Prima DECIZIE FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 62771/00 prezentate de Georgios LITOSELITIS împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care are loc la 3 octombrie 2002 într-o cameră compusă din Tulkens președinte dnii C.L Rozakis Bonello Levits Botomarova Kovler Steiner judecători M. E. Fribergh grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 10 august 2000, având în vedere decizia parțială din 15 noiembrie 2001, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și scrisoarea reclamantului la 19 august 2002, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOARE Reclamantul, domnul Georgios Litozalis, este un resortisant grec, născut în 1955 și rezident în Atena. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Mavroeidis, avocat în barou da . Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost angajat în armată pământească la 28 septembrie 1977. iulie 1979, a devenit rezervist pe termen lung (έφεδρος πύατεταμένης θητείας). De la 3 la 12 mai 1982, reclamantul a fost internat pentru o infecție retiniană. La 28 ianuarie 1983, reclamantul a părăsit armata cu o invaliditate de 50%. Aproximativ opt luni mai târziu, a fost diagnostiqua pe care a avut scleroză multiplă. În conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Legea nr. 1854/1951, un militar nepermanent are dreptul la o pensie de pensie mai mică a ieșit din rang, fizic sau mental incompetent, ca urmare a unei răni sau a unei boli apărute în mod evident și incontestabil din cauza serviciului militar la 14 octombrie 1987, reclamantul sesizează 11 Această cerere a fost respinsă la 16 august 1988 pe motiv că nu îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 1854/1951 (Decizia nr. 16500/1988). În special, nu s-a recunoscut faptul că boala de care suferea reclamantul era fără îndoială cauzată de serviciul său militar. La 29 mai 1989, reclamantul a înaintat o nouă cerere în fața celei de-a doua divizii a contabilității generale a statului, care a fost respinsă din aceleași motive ca și prima, la 21 iulie 1989 (Decizia nr. 14195/1989). La 27 aprilie 1990, prin decizie înainte de a se pronunța legea din 27 iunie 1990, a treia Cameră a Curții de Conturi (Ελεγκτικό Συvέδριo) s-a pronunțat și s-a pronunțat în fața Comisiei Sanitare pentru revizia înarmării (Αναθεωρητική Septembrie 1990, când boala reclamantului nu a fost cauzată de serviciul său militar, condițiile de exercitare a serviciului său au influențat în mod nefavorabil, evident și incontestabil cursul și dezvoltarea bolii. La 17 mai 1991, A Treia Cameră a Curții de Conturi a infirmat decizia atacată și a stabilit cuantumul pensiei care urma să fie acordată reclamantului (hotărârea nr. 856/1191). La 24 iulie 1991, comisarul general pentru afaceri interne ( iulie 1992, formarea plenară a Curții de Conturi infirmă hotărârea atacată pe motiv că acesta interpretase greșit legea și nu era suficient de motivat. La cauza a fost retrimisă Camerei a Treia (hotărârea nr. 1453/1992). Prin decizii anterioare datei de 22 octombrie 1993 și 10 noiembrie 1995, A Treia Cameră a reușit să se pronunțe și a retrimis cauza Comisiei Sanitare pentru revizia instanței. Aceasta și-a dat avizul la 1 februarie 1996. La tribunal în fața Curții de Conturi a avut loc la 14 iunie 1996. La 13 decembrie 1996, A Treia Cameră a Curții de Conturi a respins recursul introdus de reclamant împotriva Deciziei nr. 14195/1989 (hotărârea nr. 2089/1996). La 23 iunie 1997, formarea plenară a Curții de Conturi a infirmat hotărârea atacată pe motiv că acesta nu era suficient de motivat. La cauza a fost trimisă în fața Camerei a Treia (hotărârea nr. 1246/1997). Prin decizia din 27 februarie 1998, A Treia Cameră a suspendat judecarea cauzei și a retrimis cauza Comisiei Sanitare de Recuperare a Tribunalului de Primă Instanță pentru aviz. Aceasta și-a dat avizul la 9 aprilie 1998. La 23 aprilie 1999, A Treia Cameră a Curții de Conturi a respins recursul introdus de reclamant împotriva Deciziei nr. 14195/1989 (hotărârea 618/1999). La 12 mai 1999, reclamantul s-a ocupat de casare, reproșându-se hotărârii atacate să nu fie suficient de motivată. La 12 ianuarie 2000, la 22 martie 2000, formarea plenară a Curții de Conturi a respins recursul reclamantului pe motiv că a fost lipsit de temei. În special, Curtea de Casație consideră că motivarea hotărârii 618/1999 a fost completă și fără echivoc (hotărârea nr. 467/2002). GRIEF Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii. ÎNAintarea se referă la durata procedurii care a început la 29 mai 1989 și se încheie la 22 martie 2000 prin hotărârea nr. 467/2002 al formării plenare a Curții de Conturi și, prin urmare, a durat zece ani, nouă luni și douăzeci și patru de zile. Potrivit reclamantului, durata procedurii nu răspunde la cerința termenului rezonabil. Curtea apreciază, în lumina criteriilor stabilite de jurisprudența organelor Convenției în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente), și ținând seama de ansamblul elementelor aflate în posesia sa, că acest aspect trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declare Restul cererii admisibile, toate mijloacele de fond rezervate. Erik Fribergh Françoise Tulkens Modulul Președinte
de la requête n
o
62771/00
présentée par Georgios LITOSELITIS
contre la Grèce
La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 3 octobre 2002 en une chambre composée de
M
me
F.
Tulkens
,
présidente
,
MM.
C.L.
Rozakis
,
G.
Bonello
,
E.
Levits
,
M
me
S.
Botoucharova
,
M.
A.
