul pe motiv că nici un motiv nu fusese produs în sprijinul recursului, că hotărârea atacată era în mod regulat în forma și că faptele constatate în mod suveran justificau calificarea și măsura. Reclamantul a răspuns la scrisoarea din 23 noiembrie 1998 printr-o scrisoare din 12 ianuarie 1999, primită la biroul de asistență judiciară la 14 ianuarie. Cu toate acestea, copia deciziei atacate nu a fost anexată la adresa de trimitere. La 11 martie 1999, biroul de asistență judiciară din apropierea Curții de Casație a respins cererea de asistență judiciară a reclamantului. El a considerat această cerere neîntemeiată ca urmare a hotărârii Curții de Casație, care a respins recursul reclamantului. Dreptul și practica internă pertinente Codul de procedură penală art. 584 În cazul în care un stat membru nu a formulat o cerere în acest sens, grefierul poate să depună o memoriul, semnat de acesta, care să conțină mijloacele sale de casare. După expirarea acestui termen, reclamantul condamnat penal își poate transmite memoriul direct grefei Curții de Casație; celelalte părți nu pot utiliza beneficiul prezentei dispoziții fără ministerul unui avocat la Curtea de Casație. (...) Art. 585-1 Cu excepția cazului în care președintele camerei infracționale acordă o derogare, memoriul reclamantului condamnat penal trebuie să ajungă la grefa Curții de Casație cel târziu la o lună de la data recursului. (...) În conformitate cu art. 34 din Decretul din 19 decembrie 1991 privind aplicarea Legii nr. 91-647 din 10 iulie 1991 privind ajutorul judiciar: Reclamantul trebuie să anexeze la această cerere (1) Copiarea ultimului aviz de impunere prevăzut în art. L. 253 din Cartea Procedurilor Fiscale (sau a unui aviz de neimpozitare), precum și o declarație de resurse sau dacă dispune de resurse impozabile în străinătate, toate piesele echivalente recunoscute de legile țării de impozitare. (2) Dacă este cazul, decizia împotriva căreia intenționează să exercite o acțiune sau a titlului pe care trebuie să-l continue execuția. (3) Justificarea ladictății declarate prin prezentarea tuturor documentelor corespunzătoare. (...) În cazurile de urgență sau în cazul în care procedura pune în pericol condițiile esențiale de viață ale reclamantului, admiterea provizorie la asistență judiciară poate fi pronunțată de președintele biroului de asistență judiciară sau de instanța competentă (art. 20 din Legea din 10 iulie 1991 și articolele 62 și următoarele din decret). Potrivit guvernului, o practică introdusă de biroul de asistență judiciară în apropierea Curții de Casație arată că admiterea provizorie este acordată în mod sistematic în materie penală condamnaților care constituie un recurs, pentru a le permite acestora să beneficieze efectiv de asistență juridică, având în vedere gradul ridicat de legalitate pe care îl impune acest tip de acțiune și scurtarea termenelor de procedură. În caz de admitere provizorie, biroul de asistență judiciară din apropierea Curții de Casație a instituit un mecanism pentru a adresa un dosar avocatului însărcinat să acorde asistență beneficiarului asistenței judiciare, un Ö Õ este invitat să se întoarcă în termen de 15 zile de la punerea la dispoziție a dosarului de către grefa camerei penale și în care își dă avizul cu privire la existența unui mijloc serios de rupere. În cazul în care avocatul desemnat în temeiul admiterii provizorii propune un mijloc serios de rupere, acesta trebuie apoi să depună memoriul amplificativ înainte de expirarea termenului acordat de consilierul raportor. Cererea de asistență judiciară nu întrerupe termenele procedurii penale. GRIEF Invocând art. 6 alin. (3) lit. (c) din Convenție, reclamantul se plânge de ceea ce nu s-a putut apăra în fața Curții de Casație care a respins recursul său înainte ca biroul de asistență judiciară instituit pe lângă această instanță să se pronunțe asupra cererii sale de asistență judiciară. Recurentul invocă o încălcare a articolului 6 alineatul (3) litera (c) din Convenție, dar Curtea consideră că, mai degrabă, cauza sa se referă la o chestiune de acces la o instanță, garantată prin art. 6 alineatul (1) din Convenție, care, în partea sa relevantă, se citește astfel Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de către o instanță (...) care va decide (...) dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva sa. Potrivit guvernului, respingerea recursului în casarea reclamantului rezultă numai din comportamentul acestuia, care nu a respectat normele aplicabile în materie de recurs în casație ; reclamantul a arătat cu multă ușurință, dacă nu de rea-credință, prin introducerea foarte succintă și tardivă a biroului de asistență judiciară. Reclamantul nu a completat decât parțial cele două formulare de cerere de asistență judiciară. Au rămas parțial goale, în special în domeniile expunerea sumară a faptelor și a motivelor invocate în acest sens Astfel, nu exista niciun element care să permită determinarea naturii cauzei sau a instanței care a pronunțat hotărârea atacată. În lipsa unor detalii cu privire la natura civilă sau penală a cauzei, dosarul a fost înregistrat ca făcând parte din domeniul civil. Guvernul reamintește, de asemenea, că reclamantul a răspuns la scrisoarea din 23 noiembrie 1998, invitând la furnizarea anumitor documente suplimentare, că la 12 ianuarie 1999 și că, până în prezent, a omis să se alăture piesei esențiale, copia deciziei atacate. În orice caz, chiar dacă reclamantul ar fi transmis un dosar complet, este necesar să se menționeze că a solicitat asistență juridică numai la 14 octombrie 1998, în timp ce a formulat recursul în casație la 11 septembrie. Or, în conformitate cu articolele 584, 585 și 585-1 din Codul de procedură penală, reclamantul putea, fie să depună un memoriu la grefa instanței judecătorești de recurs în termen de 10 zile de la declarația sa de recurs, fie să adreseze, la expirarea acestui termen, memoriul său direct grefei Curții de Casație, memoriul respectiv trebuia să ajungă la acesta în termen de o lună de la data recursului, sau până la 12 octombrie 1998. Prin urmare, chiar dacă ar fi fost formulată corect, cererea de asistență judiciară ar fi fost depusă mult prea târziu pentru a permite reclamantului să obțină efectiv beneficiul ajutorului provizoriu. Reclamantul subliniază că, având în vedere textul articolului 34 din Decretul din 19 decembrie 1991, o mare parte din documentele solicitate prin scrisoarea din 23 noiembrie 1998 nu puteau fi prezentate. Acesta indică, de asemenea, faptul că copia hotărârii judecătorești nu este niciodată adresată consiliului inculpatului sau inculpatului, cu excepția cazului în care aceștia depun o cerere la grefă și depun un timbru fiscal de 60 de franci. Acest drept este exigibil pentru orice copie solicitată de părți dincolo de prima și pentru cele solicitate de terți. Cu toate acestea, cauza reclamantului nu a putut fi examinată de biroul de asistență judiciară în mod echitabil pe motiv că era necesar anterior să se deconteze o taxă. Curtea amintește că, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne și în termen de șase luni de la decizia internă definitivă. Comisia reamintește, de asemenea, că căile de atac interne nu sunt epuizate atunci când acțiunea a fost respinsă ca urmare a nerespectării unei formalităi comise de autorul acesteia (a se vedea nr. 4250/98, p. 21.10.98, D.R. 94, p. 167). În speță, Curtea constată că reclamantul a formulat un recurs în casație la 11 septembrie 1998. În temeiul articolului 585-1 din Codul de procedură penală, reclamantul trebuia să trimită memoriul acestei instanțe o lună mai târziu, dar nu a făcut acest lucru. În plus, a sesizat biroul de asistență judiciară după expirarea termenului respectiv, și anume la 14 octombrie 1998, și a prezentat un dosar incomplet. În plus, el nu a furnizat documentele solicitate după expirarea termenului acordat de birou și, în plus, nu a putut anexa o piesă esențială, și anume copia hotărârii atacate. În această privință, reclamantul pare să se plângă de faptul că a trebuit să plătească un timbru fiscal pentru a primi o copie a hotărârii. Cu toate acestea, Curtea ia notă de faptul că valoarea acestui timbru mai mic este cea mai modică și nu constituie un obstacol disproporționat în calea dreptului de acces la Curtea de Casație. În consecință, reclamantul nu a epuizat căile de atac interne și, prin urmare, cererea trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 1 și 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară că Vincent Berger Georg Ress Moduler Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 50764/99

