CtEDO 14.10.2003 Auto

AFFAIRE CHAINEUX c. FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
14.10.2003
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Frais et dépens (procédure nationale) - demande rejetée
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2003
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE CHAINEUX c. FRANCE (CtEDO, 2003)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CERINȚE (solicitarea nr. 56243/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 14 OCTOMBRIE 2003 DEFINITIVĂ 14/01/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Lanternă c. Franța, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii A.B. președintele J.-P. Costa Gaukur Jörundsson Jungwiert Butkevych Thomassen Ugrekhelidze, judecători și al dlui T.L. Early, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 23 septembrie 2003, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură la originea cauzei se găsește o cerere (n 56243/00) îndreptată împotriva Republicii Franceze și al cărei resortisant al acestui stat, dl Herve Lainous ( a fost reprezentat de agentul său, Ronny Abraham, directorul afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. La 25 iunie 2002, a doua secțiune a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice guvernului motivul întemeiat pe durata procedurii. În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. Reclamantul a fost angajat de societatea B în calitate de adjunct al directorului comercial la 2 ianuarie 1991. După o punere în liberă circulație verbală confirmată prin scrisoarea din 5 noiembrie 1996, reclamantul a fost concediat la 20 noiembrie 1996 pentru abatere gravă. Având în vedere concedierea sa, reclamantul sesizează consiliul de administrație al Charleville-Mezières la 29 noiembrie 1996, în scopul obținerii de despăgubiri și despăgubiri. Părțile au fost convocate să se prezinte la tribunalul de conciliere din 5 februarie 1997. Întrucât încercarea de conciliere a fost restantă, cauza a fost retrimisă la ședința biroului de judecată din 20 mai 1997, ulterior amânată la cererea părților la 12 septembrie 1997, 21 noiembrie 1997, 17 februarie 1998, 3 aprilie 1998 și 12 iunie 1998, data dezbaterilor. Prin hotărârea din 28 iulie 1998, consiliul de pud În decembrie 2000, data la care reclamantul a fost informat că cazul său va fi examinat de Curte la 26 martie 2001. Consiliul reclamantului a prezentat concluzii la 12 martie 2001. Prin hotărârea din 23 mai 2001, Tribunalul de apel al Reims a confirmat hotărârea consiliului de prudimeni și l-a exonerat pe reclamant de cererile sale de despăgubire în temeiul unui prejudiciu moral. în termen rezonabil, conform dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Convenție, astfel de cuvinte Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) asupra admisibilității 12. Curtea constată că Tribunalul nu este în mod clar întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea arată, de asemenea, că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv d Comitetul consideră că comportamentul părților în fața consiliului de pudimeni a contribuit la prelungirea duratei procedurii și subliniază în această privință că în fața consiliului de pudimeni a fost amânată de cinci ori la cererea părților, întârziind procedura cu mai mult de un an. Comportamentul magistraților ar fi lipsit de critici. Guvernul arată că mai mult de un an. În fața instanței judecătorești a lui Reims, procedura se extinde (...) pe o perioadă de doi ani și nouă luni. Guvernul recunoaște că este vorba despre un termen relativ lung. Având în vedere considerațiile menționate anterior, statul declară că este de acord cu înțelepciunea Curții pentru a aprecia temeinicia fondului 14. Recurentul invită Curtea să ia act de această declarație a guvernului și subliniază, de asemenea, că președintele consiliului de pud Perioada care trebuie luată în considerare a început la 29 noiembrie 1996 și a fost încheiată la 23 mai 2001. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). Curtea constată că cauza nu prezenta nicio dificultate. În ceea ce privește comportamentul autorităților judiciare, Curtea reafirmă că este de competența statelor contractante de a-și organiza sistemul judiciar astfel încât instanțele lor să poată garanta tuturor dreptul de a obține o decizie definitivă cu privire la contestațiile referitoare la drepturile și obligațiile sale civile într-un termen rezonabil (Vocaturo c. Italia , Hotărârea din 24 mai 1991, seria A n 206-C, p. 32, § 17). Acest lucru este cu atât mai mult cazul în materie de conflicte de muncă, care, în ceea ce privește aspecte care sunt de o importanță capitală pentru situația profesională a unei persoane, trebuie să fie soluționate cu o celeritate deosebită (Obermeier c. Austria, Hotărârea din 28 iunie 1990, seria A n 179, p. 23, § 72; Buchholz c. Germania; Hotărârea din 6 mai 1981, seria A n 42, p. 16, § 50 și 52 mutatis mutandis X c. Franța, Hotărârea din 31 martie 1992, seria A n 234-C, p. 90, § 32). În speță, este vorba despre o procedură prin care recurentul contesta concedierea sa, și landitatea litigiului impunea deci o prelegerie a instanțelor interne. Cu toate acestea, Curtea amintește că numai lentorii imputați statului pot determina să se constate o depășire a termenului rezonabil (a se vedea în special Gergouil c. Franța, Hotărârea din 21 martie 2000, n 40111/98, § 19, și Papachelas c. Grecia [GC], nr. 31423/96, CEDO 1999-II, punctul 40. Curtea ia act de declarațiile guvernului. În special, aceasta arată că, în cazul în care din observațiile guvernului reiese că durata procedurii în fața consiliului de pudjești este cel puțin parțial legată de comportamentul părților, guvernul nu oferă, în schimb, niciun element de natură să explice lungimea instanței în fața tribunalului de apel al Reims (peste doi ani și nouă luni). Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră, în special în ceea ce privește litigiul pentru reclamant și durata procedurii în fața instanței judecătorești, că cauza reclamantului nu a fost audiată într-un termen rezonabil. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 17. art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se dea la o parte mai mult decât Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Ö Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 483 EUR (EUR) pentru prejudiciul material obținut în special din pierderea mijloacelor de subzistență pe durata procedurii și 8 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 19. Guvernul consideră că aceste sume sunt în mod evident excesive și nu au legătură cu pretinsul motiv privind durata procedurii. Curtea reamintește că constatarea încălcării convenției la care ajunge rezultă exclusiv din necunoașterea dreptului reclamantului de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil. În aceste circumstanțe, Comisia nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și orice prejudiciu material sau o pagubă corporală de care ar fi avut de suferit reclamantul; prin urmare, acest aspect al pretențiilor sale ar trebui respins (a se vedea, de exemplu, Arvois c. Franța, Hotărârea din 23 noiembrie 1999, n 38249/97, § 18). Pe de altă parte, Curtea consideră că prelungirea procedurii în litigiu dincolo de termenul rezonabil a cauzat reclamantului o anumită eroare morală, motivând acordarea unei despăgubiri. Statuând în echitate, după cum prevede art. 41, ea îi alocă 3 000 EUR în acest sens. 297 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate exclusiv în fața instanțelor interne. 22. Guvernul subliniază că numai cheltuielile suportate efectiv de reclamant în fața Curții ar putea fi rambursate numai dacă ar fi rambursate. 23. Curtea amintește că, atunci când constată o încălcare a convenției, aceasta poate acorda plata cheltuielilor și cheltuielilor efectuate în fața instanțelor interne, dar numai atunci când au fost angajate 66, § 36. Curtea concluzionează exclusiv asupra unei încălcări a dreptului reclamantului de a-și vedea cauza audiată într-un termen rezonabil Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 3 000 EUR (trei mii EUR) pentru daune morale de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 14 octombrie 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. T.L. Early A.B. Baka Modululr Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă