ASSOCIATION RELIGIEUSE « TEMOINS DE JEHOVAH - ROUMANIE » (Organizatia Religioasa « Martorii lui Iehova-România ») AND OTHERS v. ROMANIA

Organizația religioasă „Martorii lui Iehova” Înființată în Statele Unite ale Americii acum aproape 120 de ani, organizația religioasă „Martorii lui Iehova” este prezenta în România de la începutul secolului al XX-lea. În general, membrii ei și-au putut exercita în mod liber cultul pe teritoriul românesc până la instaurarea regimului comunist. La data de 8 august 1949, printr-o decizie a ministrului justiției al Republicii Populare Române, cultul Martorii lui Iehova a fost interzis, iar organizația a fost radiată din registrul persoanelor juridice al Tribunalului Ilfov. După căderea regimului comunist, din decembrie 1989, reclamanta a fost înregistrată prin hotărârea nr. 1.166 din 9 aprilie 1990 a Judecătoriei Sectorului 1 București, în temeiul Legii nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociații și Fundații). Articolul 7 din statutul sau îi precizează obiectul astfel: „a) mărturisirea în comun și răspândirea învățăturilor biblice și a credinței creștine, care constă în proclamarea numelui lui Iehova Dumnezeu și a măsurilor sale pline de iubire în folosul omenirii prin intermediul Regatului sau ceresc încredințat lui Isus Cristos. Acestea se efectuează prin intermediul Congregațiilor Creștine, înființate și organizate în România, în conformitate cu legile canonice ale Organizației, sub îndrumarea și supravegherea Corpului de Guvernare al Organizației Mondiale a Martorilor lui Iehova, și cu prezentul Statut; b) desfășurarea unor acțiuni de binefacere și de caritate, precum și trimiterea de ajutoare umanitare. ” Pe teritoriul românesc, ministeriatul creștin al organizației este efectuat prin intermediul congregațiilor creștine, organizația reclamanta funcționând că un organ de coordonare și de control. În 1991, în România funcționau 228 de congregații ale cultului Martorii lui Iehova. Martorii lui Iehova constituie la ora actuală un grup creștin important, iar organizația reprezintă interesele religioase a 552 de congregații. De exemplu, la data de 19 aprilie 2000, 82.761 de membri și asociați s-au reunit în casele lor de cult cu ocazia sărbătoririi Paștelui. a)Recunoașterea reclamantei că un cult Reclamanta a funcționat fără ingerințe din partea statului până la data de 25 martie 1997. La această dată, Secretariatul de Stat pentru Culte (Secretariatul de stat) le-a trimis tuturor autorităților locale o listă cu toate „cultele recunoscute” de stat. Cultul Martorii lui Iehova nu figura pe această listă. Pe baza acestei liste, diferitele autorități locale sau centrale s-au angajat pe calea negării drepturilor lor prin raportare la alte culte. Reclamanta se plânge de adoptarea de către autorități a următoarelor măsuri, care au împiedicat libera exercitare a cultului lor: a) La data de 8 aprilie 1997, Consiliul Local al Municipiului Tulcea a informat-o pe reclamanta ca, potrivit Adresei din 25 martie 1997 a Secretariatului de stat, cultul Martorii lui Iehova nu era recunoscut de stat și ca, prin urmare, autorizația de construire a unei case de cult eliberată organizației reclamante la data de 3 iulie 1995 a fost anulată. b) La data de 17 aprilie 1997, Direcția Generală a Finanțelor Publice și a Controlului de Stat din Sibiu a informat-o pe reclamanta că, având în vedere Adresa din 25 martie 1997, ea nu putea beneficia de o scutire pentru plata impozitului pe clădiri pentru casele de cult. c) Prin Adresa din 5 decembrie 1997, trimisă reclamantei, Secretariatul de stat și-a exprimat părerea că Martorii lui Iehova nu era un cult religios, ci o asociație religioasă, și, în consecință, a considerat că ea nu putea beneficia de prevederile Legii nr. 27/1994 privind scutirea de impozitele și taxele locale. d) La data de 15 iunie 1998, Consiliul Municipal al Orașului Cetariu, județul Bihor, a informat-o pe reclamanta că statul român nu recunoștea religia Martorilor lui Iehova. Or, numai cultele recunoscute puteau să aibă cimitire pentru credincioșii lor. La data de 28 martie 1998, având în vedere atitudinea anumitor autorități care i-au refuzat statutul de cult, organizația reclamanta și-a modificat statutul, introducând în primul sau articol următoarele texte: „ b) Organizația religioasă «Martorii lui Iehova» este un cult religios creștin. c) Organizația religioasă a Martorilor lui Iehova este denumirea oficială a cultului religios «Martorii lui Iehova». ” Prin Încheierea de ședința definitivă din 9 aprilie 1998, Judecătoria Sectorului 1 București a aprobat aceste modificări. Prin Hotărârea din 21 ianuarie 1999, aceeași instanța a rectificat erorile materiale ce s-au strecurat în Hotărârea din 9 aprilie 1998. La data de 26 august 1998, Secretariatul de stat a informat-o pe reclamanta că nu-i recunoștea noul statut modificat, deoarece nu și-a dat acordul în acest sens. La data de 24 septembrie 1998, reclamanta a cerut Secretariatului de stat să anuleze actul din 26 august 1998 și să-i recunoască statutul modificat. La data de 21 octombrie 1998, Secretariatul de stat a respins cererea. La data de 10 octombrie 1998, reclamanta a scris Guvernului pentru a se plânge de atitudinea Secretariatului de stat. În urma acestei scrisori, s-a decis demararea unei anchete de către Departamentul de control al Guvernului. În Nota de control din 29 ianuarie 1999, aprobată de primul-ministru, acest departament a propus: „4.1. Secretariatul de Stat pentru Culte va analiza și va dispune măsurile care se impun pentru includerea Organizației Religioase «Martorii lui Iehova» în lista religiilor și cultelor recunoscute în România, cu acordarea tuturor drepturilor prevăzute de lege și implicit cu respectarea de către Organizația Religioasă «Martorii lui Iehova» a obligațiilor prevăzute în actele normative în vigoare. 4.

