CtEDO 29.01.2002 Auto

BENSLIMI contre la FRANCE

RESPONDENT
FRA
HOTĂRÂRE
29.01.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
BENSLIMI contre la FRANCE (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

A DOISPEA SECȚIE DECIZIE privind admisibilitatea cererii nr. 57732/00 depuse de Zohra BENSLIMI împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), cu sediul la 29 ianuarie 2002 într-o cameră formată din domnul A.B. Baka, președinte, domnul J.-P. Costa, domnul Gaukur Jörundsson, domnul L. Loucaides, domnul C. Bîrsan, domnul M. Ugrekhelidze, domnul M. A. Mularoni, judecători și domnul S. Dollé, greffiere de secțiune, a introdus cererea menționată la 15 februarie 2000 și a înregistrat-o la 29 mai 2000, Având în vedere observațiile depuse de guvernul apărător și cele depuse de reclamantă în răspuns la recomandarea, Curtea a decis că cererea de la secțiunea 1 a fost respinsă.

În cazul în care reclamantul este o cetățeană algeriană, născută în 1959 și cu reședința în Aubagne, este reprezentată în fața Curții de către M e Chamla, avocat la Baroul din Marsilia. A. Circumstanțele de la acest caz Aceste fapte ale cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Angajată la 14 noiembrie 1991 de către M G. în calitate de coafor, consiliul de recurs a fost concediat la 29 noiembrie 1992 din motive economice. La 18 iunie 1992, reclamantul a fost concediat de la Comitetul de prudentă din Marsilia. O cerere de conciliere parțială a fost depusă la 28 mai 1992.

1992: Cazul a fost sesizat la biroul de judecată la 8 aprilie 1993, apoi trimis înapoi de trei ori din cauza problemelor de comunicare a documentelor între părți. Prin decizia din 10 iulie 1995, Consiliul de Prudence din Marsilia a considerat că motivul economic al concedierii a fost real, dar a condamnat-o pe doamna G. la plata sumei de 10.000 de franci francezi pentru nerespectarea priorității de reîncadrare. Pe 27 iulie 1995, doamna G. a făcut apel împotriva acestei hotărâri. Prin hotărârea din 29 iulie 1999, Curtea de Apel din Aix-en-Provence a reformat parțial hotărârea și, considerând că concedierea a intervenit fără un motiv real și serios, a condamnat-o pe doamna G.

Prin hotărârea din 5 noiembrie 1997, tribunalul de mare instanță din Paris (cauza Gauthier împotriva Agent judiciaire du Trésor) a acordat 50.000 FRF de despăgubiri pentru prejudicii morale unui angajat, în cadrul unui litigiu de prudență pendent, care a primit de la grefa Curții de Apel din Aix-en-Provence o notificare care îl informa că apelul său nu poate fi examinat decât la patruzeci de luni de la sesizarea instanței, pe următoarele motive:

Având în vedere că prin refuz de justiție trebuie înțeles nu numai refuzul de a răspunde cererilor sau neglijența de a judeca cauzele în stare de existență, ci și, mai larg, orice încălcare de către stat a datoriei sale de protecție juridică a individului, care include dreptul oricărui persoana care face obiectul unui proces de a avea cererile sale soluționate într-un termen rezonabil; Având în vedere, de asemenea, că dispozițiile articolului 6 din CEDO impun instanțelor de stat să se pronunțe într-un termen rezonabil; (...)

Astfel, tribunalul de mare instanță din Paris a confirmat această jurisprudență la 9 iunie și 22 septembrie 1999, iar instanțele de apel din Aix-en-Provence și Lyon au pronunțat în același sens la 14 iunie și 27 octombrie 1999, precum și mai multe alte instanțe în decizii recente. Curtea de Apel din Paris însuși și-a reiterat poziția într-o hotărâre din 10 noiembrie 1999.

În dreptul său, reclamanta se plânge că nu a fost judecată într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 § 1 din Convenție, care prevede: "Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie judecată (...) într-un termen rezonabil, de către un tribunal (...), care să decidă (...) contestările privind drepturile și obligațiile sale de natură civilă (...) "

Guvernul invocă în principal o excepție de neepurare a căilor de atac interne, în măsura în care reclamanta nu a recurs la recursul prevăzut la articolul L. 781-1 din Codul de organizare judiciară.Guvernul susține că jurisprudența privind acest articol a cunoscut un nou impuls de la hotărârea Curții de Apel din Paris din 20 ianuarie 1999, care a continuat cu alte hotărâri pronunțate de diferite instanțe naționale, cum ar fi tribunalul de mare instanță din Paris și instanțele de apel din Lyon și Aix-en-Provence.Guvernul concluzionează că articolul L. 781-1 constituie o cale de atac specificată pentru a repara prejudiciile generate de durata excesivă a procedurilor judiciare.

Potrivit Guvernului, Curtea a luat în considerare această evoluție și a admis eficacitatea recursului bazat pe articolul L. 781-1 din Codul de organizare judiciară în hotărârea sa din 7 noiembrie 2000 Van der Kar și Lissaur van West (nr. 44952/98 și 44953/98). Sau, în speță, cererea introdusă la 15 februarie 2000 este ulterioară jurisprudenței interne privind eficacitatea recursului bazat pe articolul L. 781-1 menționat anterior, iar procedura a cărei durată este în discuție este încheiată la nivel intern.

Reclamanta afirmă că recursul invocat de Guvern a fost ineficient. Ea explică că articolul L. 781-1 din Codul de organizare judiciară permite să se impună răspunderea statului numai în caz de greșeală gravă sau de refuz de justiție. Sau, în speță, nu putea reproșa statului nici greșeală gravă, nici refuz de justiție. Prin urmare, fără nici o cale de atac internă eficientă și suficientă pentru a remedia plângerile sale, reclamanta consideră că este scută de obligația de la art. 35 § 1 din Convenție.

În sensul articolului 35 § 1 din Convenție, orice reclamant trebuie să fi dat instanțelor interne posibilitatea ca această dispoziție să aibă ca scop să le asigure statelor contractante: să evite sau să remedieze încălcările pretinse împotriva lor (Hotărârile Cardot împotriva Franței din 19 martie 1991, seria A nr. 200, p. 19, § 36 și Fressoz și Roire împotriva Franței din 21 ianuarie 1999, Recueil des arrêts et décisions).

Cu toate acestea, dispozițiile articolului 35 § 1 nu prescrie epuizarea niciunei căi de atac, disponibile și adecvate, care să fie atât referitoare la încălcările incriminate, cât și la cele care trebuie să existe cu un grad suficient de certitudine nu numai în teorie, ci și în practică, altfel le lipsește eficacitatea și accesibilitatea dorite (a se vedea în special Hotărârile Vernillo împotriva Franței din 20 februarie 1991, serie A nr.198, pp. 1112, § 27; Dalia împotriva Franței din 19 februarie 1998, Recueil 1998-I, pp. 87-88, § 38).

la 12 iunie 2001 (nr. 61166/00), pronunțată pe o cerere depusă în august 2000, a considerat că, având în vedere evoluția jurisprudenței interne, recursul bazat pe articolul L. 781-1 din Codul de organizare judiciară a dobândit la data de 20 septembrie 1999 un grad suficient de certitudine pentru a putea și a trebui să fie utilizat în scopul articolului 35 § 1 din Convenție.

În conformitate cu art. 35 alineatul (1) din Convenție, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din Convenție, reclamanta nu putea ignora posibilitatea introducerii unei căi de atac bazate pe articolul L.781-1 din Codul de organizare judiciară. Prin urmare, excepția ridicată de Guvern trebuie să fie acceptată. În consecință, cererea este inadmisibilă în temeiul articolului 35 paragrafele 1 și 4 din Convenție. Pe aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2002-02-19
0,95
BARBIER contre la FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 50373/99 présentée par Anne-Marie BARBIER contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 19 février 2002 en une chambre composée de MM
CtEDO 2002-12-17
0,95
JUILLARD contre la FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 53622/99 présentée par Colette JUILLARD contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 17 décembre 2002 en une chambre composée de MM
CtEDO 2002-02-19
0,95
E.R. contre la FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 50344/99 présentée par E. R. contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 19 février 2002 en une chambre composée de MM. A.B. Baka,
CtEDO 2002-02-26
0,94
BUFFERNE contre la FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 54367/00 présentée par Beatrice BUFFERNE contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 26 février 2002 en une chambre composée de MM.
CtEDO 2003-01-28
0,94
BURG et AUTRES contre la FRANCE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 34763/02 présentée par Brigitte BURG et autres contre la France La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 28 janvier 2003 en une chambre composée
Sursă