FEDERATION CHRETIENNE DES TEMOINS DE JEHOVAH DE FRANCE v. FRANCE

Asociația solicitantă [Fédération Chrétienne des Témoins de Jérovah de France – Federația Creștină a Martorilor lui Iehova în Franța] a fost fondată în conformitate cu dispozițiile articolului 20 din Actul din 9 decembrie 1905 privind separarea bisericilor și a statului. Aceasta constituie Biserica Martorilor lui Iehova. A fost reprezentată în fața Curții de către dl A. Garay și dl P. Goni, ambele ale Barului de Paris. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Asociația solicitantă oferă reprezentare și protecție juridică pentru 1.149 asociații locale pentru religia Martorilor lui Iehova. Scopul acestuia este „contribuirea la practica religiei Martorilor lui Iehova, să-și atingă costurile și să-și prevadă întreținerea. Acesta se angajează să coordoneze și să dezvolte activitățile asociațiilor membre, ale căror scop este să se asigure că Martorii lui Iehova pot închina și să își practice credința.” (art. 2 din articolele sale de asociere) „Vreau să protejeze și să apere Martorii lui Iehova de atacuri împotriva convingerilor lor religioase, în special prin combaterea oricărei forme de segregare sau ostracism. Federația poate acționa cu toate mijloacele juridice și, în special, prin proceduri judiciare, pentru a proteja atât interesele individuale, cât și interesele colective ale membrilor săi.” (art. 3). Au existat Martorii lui Iehova în Franța de la începutul secolului al XX-lea și, potrivit asociației solicitante, acestea sunt cea de-a treia confesiune creștină a țării. La cea mai recentă sărbătorire a Morții lui Cristos la 1 aprilie 1999, 249.918 de credincioși, inclusiv adoratori ocazional și obișnuiți, s - au adunat în locurile lor de închinare. Din 1906, când prima asociație locală a fost înregistrată la o prefectură, Martorii lui Iehova au putut exercita religia lor liberă și în pace în Franța. La 29 iunie 1995, Adunarea Națională a adoptat un proiect de rezoluție pentru înființarea unei comisii parlamentare de anchetă „care să studieze fenomenul sectelor și, dacă este cazul, să propună modificări la dispozițiile legale existente”. Comisia a fost înființată la 11 iulie 1995 și a hotărât să își desfășoare audițiile în cameră. La 22 decembrie 1995, a publicat Raportul nr. 2468, intitulat Les sectes en France („Sects in France”) și mai bine cunoscut sub numele de Raport Gest/Guyard. În raport, parlamentarii au recunoscut că este dificil să se definească cuvântul “sect”. La pagina 14, ei au declarat: „Dificultatea definirii cuvântului „sect”, care va fi folosită totuși în restul acestui raport, a condus Comisia să ia în considerare o întreagă serie de criterii, fiecare dintre care ar putea da naștere unei discuții lungi. Prin urmare, pentru riscul de a ofensa susceptibilitatea multor oameni sau de a face o analiză incompletă a situației reale, a adoptat sensul obișnuit pe care publicul le atribuie cuvântului.” Printre indicatorii „de la care este posibil să se înțeleagă că ar putea exista un adevar în suspiciuni care să conducă oamenii să se descrie ca o sectă o mișcare care se prezintă ca o mișcare religioasa” Comisia a decis să adopte criteriile utilizate de Hotărârea Poliției de Inteligență (Hotărârea Centrale des Renseignements Généraux), adică destabilizarea mentală, exigențe financiare exorbitante, inducând oamenii să-și deschidă legăturile cu mediul lor casnic, daune corporale, indoctrizare a copiilor, mai mult sau mai puțin puncte de vedere antisocial, prejudecarea ordinului public, numeroase procese, posibile dezintabilitate a canalelor financiare tradiționale și încerca să se infilorezezezezezezeze autorități publice. Potrivit Biroului de Informații Poliției, 172 de mișcări au fost identificate ca îndeplinind unul dintre criteriile sale de periculositate, aceste mișcări au fost enumerate separat sub numele de „secte”. Martorii lui Iehova apar pe listă, care a fost publicată ca parte integrantă a raportului comisiei. Raportul Gest/Guyard a fost distribuit pe scară largă nu numai între autoritățile publice (guvern, funcție publică, consilieri locali, etc.), ci și între publicul larg. O versiune comercială pentru publicul în general a fost publicată și distribuită de o companie comercială. Cu toate acestea, după prezentarea raportului, membrii Adunării Naționale care au format primul grup de studiu privind sectele au desfășurat noi activități în vederea extinderii investigațiilor în secte. Un Observator Interministerial asupra Sectelor a fost înființat prin decret din 9 mai 1996. Acest organism, răspunzător prim-ministrului, a fost însărcinat să studieze fenomenul sectelor și să facă propuneri guvernului pentru îmbunătățirea mijloacelor de combatere a acestora. Acesta a fost înlocuit la 7 octombrie 1998 de Task-Task Interministerial for Action to Combat Sects, care este împuternicit să raporteze infracțiuni comise de mișcări sectariane procurorilor publici în cazul în care acestea sunt capabile să fie clasificate drept infracțiuni penale. La 15 decembrie 1998 a fost adoptată o nouă rezoluție destinată extinderii investigațiilor de către Adunarea Națională. O nouă comisie, prezidată de dl Jacques Guyard, fostul raportor al primei comisii, și dl Jean-Pierre Brard, în calitate de raportor, a primit șase luni pentru efectuarea anchetei sale. Potrivit raportului dezbaterilor din cadrul Adunării Naționale din 10 decembrie 1998, dl Guyard a declarat: „Dacă lucrările efectuate de comisia de anchetă în 1995 au avut un scop, Comisia a publicat în mare măsură o listă de mișcări sectare, oferind-i un grad de publicitate pe care nimeni nu l-a îndrăznit să o facă