CtEDO 27.05.2003 Auto

AFFAIRE VERHAEGHE c. FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
27.05.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE VERHAEGHE c. FRANCE (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNE CAUZA VERHAEGHE c. FRANȚA (solicitarea nr. 53584/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 27 mai 2003 DEFINITIVF 27/08/2003 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Verhaeghe c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka Președintele J.-P. Costa Loucaide Jungwiert Butkevych Thomassen Ugrekhelidze, judecători și al domnului T.L. E Arly, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera consiliului la 6 mai 2003, Renunță la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei 53584/99) îndreptată împotriva Republicii Franceze și al cărei resortisant al acestui stat, dl Hugo Verhaeghe ( La 23 aprilie 2002, cea de-a doua secțiune a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice persoana care a fost trasă din durata procedurii prud 29 alin. (3), Comisia a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. DE FAPT, reclamantul s-a născut în 1955 și locuiește în Blaringhem. La 31 martie 1992, reclamantul a fost convocat pentru un interviu prealabil de concediere de către angajatorul său, societatea A. El a fost concediat la 9 aprilie 1992. La 15 aprilie 1992, reclamantul sesiza consiliul de prud. El contesta concedierea sa și solicita reintegrarea sa. În plus, el solicita rambursarea contribuțiilor sociale și rechemarea salariilor sale. La tribunalul de conciliere a avut loc la 12 iunie 1992 și la tribunalul de judecată a avut loc la 16 octombrie 1992. Prin hotărârea din 18 decembrie 1992, consiliul de prudimeni l-a dezmoștenit pe reclamant de cererile sale. Reclamantul a invocat această hotărâre în fața instanței judecătorești din Douai la 18 martie 1993. La data de 10 ianuarie 1996, cauza a fost stabilită pe fond pe land la 8 februarie 1996. Reclamantul a transmis concluziile sale părții adverse la 12 decembrie 1995 și le-a pus la grefa instanței de apel la 10 ianuarie 1996. La 8 februarie 1996, cauza a fost revocată la Tribunalul din 15 mai 1996, la cererea reclamantului care primise concluziile părții adverse numai în aceeași zi. Reclamantul și partea adversă au prezentat noi concluzii la grefa instanței de judecată din Douai la 25 martie 1996 și, respectiv, 29 aprilie 1996. O nouă audiere a avut loc la 15 mai 1996. 10. Prin Hotărârea din 28 iunie 1996, Camera socială a Tribunalului de apel a reformat parțial hotărârea pronunțată. Ea a declarat concedierea reclamantului abuziv, și a condamnat fostul său angajator la mai. 11. La 5 septembrie 1996, reclamantul s-a ocupat de casarea împotriva hotărârii pronunțate. La 29 noiembrie 1996, reclamantul și-a prezentat memoriul amplificativ. La 17 decembrie 1997, a înaintat o cerere de asistență judiciară. Prin scrisoarea din 12 noiembrie 1998, grefa Curții de Casație l-a informat pe reclamant că dosarul recursului său era în așteptarea deciziei biroului de asistență judiciară care trebuia să se pronunțe cu privire la cererea sa. Cererea sa a fost respinsă la 25 noiembrie 1998. În martie 1999, a fost desemnat un consilier raportor, care și-a prezentat raportul la 14 aprilie 1999. Dosarul a fost încredințat avocatului general la 17 mai 1999. La data de 23 iunie 1999. 12. Prin Hotărârea din 20 octombrie 1999, Camera Socială a Curții de Casație a respins recursul reclamantului. 13. Decembrie 2000 din aceleași cereri ca și în timpul primei proceduri prud La 12 octombrie 2001, reclamantul sesizează din nou consiliul de pudimeni, întotdeauna aceleași cereri. În lanțul de la 26 octombrie 2001, biroul de conciliere al consiliului de pudimeni a luat o decizie cu privire la caducitatea cererii sale. În ceea ce privește VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 § 1 DIN CONVENȚIE 15. Reclamantul a susținut că durata procedurii a încălcat principiul în termen rezonabil, conform dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Convenție, astfel de cuvinte Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) asupra admisibilității 16. Guvernul susține în principal că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție. În acest sens, el subliniază că reclamantul avea posibilitatea de a-și supune litigiul întemeiat pe durata procedurii instanțelor franceze în cadrul unei acțiuni în răspundere fondată pe art. 781-1 din Codul de organizare judiciară. O evoluție recentă a jurisprudenței interne ar demonstra caracterul mai exact al unei astfel de acțiuni. 