AFFAIRE LAZAROU c. GRECE

STRASBURG 8 iulie 2004 DEFINIF 08/10/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Lazarou c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din dnii Lorenzen președinte C.L.

Rozakis Bonello mes Tulkens Vajić Botomararova Hajiyev, judecători și al domnului S. Quesada, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 6 mai 2003 și 17 iunie 2004, rend la hotărâre, adoptat la această ultimă dată procedura La originea cauzei se află o cerere (n 66808/01) îndreptată împotriva Republicii Elene și al cărei resortisant al acestui stat, M. Vassilios Lazarou a sesizat Curtea la 27 februarie 2001 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Pelekou, auditor pe lângă Consiliul Juridic de la Õ . Reclamantul s-a plâns, printre altele, din punctul de vedere al articolului 6 alineatul (1) din Convenție, de durata unei proceduri în fața Curții de Conturi.

Cererea a fost atribuită primei secțiuni a Curții (art. 52 alineatul (1) din Convenție). 1 din regulament. La 7 martie 2002, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 27 alineatul (1) din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. La 7 martie 2002, camera a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice cazul întemeiat pe durata procedurii guvernului. Prin decizia din 6 mai 2003, camera a declarat restul cererii admisibile. DE FAPT Reclamantul s-a născut în 1937 și locuiește în Thiva. La 7 noiembrie 1990, fiul reclamantului a murit de infarct în timp ce acesta își desfășura serviciul militar.

În conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Legea nr. 1854/1951, un militar nepermanent are dreptul la o pensie a ieșit din rang, fizic sau mental incompetent, ca urmare a unui prejudiciu sau a unei boli care a apărut în mod clar și incontestabil din cauza serviciului militar la 19 februarie 1992, reclamantul sesizează 44 divizia de Contabilitate generală a la . . La 20 noiembrie 1992, cererea reclamantului a fost respinsă pe motiv că nu a fost stabilit faptul că decesul fiului său a avut loc în mod clar și incontestabil din cauza serviciului militar (Decizia nr. 22715/1992). 11. La 25 iulie 1993, reclamantul a răspuns la apelul la această decizie. Acțiunea sa a fost respinsă la 7 noiembrie 1993 (Decizia nr. 1097/1993 12. La 30 iulie 1993, reclamantul a prezentat o nouă cerere în fața Contabilității Generale de la ï ï , care a fost respinsă din aceleași motive ca și prima, la 11 aprilie 1994 (Decizia nr. 5229/1994).

13. La 1 iunie 1994, reclamantul a solicitat Curții de Conturi (Ελεγκτικό Συvέδύo). La 26 martie 1999, a treia cameră a Curții de Conturi a respins recursul introdus de reclamant împotriva deciziilor nr. 1097/1993 și 5229/1994 (hotărârea nr. 455/1999). 15. La 20 septembrie 1999, reclamantul a luat măsuri în casare. La 20 decembrie 2000, formarea plenară a Curții de Conturi a declarat procedura abrogată pe motiv că reclamantul a omis să-și declare recursul la oponentul său, la data la care a formulat recurs (hotărârea nr. 1666/2000). ÎN DREPTUL VIOLAȚIEI ALOCATE LA ARTICOLUL 6 § 1 DIN CONVENȚIA 17. Reclamantul se plânge de faptul că cauza sa nu a fost ascultată într-un termen rezonabil.

El se referă la art. 6 alineatul (1) din Convenție, ale cărui părți relevante sunt astfel formulate Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 18. Guvernul afirmă că durata globală a procedurii nu este de natură nerațională; întârzierea observată în fața celei de-a treia camere a Curții de Conturi ar fi datorată rolului acestei jurisdicții. Perioada care trebuie luată în considerare 19. Curtea ia notă de faptul că procedura a început la 30 iulie 1993, data la care reclamantul sesizează pentru a doua oară Contabilitatea generală de la ë (a se vedea X c. Franța, Hotărârea din 31 martie 1992, seria A n 234-C, p. 90, § 31) și se încheie la 20 decembrie 2000, cu Hotărârea nr. 1666/2000 a formării plenare a Curții de Conturi.

Prin urmare, aceasta a durat șapte ani, patru luni și douăzeci și una de zile. Evaluarea duratei procedurii 20. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII). 21. Curtea constată că în cauza nu prezenta nicio dificultate specială și că comportamentul reclamantului nu este în cauză. În ceea ce privește comportamentul autorităților judiciare, Curtea arată că o perioadă de inactivitate mai mare de patru ani și nouă luni este deplângătoare în fața celei de a treia camere a Curții de Conturi.

În această privință, Curtea reamintește că, în mod constant, este vorba despre o jurisprudență conform căreia înfățișarea cronică a rolului unei instanțe nu constituie o explicație valabilă (a se vedea Probstmeier c. Germania, Hotărârea din 1 iulie 1997, Rec., 1997-IV, p. 1138, punctul 64 22. Curtea reafirmă că este de competența statelor contractante de a-și organiza sistemul judiciar astfel încât instanțele lor să poată garanta tuturor dreptul de a primi o decizie definitivă cu privire la contestațiile referitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil într-un termen rezonabil (a se vedea Comingersoll S.A. c. Portugalia [GC], nr 35382/97, § 24, CEDO 2000-IV. Prin urmare, Curtea nu poate considera că o perioadă rezonabilă de timp în speță.

Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND ÎNDEPLINIREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 23. În temeiul articolului 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, dar permite Curții să stabilească suma. 25. Guvernul consideră că constatarea încălcării ar constitui în sine o despăgubire suficientă pentru prejudiciul moral. Cu titlu alternativ, acesta afirmă că suma de 3 000 EUR (EUR) ar fi suficientă pentru a remedia eventualul prejudiciu suferit de solicitant.

26. Curtea consideră că durata excesivă a procedurii a cauzat reclamantului anxietate și tensiune. Statuând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenție, Curtea acordă reclamantului 6 000 EUR în acest sens. Interese moratoriu 27. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.

PE CES MOTIVE, CURȚIA, LA Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 6 000 EUR (șase mii EUR) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data plății, această sumă va fi crescută de la dobânda simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale. Quesada Peer Lorenzen Modululr Adjunct Președinte

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE LAZAROU c. GRÈCE (Requête n o 66808/01) ARRÊT STRASBOURG 8 juillet 2004 DÉFINITIF 08/10/2004 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Lazarou c. Grèce, La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : MM. P. Lorenzen , président , C.L. Rozakis , G. Bonello , M mes F. Tulkens , N. Vajić , S. Botoucharova , M. K. Hajiyev, juges , et de M. S. Quesada, greffier adjoint de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 6 mai 2003 et 17 juin 2004, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette dernière date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6

§ 1 DE LA CONVENTION

17. Le requérant se plaint de ce que sa cause n’a pas été entendue dans un délai raisonnable. Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention, dont les parties pertinentes sont ainsi libellées : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

23. Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage