CtEDO 27.05.2003 Auto

AFFAIRE BORDERIE c. FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
27.05.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Non-violation de l'art. 6-1
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE BORDERIE c. FRANCE (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNE PENTRU BORDERIE c. FRANȚA (solicitarea nr. 53112/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 27 mai 2003 DEFINITIVF 24/09/2003 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Borderie c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka Președintele J.-P. Costa Loucaide Jungwiert Butkevych Thomassen Ugrekhelidze, judecători T.L. arly, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 6 mai 2003, Renunță la hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 53112/99) îndreptată împotriva Republicii Franceze și al cărei resortisant al acestui stat, dl Louis Borderie ( reclamantul a sesizat Curtea la 22 noiembrie 1998 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 23 aprilie 2002, a doua secțiune a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice plângerile întemeiate pe durata procedurii guvernului. În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. În 1955 s-a născut un copil din această uniune în 1957, iar soții au adoptat regimul comunității universale la 5 septembrie 1990. La 10 aprilie 1995, soția reclamantului a introdus o procedură de divorț din greșeală în fața tribunalului de mari instanțe din Nisa. La 26 iulie 1995, reclamantul a solicitat ca soția sa să fie repartizată în fața judecătorului pentru afaceri familiale, pentru a-i fi atribuită acestuia dreptul de proprietate al mentonului și să se stabilească cuantumul pensiei alimentare. La 11 octombrie 1995, judecătorul a luat un ordin de neconciliere, care reglementa măsurile necesare pentru timpul instanței. Ordonanța de neconciliere nu a fost atacată. În aceeași zi, judecătorul pentru cauzele familiale, hotărând cu privire la cererea în avans a reclamantului, a luat o ordonanță de radiere, pe motiv că a fost pronunțată o ordonanță de neconciliere. Soția reasemnează reclamantul în divorț la 15 noiembrie 1995. Acesta a ajuns la decăderea cererii și s-a purtat reconvențional în aceleași scopuri. 10. Prin Ordonanța din 12 martie 1996, închiderea cauzei și ședința au fost stabilite la 17 mai 1996. La 25 aprilie 1996, avocatul reclamantului l-a informat că nu mai dorea să-și asigure apărarea. Un alt avocat s-a constituit în locul colegului său la 24 mai 1996. În urma unui schimb de somații de încheiere între cele două părți, reclamantul a prezentat la 14 noiembrie 1996 concluzii privind incidentele, iar partea adversă a răspuns la acestea la 19 noiembrie 1996 11. La 9 decembrie 1996, judecătorul pentru punerea în funcțiune a solicitat părților să încheie și să comunice înainte de 10 februarie 1997. Părțile au prezentat concluzii și au comunicat documente la 12 decembrie 1996 și la 7 și 10 februarie 1997. 12. La 10 aprilie 1997, judecătorul de punere în aplicare a emis o ordonanță prin care ordona părții adverse să restituie anumite documente reclamantului și a ordonat o expertiză. La 12 iunie 1997, reclamantul a prezentat concluzii privind modificarea măsurilor provizorii. Un nou avocat s-a constituit pentru reclamant la 14 ianuarie 1998. 13. La 19 ianuarie, judecătorul de punere în aplicare a emis două ordonanțe, una prin care solicita avocatului reclamantului să încheie un acord înainte de 11 mai 1998, cealaltă prin care se stabilise încheierea anchetei la 20 mai 1998. 14. La 20 mai 1998, reclamantul a înaintat o cerere de înlocuire a unui soț în gestionarea bunurilor comunitare pentru fraudă și neaptitudine și a fost respinsă de către judecător în cauzele familiale la 30 iunie 1998, după depunerea concluziilor de către reclamant la 4 martie, 6 și 26 mai 1998, 16 și 26 aprilie 1999, precum și de către partea pârâtă la 2 februarie și 26 aprilie 1999. Judecătorul de punere în funcțiune și-a dat ordinul de închidere la 28 aprilie 1999. Din cauza dificultăților întâmpinate de expert în relațiile sale cu părțile, instrucțiunile nu includeau decât un proiect de raport de expertiză depus la 30 martie 1999. 