AFFAIRE SANGLIER c. FRANCE

RESPONDENT

FRA

HOTĂRÂRE

27.05.2003

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Partiellement irrecevable;Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure civile;Article 6-1 - Délai raisonnable);Dommage matériel - demande rejetée (Article 41 - Dommage matériel;Satisfaction équitable);Préjudice moral - réparation (Article 41 - Préjudice moral;Satisfaction équitable)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE SANGLIER c. FRANCE (CtEDO, 2003)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA SANGIER c. FRANȚA (solicitarea nr. 50342/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 27 mai 2003 DEFINITIVF 27/08/2003 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. Președintele J.-P. Costa Loucages Jungwiert Butkevych Thomassen Ugrekhelidze, judecători T.L. Early grefier adjunct de secțiune După ce a deliberat în camera consiliului la 6 mai 2003, a luat o hotărâre, adoptat la această dată, la originea cauzei se află o cerere (n 50342/99) îndreptată împotriva Republicii Franceze și al cărei resortisant al acestui stat, dl Jean Pierre Sangier ( reclamantul a sesizat Curtea la 17 mai 1999 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a Libertăților Fundamentale (inclusiv Convenția privind dreptul la apărare a drepturilor omului). Guvernul francez este reprezentat de agentul său, Ronny Abraham, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. La 23 aprilie 2002, a doua secțiune a decis să comunice guvernului motivul întemeiat pe durata procedurii. În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (3), aceasta a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. DE FAPT, reclamantul s-a născut în 1946 și locuiește în Cheronac. Reclamantul a fost angajat la data de 1 Aprilie 1990 de către D.D. în calitate de vânzător, furnizor de livrări și încasator în La 30 mai 1992, reclamantul a trimis o scrisoare angajatorului său care i-a subliniat o scădere substanțială a salariului său, întârzierea plății salariilor, precum și practicile ilegale pe care angajatorul le deținea și le-a angajat cu forța (modificarea datelor de expirare a produselor, vânzarea de produse expirate). Ca răspuns la această scrisoare, angajatorul reclamantului l-a invitat la un interviu prealabil de concediere și a fost concediat din următorul motiv: acuzație care pune sub semnul întrebării probitatea superiorilor săi ierarhici. La 18 februarie 1993, reclamantul sesizează instanța de judecată cu scopul de a obține plata a diverse sume cu titlu de salarii și de indemnizații ca urmare a rupturii contractului său de muncă. La data de 1 martie 1993, părțile care au reușit să se împace în instanță din 23 martie 1993, cauza a fost retrimisă în fața biroului de judecată. În iulie 1994, Consiliul de Prudin care a fost suspendat, fiind în curs de desfășurare o instanță penală împotriva conducătorilor societății D.D. 10. Prin operațiunea emisă la 23 septembrie 1994, conducătorii societății D.D. au fost citați în fața tribunalului corecțional de la Bernay. La 9 noiembrie 1994, tribunalul corecțional de la Bernay a declarat conducătorii societății D.D. Ei știau să fie corupți și dăunători și să dețină sau să distribuie produse alimentare preambalate a căror etichetare sau prezentare nu erau conforme. Ei au interjet apel la 17 noiembrie 1994. Prin Hotărârea din 13 noiembrie 1995, instanța de apel a lui Rouen a confirmat hotărârea pronunțată. 11. Cu puțin timp înainte, la 7 aprilie 1995, societatea D.D. fusese declarată în lichidare judiciară, iar un lichidator fusese numit. 12. Prin scrisoarea din 18 iunie 1996, reclamantul a solicitat reinscrierea cazului său în rolul consiliului de prud În hotărârea sa din 6 decembrie 1996, consiliul de pud. a informat că instanțele penale au confirmat faptele denunțate de reclamant în scrisoarea sa din 30 mai 1992 și a considerat că, în aceste condiții, această scrisoare nu putea constitui o cauză reală și serioasă de concediere. franci francezi (FRF) de daune pentru încălcarea abuzivă a contractului de muncă, 29 585,80 FRF de salariu brut pentru ore suplimentare și 3 000 FRF pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Instanța a afirmat că aceste creanțe vor fi înregistrate în situația creanțelor depuse la grefa instanței de comerț, a considerat că creanța pentru orele suplimentare ar fi opozabilă centrului de gestionare și de studii A.G.S. (C.G.E.A.), organismul care gestionează sistemul de asigurare a creanțelor salariaților și a declarat că această sumă ar beneficia de executarea provizorie de drept. 