pentru teamă de a fi urmărită. Am acceptat această responsabilitate în mod colectiv, indiferent de simpatiile noastre politice, și care a contribuit la punerea în circulație largă a informațiilor. Mă bucur că raportul din 1995 este cel mai bun raport al Adunării. Mai mult de zece mii de exemplare au trebuit să fie imprimate pentru a satisface cererea de către membrii publicului care au vrut să fie informați.” Nova comisie a confirmat în mod expres că aceasta a continuat lucrările desfășurate de comisie din 1995. Scopul acestuia era să examineze situația financiară, proprietății și fiscală a sectelor, precum și activitățile de afaceri și relațiile lor cu cercurile de afaceri și financiare. Raportul său a fost înregistrat la 10 iunie 1999. Inițial, comisia a solicitat ajutor de la Biroul de Informații Poliției. Investigatorii de poliție au solicitat asociații pentru documente importante și informații sensibile informale și chiar orale fără a da detalii. Comisia parlamentară a trimis un chestionar la aproximativ șaizeci de asociații, inclusiv asociația solicitantă, într-o scrisoare din 19 martie 1999 ce a solicitat un răspuns până la 24 aprilie 1999 cel târziu. Asociația solicitantă a trimis un răspuns cuprinzător Comisiei până la data desemnată, împreună cu nouă cutii de documente. Raportul Comisiei, intitulat „Sects și bani”, a fost publicat la 17 iunie 1999; este mai bine cunoscut sub numele de Raport Guyard/Brard. În concluziile sale, Comisia a remarcat, în special: „Dreptul de a fi diferit trebuie, de asemenea, protejat. Cu toate acestea, este inacceptabil să se exercite acest drept de a pune în pericol anumite principii, printre care este dreptul la protecție a membrilor cele mai slabe ale societății. ... Prezervarea libertății conștiinței nu poate fi bazată pe ignorarea libertăților individuale de bază – libertatea de a veni și de a merge cum vrem, de a deține proprietate și de a avea bucuria de aceasta, de a ne păstra în ape și sănătoși, de a fi protejați de abuzurile de putere, de a ne apăra împotriva daunelor intereselor noastre pecuniare și nepecuniare...” O anexă la raport conține informații privind organizarea, influența financiară și rețeaua economică a celor treizeci de asociații reprezentanți ai mișcărilor sectariane, inclusiv asociația solicitantă. Potrivit asociației reclamanților, raportul comisiei conține numeroase declarații inexacte și difamatorii despre Martorii lui Iehova, de exemplu, s - a afirmat că Martorii lui Iehova erau implicați în activități penale de evaziune fiscală (paginile 219 - 224). Într-o scrisoare din 20 iulie 1999 adresată Președintelui Adunării Naționale, asociația solicitantă a făcut o cerere oficială pentru părțile din Raportul Guyard/Brard care conțin inexactitudini care trebuie șterse pur și simplu. De asemenea, a trimis Președintelui Adunării Naționale un dosar privind Martorii lui Iehova și finanțarea lor și Raportul Guyard/Brard. Dosarul conține documente care analizează acuzațiile și acuzațiile difuzate în raportul comisiei parlamentare, sub responsabilitatea Adunării Naționale – acuzațiile pe care le-a declarat asociația solicitantă au fost false. Până în prezent, Președintele Adunării Naționale nu a luat nici o acțiune pe nici una dintre aceste scrisori. Asociația solicitantă a susținut că, pe baza lucrărilor desfășurate de comisioanele parlamentare, statul a inițiat o politică de represiune și opresiune a grupurilor menționate, în special Martorii lui Iehova, cel mai mare dintre ele. Acesta a susținut că următoarele măsuri luate de stat au făcut parte din această politică: (a) la 29 februarie 1996, ministrul justiției a trimis procurorilor publici principali din întreaga țară o circulară care conține lista „sectelor pericoloase” care a fost publicată în Raportul Gest/Guyard, o listă furnizată de Biroul de Informații Poliției. Ministrul Justiției a cerut procurorilor publici principali să „aplice legea existentă mai strict” și să folosească pe deplin „arsenalul juridic existent” prin exercitarea de „viziune nefastă” și „severitate particulară”. De asemenea, ei trebuiau să consulte organizațiile antisect în scopuri de informare, deoarece unii dintre membrii acestor organizații erau foști aderenți ai grupurilor menționate (Circula nr. 92 F24 C, 29 februarie 1996). (b) La 9 mai 1996, statul a emis un decret pentru instituirea unui Observator Interministerial asupra Sectelor. Acest organism a fost compus din reprezentanți din majoritatea departamentelor majore ale guvernului, care avea drept scop acela de a sprijini Primul Ministru în campania sa împotriva sectelor (Decretul nr. 96-387 din 9 mai 1996). (c) La 7 octombrie 1998, statul a emis un decret pentru instituirea unei forțe de lucru interministeriale privind combaterea sectelor. Task force a fost împuternicită să formeze funcționarii publici pentru a combate sectele și să informeze publicul despre pericolele pe care le-au prezentat-o (Decretul nr. 98-890 din 7 octombrie 1998). (d) La 1 decembrie 1998, Ministerul Justiției, menționând că nu a primit un număr suficient de plângeri cu privire la secte și, prin urmare, nu a fost în măsură să-i judece, a ordonat procurorilor publici principali să lucreze cu organizațiile antisecte pentru a încuraja plângeri împotriva grupurilor minoritare. Obiectivul acestei colaborări a fost de a obține informații pentru a urmări persoanele care aparțin la una din 172 grupuri minoritare considerate „secturi periculoase” (Circula Ministrului Justiției, CRIM. 9811/G3, 1 decembrie 1998). (e) La 3 octombrie 2000, Ministerul Ocuparei forței de muncă și Solidaritate a emis circularul nr. 2000-501 privind abuzurile de către secte. Acesta a stabilit că acțiunea administrativă a Ministerului în ceea ce privește practicile sectariane, clarificarea cadrului juridic și descrie tipul de organizație administrativă adoptată și face referire directă la criteriile utilizate de comisia parlamentară de anchetă din 1996 pentru definirea unei secte. Asociația solicitantă a susținut că, deși rapoartele comisioanelor parlamentare ar trebui să fie doar documente de informare fără niciun efect juridic, acest lucru nu a fost valabil în raporturile Gest/Guyard și Guyard/Brard. Prezenta decizie a susținut că cele două rapoarte au avut ca rezultat următoarele măsuri care încălcau drepturile și libertățile: (a) refuză acordarea unei scutiri de impozite asupra organizației asupra locurilor sale de cultură (în hotărârile rendue de Curtea Administrativă Clermont-Ferrand la 26 mai 1999 și de Curtea Administrativă Rennes la 12 mai 1999). (b) O inspecție fiscală majoră din 1995-1997. (S-a stabilit că activitățile Martorilor lui Iehova nu au avut scop lucrativ, nu au avut interes și nu au fost comerciale.) Ca urmare a inspecției fiscale, ofertele de credincioși primite de asociația solicitantă în ultimii patru ani, în total 297.403.534 franci francezi (sau 45.335.904 euro), au fost taxate la o rată de 108%. (c) Refuzarea de către biroul de asigurare a sănătății pentru clerul de a înregistra membrii Comunității Creștine ale Betelitelor (una dintre asociațiile membri ale asociației solicitante), cu referire explicită la Raportul Guyard. (d) O inspecție de către agenția de colectare a contribuțiilor sociale, URSSAF și o investigație de către inspectoratul muncii. (e) Convulsiunea din 6 iunie 1998, după impunerea impozitului de către autoritățile, a tuturor bunurilor mobiliare și imobile utilizate de asociația solicitantă. (f) Investigații efectuate de Biroul de Informații Poliției în toate asociațiile locale ale Martorilor lui Iehova. Ca urmare a raportului Gest/Guiard și a recomandărilor rezultate, au fost luate numeroase decizii administrative care au afectat în mod negativ Martorii lui Iehova și unele dintre asociațiile lor înregistrate. De exemplu, s-a luat o serie de măsuri care se referă în mod expres la Raport, care susțin că Martorii lui Iehova sunt o „sectă periculoasă”: (a) autoritățile locale au refuzat să permită camerele municipale asociațiilor locale, deoarece aparțineau Bisericii solicitante, precum în Lyon (15 septembrie 1997 și 18 noiembrie 1999), Annecy (27 ianuarie 1998) și Saint-Genis-Laval (27 noiembrie 1998). (b) Reprezentanții de stat au refuzat să reînnoiască certificarea administrativă a copiilor care erau Martorii lui Iehova, făcându-i să își piardă locurile de muncă (deciziile administrative ale consiliilor departamentelor Cher (26 august 1996, 27 august 1997 și 5 iunie 1998), Pas-de-Calais (16 iulie 1997), Yonne (7 august 1997) și Haute-Marne (11 decembrie 1998). (c) custodia și îngrijirea unei mame a unui copil au fost puse la îndoială doar pe motivul că ea este Martoră a lui Iehova (în judecată a tribunalului de grandie Foix, 5 octombrie 1998). (d) Autoritățile locale au refuzat permisiunea de planificare pentru locurile de cult (în deciziile municipale ale primarului Beuvillers (departamentul Moselle), 29 septembrie 1997, și primarul Sainte-Hélène (departamentul Morbihan) la 26 iunie 1999). (e) Cincizeci și șase de prefecturi consultate de principalul birou fiscal din fiecare departament al acestora au dat o hotărâre negativă privind dacă locurile de cultură ale Martorilor lui Iehova ar trebui scutite de impozitul pe proprietate. (f) Hotărârile au fost pronunțate în cazurile referitoare la dreptul de presă în care clasificarea infracțiunilor ca insultă sau difamare a fost respinsă din cauza unei trimiteri explicite de către instanțe de primă instanță și de instanțe de recurs la Raportul Guyard (jurisprudența Curții de Apel din 10 martie 1998). (g) La 15 noiembrie 1999, guvernatorul închisoarei Bapaume a refuzat să permită publicațiile Martorilor lui Iehova din închisoare „în vederea caracterului sectar al mișcării, recunoscută de comisia parlamentară”. (h) Autorizația pentru un copil în Blagnac să se gândească la un copil în îngrijirea ei a fost retrasă pentru că era Martora lui Iehova. (i) La 12 mai 2000, judecătorul familiei-afaceri la instanța de la tribunalul Colmar de grande a pronunțat un ordin referitor direct la rapoartele parlamentare din 1996 și 1998 (care descriu mișcarea ca o sectă), interzicând tatăl copilului să-l facă să participe la evenimentele organizate de Martorii lui Iehova. Asociația solicitantă a susținut, de asemenea, că Raportul Guyard a dat naștere unei serii de motive ostile față de Martorii lui Iehova, inclusiv: (a) impugnarea publică, de către asociații de părinți școlari, a profesorilor care erau Martorii lui Iehova prin intermediul prospectelor și a denunțării, cerând ca profesorii în cauză să fie concediați pentru că aparțin unei „secte periculoase”. (b) Critica Martorilor lui Iehova, care a fost descrisă ca fiind formată o „sectă periculoasă” în cursul activităților de sensibilizare și discuții despre secte desfășurate în școli, cu rezultatul că copiii aparținând credinței respective au fost stigmatizati și marginalizați. (c) Înființarea grupurilor de acțiune ale rezidenților, adesea cu sprijinul primarului local, la înființarea în comunitatea lor a Martorilor lui Iehova care doresc să construiască un loc de închinare. (d) Daune la locurile de închinare ale Martorilor lui Iehova și scrisori intimidante și amenințatoare. (e) O adevărată campanie de presă care atacă Martorii lui Iehova, care fuseseră supusă unei avalanșe de articole negative și nefavorabile (aproximativ 700 de articole înregistrate între 1996 și 1999) și comentarii pur și simplu pentru că au fost enumerate ca „sectă periculoasă” în Raportul Gest/Guyard și acuzate de evaziune fiscală în Raportul Guyard/Brard. În conformitate cu punctul 1 al doilea paragraf din secțiunea 6 din Ordonanța nr. 58-1100 din 17 noiembrie 1958 privind funcționarea adunărilor parlamentare, se formează comisioane de anchetă pentru a colecta informații cu privire la aspecte specifice sau la gestionarea serviciilor publice sau a societăților de stat, în vederea transmiterii constatărilor acestora adunării care le-au înființat. Sarcina acestor comisii de anchetă s-a încheiat atunci când își prezintă raportul. Comisioanele pot avea audieri publice, cu excepția cazului în care se ia decizia de a se desfășura în privat. Potrivit asociației reclamante, deciziile comisioanelor parlamentare de anchetă nu pot fi contestate în instanță. Deși modus operandi nu a fost stabilit nicaieri, ei aveau puteri intense larg. Ei ar putea decide arbitrar să țină audieri în cameră fără justificare, și nici un recurs nu are legătură cu aceste decizii. Dovezi din surse dubioase ar putea fi adunate și chiar utilizate împotriva persoanelor sau grupurilor, care nu avea dreptul de a fi auzite în propria lor apărare. Renunțarea cooperării cu o comisie ar putea duce la proceduri penale care au dus la amenzi și la închisoare. Nu s-a putut contesta nici procedura urmată de astfel de comisii, nici de concluziile lor (art. 6 din Ordonanța nr. 58-1100 din 17 noiembrie 1958, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 91-698 din 20 iulie 1991). Asociația solicitantă a observat mai mult în special că, în cazul rapoartelor Gest/Guyard și Guyard/Brard, imunitatea parlamentară a însemnat că nu există niciun remediu intern care să permită eliminarea discriminării, a încălcării libertății conștiinței și a altor presupuse încălcări ale drepturilor fundamentale ale credincioșilor săi de către stat. Nu exista nicio autoritate națională care să poată face față unei astfel de plângeri.Asociația reclamantă a atribuit eșecul încercărilor sale de a soluționa cazul la imunitatea totală din cauza procedurilor juridice dispuse de comisii parlamentare. De exemplu, la 7 martie 1997, raportorul comisiei care a adoptat Raportul Guyard/Brard, dl Jean-Pierre Brard, membru al Adunării Naționale, a scris asociației candidate. În scrisoarea sa, el se referă la „natura criminală a Martorilor lui Iehova” și a sugerat: „Dacă doriți să stabiliți contact cu reprezentanții statului, aș recomanda în mod ferm ofițerii forței naționale de poliție sau membrii biroului procurorului public al departamentului Hauts-de-Seine.” La 22 iunie 2000, Adunarea Națională a adoptat documentul nr. 546 privind un proiect de lege depus de dl Nicolas About, un membru al Senatului, destinat consolidării acțiunilor preventive și punitive împotriva grupurilor sectare. Acest proiect de lege a adăugat un articol în Codul Penal privind dizolvarea judiciară a „orice entitate juridică, indiferent de forma sau scopul său juridic, care se desfășoară în activități ale căror scop sau efect a fost de a aduce sau de a exploata dependența psihologică sau fizică a persoanelor care participă la activități [certificate]”. Acesta includea, de asemenea, dispoziții care impun restricții privind înființarea sau publicitatea grupurilor sectariane (clausele 6 și 8 din proiectul de lege). Adunarea Națională propune în continuare o infracțiune de manipulare mentală, dar pe a doua lectură a proiectului de lege în Senat, acesta a fost respins. Pe de altă parte, s-a decis să completeze infracțiunea abuzului fraudulos al unei situații de ignoranță sau slăbiciune prevăzute de art. 313-4 din Codul Penal, care apare în prezent în partea Codului privind interferența cu proprietatea și acoperă numai minorii și persoanele care sunt deosebit de vulnerabile din cauza deficitului fizic sau mental. La 12 iunie 2001, Legea nr. 2001-504 „a fost adoptată o acțiune preventivă și punitivă împotriva mișcărilor sectariane care încălca drepturile omului și libertățile fundamentale” (a fost publicată în Gazettea Oficial nr. 135 din 13 iunie 2001). În secțiunea 1 se prevede următoarele: „O orice entitate juridică, indiferent de forma sau scopul său juridic, care se implică în activități ale căror obiectiv sau efect este de a aduce, perpetuarea sau exploatarea sujecției psihologice sau fizice a persoanelor care participă la aceste activități, este responsabilă de dizolvare, în conformitate cu prezenta secțiune, în cazul în care au existat condamnari penale finale ale entității juridice în sine sau ale persoanelor care sunt de jure sau de facto în controlul acesteia pentru una sau alte infracțiuni: (1) Homicidio intențional sau involuntar, prejudiciu corporal sau psihologic; pune în pericol viața de viață; subminarea demnității umane; violarea drepturilor umane; violarea drepturilor personale; sau interferarea cu bucuria pașnică de posesiuni ale persoanelor minorilor...” Secțiunea 20 din Lege a adăugat un nou paragraf al articolului 223-15 al cărui caracter de vulnerabilitate, datoriu, care prevede o bolivă sau o bolivă sau o astfel deficie, care se aplicăa fizică, exercită, exercită sau o astfel de presiune sau o intenție, exercită, exercită, exercită în mod evidentă, o intenție sau o intențiune sau o a persoane fizică, o intențiune sau o intenționare a unuia, securnționare a uneia, securnțiune sau o intenție, securntă a unei persoane care numă deplină, se referă.”

The applicant association [the Fédération Chrétienne des Témoins de Jéhovah de France – the Christian Federation of Jehovah’s Witnesses in France] was founded in accordance with the provisions of section 20 of the Act of 9 December 1905 on the separation of the churches and the State. It constitutes the Church of Jehovah’s Witnesses. It was represented before the Court by Mr A. Garay and Mr P. Goni, both of the Paris Bar. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant association provides representation and legal protection for 1,149 local associations for the religion of Jehovah’s Witnesses. Its purpose is to “contribute to the practice of the Jehovah’s Witnesses’ religion, meet its costs and provide for its maintenance. It is committed to coordinating and developing the activities of the member associations, whose purpose is to ensure that Jehovah’s Witnesses can worship and can practise their faith.” (Article 2 of its articles of association). It “shall act to protect and defend Jehovah’s Witnesses from attacks on their religious convictions, in particular by combating any form of segregation or ostracism. The Federation may act by all legal means and, in particular, by taking court proceedings, to protect both individual interests and the collective interests of its members.” (Article 3). There have been Jehovah’s Witnesses in France since the beginning of the twentieth century and, according to the applicant association, they are the country’s third Christian denomination. At the most recent celebration of the Memorial of Christ’s death on 1 April 1999, 249,918 believers, including both regular and occasional worshippers, gathered in their places of worship. Since 1906, when the first local association was registered at a prefecture, Jehovah’s Witnesses have been able to exercise their religion in France freely and in peace. On 29 June 1995 the National Assembly adopted a draft resolution for the establishment of a parliamentary commission of inquiry “to study the phenomenon of sects and, if appropriate, propose changes to existing legal provisions”. The commission was set up on 11 July 1995 and decided to hold its hearings in camera. It held twenty hearings “lasting for a total of twenty-one hours”. On 22 December 1995 it published Report no. 2468, entitled Les sectes en France (“Sects in France”) and better known as the Gest/Guyard Report. In the report the parliamentarians acknowledged that it was difficult to define the word “sect”. On page 14 they stated: “The difficulty of defining the word “sect”, which will nevertheless be used in the rest of this report, led the Commission to consider a whole range of criteria, each of which could give rise to lengthy discussion. It has therefore preferred, at the risk of offending many people’s susceptibilities or making an incomplete analysis of the real situation, to adopt the ordinary meaning that the public attributes to the word.” Among the indicators “from which it is possible to infer that there might be some truth in suspicions which lead people to describe as a sect a movement presenting itself as a religious movement” the commission decided to adopt the criteria used by the Police Intelligence Branch (Direction centrale des Renseignements Généraux), namely mental destabilisation, exorbitant financial demands, inducing people to sever their ties with their home environment, bodily harm, indoctrination of children, more or less antisocial views, prejudicing public order, numerous lawsuits, possible misuse of traditional financial channels and attempts to infiltrate public authorities. According to the Police Intelligence Branch, 172 movements had been identified as fulfilling one of its criteria of dangerousness. Those movements had been separately listed as “sects”. Jehovah’s Witnesses appear on the list, which was published as an integral part of the commission’s report. The Gest/Guyard Report was widely circulated not only among public authorities (government, civil service, local councillors, etc.) but also among the public at large. A commercial version for the general public was published and distributed by a commercial company. However, after submitting their report, the members of the National Assembly who had made up the first study group on sects undertook new activities with a view to broadening the investigations into sects. An Interministerial Observatory on Sects was set up by a decree of 9 May 1996. This body, answerable to the Prime Minister, was charged with studying the phenomenon of sects and making proposals to the Government for improving the means of combating them. It was replaced on 7 October 1998 by the Interministerial Task Force for Action to Combat Sects, which is empowered to report offences committed by sectarian movements to public prosecutors where they are capable of being categorised as criminal offences. On 15 December 1998 a new resolution intended to broaden investigations was adopted by the National Assembly. A new commission, chaired by Mr Jacques Guyard, the former rapporteur of the first commission, and with Mr Jean-Pierre Brard as its rapporteur, was given six months to carry out its inquiry. According to the report of proceedings in the National Assembly on 10 December 1998, Mr Guyard said: “If the work carried out by the commission of inquiry in 1995 served a purpose, it was largely because the commission published a list of sectarian movements, giving it a degree of publicity which nobody dared to do for fear of being prosecuted. We accepted that responsibility collectively, irrespective of our political sympathies, and that helped to give the information wide circulation. I