16. Prin hotărârea din 29 iulie 1999, Tribunalul de Mare Instanță din Nisa a pronunțat divorțul cu privire la greșelile împărțite ale soților și a ordonat lichidarea și împărțirea intereselor patrimoniale ale acestora. 17. La 8 octombrie 1999, fosta soție a reclamantului a interjetat apelul la hotărârea de divorț. 18. La 13 decembrie 1999, reclamantul a fost recunoscut beneficiul asistenței juridice totale. 19. Partea adversă și-a prezentat concluziile la 20 ianuarie 2000. În ianuarie 2000, reclamantului i s-a solicitat să încheie, înainte de 20 martie 2000, două somații de a comunica părții pârâte, emise la 8 februarie și 7 martie 2000, reclamantul a prezentat, la 9 martie, concluzii privind incidentul de comunicare a documentelor. Ordonanța din 13 martie 2000 a primit cererea sa și a solicitat părții pârâte să procedeze astfel înainte de 25 martie 2000. În aprilie 2000, partea adversă a comunicat la 28 martie, 9 mai și 28 august 2000. La 9 iunie, reclamantul a prezentat noi concluzii ale unui incident de comunicare a documentelor, pe care l-a completat la 5 octombrie. În decembrie 2000, apoi, la 27 februarie 2001, părțile au fost audiate la ședința de incident din 27 februarie 2001. Prin ordonanța din 17 mai 2001, consilierul de punere în funcțiune a ordonat reclamantului să încheie înainte de 1 iulie 2001. La 26 iunie 2001, reclamantul a prezentat concluzii privind incidentul de comunicare a documentelor, contestănd executarea ordonanței din 13 martie 2001. La 3 iulie 2001, consilierul de punere în funcțiune a stabilit ședința la 9 octombrie 2001. La data de 13 noiembrie 2001, avocatul reclamantului a informat cu privire la ceea ce s-a considerat a fi în detrimentul cazului. La 17 decembrie. 23. La 15 noiembrie 2001, consilierul de punere în funcțiune a stabilit ședința de incident la 8 ianuarie 2002. În urma unor noi concluzii privind incidentul părții adverse la 3 ianuarie 2002 și al reclamantului la 8 ianuarie 2002, consilierul de punere în funcțiune l-a desființat pe acesta din urmă din urmă din cauza cererilor sale la 22 ianuarie 2002. Reclamantul a prezentat concluzii principale la 13 martie 2002 și a comunicat 129 de documente la 14 martie 2002. 24. La 5 aprilie 2002, instrucțiunea a fost încheiată. În ședința din 23 aprilie 2002, partea pârâtă a prezentat o foaie recapitulativă de 103 piese. 25. Prin hotărâre înainte de a se pronunța drept din 28 mai 2002, Curtea de Apel din Aix-en-Provence a eliminat anumite documente și concluzii; aceasta a trimis cauza la 26 noiembrie 2002. 26. La 28 octombrie 2002, ordinul de închidere a fost emis 27. Prin hotărârea din 14 ianuarie 2003, Curtea de Apel din Aix-en-Provence a confirmat hotărârea de primă instanță. Din dosar nu reiese că s-a formulat un recurs împotriva acestei hotărâri. ÎN DREPT 28. Reclamantul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) cu privire la admisibilitate 29. Curtea constată că cererea nu este în mod evident greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Curtea arată, de asemenea, că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Pe fondul 30. Guvernul subliniază că procedura a început la 10 aprilie 1995 și este încă în curs de desfășurare. Comitetul consideră că părțile au întârziat procedura cu atitudinea lor deosebit de procedurale și subliniază, în special, că au prezentat numeroase concluzii, atât în primă instanță, cât și în apel, și că reclamantul a adoptat o atitudine necooperativă, care s-a tradus printre altele prin numărul de avocați care s-au succedat în apărarea sa. Judecătorul de punere în funcțiune și-a folosit competențele de care dispunea pentru a accelera procedura: ordonanțele de închidere și audierile s-au succedat la intervale regulate și a dat ordin de încheiere a acțiunilor părților; în lumina acestor elemente, guvernul concluzionează că durata procedurii rezultă în principal din acțiunile reclamantului. 31. Reclamantul contestă aceste teze, susținând că autoritățile judiciare au contribuit la prelungirea procedurii, susținând, printre altele, că au tolerat manevrele dilatorii ale părții adverse, deși le-a denunțat în repetate rânduri, și că acestea nu au luat sancțiunile necesare. 32. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). 33. Curtea arată că procedura a început la 10 aprilie 1995 și s-a încheiat la 14 ianuarie 2003. Curtea reamintește că art. 2 din noul Cod de procedură civilă lasă inițiativa părților: este de datoria acestora să efectueze actele procedurii în formele și termenele necesare Acest lucru nu împiedică instanțele să se asigure că procesul se desfășoară într-un interval de timp rezonabil; art. 3 din același cod prevede, de altfel, judecătorului să vegheze la buna desfășurare a instanței și să-i dea posibilitatea de a implici termenele și de a dispune măsurile necesare 36. De asemenea, trebuie amintit faptul că art. 6 alineatul (1) din Convenție obligă statele contractante să-și organizeze sistemul judiciar astfel încât instanțele și instanțele lor să poată îndeplini fiecare dintre cerințele sale (a se vedea, printre altele, Duclos c. Franța, Hotărârea din 17 decembrie 1996, § 55, Rec., p. 1996-VI) și, în special, să garanteze tuturor dreptul de a obține o decizie definitivă într-un termen rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. Franța [GC], nr 30979/96, CEDO 2000, § 45). 37. În ceea ce privește comportamentul reclamantului, Curtea consideră că nu se poate reproșa reclamantului că a recurs la diferitele acțiuni și alte posibilități procedurale pe care le-ar fi deschis dreptul intern. Cu toate acestea, comportamentul reclamantului constituie un element obiectiv, care nu poate fi imputat statului pârât și care intră în considerare pentru a stabili dacă a existat sau nu o depășire a termenului rezonabil de la art. 6 alineatul (1) (Wiesinger c. Austria, Hotărârea din 30 octombrie 1991, seria A n 213, § 57; Erkner și Hofauer c. Austria, Hotărârea din 23 aprilie 1987, seria A n 117, § 68). 38. În cazul de față, Curtea arată că din dosar reiese în mod clar că părțile, în special reclamantul, au produs concluzii și documente abundente și voluminoase, au formulat numeroase acțiuni incidente și au ridicat nenumărate contestații în fața instanțelor interne. Pe de altă parte, judecătorii au stabilit termene limită pentru a încheia, atât în primă instanță, cât și în apel; ei le-au dat Ordini de încheiere și de comunicare de mai multe ori a documentelor; în plus, acestea au emis ordonanțe de închidere și au stabilit date de ședință la intervale regulate, care au trebuit totuși să fie amânate din cauza faptului că părțile au încheiat la timp. Curtea deduce că durata procedurii în litigiu nu este, fără îndoială, imputabilă autorităților judiciare. 39. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că, în cazul de față, nu a existat nicio încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, CĂTRE UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă afirmă că nu a existat nicio încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 27 mai 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și (3) din Regulamentul T.L. Early A.B. Baka Grefier adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2003-05-27
0,97
AFFAIRE VERHAEGHE c. FRANCE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE VERHAEGHE c. FRANCE (Requête n o 53584/99) ARRÊT STRASBOURG 27 mai 2003 DÉFINITIF 27/08/2003 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouche
CtEDO 2003-07-29
0,96
AFFAIRE POILLY c. FRANCE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE POILLY c. FRANCE (Requête n o 68155/01) ARRÊT STRASBOURG 29 juillet 2003 DÉFINITIF 29/10/2003 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouch
CtEDO 2003-04-29
0,96
AFFAIRE MARTIAL LEMOINE c. FRANCE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE MARTIAL LEMOINE c. FRANCE (Requête n o 65811/01) ARRÊT STRASBOURG 29 avril 2003 DÉFINITIF 24/09/2003 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des
CtEDO 2004-09-28
0,96
AFFAIRE MARSCHNER c. FRANCE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE MARSCHNER c. FRANCE (Requête n o 51360/99) ARRÊT STRASBOURG 28 septembre 2004 DÉFINITIF 28/12/2004 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des re
CtEDO 2003-10-14
0,96
AFFAIRE SIGNE c. FRANCE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE SIGNE c. FRANCE (Requête n o 55875/00) ARRÊT STRASBOURG 14 octobre 2003 DÉFINITIF 14/01/2004 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouche
Sursă