14. La 20 decembrie 1996, reclamantul a formulat un apel limitat împotriva acestei hotărâri, excluzând dispozițiile judecătorești privind condamnările pentru orele suplimentare și pentru încălcarea abuzivă a legii, solicitând să se constate că prejudiciile alocate își au originea în încălcarea contractului de muncă și, prin urmare, erau opozabile asigurării șomajului. În plus, acesta solicita acordarea unei despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a clauzei de neconcurență. 15. La 19 iulie 1997, reclamantul a atins 23 174 FRF, în executarea provizorie a hotărârii de primă instanță privind creanța pentru orele suplimentare. 16. La 11 martie 1998, o ordonanță a președintelui Camerei Sociale a Curții din Rouen a stabilit data la care a avut loc încuviințarea și a acordat părților termene. 17. Prin Hotărârea din 15 decembrie 1998, Camera Socială a Curții de Apel din Rouen a confirmat hotărârea din 6 decembrie 1996, adăugând că suma de 48 În plus, Comisia a condamnat societatea D.D. să plătească reclamantului suma de 20 000 FRF pentru despăgubirea clauzei de neconcurență și de 2 000 FRF pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. Această hotărâre a fost notificată reclamantului la 30 decembrie 1998 și părții adverse la 28 decembrie 1998 18. La 17 septembrie 1999, un cec de 48 000 FRF a fost trimis reclamantului de către mandatarul judiciar care soluționa daunele. În scrisoarea sa, acesta a avertizat reclamantul cu privire la următoarele: creanța de 20 000 FRF alocat pentru repararea prejudiciului suferit ca urmare a menținerii abuzive a clauzei de neconcurență este în afara garanției [fondului de garantare a salariilor] pentru că nu este vorba despre o creanță care decurge din contractul de muncă sau din ruperea acestuia. Ea va fi înscrisă în pasivul întreprinderii, dar speranța de recuperare este zero. PRIVIND VIOLAȚIILE ALEGATE DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA 19. Reclamantul denunță mai multe încălcări ale articolului 6 alineatul (1) din Convenție, conform căruia orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile (...) Pe durata procedurii 20. Reclamantul susține în primul rând că cauza sa nu a fost ascultată într-un termen rezonabil în sensul articolului 6 alineatul (1) privind admisibilitatea 21. Guvernul susține că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție. În acest sens, acesta subliniază că reclamantul avea posibilitatea de a-și supune travaliu întemeiat pe durata procedurii instanțelor franceze în cadrul unei acțiuni în răspundere întemeiată pe articolul L. O evoluție recentă a jurisprudenței interne ar demonstra caracterul mai exact al unei astfel de acțiuni. 22. Reclamantul contestă această teză. 23. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne și că a trebuit deja să se pronunțe cu privire la articolul L. 781-1 din Codul de organizare judiciară în raport cu această cerință. Având în vedere evoluția jurisprudențială a guvernului, Curtea a statuat că acțiunea întemeiată pe articolul L. 781-1 din Codul Organizației Judiciare permite remedierea unei încălcări prezumate a dreptului său de a-și vedea cauza audiată într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție (Giummarra și alții c. Franța (dec.), nr. 61166/00, 12 iunie 2001), indiferent de stadiul procedurii interne (Mifsud c. Franța [GC] (dec.), nr. 57220/00, 11 În septembrie 2002, Comisia a precizat că această acțiune a dobândit, la data de 20 septembrie 1999, gradul de certitudine juridică necesar pentru a putea și a fi utilizată în sensul art. 35 alin. Septembrie 1999 fără a fi fost supus în prealabil instanțelor interne în cadrul unei acțiuni întemeiate pe articolul L. 781-1 din Codul privind organizarea judiciară, este, în principiu, inadmisibil, indiferent de stadiul procedurii pe plan intern. În speță, reclamantul a sesizat Curtea la 17 mai 1999 și, prin urmare, nu era obligat să exercite această acțiune în prealabil 24. Prin urmare, este necesar să se respingă excepția. 25. Cu toate acestea, Curtea constată că acest at nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. Curtea arată, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond Perioada care trebuie luată în considerare 26. Potrivit guvernului, procedura a început cu sesizarea consiliului de pud Curtea arată că procedura a început cu sesizarea consiliului de prud. În ceea ce privește stabilirea datei la care procedura trebuie considerată ca fiind încheiată, Curtea consideră că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În această privință, Comisia subliniază că reclamantul nu se referă la nicio împrejurare specială relevantă care să justifice că această dată este amânată la data