Secretariatul de Stat pentru Culte își va revizui punctul de vedere actual, în sensul respectării hotărârilor dispuse de Judecătoria Sectorului 1 București, în Dosarul nr. 1.174/PJ/1990, prin Sentința civilă nr. 1.166/09.04.1990 și Încheierea din ședința publică din 09.04.1998, implicit a art. 1 punctele b și c din noul statut. ” i. Procedura în contencios administrativ întemeiată pe Legea nr. 29/1990 pentru recunoașterea statutului reclamantei La data de 25 noiembrie 1998, reclamanta a introdus o acțiune întemeiată pe Legea contenciosului administrativ și a solicitat anularea actelor din 26 august și 21 octombrie 1998. De asemenea, a solicitat că Secretariatul de stat să fie obligat să emită un act administrativ care să recunoască statutul sau modificat. La data de 4 martie 1999, Curtea de Apel București, ca urmare a unei excepții invocate de Secretariatul de stat, a anulat Hotărârea de modificare a statutului reclamantei din 9 aprilie 1998 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București și, pe fond, a respins cererea reclamantei. Curtea de Apel București a reamintit ca, în Hotărârea sa din 7 octombrie 1996, Curtea Supremă de Justiție statuase că o asociație dobândește personalitate juridică prin decizia tribunalului județean. De asemenea, ea a mai arătat că recunoașterea cultelor religioase este reglementată de Decretul nr. 177/1948 și că Judecătoria Sectorului 1 București, atunci când a pronunțat cele două hotărâri mai sus menționate, nu solicitase avizul ministerului de resort, așa cum impunea Legea nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociații și Fundații). Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei hotărâri, invocând caracterul definitiv al hotărârilor în cauza și neconstituționalitatea Decretului nr. 177/1948. Prin Hotărârea definitivă din 7 martie 2000, Curtea Supremă de Justiție a admis cererea reclamantei. După ce a constatat că Decretul nr. 177/1948 privind regimul general al cultelor nu a fost abrogat, ea a considerat că acesta conținea restricții ale libertății de religie incompatibile cu articolul 29 din Constituția din 1991, adoptată după căderea regimului comunist, și, prin urmare, a concluzionat că nu putea soluționa litigiul în lumina acestui decret. Subliniind faptul că cultul Martorii lui Iehova își începuse activitatea religioasă în România cu mai mult de 80 de ani înainte, că acesta fusese interzis de regimul comunist în 1948, dar că își reluase activitatea în baza Hotărârii din 9 aprilie 1990 a Judecătoriei Sectorului 1 București, prin care obținuse personalitate juridică în temeiul Legii nr. 21 din 1924 pentru persoanele juridice (Asociații și Fundații), că Ministerul Culturii își dăduse acordul pentru înregistrarea sa, că modificările statutului efectuate în 1998 fuseseră publicate în Registrul persoanelor juridice și că Secretariatul de Stat pentru Culte fusese informat despre acest lucru, Curtea a considerat că refuzul Secretariatului de stat de a recunoaște statutul modificat al reclamantei contravenea libertății de religie garantate de art. 29 din Constituția României și de tratatele internaționale. Prin hotărârile definitive din 15 februarie și 28 martie 2000, pronunțate de Curtea Supremă de Justiție, reclamanta a obținut anularea altor acte administrative ale autorităților locale și centrale emise pe baza listei întocmite de Secretariatul de stat. Aceste hotărâri i-au recunoscut implicit reclamantei calitatea de cult religios. La data de 24 octombrie 2002, Ministerul Culturii și Cultelor, care a înlocuit Secretariatul de Stat pentru Culte, a adoptat un ordin prin care se arata că statutul organizației reclamante era supus Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, care a înlocuit Legea nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociații și Fundații). ii. Procedura în contencios administrativ întemeiată pe Legea nr. 29/1990 pentru recunoașterea înregistrării organizației reclamante în temeiul Legii nr. 21/1924 La data de 5 noiembrie 2002, reclamanta a solicitat ministerului să anuleze ordinul din 24 octombrie 2002, considerând că Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 nu-i era aplicabilă, ținând seama de faptul că primul sau articol excludea cultele religioase din domeniul de aplicare al ordonanței. La data de 13 noiembrie 2002, ministerul a refuzat să anuleze ordinul. La data de 5 decembrie 2002, reclamanta a introdus la Guvern un recurs ierarhic împotriva refuzului ministerului. La data de 12 decembrie 2002, în lipsa răspunsului Guvernului, reclamanta a chemat în judecată Ministerul Culturii și Cultelor. Prin hotărârea rămasă definitivă din 26 februarie 2003, Curtea de Apel București a anulat ordinul litigios și a obligat ministerul să recunoască statutul modificat al reclamantei conform Deciziei rămase definitivă a Curții Supreme de Justiție, pronunțată la data de 7 martie 2000. La data de 22 mai 2003, ministrul culturii și cultelor a emis Ordinul nr. 2.657/2003 privind recunoașterea Statutului de organizare și funcționare al Organizației Religioase „Martorii lui Iehova”, care prevedea: „Art. 1 - Ministerul Culturii și Cultelor (...) recunoaște Statutul de organizare și funcționare al Organizației Religioase «Martorii lui Iehova», înregistrat potrivit Sentinței civile nr. 1.166 din 9 aprilie 1990 a Judecătoriei Sectorului 1 București, modificat prin Încheierea de ședința din data de 9 aprilie 1998, rectificată prin Încheierea din data de 21 ianuarie 1999 (...) al Judecătoriei Sectorului 1 din București. ” „Art. 2 - (1)În baza statutului, Organizația Religioasă «Martorii lui Iehova» este un cult religios creștin. (2)Organizația Religioasă «Martorii lui Iehova» este denumirea oficială a cultului religios Martorii lui Iehova. ” „Art. 3 - Cultul religios creștin Organizația Religioasă «Martorii lui Iehova» are toate drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru cultele religioase recunoscute de statul român. ” „Art. 4 - (1)În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare, Ministerul Culturii și Cultelor va comunica prezentul ordin către toate autoritățile administrației publice centrale, prefecturi și consilii județene, iar la cerere, și altor autorități și persoane interesate. (2)Ministerul Culturii și Cultelor se va asigura că toate actele pe care le emite sau le avizează, potrivit legii, referitoare la cultele religioase recunoscute de statul român, să cuprindă cultul religios Organizația Religioasă «Martorii lui Iehova». ” „Art. 5 - Prezentul ordin intră în vigoare la data emiterii și se publică ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I. ” „Art. 6 - La data intrării în vigoare a prezentului ordin sunt revocate orice alte acte administrative contrare emise de fostul Secretariat de Stat pentru Culte sau de Ministerul Culturii și Cultelor. ” Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial al României la data de 13 iunie 2003. b)Serviciul militar și miniștrii ordinați ai cultului Martorii lui Iehova La data de 12 aprilie 2000, reclamanta a solicitat Secretariatului de stat să confirme în scris că miniștrii săi ordinați, în calitate de membri ai unui cult religios recunoscut de lege, erau scutiți de obligația de a îndeplini orice serviciu militar, conform art. 6 lit. c) din Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populației pentru apărare. Prin Adresa din 19 aprilie 2000, Secretariatul de stat a informat-o pe reclamanta că personalul sau ordinat beneficia, că oricare cetățean român obiector de conștiință, de prevederile art. 4 din Legea nr. 46/1996 , care le oferea posibilitatea de a îndeplini un serviciu utilitar alternativ. Prin Decizia definitivă din 14 iunie 2000 a Curții Militare de Apel, ceilalți 14 reclamanți, miniștri ordinați ai cultului Martorii lui Iehova, au fost condamnați în temeiul art. 348 din Codul penal pentru că s-au sustras de la serviciul utilitar alternativ. Ei au fost condamnați la închisoare cu suspendare (a se vedea, mai jos „Ceilalți reclamanți”). După spusele reclamantei, refuzul miniștrilor ordinați de a îndeplini serviciul utilitar alternativ le poate atrage o nouă condamnare. Mai mult, toți miniștrii ordinați cu vârste de până la 35 de ani vor fi în aceeași situație, deoarece obligația serviciului militar există până la aceasta vârstă. Prin adresele din 27 septembrie și 9 octombrie 2000, Comitetul Helsinki România i-a cerut ministrului apărării să ia măsurile corespunzătoare pentru a executa Hotărârea definitivă din 7 martie 2000, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, și să-i scutească pe miniștrii ordinați ai Martorilor lui Iehova de serviciul militar. La data de 23 octombrie 2000, ministrul apărării a răspuns că miniștrii ordinați ai Martorilor lui Iehova erau obligați să îndeplinească serviciul utilitar alternativ. La o dată neprecizată, procurorul general al României a formulat un recurs în interesul legii în fața Curții Supreme de Justiție. El a invocat diferite hotărâri pronunțate de Curtea Militară de Apel, dintre care unele i-au achitat pe miniștrii ordinați ai Martorilor lui Iehova acuzați de neprezentare la încorporare în temeiul art. 354 din Codul penal, iar altele au pronunțat hotărâri de condamnare. După o scurtă descriere a hotărârilor mai sus menționate, procurorul general a subliniat că Martorii lui Iehova reprezintă o asociație religioasă și nu un cult religios și ca, prin urmare, ei nu puteau beneficia de prevederile art. 6 lit. c) din Legea nr. 46/1996 , care scutește miniștrii cultelor recunoscute de serviciul militar și de serviciul utilitar alternativ. Drept care, el a conchis în memoriul sau că miniștrii ordinați ai Martorilor lui Iehova care refuzau să îndeplinească serviciul utilitar alternativ ar fi trebuit condamnați pentru neprezentare la încorporare. Termenul la Curtea Supremă de Justiție a fost fixat pentru data de 15 octombrie 2001. Înainte de începerea ședinței, reprezentanții reclamantei au fost invitați să părăsească sala. Apoi, judecătorii au deliberat timp de mai multe ore cu ușile închise. În hotărârea sa din aceeași zi, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul în interesul legii și a statuat că hotărârile de achitare erau corecte, deoarece refuzul de a îndeplini serviciul utilitar alternativ nu intră în domeniul de aplicare al infracțiunii de neprezentare la încorporare, reglementată de art. 354 din Codul penal , care nu se aplică decât în cazul refuzului de a îndeplini serviciul militar într-o bază militară. Ea nu s-a pronunțat asupra afirmației procurorului general, conform căreia organizația reclamanta este o asociație religioasă și nu un cult religios. Într-un comunicat făcut public la data de 6 octombrie 2000, Amnesty International a făcut o analiză a prevederilor Legii nr. 46/1996 privind pregătirea populației pentru apărare, în ceea ce privește obligația de îndeplinire a serviciului utilitar alternativ. Ea a făcut mai întâi referire la Recomandarea nr. R8 (87) a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei și la Rezoluția nr. A3-0025/92 a Parlamentului European, conform cărora serviciul utilitar alternativ, a cărui durata trebuie să rămână rezonabilă, nu trebuia să aibă un caracter punitiv. Ea a conchis că serviciul utilitar alternativ prevăzut de Legea nr. 46/1996 avea un caracter punitiv deoarece durata sa era de 24 de luni, în timp ce serviciul militar obișnuit nu dura decât 12 luni. c)Aplicarea prevederilor legale referitoare la scutirea de impozitele și taxele locale a cultului Martorii lui Iehova La data de 30 ianuarie 2002, Guvernul a adoptat Ordonanța nr. 36/2002 privind impozitele și taxele locale, care stipula în anexele nr. 2 și 5 că terenurile și casele de cult ce aparțineau cultelor religioase recunoscute nu sunt impozabile. Prin Hotărârea nr. 1.278 din 13 noiembrie 2002, Guvernul a adoptat normele metodologice de aplicare a ordonanței mai sus menționate. Anexa nr. 2 la aceasta hotărâre enumera cultele religioase recunoscute în România. Reclamanta nu figura pe această listă. Reclamanta le-a solicitat autorităților locale în mai multe rânduri să o scutească de plată impozitului pe clădiri pentru casele de cult și pe terenurile ce îi aparțineau. Prin mai multe adrese datând din luna mai 2003, mai multe autorități locale au refuzat sa acorde o asemenea scutire, pe motivul că organizația reclamanta nu putea beneficia de ea deoarece nu figura pe lista cultelor religioase oficial recunoscute, întocmită la data adoptării normelor metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 36/2002 . Prin Adresa din 20 mai 2003, reclamanta a solicitat Guvernului introducerea sa în lista cultelor religioase oficial recunoscute în România și înlocuirea titlului „culte religioase oficial recunoscute în România” cu cel de „culte înregistrate și care funcționează legal în România”. În aceeași adresa, reclamanta se plângea de încălcarea drepturilor sale din cauza refuzului Primăriei din Acățari, județul Mureș, de a-i elibera o autorizație de construire a unei case de cult, pe motivul că organizația reclamanta nu figura pe lista cultelor religioase oficial recunoscute în România. De asemenea, ea s-a plâns că omisiunea de a o introduce pe lista cultelor oficiale o priva, într-un mod discriminatoriu față de celelalte religii, de dreptul de a-și exercită credința: imposibilitatea de a acorda asistența religioasă în spitale, penitenciare, aziluri și orfelinate, imposibilitatea de a avea cimitire confesionale, de a beneficia de scutirea de taxe notariale la dobândirea de drepturi reale, obligarea personalului sau ordinat să îndeplinească serviciul militar sau imposibilitatea de a invita misionari străini să locuiască în România pe perioade lungi. Guvernul nu a răspuns la această adresă. La 6 februarie și 21 mai 2003, Guvernul a modificat normele metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 36 din 30 ianuarie 2002 privind impozitele și taxele locale, definind noțiunea de „casa de cult”. Începând din luna iunie 2003, practica autorităților locale variază: anumite autorități au refuzat scutirea reclamantei de plată impozitului pentru casele de cult și terenuri, pe motivul că Ordinul ministrului culturii și cultelor nr. 2.657/2003 , prin care reclamanta era recunoscută că fiind un cult, nu putea modifica Hotărârea Guvernului nr. 1.278/2002 ce cuprindea lista cultelor religioase recunoscute, în timp ce altele i-au acordat aceasta scutire, însă începând cu data intrării în vigoare a ordinului mai sus amintit. La data de 17 iulie 2003, reclamanta a chemat în judecată Guvernul în fața Curții de Apel București, pentru a fi obligat să adopte un act administrativ care să o includă pe lista cultelor religioase oficial recunoscute de lege. La data de 16 septembrie 2003, Guvernul a solicitat respingerea acțiunii, argumentând că autoritățile locale aveau obligația legală de a respecta Ordinul ministrului culturii și cultelor nr. 2.657 din 22 mai 2003 și că reclamanta nu era inclusă în lista respectiva deoarece ordinul mai sus menționat fusese adoptat după intrarea în vigoare a Hotărârii din 25 martie 1997 ce cuprindea lista cultelor recunoscute. Prin Hotărârea definitivă din 28 octombrie 2003, Curtea de Apel București a admis pretențiile reclamantei și a obligat Guvernul să adopte un act administrativ de introducere a acesteia pe lista cultelor religioase oficial recunoscute în România. La data de 22 decembrie 2003, Parlamentul a adoptat Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal . La data de 22 ianuarie 2004, Guvernul a adoptat normele metodologice de aplicare a acestui cod. Aceste norme metodologice, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 6 februarie 2004, includeau reclamanta în lista cultelor religioase recunoscute în România. d)Martorii lui Iehova și asistența religioasă în penitenciare Reclamanta subliniază că a întâmpinat dificultăți la acordarea asistenței religioase mai multor deținuți din rândul Martorilor lui Iehova. Astfel, în 2000, un ministru ordinat al reclamantei i-a solicitat directorului închisorii din Bistrița permisiunea de a acorda asistența religioasă mai multor deținuți Martori ai lui Iehova. La data de 4 februarie 2000, directorul penitenciarului i-a comunicat refuzul sau, invocând faptul că deținuții respectivi nu-și declaraseră apartenența la organizația religioasă „Martorii lui Iehova” în momentul încarcerării lor și ca, în orice caz, Martorii lui Iehova nu constituiau un cult religios recunoscut de lege. e)Publicarea de către Inspectoratul Județean de Poliție Neamț a unei broșuri despre sectele religioase La o dată neprecizată, Inspectoratul Județean de Poliție Neamț a publicat o broșură intitulată „Sectele religioase între... mit și adevăr”. În introducere, broșura sublinia caracterul antidemocratic al sectelor în felul următor: „Depășind cadrul de confesiuni religioase, multe din aceste secte, prin preceptele și practicile folosite, se situează în postura de exponente ale unor cercuri antidemocratice, antiprogresiste, slujind interese ce nu au nimic cu sensul moral pe care îl proclamă. ” Broșura include reclamanta în capitolul „Asociații religioase înregistrate cu avizul Secretariatului de Stat pentru Culte, dar care, prin doctrină și practici, pot produce tulburări în viața religioasă și socială”. Reclamanta este descrisă în felul următor: „Deși avizată prin activitatea ei și unele precepte, aceasta asociație încalcă legile țării. Astfel, sunt defăimate autoritățile de stat pe care le consideră incapabile să rezolve problemele sociale actuale, pentru care numai Martorii lui Iehova au soluții potrivite; instigă la nerespectarea legilor statului îndemnând adepții să nu participe la vot, să refuze asistența medicală, tineretul să refuze satisfacerea stagiului militar și să nu urmeze cursuri universitare; denigrează Biserica Ortodoxă Română, despre care se spune că este depășită și săracă, în declin și lipsită de sprijinul autorităților. ” 2. Ceilalți reclamanți Reclamanții persoane fizice sunt miniștri ordinați ai cultului Martorii lui Iehova. În 1999, reclamanții au primit ordin de încorporare. Având în vedere convingerile lor religioase, ei au optat într-o primă etapă pentru îndeplinirea serviciului utilitar alternativ, însă ulterior au cerut să fie scutiți de obligația de a îndeplini acest serviciu civil, că oricare ministru ordinat al unui cult recunoscut, conform prevederilor art. 6 din Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populației pentru apărare. În cursul anului 1999 a fost pornită urmărirea penală împotriva reclamanților pentru refuzul lor de a se prezenta la încorporare, infracțiune incriminată de art. 354 alin. 2 din Codul penal . Prin decizii distincte pronunțate la data de 14 iunie 2000, Curtea Militară de Apel, cu sediul în București, i-a condamnat pe reclamanți, prin decizii definitive distincte, pronunțate în recurs, la pedepse de un an și 6 luni de închisoare cu suspendare. În urma deciziei din 15 octombrie 2001, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în cadrul unui recurs în interesul legii, considerând că refuzul de a îndeplini serviciul utilitar alternativ nu intra sub incidența legii penale, procurorul general a formulat recursuri în anulare împotriva deciziilor de condamnare a reclamanților. În concluziile lor scrise, în fața Curții Supreme de Justiție, reclamanții au cerut să fie achitați, arătând că erau miniștri ordinați ai cultului religios Martorii lui Iehova și ca, prin urmare, beneficiau de prevederile art. 6 din Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populației pentru apărare, care scutea de orice serviciu militar sau alternativ miniștrii ordinați ai cultelor religioase. Ei i-au cerut acestei curți să constate și faptul că aceasta condamnare a lor încalcă art. 9 și 14 din Convenția europeană a drepturilor omului. În plus, ei s-au plâns că au fost judecați de o instanță militară, deși erau civili. Ei au solicitat daune morale pentru aceste fapte și daune materiale reprezentând cheltuielile de judecată pe care le plătiseră la instanțele anterioare. Prin decizii pronunțate în 2002 și 2003, Curtea Supremă de Justiție a pronunțat achitarea reclamanților, considerând că refuzul lor de a îndeplini serviciul utilitar alternativ nu intra sub incidența dispozițiilor din Codul penal care pedepsesc neprezentarea la încorporare. Ea nu s-a pronunțat asupra celorlalte cereri ale reclamanților. În 2003 și 2004, invocând articolul 13 din Convenție și art. 504-506 din Codul de procedură penală , reclamanții și-au reiterat cererile pentru daunele morale și materiale. Soluția acestor cauze nu a fost comunicată Curții. B.Dreptul și practica internă pertinente Constituția „Articolul 29 Libertatea conștiinței (1)Libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale. (2)Libertatea conștiinței este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranță și de respect reciproc. (3)Cultele religioase sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii. (4)În relațiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de învrăjbire religioasă. (5)Cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenței religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile și în orfelinate. (6)Părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine. ” 2. Legea nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociații și Fundații) Articolul 3 „Asociațiile și așezămintele fără scop lucrativ sau patrimonial nu pot dobândi personalitatea juridică decât pe temeiul unei decizii motivate a tribunalului civil în circumscripția căruia s-au constituit. Această decizie nu se poate da decât la cererea celor interesați: a) După ce s-a cerut avizul ministerului în competența căruia cade scopul asociației sau așezământului; b) După ce s-au ascultat concluziile Ministerului Public și s-a constatat că statutele sau actele constitutive, compunerea organelor de direcție și administrație și celelalte condiții nu contravin la dispozițiile legii de față. Părțile interesate, ministerul competent și reprezentantul ministerului public au dreptul de apel potrivit art. 90. ”

Decretul nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase Articolul 13 „Cultele religioase, pentru a putea să se organizeze și să funcționeze, vor trebui să fie recunoscute prin decret al Prezidiului Marii Adunării Naționale, dat la propunerea Guvernului, în urma recomandării ministrului cultelor. În cazuri bine motivate se va putea retrage recunoașterea în același mod”. Articolul 14 „În vederea recunoașterii, fiecare cult religios va înainta, prin Ministerul Cultelor, spre examinare și aprobare, statutul sau de organizare și funcționare, cuprinzând sistemul de organizare, conducere și administrare, însoțit de mărturisirea de credință respectiva. ” Articolul 16 „Organizarea de partide politice pe baza confesională este interzisă. ” Articolul 17 „Părțile componente ale cultelor religioase recunoscute, precum comunități, parohii, unități, grupe, vor trebui să fie înscrise într-un registru special al primăriei respective, cu arătarea nominală a organelor de conducere și control și cu indicarea numerică a membrilor care fac parte din ele. ” Articolul 18 „Asociațiile civile și fundațiunile care urmăresc, în total sau în parte, scopuri religioase trebuie, pentru a fi recunoscute că persoane juridice, să aibă încuviințarea Guvernului, prin Ministerul Cultelor, fiind supuse întru totul obligațiunilor ce decurg din legi cu privire la caracterul lor religios. ” Articolul 19 „Inscripțiunile și semnele simbolice, precum și sigiliile sau ștampilele arătând denumirea cultului, vor trebui să aibă în prealabil aprobarea Ministerului Cultelor. ” Articolul 20 „Șefii cultelor, ierarhii și în general întregul personal din serviciul cultelor trebuie să fie cetățeni români, bucurându-se de deplinătatea exercițiului drepturilor civile și politice. ” Articolul 21 „Șefii cultelor precum și mitropoliții, arhiepiscopii, episcopii, superintendenții, administratorii-apostolici, vicarii-administrativi și alții, având funcțiuni asemănătoare, aleși sau numiți în conformitate cu statutele de organizare ale cultelor respective, nu vor fi recunoscuți în funcțiune decât în baza aprobării Prezidiului Marii Adunări Naționale, data prin decret, la propunerea Guvernului, în urma recomandării ministrului cultelor. Înainte de intrarea în funcțiune, toți aceștia vor depune jurământul de credință în fața ministrului cultelor. Formula de jurământ este următoarea: „Ca slujitor al lui Dumnezeu, că om și că cetățean, jur de a fi credincios poporului și de a apăra Republica Populară Română împotriva dușmanilor din afară și dinăuntru; jur că voiu respecta și voiu face să se respecte de către subalternii mei legile Republicii Populare Române; jur că nu voiu îngădui subalternilor mei să întreprindă și să ia parte și nici eu nu voiu întreprinde și nu voiu lua parte la nicio acțiune de natură a aduce atingere ordinii publice și integrității Republicii Populare Române. Așa să-mi ajute Dumnezeu!” Aceasta formula de jurământ este obligatorie și pentru conducătorii asociațiilor civile cu caracter religios prevăzute la art. 18. Ceilalți membri ai clerului aparținând diferitelor culte, cât și președinții sau conducătorii comunităților locale, vor depune, înainte de intrarea lor în funcțiune, în fața șefilor lor ierarhici jurământul de credință după formula următoare: „Ca slujitor al lui Dumnezeu, că om și că cetățean, jur de a fi credincios poporului și de apăra Republica Populară Română împotriva dușmanilor din afară și dinăuntru; jur a respecta legile Republicii Populare Române și de a păstra secretul în serviciul orânduit de Stat. Așa să-mi ajute Dumnezeu”! Ceilalți funcționari din serviciul cultelor religioase vor depune în fața autorităților competențe de Stat jurământul de credință prevăzut de art. 8 din Legea nr. 363 din 30 decembrie 1947 pentru constituirea Statului român în Republica Populară Română.

Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populației pentru apărare Articolul 4 „Cetățenii care, din motive religioase, refuză să îndeplinească serviciul militar sub arme executa serviciul utilitar alternativ, conform prezentei legi. Modul de executare a serviciului utilitar alternativ se stabilește prin hotărâre a Guvernului. ” Articolul 6 „Nu îndeplinesc serviciul militar: (...) c) personalul hirotonit sau ordinat care aparține cultelor religioase recunoscute de lege. ”

Hotărârea Guvernului nr. 618/1997 privind modul de executare a serviciului utilitar alternativ Articolul 1 „(1)Serviciul utilitar alternativ este o formă a îndeplinirii serviciului militar și se executa de către cetățenii apți pentru serviciul militar, care, din motive religioase, refuză să îndeplinească serviciul militar sub arme. (2)Durata serviciului utilitar alternativ este de 24 de luni pentru militarii în termen și de 12 luni pentru militarii cu termen redus. ”

Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații Articolul 1 „(1)Persoanele fizice și persoanele juridice care urmăresc desfășurarea unor activități în interes general sau în interesul unor colectivități locale ori, după caz, în interesul lor personal nepatrimonial pot constitui asociații ori fundații în condițiile prezentei ordonanțe. (...) (3)Partidele politice, sindicatele și cultele religioase nu intra sub incidența prezentei ordonanțe. ” Articolul 78 „Prezenta ordonanță intră în vigoare în termen de 3 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. ”

Ordonanța Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele și taxele locale Aceasta prevede că nu sunt supuse impozitului construcțiile care, prin destinația lor, sunt case de cult ce aparțin cultelor religioase recunoscute de lege și nici părțile lor componente, cu excepția încăperilor cu destinație economică. În plus, nu sunt supuse impozitului terenurile ce aparțin cultelor religioase recunoscute de lege.

Hotărârea Guvernului nr. 1.278/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanței Guvernului nr. 36/2002 privind impozitele și taxele locale Aceasta întocmește lista cultelor religioase oficial recunoscute în România. Organizația reclamanta nu figurează pe această listă.

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal , publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 6 februarie 2004 Acestea întocmesc lista „cultelor religioase oficial recunoscute în România”, lista în care se află numele organizației reclamante.

ÎN DREPT Curtea consideră că este necesar sa conexeze cererile în aplicarea art. 42 § 1 din Regulamentul Curții. Ea observă ca, la data de 8 decembrie 2005, părțile s-au întâlnit la Strasbourg, în prezenta domnului V. Berger, grefier de secție, și a doamnei C. Kaufman, referent la grefă, pentru negocieri în vederea ajungerii la o soluționare pe cale amiabilă a cauzelor. Guvernul a fost reprezentat prin agentul sau, doamna B. Ramașcanu, în timp ce reclamanții au fost reprezentați prin doamna A. Dăgăliță, avocat din București, prin domnii P. Goni și M. Trizac, avocați din Paris, și prin domnii D. Drăgoi, M. Ispas, F. Manoliu și D. Oul, membri ai organizației reclamante. La 15 și 17 martie 2006, agentul Guvernului și, respectiv, consilierii reclamanților au semnat următoarea declarație, pe care au trimis-o Curții: „Guvernul României ( Guvernul ) și reclamanții, ale căror date complete sunt menționate în anexa, au ajuns la următoarea soluție pe cale amiabilă pe baza respectării drepturilor omului, așa cum sunt ele definite în Convenție, în vederea încheierii procedurii în fața Curții. Cererea nr. 63.108/00 Guvernul confirmă faptul că Organizația religioasă a Martorilor lui Iehova a fost recunoscută oficial de la data de 9 aprilie 1990. Mai mult, acesta ia cunoștință despre diferitele hotărâri judecătorești interne care confirmă faptul că, începând cu data de 9 aprilie 1990, când i s-a acordat personalitate juridică, Organizația Martorilor lui Iehova a fost recunoscută că religie și, prin urmare, se bucură de toate drepturile și obligațiile conferite de lege pentru religiile recunoscute de Guvern. Guvernul se obligă să asigure că asistența religioasă din penitenciare sau centrele de detenție este acordată fără discriminare, în special în ceea ce privește accesul miniștrilor ordinați, inclusiv cei ce aparțin Martorilor lui Iehova, în penitenciare sau centrele de detenție, precum și posibilitatea de participare la toate activitățile sau programele religioase ce ar putea avea loc acolo. Guvernul îi va plăti organizației reclamante, ex gratia , o suma totală de 12.000 EUR. Plata se va face când Guvernul va fi primit decizia Curții de scoatere de pe rol a cererii. Decizia CEDO prin care se constată prezenta soluționare pe cale amiabilă și scoaterea cererii de pe rol va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. Toate autoritățile guvernamentale implicate (inclusiv ministerele și prefecturile) vor fi informate în mod direct despre conținutul deciziei Curții. Organizația reclamanta declară că nu mai are alte pretenții împotriva României pe baza faptelor din cererea de față. Ea declară că aceasta constituie o soluționare definitivă a cauzei. Aceste angajamente vor fi implementate în termen de 6 luni de la data deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului de scoatere de pe rol. Celelalte cereri Guvernul admite că sancționarea inițială a reclamanților individuali, în calitatea lor de miniștri ordinați, pentru că nu au îndeplinit serviciul militar se poate să fi reprezentat o încălcare a drepturilor stipulate în Convenție. Guvernul se obligă să plătească, conform legii, sumele acordate de instanțele interne cu titlu de daune morale și materiale și să retragă toate apelurile formulate până la această dată sau orice apeluri ce ar putea fi formulate ulterior împotriva hotărârilor instanțelor interne ce acordau aceste daune. Decizia CEDO prin care se constată prezenta soluționare pe cale amiabilă și scoaterea cererilor de pe rol va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform legii. Toate autoritățile guvernamentale implicate (inclusiv ministerele și prefecturile) vor fi informate în mod direct despre conținutul deciziei Curții. Reclamanții declară că nu mai au alte pretenții împotriva României pe baza faptelor din cererile de față. Ei declară că aceasta constituie o soluționare definitivă a cauzelor. Aceste angajamente vor fi implementate în termen de 6 luni de la data deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului de scoatere de pe rol. ” Curtea ia act de soluționarea pe cale amiabilă la care au ajuns părțile. Ea consideră că aceasta se inspiră din respectarea drepturilor omului, așa cum sunt ele recunoscute de Convenție și de protocoalele sale, și nu vede, în plus, niciun motiv de ordine publică pentru a justifica continuarea analizei cererii (art. 37 § 1 în fine din Convenție). Prin urmare, aplicarea art. 29 § 3 din Convenție trebuie încetată, iar cauzele trebuie scoase de pe rol. Pentru aceste motive, CURTEA, În unanimitate hotărăște să conexeze cererile; hotărăște să scoată cererile de pe rol. Bostjan M. Zupancic, președinte Vincent Berger, grefier