AFFAIRE FERNANDES MAGRO CONTRE LE PORTUGAL

Rezoluția ResDH(2001)159 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 29 februarie 2000 (definită la 29 mai 2000) în cauza Fernandes Magro împotriva Portugaliei (adoptată de Comitetul de Miniștri la 17 decembrie 2001, cu ocazia reuniunii 775 a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11 (denumită în continuare "Convenția") Având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 29 februarie 2000 în cauza Fernandes Magro și transmisă definitiv Comitetului miniștrilor în temeiul articolelor 44 și 46 din convenție, Reamintind faptul că la originea acestei cauze se află o cerere (nr. 3697/97) formulată împotriva Portugaliei, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 6 iunie 1997 în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de către M. João Fernandes Magro, resortisant portughez, și Curtea, sesizată cu această cauză în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11, a declarat admisibil faptul că cauza se referă la durata excesivă a unei proceduri civile în fața instanțelor administrative; având în vedere că, în hotărârea sa din 29 februarie 2000, Curtea, în unanimitate; - a spus că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție; - a declarat că guvernul statului pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă, 900 000 de ecudos portughez pentru prejudicii morale, 250 000 de ecudos portughez pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată și că aceste sume ar trebui să majoreze un interes simplu cu 7% laan de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia; - a respins pretențiile reclamantului privind satisfacția echitabilă pentru surplus; având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție; După ce a invitat guvernul din statul membru în cauză să informeze în legătură cu măsurile luate ca urmare a hotărârii din 29 februarie 2000, având în vedere obligația pe care Portugalia o are de a se conforma în conformitate cu art. 46 alin. (1) din Convenție; Considerând că, la examinarea acestei cauze, guvernul statului pârât a reamintit că măsurile au fost deja adoptate pentru a evita noi încălcări similare celor constatate în prezenta cauză, în special prin reorganizarea sistemului judiciar portughez introdus prin legea din 20 august 1992 (nr. 24/92), prin decretul său de punere în aplicare din 15 septembrie 1993 (nr. 312/93) și prin Decretul-lege din 17 iunie 1994 (nr. 222/94) (a se vedea în special Rezoluția DH (94) 71 în cauza Gama Cidrais împotriva Portugaliei și Rezoluția DH (94) 76 în cauza Martins da Cunha împotriva Portugaliei) și a indicat că hotărârea Curții a fost transmisă autorităților direct vizate; În cazul în care, la data de 17 mai 2000, guvernul statului pârât a plătit reclamantului sumele prevăzute în hotărârea din 29 februarie 2000, Declară, după ce a luat cunoștință de informațiile furnizate de guvernul Portugaliei, că a îndeplinit atribuțiile care îi revin în temeiul articolului Õ alineatul (2) din convenție în prezenta cauză.

Résolution ResDH(2001)159

relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme

du 29 février 2000 (définitif le 29 mai 2000)

dans l’affaire Fernandes Magro contre le Portugal

(adoptée par le Comité des Ministres le 17 décembre 2001,

lors de la 775

e

réunion des Délégués des Ministres)

Le Comité des Ministres, en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales telle qu’amendée par le Protocole n° 11 (ci-après dénommée «la Convention»),

Vu l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 29 février 2000 dans l’affaire Fernandes Magro et transmis une fois définitif au Comité des Ministres en vertu des articles 44 et 46 de la Convention ;

Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 36997/97) dirigée contre le Portugal, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 6 juin 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par M. João Fernandes Magro, ressortissant portugais, et que la Cour, saisie de cette affaire en vertu de l’article 5, paragraphe 2, du Protocole n° 11, a déclaré recevable le grief concernant la durée excessive d’une procédure civile devant les juridictions administratives ;

Considérant que dans son arrêt du 29 février 2000 la Cour, à l’unanimité ;

- a dit qu’il y avait eu violation de l’article 6, paragraphe 1, de la Convention ;

- a dit que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif, 900 000 escudos portugais pour préjudice moral, 250 000 escudos portugais au titre des frais et dépens et que ces montants seraient à majorer d’un intérêt simple de 7% l’an à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement ;

- a rejeté les prétentions du requérant en matière de satisfaction équitable pour le surplus ;

Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention ;

Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de l’arrêt du 29 février 2000, eu égard à l’obligation qu’a le Portugal de s’y conformer selon l’article 46, paragraphe 1, de la Convention ;

Considérant que lors de l’examen de cette affaire, le gouvernement de l’Etat défendeur a rappelé que des mesures avaient déjà été adoptées pour éviter de nouvelles violations semblables à celles constatées dans la présente affaire, avec notamment la réorganisation du système judiciaire portugais introduite par la loi du 20 août 1992 (n° 24/92), par son décret d’application du 15 septembre 1993 (n° 312/93) et par le décret-loi du 17 juin 1994 (n° 222/94) (voir, notamment, la Résolution DH (94) 71 dans l’affaire Gama Cidrais contre le Portugal et la Résolution DH (94) 76 dans l’affaire Martins da Cunha contre le Portugal), et a indiqué que l’arrêt de la Cour avait été transmis aux autorités directement concernées ;

S’étant assuré que le 17 mai 2000, dans le délai imparti, le gouvernement de l’Etat défendeur avait versé au requérant les sommes prévues dans l’arrêt du 29 février 2000,

Déclare, après avoir pris connaissance des informations fournies par le Gouvernement du Portugal, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention dans la présente affaire.