scrisorii care i-a fost adresată de mandatarul judiciar (prin care, pe de o parte, instanța de apel a fost parțial executată și, pe de altă parte, a fost informat că restul creanței sale va fi înscris în pasivul întreprinderii, dar că speranța de recuperare era nulă). Având în vedere cele de mai sus, Curtea decide să stabilească dies ad quam la data notificării reclamantului de la data de 30 decembrie 1998; prin urmare, procedura a durat cinci ani, zece luni și douăsprezece zile, pentru două grade de instanță. Caracter rezonabil al duratei procedurii 29. Guvernul consideră că, fără a fi extrem de complex din punct de vedere juridic, cauza era delicată în ceea ce privește distincția dintre sumele datorate reclamantului și cele care erau opozabile fondului de garantare a salariilor. Guvernul subliniază, de asemenea, că instanța penală și-a pronunțat hotărârea la 13 noiembrie 1995 și că reclamantul a așteptat la 18 iunie 1996 să solicite reinscrierea cazului său în fața consiliului de autorități. Potrivit guvernului, instanța a dat apoi dovadă de celeritate prin stabilirea în instanță la 20 septembrie 1996. Acesta susține că părțile au solicitat ulterior trimiterea cauzei. În fața instanei de apel, președintele Camerei Sociale a acordat părților termene pentru depunerea concluziilor lor și a stabilit data de încuviințare, prin ordonana din 11 martie 1998. Guvernul nu ține decât o perioadă de latență imputabilă autorităilor : Cea care s-a încheiat între data declarației de recurs a reclamantului la 20 decembrie 1996 și data la care președintele Camerei Sociale și-a luat ordonanța la 11 martie 1998. Guvernul concluzionează că cauza a fost audiată într-un termen rezonabil. 30. Reclamantul afirmă că ś ședința de judecată prevăzută la 20 martie 1998 Septembrie 1996 a fost reportat până la 18 octombrie 1996 ca urmare a la mai mulți consilieri și nu la cererea părților, cum ar fi guvernul. Reclamantul justifică termenul care a precedat cererea de reinscriere a cauzei la rolul consiliului de prud faptul că nu a fost informat cu privire la rezultatul procedurii penale la care a fost externat. Reclamantul deplânge lipsa decelerității autorităților judiciare. 31. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). 32. Curtea arată că cauza nu prezenta o complexitate deosebită. 33. Curtea reamintește că este de competența statelor contractante de a-și organiza sistemul judiciar astfel încât instanțele lor să poată garanta dreptul fiecăruia de a obține o decizie definitivă cu privire la contestațiile referitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil într-un termen rezonabil (a se vedea Vocaturo c. Italia, Hotărârea din 24 mai 1991, seria A n 206 C, p. 32, § 17). Cu atât mai mult este cazul conflictelor de muncă, care, în ceea ce privește aspecte care sunt de o importanță capitală pentru situația profesională a unei persoane, trebuie soluționate cu o celeritate deosebită (a se vedea Obermeier c. Austria, Hotărârea din 28 iunie 1990, seria A n 179, p. 23 § Buchholz c. Germania, Hotărârea din 6 mai 1981, seria A n 42, p. 16, § 50 și 52 și Prin urmare, Curtea consideră că o durată globală de cinci ani, zece luni și douăsprezece zile, pentru două grade de instanță este, în sine, excesivă. 34. Curtea arată în special că Consiliul de Prud Reclamantul nu a fost informat în legătură cu această procedură penală în care nu a fost nici parte, nici martor; prin urmare, nu a fost decât la șapte luni după arestarea pe care a fost în măsură să solicite reincluderea cauzei în rolul consiliului de prudimeni. Curtea consideră că această întrerupere a procedurii prud a cărei durată este de aproape doi ani este explicată printr-o circumstană obiectivă, și anume existența procedurii penale pendinte, a cărei executare era decisivă pentru procedura prud acuală. Prin urmare, acest termen nu este imputabil nici reclamantului, nici autorităilor judiciare care trebuie să judece cauza reclamantului. Pe de altă parte, în fața instanței de apel, a expirat un termen de inactivitate de un an, două luni și douăzeci și două de zile înainte ca președintele camerei să ia o ordonanță prin care părțile să stabilească, pe de o parte, termenele pentru depunerea concluziilor lor și, pe de altă parte, o dată în cușcă. Curtea consideră că această perioadă de latență nejustificată este imputabilă exclusiv autorităților. În schimb, Curtea nu constată nicio întârziere care ar putea fi imputată exclusiv comportamentului reclamantului. 35. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră, având în vedere în special durata globală a procedurii și obiectul litigiului, că cauza reclamantului nu a fost audiată într-un termen rezonabil. 36. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. Cu privire la celelalte obiecțiuni întemeiate pe art. 6 alineatul (1) din Convenția 37. Reclamantul se plânge în primul rând că Hotărârea din 15 decembrie 1998 prin care Curtea din Rouen l-a condamnat pe angajatorul său a fost doar parțial executată, în ciuda tuturor faptului că a început să facă acest lucru. În această privință, el pune în discuție, de asemenea, comportamentul avocatului său și al bastonarului care, în opinia sa, nu i-a permis să execute hotărârea în fața Tribunalului din Rouen. 38. Curtea de Primă Instanță este de părere că nu are competența de a face reclamații împotriva persoanelor private și, prin urmare, nu poate cunoaște obiecții față de avocatul reclamantului sau al ciorapierului. În consecință, această parte a fondului este incompatibilă rațional personae cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 3 și trebuie respinsă în temeiul art. 35 39. Curtea consideră că recurentul invocă în esență o necunoaștere a dreptului de acces la justiție pe care îl garantează art. 6 alineatul (1) din Convenție, care are drept de corolar dreptul la executare a hotărârilor judecătorești definitive (a se vedea în special Hornsby c. Grecia, Hotărârea din 19 martie 1997, Rec., 1997-II, p. 510-511, § 40). Cu toate acestea, nu se poate deduce că statele contractante trebuie să fie considerate responsabile pentru neplătirea unei creanțe executorii datorate insolvenței unui debitor mai privat (a se vedea mutatis mutandis, Dachar c. Franța (dec.), 42358/98, 6 iunie 2000).În consecință, Curtea consideră că reclamantul nu poate fi admisibil să se plângă, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999, că nu are nicio speranță de recuperare a creanței sale din cauza exclusiv insolvenței debitorului, plasat în lichidare judiciară. 40. În consecință, această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. 41. Reclamantul se plânge, de asemenea, de la data procedurii. El susține că consiliul de prudimeni a făcut o eroare de drept și a omis să se pronunțe asupra clauzei de neconcurență. 42. Curtea arată că instanța de recurs a acordat dreptul la cererile reclamantului, în special că instanța de recurs a condamnat fostul angajator al reclamantului să plătească suma de 20 000 FRF pentru despăgubirea clauzei de neconcurență. Prin urmare, în măsura în care reclamantul a obținut câștig de cauză, acesta nu mai poate pretinde că este victimă, în sensul articolului 34 din Convenție. 43. Prin urmare, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă de la ^ i Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Pagubă 45. Reclamantul solicită plata unei sume globale de 53 166 EUR (EUR) pentru ore suplimentare pe care l-ar fi putut solicita pentru plata unor documente prin inspecția muncii, pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit, pentru condamnările pronunțate împotriva părții adverse și care nu ar fi fost executate și pentru prejudiciul său moral. 46. Guvernul consideră că primii trei șefi de prejudiciu invocate de solicitant nu au nicio legătură de cauzalitate cu durata procedurii și propune să se aloce reclamantului suma de 2 000 EUR. 47. Curtea amintește că constatarea încălcării convenției la care ajunge rezultă exclusiv din necunoașterea dreptului reclamantului de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil În aceste circumstanțe, Comisia nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și orice prejudiciu material de care ar fi avut de suferit reclamantul; prin urmare, acest aspect al pretențiilor sale ar trebui respins (a se vedea, de exemplu, Arvois c. Franța, nr. 38249/97, § 18, 23 noiembrie 1999, nepublicată). 48. Curtea consideră, pe de altă parte, că prelungirea procedurii în litigiu dincolo de termenul rezonabil a cauzat reclamantului o anumită eroare morală, motivând acordarea unei despăgubiri. Statuând în echitate, astfel cum se prevede la art. 41, ea alocă reclamantului suma de 6 500 EUR. Taxa și cheltuielile de judecată 49. În cazul în care reclamantul nu solicită nimic în legătură cu cheltuielile și cheltuielile de judecată prezentate în fața Curții, nu i se poate aloca nicio sumă. Interese moratorii 50. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata excesivă a procedurii și inadmisibilă pentru surplusul declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 6 500 EUR (șase mii cinci sute de euro) pentru daune morale de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 27 mai 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. T.L. Early A.B. Baka Modululr Adjunct Președinte