Kovler
,
M
me
E.
Steiner
,
juges
,
et
de
Fribergh
,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 10 août 2000,
Vu la décision partielle du 15 novembre 2001,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et la lettre du requérant en date du 19 août 2002,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Georgios Litoselitis, est un ressortissant grec, né en 1955 et résidant à Athènes. Il est représenté devant la Cour par M
e
C.
Mavroeidis, avocat au barreau d’Athènes.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant fut engagé dans l’armée de terre le 28 septembre 1977. Le 4
juillet 1979, il est devenu réserviste de longue durée (έφεδρος παρατεταμένης θητείας).
Du 3 au 12 mai 1982, le requérant fut hospitalisé pour une infection rétinienne.
Le 28 janvier 1983, le requérant quitta l’armée avec une invalidité de 50%. Environ huit mois plus tard, on diagnostiqua qu’il souffrait d’une sclérose en plaques.
Aux termes de l’article 26 § 1 de la loi n
o
1854/1951, un militaire non permanent a droit à une pension «
s’il est sorti du rang, physiquement ou mentalement incompétent, suite à une blessure ou une maladie survenue manifestement et incontestablement en raison du service militaire
».
Le 14 octobre 1987, le requérant saisit la 11
e
division de la Comptabilité Générale de l’Etat (Γεvικό Λoγιστήριo τoυ Κράτoυς) d’une demande en vue d’obtenir une pension. Cette demande fut rejetée le 16 août 1988 au motif qu’il ne remplissait pas les conditions prévues par la loi n
o
1854/1951 (décision n
o
16500/1988). En particulier, il n’a pas été reconnu que la maladie dont souffrait le requérant était incontestablement provoquée par son service militaire.
Le 29 mai 1989, le requérant déposa une nouvelle demande devant la 2
e
division de la Comptabilité Générale de l’Etat, qui fut rejetée pour les mêmes motifs que la première, le 21 juillet 1989 (décision n
o
14195/1989). Le 21
septembre 1989, le requérant interjeta appel de cette décision. L’audience eut lieu le 27 avril 1990.
Par décision avant dire droit du 27 juin 1990, la Troisième Chambre de la Cour des comptes (Ελεγκτικό Συvέδριo) sursit à statuer et renvoya l’affaire à la Commission Sanitaire de Révision de l’Armée (Αναθεωρητική Υγειονομική Επιτροπή Στρατού) pour avis. Celle-ci affirma, dans son avis du 19
septembre 1990, que si la maladie du requérant n’était pas due à son service militaire, les conditions d’exercice de son service «
influencèrent défavorablement, manifestement et incontestablement le cours et le développement de la maladie
».
Le 17 mai 1991, la Troisième Chambre de la Cour des comptes infirma la décision attaquée et fixa le montant de la pension qui devait être accordée au requérant (arrêt n
o
856/1191).
Le 24 juillet 1991, le commissaire général de l’Etat (Γενικός Επίτροπος της Επικρατείας) se pourvut en cassation.
Le 1
er
juillet 1992, la formation plénière de la Cour des comptes infirma l’arrêt attaqué au motif que celui-ci avait mal interprété la loi et n’était pas suffisamment motivé. L’affaire fut renvoyée devant la Troisième Chambre (arrêt n
o
1453/1992).
Par décisions avant dire droit des 22 octobre 1993 et 10 novembre 1995, la Troisième Chambre sursit à statuer et renvoya l’affaire à la Commission Sanitaire de Révision de l’Armée pour avis. Celle-ci rendit son avis le 1
er
février 1996. L’audience devant la Cour des comptes eut lieu le 14 juin 1996.
Le 13 décembre 1996, la Troisième Chambre de la Cour des comptes rejeta l’appel introduit par le requérant contre la décision n
o
14195/1989 (arrêt n
o
2089/1996).
Le 11 février 1997, le requérant se pourvut en cassation.
Le 23 juin 1997, la formation plénière de la Cour des comptes infirma l’arrêt attaqué au motif que celui-ci n’était pas suffisamment motivé. L’affaire fut renvoyée devant la Troisième Chambre (arrêt n
o
1246/1997). L’audience eut lieu le 24 octobre 1997.
Par décision avant dire droit du 27 février 1998, la Troisième Chambre sursit à statuer et renvoya l’affaire à la Commission Sanitaire de Révision de l’Armée pour avis. Celle-ci rendit son avis le 9 avril 1998.
Le 23 avril 1999, la Troisième Chambre de la Cour des comptes rejeta l’appel introduit par le requérant contre la décision n
o
14195/1989 (arrêt
n
o
618/1999).
Le 12 mai 1999, le requérant se pourvut en cassation, en reprochant à l’arrêt attaqué de ne pas être suffisamment motivé. L’audience eut lieu le 12
janvier 2000.
Le 22 mars 2000, la formation plénière de la Cour des comptes rejeta le pourvoi du requérant au motif qu’il était dénué de fondement. En particulier, la Cour de cassation estima que la motivation de l’arrêt
n
o
618/1999 était complète et sans équivoque (arrêt n
o
467/2000).
GRIEF
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de la procédure.
La requête porte sur la durée de la procédure qui a débuté le 29 mai 1989 et s’est terminée le 22 mars 2000 par l’arrêt n
o
467/2000 de la formation plénière de la Cour des comptes. Elle a donc duré dix ans, neuf mois et vingt-quatre jours.
Selon le requérant, la durée de la procédure ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention. Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
La Cour estime, à la lumière des critères dégagés par la jurisprudence des organes de la Convention en matière de «
délai raisonnable
» (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
le restant de la requête recevable, tous moyens de fond réservés.
Erik
Fribergh
Françoise
tulkens
Greffier
Présidente