am pleased that the 1995 Report is the Assembly’s best-selling report. More than ten thousand copies have had to be printed to meet the demand from members of the public who wanted to be informed.” The new commission expressly confirmed that it was continuing the work carried out by the 1995 commission. Its aim was to examine the financial, property and tax situation of sects as well as their business activities and their relations with business and financial circles. Its report was registered on 10 June 1999. Initially the commission sought help from the Police Intelligence Branch. Police investigators asked associations for important documents and sensitive information informally and even orally without giving details. The parliamentary commission sent a questionnaire to some sixty associations, including the applicant association, in a letter of 19 March 1999 requesting a reply by 24 April 1999 at the latest. The applicant association sent a comprehensive reply to the commission by the appointed date, together with nine boxes of documents. The commission’s report, entitled “Sects and money”, was published on 17 June 1999; it is better known as the Guyard/Brard Report. In its conclusions the commission noted, in particular: “The right to be different must also be protected. However, it is unacceptable for the exercise of that right to jeopardise certain principles, chief among which is the right to protection of the weakest members of society. ... The preservation of freedom of conscience cannot be based on disregard for basic individual liberties – the freedom to come and go as we please, to own property and have the enjoyment of it, to keep ourselves fit and healthy, to be protected from abuses of power, to defend ourselves against damage to our pecuniary and non-pecuniary interests...” An annexe to the report contained information on the organisation, financial influence and economic network of thirty or so associations representative of sectarian movements, including the applicant association. According to the applicant association, the commission’s report contained numerous inaccurate and defamatory statements about Jehovah’s Witnesses. For example, it was asserted that Jehovah’s Witnesses were engaged in criminal activities amounting to tax evasion (pages 219 to 224). In a letter of 20 July 1999 to the Speaker of the National Assembly, the applicant association made a formal request for the parts of the Guyard/Brard Report that contained inaccuracies to be purely and simply deleted. It also sent the Speaker of the National Assembly a file on Jehovah’s Witnesses and their funding and the Guyard/Brard Report. The file contained documents analysing the allegations and the accusations disseminated in the parliamentary commission’s report under the responsibility of the National Assembly – accusations which the applicant association said were false. To date, the Speaker of the National Assembly has not taken any action on either of those letters. The applicant association maintained that on the basis of the work carried out by the parliamentary commissions, the State had embarked on a policy of repression and oppression of the groups mentioned, in particular Jehovah’s Witnesses, the largest of them. It submitted that the following measures taken by the State had formed part of that policy: (a) On 29 February 1996 the Minister of Justice had sent to Principal Public Prosecutors throughout the country a circular containing the list of “dangerous sects” that had been published in the Gest/Guyard Report, a list that had been supplied by the Police Intelligence Branch. The need to “combat” those movements was urged. The Minister of Justice requested Principal Public Prosecutors to “apply the existing law more strictly” and make full use of “the existing legal arsenal” by exercising “unfailing vigilance” and “particular severity”. They were also to consult anti-sect organisations for information purposes as some of the members of those organisations were former adherents of the groups referred to (Minister of Justice’s Circular no. 92 F24 C, 29 February 1996). (b) On 9 May 1996 the State had issued a decree to set up an Interministerial Observatory on Sects. That body had been composed of representatives from most of the major government departments. Its purpose had been to assist the Prime Minister in his campaign against sects (Decree no. 96-387 of 9 May 1996). (c) On 7 October 1998 the State had issued a decree to set up an interministerial task force on combating sects. The task force was empowered to train public officials to combat sects and inform the public about the dangers they posed (Decree no. 98-890 of 7 October 1998). (d) On 1 December 1998 the Ministry of Justice, noting that it had not received a sufficient number of complaints about sects and was thus not in a position to prosecute them, had instructed Principal Public Prosecutors to work with anti-sect organisations to encourage complaints against minority groups. The aim of that collaboration had been to obtain information in order to prosecute individuals belonging to one of the 172 minority groups regarded as “dangerous sects” (Minister of Justice’s Circular, CRIM. 9811/G3, 1 December 1998). (e) On 3 October 2000 the Ministry of Employment and Solidarity had issued Circular no. 2000-501 on abuses by sects. It laid down that Ministry’s administrative action when dealing with sectarian practices, clarifying its legal framework, and described the type of administrative organisation that had been adopted. It made direct reference to the criteria used by the 1996 parliamentary commission of inquiry for defining a sect. The applicant association submitted that although the reports of parliamentary commissions were supposed to be merely information documents without any legal effect, that had not been true of the Gest/Guyard and Guyard/Brard reports. It alleged that the two reports had given rise to the following measures infringing rights and liberties: (a) Refusals to grant the organisation exemption from property tax on its places of worship (in judgments delivered by the Clermont-Ferrand Administrative Court on 26 May 1999 and the Rennes Administrative Court on 12 May 1999). (b) A major tax inspection from 1995 to 1997. (It had been established that Jehovah’s Witnesses’ activities were non-profit-making, disinterested and non-commercial.) As a consequence of the tax inspection, believers’ offerings received by the applicant association over the previous four years, totalling 297,403,534 French francs (or 45,335,904 euros), had been taxed at a rate of 108%. (c) Refusal by the health-insurance office for the clergy to register members of the Christian Community of the Bethelites (one of the applicant association’s member associations), with explicit reference to the Guyard Report. (d) An inspection by the social-security-contribution collection agency, the URSSAF, and an investigation by the labour inspectorate. (e) The seizure on 6 June 1998, following the imposition of tax by the authorities, of all the movable and immovable property used by the applicant association. (f) Investigations by the Police Intelligence Branch into all the local associations of Jehovah’s Witnesses. As a consequence of the Gest/Guyard Report and the resulting recommendations, numerous administrative decisions had been taken that adversely affected the Jehovah’s Witnesses and some of their registered associations. For example, a series of measures had been taken on grounds that referred expressly to the Report, which maintained that Jehovah’s Witnesses were a “dangerous sect”: (a) Local authorities had refused to let municipal rooms to local associations because they belonged to the applicant church, as in Lyons (15 September 1997 and 18 November 1999), Annecy (27 January 1998) and Saint-Genis-Laval (27 November 1998). (b) State representatives had refused to renew the administrative certification of childminders who were Jehovah’s Witnesses, causing them to lose their jobs (administrative decisions by the councils of the départements of Cher (26 August 1996, 27 August 1997 and 5 June 1998), Pas-de-Calais (16 July 1997), Yonne (7 August 1997) and Haute-Marne (11 December 1998)). (c) A mother’s custody and care of a child had been called in question on the sole ground that she was a Jehovah’s Witness (judgment of the Foix tribunal de grande instance, 5 October 1998). (d) Local authorities had refused planning permission for places of worship (in municipal decisions of the mayor of Beuvillers (département of Moselle), 29 September 1997, and the mayor of Sainte-Hélène (département of Morbihan) on 26 June 1999). (e) Fifty-six prefectures consulted by the main tax office in each of their départements had given a negative ruling on whether Jehovah’s Witnesses’ places of worship should be exempted from property tax. (f) Judgments had been delivered in cases relating to press law in which the classification of offences as insult or defamation had been rejected because of an explicit reference by courts of first instance and courts of appeal to the Guyard Report (judgment of the Rennes Court of Appeal of 10 March 1998). (g) On 15 November 1999 the governor of Bapaume Prison had refused to allow publications by the Jehovah’s Witnesses in the prison “in view of the sectarian nature of the movement as recognised by the parliamentary commission”. (h) The authorisation for a childminder in Blagnac to mind a child in her care had been withdrawn because she was a Jehovah’s Witness. (i) On 12 May 2000 the family-affairs judge at the Colmar tribunal de grande instance had made an order referring directly to the parliamentary reports of 1996 and 1998 (which described the movement as a sect), prohibiting a child’s father from making him take part in events organised by Jehovah’s Witnesses. The applicant association further alleged that the Guyard Report had also given rise to a series of hostile reactions to Jehovah’s Witnesses, including: (a) Public impugning, by school parents’ associations, of teachers who were Jehovah’s Witnesses by means of leaflets and denunciation, calling for the teachers in question to be dismissed because they belonged to a “dangerous sect”. (b) Criticism of the Jehovah’s Witnesses, who had been depicted as forming a “dangerous sect” in the course of awareness-raising activities and discussions on sects held in schools, with the result that the children belonging to that faith had been stigmatised and marginalised. (c) The setting up of residents’ action groups objecting, often with the support of the local mayor, to the establishment in their community of Jehovah’s Witnesses wishing to build a place of worship. (d) Damage to Jehovah’s Witnesses’ places of worship and intimidating and threatening letters. (e) A veritable press campaign attacking the Jehovah’s Witnesses, who had been subjected to an avalanche of negative and detrimental articles (some 700 recorded between 1996 and 1999) and comments simply because they had been listed as a “dangerous sect” in the Gest/Guyard Report and accused of tax evasion in the Guyard/Brard Report. Under the second paragraph of subsection (1) of section 6 of Ordinance no. 58-1100 of 17 November 1958 on the functioning of the parliamentary assemblies, commissions of inquiry “shall be formed to collect information on specific matters or on the management of public services or State-owned companies with a view to submitting their findings to the assembly which set them up”. The task of these commissions of inquiry comes to an end when they submit their report. The commissions may hold hearings, which are public unless the decision is taken that they should be held in private. According to the applicant association, the decisions of parliamentary commissions of inquiry could not be challenged in the courts. Although their modus operandi was nowhere laid down, they had wide inquisitorial powers. They could arbitrarily decide to hold hearings in camera without any justification, and no appeal lay against such decisions. Evidence from doubtful sources could be gathered and even used against individuals or groups, who had no right to be heard in their own defence. Refusal to cooperate with a commission could lead to criminal proceedings resulting in fines and imprisonment. It was not possible to challenge either the procedure followed by such commissions or their findings (section 6 of Ordinance no. 58-1100 of 17 November 1958, as amended by Law no. 91-698 of 20 July 1991). The applicant association observed more particularly that in the case of the Gest/Guyard and Guyard/Brard reports, parliamentary immunity meant that there was no domestic remedy that would enable it to put an end to the discrimination, the violation of freedom of conscience and the other alleged infringements of its believers’ fundamental rights by the State. There was no national authority which could deal with such a complaint. The applicant association attributed the failure of its attempts to settle the case to the total immunity from legal proceedings enjoyed by parliamentary commissions. For example, on 7 March 1997 the rapporteur of the commission which adopted the Guyard/Brard Report, Mr Jean-Pierre Brard, a member of the National Assembly, wrote to the applicant association. In his letter he referred to “Jehovah’s Witnesses’ criminal nature” and suggested: “If you wish to establish contact with representatives of the State, I would strongly recommend the officers of the national police force or the members of the public prosecutor’s office of the département of Hauts-de-Seine.” On 22 June 2000 the National Assembly adopted document no. 546 on a bill tabled by Mr Nicolas About, a member of the Senate, designed to strengthen preventive and punitive action against sectarian groups. This bill added an Article to the Criminal Code on the judicial dissolution of “any legal entity, whatever its legal form or purpose, which engaged in activities whose aim or effect was to bring about or exploit the psychological or physical dependence of persons taking part in [certain] activities”. It also included provisions placing restrictions on the establishment or advertising of sectarian groups (clauses 6 and 8 of the bill). The National Assembly further proposed an offence of mental manipulation but on the second reading of the bill in the Senate it was rejected. On the other hand, it was decided to supplement the offence of fraudulent abuse of a state of ignorance or weakness provided for by Article 313-4 of the Criminal Code, which currently appears in the part of the Code relating to interference with property and covers only minors and persons who are particularly vulnerable because of a physical or mental deficiency. On 12 June 2001 Law no. 2001-504 “to strengthen preventive and punitive action against sectarian movements infringing human rights and fundamental freedoms” was enacted (it was published in Official Gazette no. 135 of 13 June 2001). Section 1 provides as follows: “Any legal entity, whatever its legal form or purpose, which engages in activities whose aim or effect is to bring about, perpetuate or exploit the psychological or physical subjection of persons taking part in those activities shall be liable to dissolution as provided in this section where there have been final criminal convictions of the legal entity itself or of those who are de jure or de facto in control of it for one or other of the following offences: (1) Intentional or unintentional homicide, bodily harm or psychological injury; endangering life; deprivation of liberty; undermining human dignity; infringing personal rights; endangering minors; or interfering with the peaceful enjoyment of possessions...” Section 20 of the Law added a new paragraph to Article 223-15, which provides as follows: “A sentence of three years’ imprisonment and a fine of FRF 2,500,000 shall be imposed for the fraudulent abuse of the state of ignorance or weakness of minors, persons whose particular vulnerability, owing to their age, illness, disability, physical or mental deficiency or pregnancy, is obvious and known to the person committing the abuse, or persons in a state of psychological or physical subjection resulting from the exertion of serious or repeated pressure or techniques likely to affect their judgment, with the purpose of inducing the minors or persons concerned to act or fail to act in such a manner as to cause them serious harm...” Other provisions restrict advertising by sectarian movements in the same circumstances and confer the rights of a civil party in criminal proceedings on any properly registered, State-approved association that proposes in its articles of association to protect and assist individuals or uphold individual and collective rights and freedoms.