CtEDO 10.01.2002 Auto

PEREIRA TEIXEIRA DE ARAGAO contre le PORTUGAL

RESPONDENT
PRT
HOTĂRÂRE
10.01.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
PEREIRA TEIXEIRA DE ARAGAO contre le PORTUGAL (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 57032/00 prezentate de Rui Carlos PEREIRA TEIXEIRA DE ARAGÃO împotriva Portugaliei Curtea Europeană a Drepturilor LUI Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 14 decembrie 1999 și înregistrată la 5 mai 2000, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Rui Carlos Pereira Teixeira de Aragão, este un resortisant portughez, născut în 1956 și rezident în Amadora (Portugalia). Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Dorind să depună două cereri în despăgubire împotriva a doi avocați, reclamantul sesizează, în iulie 1997, camerele civile ale Tribunalului de la Lisabona cu privire la două cereri de asistență judiciară, în care a solicitat în special desemnarea unui avocat. I s-a acordat asistență juridică, iar procedurile s-au desfășurat după cum urmează. 1. Procedura nr. 268/97 (11-Camera Civilă) La data de 8 octombrie 1997, consiliul de la l a ordonat avocaților baroului de la Lisabona să desemneze un prim avocat din oficiu. La 2 ianuarie 1998, avocatul desemnat a solicitat să fie revocată din funcția sa. Ea a susținut că cererea pe care reclamantul intenționa să o prezinte nu prezenta nici o șansă de succes. La 18 februarie 1998, consiliul de administrație a acceptat cererea și a desemnat un al doilea avocat din oficiu. La 26 martie 1998, avocatul din oficiu a fost eliberat din funcție. El a susținut că cererea pe care reclamantul dorea să o prezinte nu prezenta nici o șansă de succes și că pretențiile sale erau nedrepte, impertinente și capricioase La data de 4 mai 1998, consiliul de administrație al întreprinderii a acceptat cererea și a desemnat un al treilea avocat din oficiu. La o dată nespecificată, avocata din oficiu a solicitat să fie eliberată din funcție, cererea reclamantului nu prezintă nicio șansă de reușită. La data de 30 martie 1999, consiliul de administrație al Ordinului a transmis judecătorului o ordonanță de copiere a unei hotărâri pronunțate cu privire la o cerere de inițiere a unor proceduri disciplinare care fusese formulată de reclamant împotriva primilor doi avocați din oficiu desemnați. În această decizie, pronunțată la 10 martie 1999, consiliul de administrație al Ordinului a respins cererea în cauză și a subliniat că avocații în cauză nu au comis nicio încălcare disciplinară. La 20 aprilie 1999, recurentul l-a invitat pe judecător să invite consiliul de administrație să desemneze un alt avocat din oficiu. El a subliniat că acesta aparține instanțelor, nu avocaților, să decidă dacă cererea sa ar avea șanse de succes, altfel ar fi încălcat dreptul de acces la justiție. Printr-o ordonanță din 29 aprilie 1999, judecătorul a indicat că reclamantul dispunea de posibilitatea de a face recurs la ordonanța consiliului de administrație al lalui. El a dat apoi instrucțiuni grefei în sensul de a elimina cauza de rol în cazul în care nici un avocat din oficiu nu ar fi fost desemnat de consiliul de administrație în termen de 60 de zile. Întrucât nici un avocat nu a fost desemnat în termenul stabilit, cauza a fost înlăturată din rol. 2. Procedura nr. 750/97 (12 a doua cameră civilă) La 11 decembrie 1997, consiliul de la Ordre desemnează un prim avocat din oficiu. La 14 ianuarie 1998, avocata din oficiu a fost revocată din funcție, susținând că cauza nu prezenta nici o șansă de succes. La data de 11 februarie 1998, consiliul de administrație al întreprinderii a acceptat cererea și a desemnat un al doilea avocat din oficiu. La 7 mai 1998, reclamantul a informat instanța cu privire la ceea ce nu a reușit încă să se alăture celui de-al doilea avocat din oficiu și că termenul de 30 de zile pentru depunerea instanței din oficiu era depășit în mare măsură. Printr-o ordonanță din 12 mai 1998, judecătorul a informat avocatul în cauză cu privire la motivele pentru care cererea nu fusese încă depusă. După ce a solicitat o prelungire a termenului în cauză, al doilea avocat din oficiu care a fost numit la 9 octombrie 1998 să fie exmatriculat din funcția sa. La data de 9 noiembrie 1998, consiliul de administrație a acceptat cererea și a desemnat un al treilea avocat din oficiu. La 20 octombrie 1999, avocatul din oficiu a fost eliberat din funcție, susținând că cauza nu prezenta nici o șansă de succes. Nici un alt avocat din oficiu nu a fost desemnat până în prezent, iar procedura rămâne în curs de desfășurare în fața Tribunalului de la Lisabona. Dreptul intern relevant În cazul în care Tribunalul a solicitat desemnarea unui avocat din oficiu și dacă ajutorul judiciar ar fi fost acordat, judecătorul ar fi invitat avocații să indice un avocat sau un avocat stagiar pentru a reprezenta reclamantul. Acesta a fost informat cu privire la numele și adresa avocatului în cauză și i s-a cerut să-i împrumute întreaga colaborare necesară (articolul Acesta a fost obligat, dan un astfel de caz, să indice motivele cererii sale către consiliul de administrație al mail-ului, care, în cazul în care a acceptat cererea, trebuia să desemneze imediat un nou avocat din oficiu (art. 35). În cele din urmă, acesta dispunea de posibilitatea de a indica un avocat, care trebuia să declare că acceptă reprezentarea. La 1 ianuarie 2001, a intrat în vigoare un nou sistem de asistență judiciară (Legea nr. 30-E/2000 din 20 decembrie 2000). Principiile fundamentale rămân neschimbate, dar competența de a acorda asistență juridică este acum de competența serviciilor de securitate socială și nu a judecătorului. Pe de altă parte, art. 35 alineatul (5) prevede că, în cazul în care trei cereri de ridicare a funcțiilor sunt prezentate succesiv și din aceleași motive (solicitare condamnată la eșec), consiliul de administrație poate refuza desemnarea unui alt avocat din oficiu. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge că nu a beneficiat de dreptul de acces la o instanță și consideră că a făcut obiectul unei discriminări întemeiate pe averea care contravine art. 14 din Convenție. El consideră că instanțele, nu avocații care i-au fost numiți, sunt de părere că este de competența instanțelor să decidă dacă cererea sa are șanse de succes. Reclamantul, invocând art. 14 din Convenție, consideră că a făcut obiectul unei discriminări bazate pe avere, prin aceleași motive. În special art. 6 alineatul (1) și art. 14 se citesc astfel: Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Art. 14 Aplecarea drepturilor și libertăților recunoscute în (...) convenție trebuie asigurată, fără nicio deosebire, bazată în special pe... avere (...) sau orice altă situație. Curtea reamintește că art. 6 alin. (1) garantează dreptul de acces la o instanță pentru ca aceasta să fie pronunțată asupra drepturilor de caracter civil. În Hotărârea sa Airey c. Irlanda (hotărârea din 9 octombrie 1979, seria A nr. 32), Curtea a decis că acest drept trebuie să fie concret și efectiv În acest fel, la art. 6 Õ 1 ar putea, uneori, să se astrizeze la adresa unui membru al baroului, în cazul în care acesta se dovedește indispensabil pentru un acces efectiv la judecător, fie pentru că legea prevede reprezentarea de către un avocat a anumitor categorii de litigii, cum ar fi în speță, fie din cauza complexității procedurii sau a cauzei (hotărârea Airey menționată anterior, p. 15 § 26). Cu toate acestea, mijloacele prin care un stat asigură un acces efectiv la instanțele civile intră în sfera sa de competență (ibidem Chiar și atunci când ajutorul judiciar poate fi acordat pentru anumite tipuri de acțiuni civile, este rezonabil să se condiționeze acordarea acestuia de anumite condiții, în special de situația financiară a reclamantului sau de șansele de succes ale procedurii. Astfel cum a subliniat deja Curtea, un sistem de asistență judiciară nu poate funcționa fără instituirea unui sistem de selecție a cauzelor care ar putea beneficia de acesta (Gnahore c. Franța, nr. 4003/98, CEDH 2000-IX, § 41). În speță, Curtea constată în primul rând că statul l-a asigurat pe solicitant, prin intermediul ordinului de avocați, care acționează în acest domeniu în interesul general, beneficiul de a fi asistat de un membru al baroului. Este adevărat că, în prezent, procedurile sunt în așteptare pentru numirea unui nou avocat din oficiu, avocații anteriori care au solicitat să fie eliberați din funcție. Cu toate acestea, Curtea consideră că această situație nu poate constitui un obstacol în calea dreptului de acces al reclamantului la o instanță în măsura în care avocații în cauză au renunțat să reprezinte reclamantul, deoarece cererea acestuia din urmă nu prezenta nicio șansă de reușită. În măsura în care recurentul declară că este de competența instanțelor și nu a avocaților să decidă dacă cererea sa prezintă șanse de succes, Curtea arată că statele sunt libere să aleagă mijloacele de a asigura dreptul la asistență juridică. În plus, avocații numiți din oficiu acționează, de asemenea, într-o misiune de interes general ca asistenți ai justiției și pot, în exercitarea sarcinilor care le sunt încredințate, să atragă atenția justițiabililor nepătați asupra șanselor de succes ale cererilor pe care aceștia doresc să le depună. În cele din urmă, Curtea atribuie o importanță decisivă faptului că: în orice caz, reclamantul dispune de posibilitatea de a avansa procedurile în cazul în care găsește un avocat gata să îl reprezinte, onorariile acestuia rămas în sarcina . Prin urmare, nu există nicio aparență de încălcare a articolului 6 alineatul (1). În măsura în care reclamantul a invocat, de asemenea, art. 14 în sprijinul afirmațiilor sale, Curtea face trimitere la considerațiile expuse mai sus cu privire la art. 6. Aceasta subliniază în special că, în cazul în care reclamantul găsește un avocat gata să îl reprezinte, onorariile acestuia din urmă vor rămâne în sarcina instanței, motiv pentru care nu se poate constata nici o discriminare din cauza averii. În consecință, cererea este în mod evident neîntemeiată și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Vincent Berger Georg Ress Moduler Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2002-01-24
0,95
FERREIRA ALVES contre le PORTUGAL
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 53937/00 présentée par Jorge de Jesus FERREIRA ALVES contre le Portugal La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 24 janvier 2002 en une chambre
CtEDO 2002-10-10
0,95
BORGES DA SILVA contre le PORTUGAL
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 55570/00 présentée par Carlos Ferreira BORGES DA SILVA contre le Portugal La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 10 octobre 2002 en une cham
CtEDO 2003-09-25
0,95
DOMINGUES TEIXEIRA contre le PORTUGAL
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 64433/01 présentée par José DOMINGUES TEIXEIRA contre le Portugal La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 25 septembre 2003 en une chambre co
CtEDO 2003-09-25
0,95
CANCELA PEREIRA et CARVALHO TEIXEIRA PEREIRA contre le PORTUGAL
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 65250/01 et n o 65252/01 présentée par Adriano CANCELA PEREIRA et Rosa Maria CARVALHO TEIXEIRA PEREIRA contre le Portugal La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième s
CtEDO 2003-09-25
0,95
VIEIRA DE MATOS contre le PORTUGAL
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 65450/01 présentée par Ilidio José VIEIRA DE MATOS contre le Portugal La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 25 septembre 2003 en une chambr
Sursă