Lazarou împotriva Greciei

PRIMĂ DECIZIE FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 66808/01 prezentată de Vassilios LAZAROU împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care are loc la 6 mai 2003 într-o cameră compusă din domnii Lorenzen președintele C.L. Rozakis mes Tulkens Vajić dnii Kovler Zagrebelsky Steiner, judecători și dlui Nielsen, grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea menționată anterior depusă la 27 februarie 2001, având în vedere decizia parțială din 7 martie 2002, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul, dl Vassilios Lazarou, este un resortisant grec, născut în 1937 și rezident în Thiva.

Guvernul pârât este reprezentat de domnul Apessos, consilier la Consiliul juridic al statului, și domnul Pelekou, auditor la Consiliul juridic al statului. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 7 noiembrie 1990, fiul reclamantului a suferit un infarct în timp ce acesta și-a desfășurat serviciul militar. În conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Legea nr. 1854/1951, un militar nepermanent are dreptul la o pensie de La 19 februarie 1992, reclamantul sesizează 44 divizia de Contabilitate Generala de la 22715/1992. La 25 iulie 1993, reclamantul a făcut apel la această decizie. Acțiunea sa a fost respinsă la 7 noiembrie 1993 (Decizia nr. 1097/1993).

La 30 iulie 1993, reclamantul a înaintat o nouă cerere în fața Contabilității Generale a statului membru, care a fost respinsă din aceleași motive ca și prima, 11 aprilie 1994 (Decizia nr. 5229/1994). La data de 2 octombrie 1998, reclamantul a solicitat Curții de Conturi să ia o decizie în fața Curții de Conturi (Ελεγκτικό Συvέδριo). La data de 2 octombrie 1998. La 26 martie 1999, Curtea de Conturi a respins cererea formulată de reclamant împotriva deciziilor nr. 1097/1993 și 5229/1994 (hotărârea nr. 455/1999). La 20 septembrie 1999, reclamantul s-a ocupat de casare.

La 20 decembrie 2000, formarea plenară a Curții de Conturi a declarat procedura abrogată pe motiv că reclamantul a omis să-și declare recursul împotriva adversarului său, la La art. 6 alineatul (1) din Convenție, ale cărui părți interesate sunt astfel formulate Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul susține în principal că art. 6 nu se aplică în speță. El observă că reclamantul nu revendica un salariu sau o pensie reală. Într-adevăr, prestația în cauză în prezenta cauză nu ar avea legătură cu un contract de muncă.

Aceasta ar fi acordată ca sprijin moral părinților soldaților răniți sau decedați în cadrul serviciului militar. Această prestație ar face parte din domeniul previziunei sociale asigurate de serviciile publice și ar depinde de suveranitatea statului. În concluzie, chiar dacă obiectul procedurii în litigiu viza un drept patrimonial al reclamantului, guvernul consideră că acesta nu poate fi calificat drept drept drept civil În cazul în care nu a fost prezentat un raport între reclamant și statul membru care acționează în calitate de angajator, litigiul pe care Curtea de Conturi l-a sesizat ar fi, prin urmare, un litigiu administrativ reglementat de dreptul administrativ. Cu titlu subsidiar, guvernul afirmă că durata generală a procedurii nu este de natură nerațională; întârzierea observată în fața Curții de Conturi ar fi cauzată de rolul acestei instanțe.

În schimb, reclamantul susține că a revendicat un drept privat și patrimonial al cărui caracter civil nu poate fi pus în discuție și că durata procedurii a fost excesivă. Curtea constată că, în cazul de față, reclamantul revendica o pensie militară ca urmare a decesului fiului său, care a avut loc în timp ce acesta se afla sub steag. Curtea amintește că a considerat deja că litigiile în materie de pensii intră în domeniul de aplicare al articolului 6 alineatul (1) deoarece, odată admis la pensie, agentul a încălcat legătura specială dintre administrație și administrație. Prin urmare, se află și, cu atât mai mult, titularii săi de drept se află într-o situație care este foarte comparabilă cu cea a unui salariat de drept privat: legătura specială de încredere și de loialitate cu lamâiul a luat sfârșit de existență, și la 67, CE Dupe 1999.III.

Ea nu are nici un motiv să se eschiveze de la această jurisprudență în cazul de față. Prin urmare, în cazul de față, trebuie să fie respinsă de către guvern. Curtea consideră că, având în vedere criteriile stabilite de jurisprudența sa în materie de termen rezonabil, și ținând cont de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, că aceasta trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară restul cererii admisibile, toate mijloacele de fond rezervate. Søren Nielsen Peer Lorenzen Modululr Adjunct Președinte

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION FINALE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 66808/01 présentée par Vassilios LAZAROU contre la Grèce La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 6 mai 2003 en une chambre composée de : MM. P. Lorenzen , président , C.L. Rozakis , M mes F. Tulkens , N. Vajić , MM. A. Kovler , V. Zagrebelsky , M me E. Steiner, juges , et de M. S. Nielsen, greffier adjoint de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 27 février 2001, Vu la décision partielle du 7 mars 2002, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Vassilios Lazarou, est un ressortissant grec, né en 1937 et résidant à Thiva.

