CASE OF ELIAZER v. THE NETHERLANDS

RESPONDENT

NLD

HOTĂRÂRE

16.10.2001

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: No violation of Art. 6-1;No violation of Art. 6-3-c;No violation of Art. 14+6

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF ELIAZER v. THE NETHERLANDS (CtEDO, 2001)

HUDOC · oficial

Prin citarea din 5 iunie 1995, reclamantul a fost ordonat să apară la 14 iunie 1995 în fața Tribunalului de Primă Instanță (Gerecht, Eerste Aanleg) din Antiliile Olandeze pentru acuzații de posesie de aproximativ un kilogram de cocaină. Prin hotărârea din 28 iunie 1995, în urma procedurilor adversare în cursul cărora reclamantul a fost asistat de un avocat, Tribunalul de Primă Instanță a achitat reclamantul. Acuzația a depus un recurs la Curtea Mixtă de Justiție (Gemeenschappelijk Hof van Justitie) din Antiliile Olandeze și Aruba. 10. Întrucât reclamantul nu a reușit să apară la Curtea Mixtă de Justiție în prima audiere cu privire la recurs la 2 ianuarie 1996, el a fost declarat în lipsa de prezență (verstek). Curtea Mixtă a Justiției a suspendat procedura până la 9 ianuarie 1996. De asemenea, reclamantul nu a apar la 9 ianuarie 1996. În această dată, Curtea mixtă de Justiție a reluat procesul și a examinat recursul. Avocatul reclamantului a participat la această audiere și a efectuat apărarea reclamantului. 11. Prin hotărârea din 23 ianuarie 1996, în urma procedurilor în absență, Curtea Mixtă a anulat hotărârea din 28 iunie 1995, a condamnat reclamantul că a încălcat art. 3 alineatul (1) din Actul Opium din 1960 al Antilelor Olandeze (Opiumlandsverordening 1960) și a condamnat-o la doi ani de închisoare. 12. În baza regulamentului de cassare pentru Antiliile Netherlandeze și Aruba (Cassatiereling voor de Nederlandse Antillen en Aruba), reclamantul a depus un recurs în cassare la Curtea Supremă Olandeză (Hoge Raad), care se limitează la punctele de drept și la conformitatea procedurală. 13. În hotărârea sa din 27 mai 1997, Curtea Supremă a remarcat că, în temeiul articolului 10 § 2 din Regulamentele de casă pentru Antilele Olandeze și Aruba, niciun recurs în cazare nu impune hotărâri pronunțate în urma procedurilor în absență. 14. Acesta a respins argumentul avansat de apărare, că recursul în casă ar trebui, totuși, să fie declarat admisibil din cauza faptului că această dispoziție a Regulamentelor de cassare a fost contrară articolului 14 din Convenție și art. 26 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice, deoarece constituie o diferență nejustificată în ceea ce privește tratamentul dintre persoanele judecate în proceduri adversare și persoanele judecate în proceduri în absență. 15. Curtea Supremă a remarcat că, în conformitate cu art. 239 din Codul de Procedură Penală al Antilelor Olandeze (Wetboek van Strafvordering van de Nederlandse Antillen), o persoană condamnată în recurs în urma procedurii în absență ar putea depune obiecție (verzet) împotriva acestei condamnare. În cazul în care acuzatul a apărut apoi în fața instanței de judecată, cazul ar fi, în conformitate cu art. 240 § 2 din Codul de Procedură Penală a Antilelor Olandeze, retras pe deplin de aceeași instanță în cursul procedurii adversare și un recurs în cazare ar condamna hotărârea rezultată. 