présentée par Bernard DESSALLES

contre la France

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le

10 janvier 2002 en une chambre composée de

MM.

G.

Ress

,

président

,

J.-P.

Costa,

L.

Caflisch

,

P.

Kūris

,

R.

Türmen

,

J.

Hedigan

,

M

me

M.

Tsatsa-Nikolovska

,

juges

,

et

de

M.

V. Berger

,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 15 juin 1999 et enregistrée le 3

septembre 1999,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, Bernard Dessalles, est un ressortissant français, né en 1934 et résidant à Vaison-la-Romaine. Il est représenté devant la Cour par M

e

B. Vidal, avocat à Montpellier.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Par une lettre du 16 décembre 1993, la direction départementale des affaires sanitaires et sociales du Vaucluse demanda au président du conseil central de l’Ordre national des pharmaciens d’engager à l’encontre du requérant une procédure fondée sur l’article R 5013 bis du code de la santé publique. L’aboutissement d’une telle procédure présupposait notamment qu’il fût démontré que le requérant souffrait d’une infirmité ou d’un état pathologique rendant dangereux l’exercice de sa profession, que le conseil central statuât sur la base d’un rapport d’expertise qui devait intervenir dans un délai d’un mois à compter de la saisine des instances compétentes, et que la décision fût prise pour une durée limitée.

Le 5 juillet 1994, la direction régionale des affaires sanitaires et sociales conclut que «

l’inspection réalisée le 5 juillet 1994 dans le LABM Dessalles a[vait] mis en évidence des modalités de fonctionnement qui ne permett[ai]ent pas de garantir à l’usager une bonne exécution de ses analyses

».

Par un arrêté du 17 octobre 1994, le préfet du Vaucluse ordonna la fermeture du laboratoire d’analyses médicales du requérant.

Le 3 décembre 1994, l’Ordre des pharmaciens décida de procéder, sur la base de l’arrêté préfectoral susmentionné, à la radiation du requérant «

du tableau de la section G pour [ses] fonctions de directeur de [son] laboratoire

». Selon le requérant, celui-ci pouvait continuer à exercer sa profession dans d’autres cadres.

Le 9 mars 1995, le conseil central de l’Ordre des pharmaciens estima «

qu’il n’y a[vait] pas lieu de faire application à M. Bernard Dessalles de la procédure prévue à l’article R 5013 bis du code de la santé publique

». On rappellera que cet article permet au conseil régional de l’Ordre national des pharmaciens de prononcer la suspension temporaire du droit d’exercer d’un pharmacien en cas d’infirmité ou d’état pathologique rendant dangereux l’exercice de la profession.

Le 16 octobre 1997, le tribunal de grande instance de Carpentras, statuant en matière correctionnelle, prononça la fermeture définitive du laboratoire du requérant, au motif que celui-ci avait depuis le 24 octobre 1994, et en 1995 et 1996, exercé illégalement la profession de pharmacien-biologiste.

Le requérant interjeta appel de ce jugement devant la cour d’appel de Nîmes. Il soutint que la décision prise par le préfet du Vaucluse ne concernait que la fermeture de son laboratoire, mais qu’il conservait sa qualité de pharmacien. Il invita la cour d’appel soit à apprécier elle-même la validité de l’acte de radiation pris par le conseil central de l’Ordre national des pharmaciens à son encontre, soit à poser une question préjudicielle au tribunal administratif de Marseille. Le procureur général requit la relaxe du requérant.

Le 10 septembre 1998, la cour d’appel confirma le jugement du tribunal de grande instance.

Le requérant se pourvut en cassation et déposa, le 14 octobre 1998, une demande d’aide juridictionnelle. Comme le dossier était incomplet, le bureau d’aide juridictionnelle envoya au requérant, le 23 novembre 1998, une lettre sollicitant certaines pièces complémentaires et ainsi rédigée

:

«

(...)

Afin de compléter votre dossier, vous voudrez bien me faire parvenir en retour les pièces suivantes

:

– Fiche familiale ou individuelle d’état civil et de nationalité.

– Copie de la décision attaquée.

– Acte de signification ou de notification de la décision attaquée.

– Copie de la décision rendue en 1ère instance.

– Dernier avis d’imposition ou de non-imposition délivré par l’administration fiscale.

– Bulletin de salaire du mois de décembre de l’année écoulée, ou autre justificatif de ressources.

– Justificatifs RMI ou FNS.

Si la décision attaquée est de nature pénale, vous avez le plus grand intérêt à fournir

au plus tôt

, la copie de cette décision.

En tout état de cause,

à l’expiration du délai d’un mois

courant du jour de la réception de la présente, le Bureau d’Aide Juridictionnelle sera conduit à tirer les conséquences du défaut de communication, sans motif légitime, des documents et renseignements demandés. (...)

».

Le 5 janvier 1999, la Cour de cassation rejeta le pourvoi au motif qu’aucun moyen n’avait été produit à l’appui du pourvoi, que l’arrêt attaqué était régulier en la forme et que les faits souverainement constatés justifiaient la qualification et la mesure.

Le requérant répondit à la lettre du 23 novembre 1998 par un courrier du 12 janvier 1999, parvenu au bureau d’aide juridictionnelle le 14 janvier. Toutefois, la copie de la décision attaquée n’était pas jointe à l’envoi.

Le 11 mars 1999, le bureau d’aide juridictionnelle près la Cour de cassation rejeta la demande d’aide juridictionnelle du requérant. Il estima cette demande dénuée de fondement à la suite de l’arrêt de la Cour de cassation, qui avait rejeté le pourvoi du requérant.

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

1.

Le code de procédure pénale

Article 584

«

Le demandeur en cassation, soit en faisant sa déclaration, soit dans les dix jours suivants, peut déposer, au greffe de la juridiction qui a rendu la décision attaquée, un mémoire, signé par lui, contenant ses moyens de cassation. Le greffier lui en délivre reçu.

»

Article 585

«

Après l’expiration de ce délai, le demandeur condamné pénalement peut transmettre son mémoire directement au greffe de la Cour de cassation

; les autres parties ne peuvent user du bénéfice de la présente disposition sans le ministère d’un avocat à la Cour de cassation.

(...)

»

Article 585-1

«

Sauf dérogation accordée par le président de la chambre criminelle, le mémoire du demandeur condamné pénalement doit parvenir au greffe de la Cour de cassation un mois au plus tard après la date du pourvoi.

(...)

»

2.

L’aide juridictionnelle devant la Cour de cassation

Aux termes de l’article 34 du décret du 19 décembre 1991, portant application de la loi n° 91-647 du 10 juillet 1991 relative à l’aide judiciaire:

«

Le requérant doit joindre à cette demande

:

(...)

»

Dans les cas d’urgence ou lorsque la procédure met en péril les conditions essentielles de vie du requérant, l’admission provisoire à l’aide juridictionnelle peut être prononcée par le président du bureau d’aide juridictionnelle ou la juridiction compétente (article 20 de la loi du 10 juillet 1991 et articles 62 et suivants du décret).

Selon le Gouvernement, il ressort d’une pratique instaurée par le bureau d’aide juridictionnelle près la Cour de cassation que l’admission provisoire est systématiquement accordée en matière pénale aux condamnés qui forment un pourvoi, afin de leur permettre de bénéficier effectivement d’une assistance juridique, compte tenu du haut degré de technicité qu’exige ce type de recours et de la brièveté des délais de procédure.

En cas d’admission provisoire, le bureau d’aide juridictionnelle près la Cour de cassation a mis en place un mécanisme visant à adresser à l’avocat chargé de prêter son concours au bénéficiaire de l’aide juridictionnelle, un mémorandum qu’il est invité à retourner dans le délai de quinze jours suivant la mise à sa disposition du dossier par le greffe de la chambre criminelle et dans lequel il donne son avis sur l’existence éventuelle d’un moyen sérieux de cassation. Dans le cas où l’avocat désigné au titre de l’admission provisoire propose un moyen sérieux de cassation, il doit alors procéder au dépôt du mémoire ampliatif avant l’expiration du délai imparti par le conseiller rapporteur.

La demande d’aide juridictionnelle n’interrompt pas les délais de la procédure pénale.

GRIEF

Invoquant l’article 6 § 3 c) de la Convention, le requérant se plaint de ce qu’il n’a pas pu se défendre devant la Cour de cassation qui rejeta son pourvoi avant que le bureau d’aide juridictionnelle institué auprès de cette juridiction eût statué sur sa demande d’aide juridictionnelle.

EN DROIT

Le requérant allègue une violation de l’article 6 § 3 c) de la Convention, mais la Cour estime que son grief a plutôt trait à une question d’accès à un tribunal, garanti par l’article 6 § 1 de la Convention qui, dans sa partie pertinente, se lit ainsi

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) du bien-fondé de toute accusation en matière pénale dirigée contre elle.