Le gouvernement défendeur est représenté par M. M. Apessos, conseiller auprès du Conseil juridique de l’Etat, et M me V. Pelekou, auditrice auprès du Conseil juridique de l’Etat. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 7 novembre 1990, le fils du requérant succomba à un infarctus alors qu’il effectuait son service militaire. Aux termes de l’article 26 § 1 de la loi n o 1854/1951, un militaire non permanent a droit à une pension « s’il est sorti du rang, physiquement ou mentalement incompétent, suite à une blessure ou une maladie survenue manifestement et incontestablement en raison du service militaire ». Le 19 février 1992, le requérant saisit la 44 e division de la Comptabilité Générale de l’Etat (Γεvικό Λoγιστήριo τoυ Κράτoυς) d’une demande en vue d’obtenir une pension militaire.

Le 20 novembre 1992, la demande du requérant fut rejetée au motif qu’il n’avait pas été établi que le décès de son fils survint « manifestement et incontestablement en raison du service militaire » (décision n o 22715/1992). Le 25 juillet 1993, le requérant interjeta appel de cette décision. Son recours fut rejeté le 7 novembre 1993 (décision n o 1097/1993). Le 30 juillet 1993, le requérant déposa une nouvelle demande devant la Comptabilité Générale de l’Etat, qui fut rejetée pour les mêmes motifs que la première, le 11 avril 1994 (décision n o 5229/1994). Le 1 er juin 1994, le requérant interjeta appel de cette décision devant la Cour des comptes (Ελεγκτικό Συvέδριo). L’audience eut lieu le 2 octobre 1998. Le 26 mars 1999, la Cour des comptes rejeta l’appel introduit par le requérant contre les décisions n os 1097/1993 et 5229/1994 (arrêt n o 455/1999).

Le 20 septembre 1999, le requérant se pourvut en cassation. L’audience eut lieu le 1 er novembre 2000. Le 20 décembre 2000, la formation plénière de la Cour des comptes déclara la procédure abrogée au motif que le requérant avait omis de signifier son pourvoi à son adversaire, l’Etat. GRIEF Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure. EN DROIT Le requérant dénonce la durée de la procédure suivie dans son affaire. Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention, dont les parties pertinentes sont ainsi libellées : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » Le Gouvernement soutient à titre principal que l’article 6 ne s’applique pas en l’espèce.

Il note que le requérant ne revendiquait pas un salaire ou une vraie pension. En effet, la prestation en cause dans la présente affaire ne se rattacherait pas à un contrat de travail. Elle serait octroyée à titre de soutien moral aux parents des soldats blessés ou décédés dans le cadre de leur service militaire. Cette prestation relèverait du domaine de la prévoyance sociale assurée par les services publics et dépendrait de la souveraineté de l’Etat. En conclusion, même si l’objet de la procédure litigieuse portait sur un droit patrimonial du requérant, le Gouvernement estime que celui-ci ne saurait être qualifié de droit de « caractère civil » car il ne se rattachait pas à un rapport entre le requérant et l’Etat agissant en tant qu’employeur.

Le litige dont la Cour des comptes fut saisie serait donc un litige administratif régi par le droit administratif. A titre subsidiaire, le Gouvernement affirme que la durée globale de la procédure ne présente pas de caractère déraisonnable. Le retard observé devant la Cour des comptes serait dû à l’encombrement du rôle de cette juridiction. Le requérant affirme au contraire qu’il revendiquait un droit privé et patrimonial dont le caractère civil ne saurait être mis en question et que la durée de la procédure était excessive. La Cour note que, dans le cas d’espèce, le requérant revendiquait une pension militaire suite au décès de son fils, survenu alors que celui-ci était sous les drapeaux.

La Cour rappelle qu’elle a déjà jugé que les litiges en matière de pensions, quant à eux, relèvent tous du domaine de l’article 6 § 1, parce que, une fois admis à la retraite, l’agent a rompu le lien particulier qui l’unit à l’administration ; il se trouve dès lors, et à plus forte raison ses ayants droit se trouvent, dans une situation qui est tout à fait comparable à celle d’un salarié de droit privé : le lien spécial de confiance et de loyauté avec l’Etat a cessé d’exister, et l’agent ne peut plus détenir de parcelle de la souveraineté de l’Etat (voir Pellegrin c. France [GC], n o 28541/95, § 67, CEDH 1999–VIII). Elle n’aperçoit aucune raison de s’écarter de cette jurisprudence dans le cas d’espèce.

Dès lors, l’objection soulevée par le Gouvernement doit être rejetée. La Cour estime, à la lumière des critères dégagés par sa jurisprudence en matière de « délai raisonnable », et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare le restant de la requête recevable, tous moyens de fond réservés. Søren Nielsen Peer Lorenzen Greffier adjoint Président