17. Reclamantul contestă această teză. 18. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne și că a trebuit deja să se pronunțe cu privire la articolul L. 781-1 din Codul de organizare judiciară în raport cu această cerință. Având în vedere evoluția jurisprudențială a guvernului, Curtea a statuat că acțiunea întemeiată pe articolul L. 781-1 din Codul Organizației Judiciare permite remedierea unei încălcări prezumate a dreptului său de a-și vedea cauza audiată într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție (Giummarra și alții c. Franța (dec.), nr. 61166/00, 12 iunie 2001), indiferent de stadiul procedurii interne (Mifsud c. Franța [GC] (dec.), nr. 57220/00, 11 În septembrie 2002, Comisia a precizat că această acțiune a dobândit, la data de 20 septembrie 1999, gradul de certitudine juridică necesar pentru a putea și a fi utilizată în sensul art. 35 alin. Septembrie 1999 fără a fi fost supus în prealabil instanțelor interne în cadrul unei acțiuni întemeiate pe articolul L. 781-1 din Codul privind organizarea judiciară este, în principiu, inadmisibilă, indiferent de stadiul procedurii pe plan intern. În speță, reclamantul a sesizat Curtea la 2 august 1999 și, prin urmare, nu a fost obligat să exercite această acțiune în prealabil. 19. Prin urmare, este necesar să se respingă excepția. 20. Cu toate acestea, Curtea constată că acest El consideră că cauza nu prezenta o complexitate deosebită. În ceea ce privește prima procedură, guvernul arată că consiliul de prudimeni a pronunțat în termen de opt luni. În fața instanei de apel, procedura a durat trei ani, trei luni și zece zile, termen pe care guvernul îl admite. Guvernul susține că, în fața Curții de Casație, reclamantul a contribuit direct la prelungirea duratei procedurii pe motiv că a formulat o cerere de asistență judiciară. În lumina acestor elemente, instanța se supune înțelepciunii Curții pentru a aprecia durata primei proceduri. În ceea ce privește a doua și a treia procedură, acestea au avut, potrivit guvernului, un caracter dilatoriu pe parcursul a exact aceleași cereri ca și în prima procedură care a condus la hotărârea de respingere pronunțată de Curtea de Casație la 20 octombrie 1999. În orice caz, acestea au fost efectuate într-un termen rezonabil. 22. Cu titlu preliminar, Curtea arată că cererile depuse la 19 decembrie 2000 și la 12 octombrie 2001 în fața consiliului de prudjieri aveau exact aceeași cauză, același obiect și opozau aceleași părți ca și procedura introdusă la 15 aprilie 2002 și care au dat naștere la hotărârea Curții de Casație din 20 octombrie 1999. Curtea amintește că dreptul francez nu prevede posibilitatea de a exercita trei acțiuni identice împotriva acelorași părți și având aceeași cauză și același obiect. În plus, hotărârile judecătorești nu pot fi contestate decât prin exercitarea unor căi de atac prevăzute de lege, acțiune care, de altfel, a fost efectuată de reclamant în speță (acuzare și recurs în casație). În schimb, nu poate fi vorba de reluarea procesului deja finalizat, fără a se ajunge la un sfârșit de nerecuperare, întemeiat pe autoritatea de lucru judecat, fie opusă. Curtea arată că, prin urmare, reclamantul a depus cereri exact identice cu cele care au făcut deja obiectul unei decizii definitive. Instanțele competente să soluționeze litigiul reclamantului fuseseră deja sesizate în mod valabil pentru prima dată; prin urmare, a doua și a treia sesizare a aceleiași instanțe nu se aplicau și aceste noi acțiuni erau în mod evident suprafetatoare, astfel încât nu pot fi luate în considerare la stabilirea datei la care procedura trebuie considerată ca fiind încheiată. 24. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că procedura a început cu sesizarea consiliului de prudimeni la 15 aprilie 1992 și sa încheiat cu hotărârea Curții de Casație din 20 octombrie 1999 și, prin urmare, a durat șapte ani și jumătate pentru trei grade de instanță. 25. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). 26. Curtea arată că cauza nu prezenta o complexitate specială. 27. Curtea reamintește că este de competența statelor contractante de a-și organiza sistemul judiciar astfel încât instanțele lor să poată garanta dreptul fiecăruia de a obține o decizie definitivă cu privire la contestațiile referitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil într-un termen rezonabil (a se vedea Vocaturo c. Italia, Hotărârea din 24 mai 1991, seria A n 206 C, p. 32, § 17). Cu atât mai mult este cazul conflictelor de muncă, care, în ceea ce privește aspecte care sunt de o importanță capitală pentru situația profesională a unei persoane, trebuie soluționate cu o celeritate deosebită (a se vedea Obermeier c. Austria, Hotărârea din 28 iunie 1990, seria A n 179, p. 23 § Buchholz c. Germania, Hotărârea din 6 mai 1981, seria A n 42, p. 16, § 50 și 52 și Hotărârea din 31 martie 1992, seria A n 234 C, p. 90, § 32. În speță, aceasta se referă la o procedură prin care reclamantul contesta concedierea sa, iar landul litigiului impunea, prin urmare, o celeritate a instanțelor interne. În consecință, Curtea consideră că o durată globală de șapte ani și jumătate la trei grade de instanțe este, în sine, excesivă. 28. Curtea constată în special că procedura a durat mai mult de trei ani și trei luni în fața tribunalului de apel din Douai. Aceasta arată că guvernul recunoaște că acest termen este lung și nu aduce niciun element de natură să justifice inactivitatea autorităților. Curtea arată, de asemenea, că biroul de asistență judiciară din apropierea Curții de Casație a acordat mai mult de 11 luni pentru a se pronunța cu privire la cererea de asistență judiciară a reclamantului. Curtea arată, în plus, că statul declară că este de acord cu înțelepciunea Curții în ceea ce privește aprecierea duratei procedurii. 29. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră, în special având în vedere durata generală a procedurii și obiectul litigiului, că cauza reclamantului nu a fost audiată într-un termen rezonabil 30. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 31. În temeiul articolului 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită plata mai multor sume pentru prejudiciul material și solicită, de asemenea, 3 800 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul său moral. 33. Guvernul consideră că sumele solicitate sunt excesive și propune să se aloce reclamantului 1 600 EUR pentru prejudiciul său moral. 34 Curtea amintește că constatarea încălcării convenției la care ajunge rezultă exclusiv din necunoașterea dreptului reclamantului de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil În aceste circumstanțe, Comisia nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și orice prejudiciu material de care ar fi avut de suferit reclamantul; prin urmare, acest aspect al pretențiilor sale ar trebui respins (a se vedea, de exemplu, Arvois c. Franța, nr. 38249/97, § 18, 23 noiembrie 1999, nepublicată). 35. Curtea consideră, pe de altă parte, că prelungirea procedurii în litigiu dincolo de termenul rezonabil a cauzat reclamantului o anumită eroare morală, motivând acordarea unei despăgubiri. Statuând în echitate, astfel cum se prevede la art. 41, ea alocă reclamantului suma de 5 500 EUR. Taxă și cheltuieli de judecată 36. În cazul în care reclamantul nu solicită nimic în legătură cu cheltuielile și cheltuielile de judecată prezentate în fața Curții, nu i se poate aloca nicio sumă. Interese moratorii 37. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratoriu pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚA, LA L cererea admisibilă A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 5 500 EUR (cinci mii cinci sute de euro) pentru daune morale de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 27 mai 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. T.L. Early A.B. Baka Modululr Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă