Lazarou împotriva Greciei

SECȚIUNEA I DECIZIE PARTENERALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 66808/01 prezentată de Vassilios Lazaru împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se întrunește la 7 martie 2002 într-o cameră compusă din Tulkens președinte dnii C.L Rozakis Lorenzen Vajić dnii Levits Kovler Zagrebelsky, judecători dnii E. Fribergh grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 27 februarie 2001 și înregistrată la 7 martie 2001, după ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Vassilios Lazarou, este un resortisant grec, născut în 1937 și rezident în Thiva.

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: La 7 noiembrie 1990, fiul reclamantului a suferit un infarct în timp ce La 20 noiembrie 1992, cererea reclamantului a fost respinsă pe motiv că nu a fost stabilit faptul că decesul fiului său a avut loc în mod clar și incontestabil din cauza serviciului militar (Decizia nr. 22715/1992). La 25 iulie 1993, reclamantul a făcut apel la această decizie. Acțiunea sa a fost respinsă la 7 noiembrie 1993 (Decizia nr. 1097/1993). În 1994, reclamantul a prezentat o nouă cerere în fața Contabilității Generale de la … 1097/1993 și 5229/1994 (hotărârea nr. 455/1999). La 20 septembrie 1999, reclamantul s-a ocupat de casare.

La 20 decembrie 2000, formarea plenară a Curții de Conturi a declarat procedura abrogată pe motiv că reclamantul a omis să-și declare recursul împotriva adversarului său, la l Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de echitatea și durata procedurii. ÎN ȚARA în care reclamantul se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil și că instanțele grecești au comis erori de fapt și de drept care i-au privilegiat adversarul, statul. În special, reclamantul susține că instanțele sesizate au considerat în mod eronat că moartea fiului său nu a fost cauzată de serviciul său militar, în timp ce acesta era în stare excelentă de sănătate înainte de a se alătura armatei. Reclamantul invocă art. 6 alineatul (1) din convenție și art. 14 alineatul (1) și art. 2 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice.

Curtea nu este competentă decât să examineze invocările prin care se invocă o încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau a protocoalelor sale. Aceasta nu este competentă să examineze cereri referitoare la presupuse încălcări ale altor instrumente internaționale sau ale dreptului intern. Prin urmare, Comisia va lua în considerare cererea ca, în conformitate cu art. 6 alin. (1) din Convenție, ale cărei părți relevante sunt astfel formulate Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Curtea reamintește că, în principiu, aplicarea și interpretarea dreptului intern sunt rezervate competențelor instanțelor naționale.

În temeiul articolului 19 din Convenție, Curtea are ca sarcină exclusivă de a asigura respectarea angajamentelor care rezultă din Convenția pentru statele contractante. În special, nu îi revine sarcina de a cunoaște erori de fapt sau de drept presupuse comise de o instanță, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților protejate prin convenție (Garcia Ruiz c. Spania [GC], nr. 30544/96, § 28, EHR 1999-I). Or, în cazul de față, presupunând chiar că reclamantul a epuizat în mod valabil căile de atac interne, Curtea nu identifică niciun indice derbitrar în desfășurarea procedurii, care a respectat principiul contradictoriei și în cursul căreia reclamantul a putut prezenta toate argumentele pentru apărarea cauzei sale.

În concluzie, Curtea consideră că, în ansamblu, procedura în litigiu a avut un caracter echitabil, în sensul articolului 6 alineatul (1) din Convenție. Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (4). Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge în plus de durata procedurii. În situația actuală a dosarului, Curtea nu consideră în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestui aspect și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. (b) din Regulamentul său de procedură. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Amâne Reexaminarea cazului întemeiat pe durata procedurii Declară cererea inadmisibilă pentru surplus.

Erik Fribergh Françoise Tulkens Grefier Președinte

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 66808/01 présentée par Vassilios LAZAROU contre la Grèce La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 7 mars 2002 en une chambre composée de M me F. Tulkens , présidente , MM. C.L. Rozakis , P. Lorenzen , M me N. Vajić , MM. E. Levits , A. Kovler , V. Zagrebelsky, juges , et de M. E. Fribergh , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 27 février 2001 et enregistrée le 7 mars 2001, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Vassilios Lazarou, est un ressortissant grec, né en 1937 et résidant à Thiva. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le 7 novembre 1990, le fils du requérant succomba à un infarctus alors qu’il effectuait son service militaire. Le 19 février 1992, le requérant saisit la 44 e division de la Comptabilité Générale de l’Etat (Γεvικό Λoγιστήριo τoυ Κράτoυς) d’une demande en vue d’obtenir une pension militaire. Le 20 novembre 1992, la demande du requérant fut rejetée au motif qu’il n’avait pas été établi que le décès de son fils survint « manifestement et incontestablement en raison du service militaire » (décision n° 22715/1992). Le 25 juillet 1993, le requérant interjeta appel de cette décision. Son recours fut rejeté le 7 novembre 1993 (décision n° 1097/1993). En 1994, le requérant déposa une nouvelle demande devant la Comptabilité Générale de l’Etat, qui fut rejetée pour les mêmes motifs que la première, le 11 avril 1994 (décision n° 5229/1994).

Le 1 er juin 1994, le requérant interjeta appel de cette décision. Le 26 mars 1999, la Troisième Chambre de la Cour des comptes (Ελεγκτικό Συvέδριo) rejeta l’appel introduit par le requérant contre les décisions n os 1097/1993 et 5229/1994 (arrêt n° 455/1999). Le 20 septembre 1999, le requérant se pourvut en cassation. Le 20 décembre 2000, la formation plénière de la Cour des comptes déclara la procédure abrogée au motif que le requérant avait omis de signifier son pourvoi à son adversaire, l’Etat. GRIEFS Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de l’équité et de la durée de la procédure. EN DROIT 1. Le requérant se plaint que sa cause n’a pas été entendue équitablement et que les juridictions grecques ont commis des erreurs de fait et de droit qui ont privilégié son adversaire, l’Etat.

En particulier, le requérant affirme que les juridictions saisies ont estimé à tort que le décès de son fils n’avait pas été provoqué par son service militaire, alors que celui-ci était en excellente santé avant de rejoindre l’armée. Le requérant invoque les articles 6 § 1 de la Convention et 14 §§ 1 et 2 du Pacte international relatif aux droits civils et politiques. La Cour n’est compétente que pour examiner des requêtes par lesquelles une violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles est alléguée. Elle n’est pas compétente pour examiner des requêtes relatives à des prétendues violations d’autres instruments internationaux ou du droit interne.

Dès lors, elle n’examinera la requête que sous l’angle de l’article 6 § 1 de la Convention, dont les parties pertinentes sont ainsi libellées : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » La Cour rappelle que l’application et l’interprétation du droit interne sont en principe réservées à la compétence des juridictions nationales. Aux termes de l’article 19 de la Convention, la Cour a pour seule tâche d’assurer le respect des engagements résultant de la Convention pour les États contractants.

En particulier, il ne lui appartient pas de connaître des erreurs de fait ou de droit prétendument commises par une juridiction, sauf si et dans la mesure où elles pourraient avoir porté atteinte aux droits et libertés sauvegardés par la Convention ( Garcia Ruiz c. Espagne [GC], no. 30544/96, § 28, ECHR 1999-I). Or dans le cas d’espèce, à supposer même que le requérant ait valablement épuisé les voies de recoures internes, la Cour ne décèle aucun indice d’arbitraire dans le déroulement de la procédure, qui a respecté le principe du contradictoire et au cours de laquelle le requérant a pu présenter tous les arguments pour la défense de sa cause. En conclusion, la Cour estime que, considérée dans son ensemble, la procédure litigieuse a revêtu un caractère équitable, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention.

Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention, et doit être rejetée conformément à l’article 35 § 4. 2. Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint en outre de la durée de la procédure. En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 3 b) de son règlement. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Ajourne l’examen du grief tiré de la durée de la procédure ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus. Erik Fribergh Françoise Tulkens Greffier Présidente