»

Selon le Gouvernement, le rejet du pourvoi en cassation du requérant résulte uniquement du comportement de celui-ci, qui n’a pas respecté les règles applicables en matière de pourvoi en cassation

; le requérant a fait montre de beaucoup de légèreté, sinon de mauvaise foi, en saisissant très sommairement et tardivement le bureau d’aide juridictionnelle. Le requérant n’a que partiellement rempli les deux formulaires de demande d’aide juridictionnelle. Sont restées partiellement vides, en particulier, les rubriques «

renseignements concernant votre demande d’aide juridictionnelle

» et «

exposé sommaire des faits et motifs invoqués

», dans lesquelles il s’est contenté d’indiquer «

pourvoi en cassation

» et «

juridiction saisie

», se bornant à inscrire les dates des décisions litigieuses sans préciser la nature de la juridiction qui les avait rendues. En outre, il a omis de joindre les pièces utiles, malgré les indications précises mentionnées sur les formulaires. Ainsi, aucun élément ne permettait de déterminer la nature de l’affaire ni la juridiction qui avait rendu la décision attaquée. Faute de précision sur la nature civile ou pénale de l’affaire, le dossier a été enregistré comme relevant du domaine civil.

Le Gouvernement rappelle aussi que le requérant n’a réagi à la lettre du 23 novembre 1998, l’invitant à fournir certaines pièces complémentaires, que le 12 janvier 1999 et qu’ici encore il a omis de joindre la pièce essentielle, la copie de la décision attaquée.

En tout état de cause, même si le requérant avait transmis un dossier complet, il convient de relever qu’il n’a fait sa demande d’aide juridictionnelle que le 14 octobre 1998, alors qu’il avait formé son pourvoi en cassation le 11 septembre. Or, aux termes des articles 584, 585 et 585-1 du code de procédure pénale, le requérant pouvait, soit déposer un mémoire auprès du greffe de la cour d’appel de Nîmes dans les dix jours de sa déclaration de pourvoi, soit adresser, à l’expiration de ce délai, son mémoire directement au greffe de la Cour de cassation, ce mémoire devait y parvenir un mois au plus tard après la date du pourvoi, soit jusqu’au 12 octobre 1998.

En conséquence, même si elle avait été correctement formulée, la demande d’aide juridictionnelle aurait été déposée beaucoup trop tard pour permettre au requérant d’obtenir effectivement le bénéfice de l’aide provisoire. Il s’ensuit que le requérant n’a pas respecté les prescriptions légales en matière de pourvoi en cassation.

Le requérant souligne que, compte tenu du libellé de l’article 34 du décret du 19 décembre 1991, une grande partie des pièces réclamées par la lettre du 23 novembre 1998 ne pouvaient l’être. Il indique aussi que la copie de l’arrêt de la cour d’appel n’est jamais adressée au conseil du prévenu ou au prévenu sauf si ceux-ci font une demande auprès du greffe et déposent un timbre fiscal d’un montant de 60 francs. Ce droit est exigible pour toute copie demandée par les parties au-delà de la première et pour celles demandées par des tiers. Or la cause du requérant n’a pu être examinée par le bureau d’aide juridictionnelle de manière équitable puisqu’il fallait auparavant régler une taxe.

La Cour rappelle qu’aux termes de l’article 35 § 1 de la Convention, elle ne peut être saisie qu’après épuisement des voies de recours internes et dans un délai de six mois à compter de la décision interne définitive. Elle rappelle aussi que les voies de recours internes ne sont pas épuisées lorsque le recours a été rejeté par suite du non-respect d’une formalité commis par son auteur (voir n° 41250/98, déc. 21.10.98, D.R. 94, p. 167).

En l’espèce, la Cour note que le requérant a formé un pourvoi en cassation le 11 septembre 1998. En vertu de l’article 585-1 du code de procédure pénale, le requérant devait envoyer son mémoire à cette juridiction un mois plus tard, mais il ne l’a pas fait. De plus, il a saisi le bureau d’aide juridictionnelle après l’expiration de ce délai, à savoir le 14 octobre 1998, et en soumettant un dossier incomplet. En outre, il n’a fourni les pièces requises qu’après l’expiration du délai que lui avait imparti le bureau et, qui plus est, en omettant de joindre une pièce essentielle, à savoir la copie de l’arrêt attaqué. Sur ce point, le requérant semble se plaindre du fait qu’il devait payer un timbre fiscal pour recevoir copie de l’arrêt. Toutefois, la Cour note que le montant de ce timbre –60 francs – est des plus modiques et ne constitue pas une entrave disproportionnée au droit d’accès à la Cour de cassation.

Il s’ensuit que le requérant n’a pas épuisé les voies de recours internes et que la requête doit donc être rejeté, en application de l’article 35

§§

1 et

4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Vincent

Berger

Georg

Ress

Greffier

Président