16. Curtea Supremă a concluzionat că, în aceste circumstanțe, nu există niciun recurs în casă împotriva hotărârii din 23 ianuarie 1996. Cu toate acestea, pe baza conținutului unei declarații formulate la 29 ianuarie 1996 în numele reclamantului, Curtea Supremă a interpretat recursul reclamantului în casiune ca fiind o opoziție împotriva condamnării sale în absență și a ordonat transmiterea dosarului reclamantului către Curtea mixtă de Justiție pentru a determina obiecția reclamantului. 17. În conformitate cu art. 216 din Codul de Procedință Penală al Antilelor Olandeze în vigoare la momentul respectiv, un recurs la Curtea Conjunctă de Justiție este împotriva unei hotărâri din partea Curții de Primă Instanță. Acest recurs este un recurs deplin, adică unul care conține atât fapte, cât și lege. 18. În temeiul Regulamentelor de cassare pentru Antiliile Neerlandeze și Aruba, un recurs în cassare poate fi depus la Curtea Supremă Țărilor de Jos împotriva hotărârilor privind recursul din partea Curții Conjuncte de Justiție a Antiliilor Neerlandeze și Aruba. Un astfel de recurs în cassare se limitează la conformitatea procedurală și punctele de drept. 19. În conformitate cu art. 239 din Codul de Procedință Penală al Antilelor Olandeze, o persoană condamnată în absenție de Curtea Mixtă de Justiție poate depune o obiecție (verzet) împotriva acestei condamnare. 20. În cazul în care acuzatul apare atunci la audierea cu privire la obiecția în fața Curții mixte de Justiție, cazul va fi, în conformitate cu art. 240 § 2 din Codul de Procedință Penală a Antilelor Olandeze, retras pe deplin de către instanța respectivă. Dacă acuzatul nu apare în fața Curții Mixte de Justiție în scopul reexaminării, obiecția va fi declarată defuntă și hotărârea dată în absenție va deveni finală. 22. art. 10 § 2 din Regulamentele de cassare pentru Antilele Neerlandeze și Aruba se citește după cum urmează: „Acuzatul nu poate depune recurs în cazare împotriva hotărârilor din absentia [bij verstek gewezen vonnissen].” 23. Potrivit memorandumului explicativ al Regulamentelor de casă pentru Antilele Neerlandeze și Aruba (Memorie van Toelichting, Kamerstukken II, Zitting 1959-1960 – 5959 (R 1945), nr. 3, p. 5), art. 10 din prezentul regulament s-a bazat pe următoarele considerații: „... Având în vedere marea distanță dintre ședința Curții Supreme și Antilele Olandeze, nu trebuie recomandat să prevadă un recurs în caz de casă în cazul Antilean în toate cazurile, în cazul în care acest lucru este posibil pentru cazurile din Țările de Jos ... În general, suspectul însuși va fi de vina că cazul său a fost tratat în absență. În aceste circumstanțe, nu există nici o cauză de a aloca mai multă greutate intereselor sale decât neplăcerile care sunt atașate procedurilor în caz de casă în cazul cazurilor de peste mări.”

By summons of 5 June 1995 the applicant was ordered to appear on 14 June 1995 before the First-Instance Court (Gerecht in Eerste Aanleg) of the Netherlands Antilles on charges of possession of about one kilogram of cocaine. 9. By judgment of 28 June 1995, following adversarial proceedings in the course of which the applicant was assisted by a lawyer, the First-Instance Court acquitted the applicant. The prosecution filed an appeal with the Joint Court of Justice (Gemeenschappelijk Hof van Justitie) of the Netherlands Antilles and Aruba. 10. As the applicant had failed to appear before the Joint Court of Justice at its first hearing on the appeal on 2 January 1996, he was declared in default of appearance (verstek). The Joint Court of Justice adjourned the proceedings until 9 January 1996. The applicant also failed to appear on 9 January 1996. On that date, the Joint Court of Justice resumed the proceedings and examined the appeal. The applicant’s lawyer attended this hearing and conducted the applicant’s defence. 11. By judgment of 23 January 1996, following proceedings in absentia, the Joint Court of Justice quashed the judgment of 28 June 1995, convicted the applicant of having violated section 3(1) of the 1960 Opium Act of the Netherlands Antilles (Opiumlandsverordening 1960) and sentenced him to two years’ imprisonment. 12. Relying on the Cassation Regulations for the Netherlands Antilles and Aruba (Cassatieregeling voor de Nederlandse Antillen en Aruba), the applicant filed an appeal in cassation with the Netherlands Supreme Court (Hoge Raad), which appeal is limited to points of law and procedural conformity. 13. In its judgment of 27 May 1997, the Supreme Court noted that, pursuant to Article 10 § 2 of the Cassation Regulations for the Netherlands Antilles and Aruba, no appeal in cassation lay against judgments pronounced following proceedings in absentia. 14. It rejected the argument advanced by the defence, that the appeal in cassation should nevertheless be declared admissible on the ground that this provision of the Cassation Regulations was contrary to Article 14 of the Convention and Article 26 of the International Covenant on Civil and Political Rights in that it constituted an unjustified difference in treatment between persons tried in adversarial proceedings and persons tried in proceedings in absentia. 15. The Supreme Court noted that, according to Article 239 of the Code of Criminal Procedure of the Netherlands Antilles (Wetboek van Strafvordering van de Nederlandse Antillen), a person convicted on appeal following proceedings in absentia could file an objection (verzet) against this conviction. If the accused then appeared before the trial court, the case would, pursuant to Article 240 § 2 of the Code of Criminal Procedure of the Netherlands Antilles, be fully retried by the same court in the course of adversarial proceedings and an appeal in cassation would lie against the resulting judgment. 16. The Supreme Court concluded that, in the circumstances, no appeal in cassation lay against the judgment of 23 January 1996. However, on the basis of the contents of a statement made on 29 January 1996 on behalf of the applicant, the Supreme Court interpreted the applicant’s appeal in cassation as being an objection against his conviction in absentia and ordered the transmission of the applicant’s case file to the Joint Court of Justice for a determination of the applicant’s objection. 17. According to Article 216 of the Code of Criminal Procedure of the Netherlands Antilles as in force at the relevant time, an appeal to the Joint Court of Justice lies against a judgment given by the First-Instance Court. This appeal is a full appeal, that is, one comprising both fact and law. 18. Under the Cassation Regulations for the Netherlands Antilles and Aruba an appeal in cassation may be filed with the Netherlands Supreme Court against judgments on appeal given by the Joint Court of Justice of the Netherlands Antilles and Aruba. Such an appeal in cassation is limited to procedural conformity and points of law. 19. According to Article 239 of the Code of Criminal Procedure of the Netherlands Antilles, a person convicted by the Joint Court of Justice in absentia may file an objection (verzet) against this conviction. 20. If the accused then appears at the hearing on the objection before the Joint Court of Justice, the case will, pursuant to Article 240 § 2 of the Code of Criminal Procedure of the Netherlands Antilles, be fully retried by that court. An appeal in cassation lies against the resulting judgment. 21. If the accused does not appear before the Joint Court of Justice for the purpose of a retrial, the objection will be declared defunct and the judgment given in absentia will become final. 22. Article 10 § 2 of the Cassation Regulations for the Netherlands Antilles and Aruba reads as follows: “The accused cannot file an appeal in cassation against judgments given in absentia [bij verstek gewezen vonnissen].” 23. According to the explanatory memorandum to the Cassation Regulations for the Netherlands Antilles and Aruba (Memorie van Toelichting, Kamerstukken II, Zitting 1959-1960 – 5959 (R 1945), no. 3, p. 5), Article 10 of these Regulations was based on the following considerations: “... given the great distance between the seat of the Supreme Court and the Netherlands Antilles, it is not to be recommended to provide for an appeal in cassation in Antillean cases in all cases, where this is possible for cases in the Netherlands ... In general the suspect himself will be to blame that his case has been dealt with in absentia. In these circumstances, there is no cause to attach more weight to his interests than to the inconveniences which are attached to proceedings in cassation in respect of overseas cases.”

§ Cauze similare