SECȚIUNEA I CERINȚA LITOSELITIS c. GRECIA (solicitarea nr. 62771/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 5 februarie 2004 DEFINITIVF 05/05/2004 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Litozalitis c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii Lorenzen președintele C.L. Rozakis Bonello mes Tulkens Vajić Levits Steiner, judecători și al dlui S. Nielsen, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 15 noiembrie 2001, 3 octombrie 2002 și 15 ianuarie 2004, înmânarea hotărârii, adoptată la această ultimă dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 62771/00) îndreptat împotriva Republicii Elene și al cărui resortisant al acestui stat, domnul Georgios Litoslitis ( În special, din punctul de vedere al articolului 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plângea de durata unei proceduri în fața Curții de Conturi. Cererea a fost atribuită primei secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) ] (1) din Convenție a fost constituită în conformitate cu art. 26 alin. (1) din Regulamentul de procedură. La 15 noiembrie 2001, camera a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice cazul întemeiat pe durata procedurii guvernului. Printr-o decizie din 3 octombrie 2002, camera a declarat restul cererii admisibile, atât reclamantul, cât și guvernul au prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei (art. 1 din Regulamentul de procedură). DE FAPT, reclamantul s-a născut în 1955 și locuiește în Atena. Reclamantul a fost angajat în armată la 28 septembrie 1977. iulie 1979, a devenit rezervist pe termen lung (έφεδρος πύατεταμένης θητείας). De la 3 la 12 mai 1982, reclamantul a fost spitalizat pentru o infecție retiniană. 10. La 28 ianuarie 1983, reclamantul a părăsit armata cu o invaliditate de 50%. Aproximativ opt luni mai târziu, a fost diagnostiqua că suferea de scleroză multiplă. 11. 1854/1951, un militar care nu este permanent are dreptul la o pensie de pensie dacă a ieșit din rang, fizic sau mental incompetent, ca urmare a unei răni sau boli apărute în mod evident și incontestabil din cauza serviciului militar 12. 14 octombrie 1987, reclamantul sesizează 11 Divizia Contabilității Generale de Stat a unei cereri în vederea obținerii unei pensii. Această cerere a fost respinsă la 16 august 1988 pentru motivul că nu a îndeplinit condițiile prevăzute de Legea nr. 1854/1951 (Decizia nr. 16500/1988). În special, nu a fost recunoscut faptul că boala de care suferea reclamantul era fără îndoială cauzată de serviciul său militar. 13. La 29 mai 1989, reclamantul a prezentat o nouă cerere în fața celei de-a doua divizii a contabilității generale a statului, care a fost respinsă din aceleași motive ca și prima, la 21 iulie 1989 (Decizia nr. 14195/1989). 14 Prin decizia din 27 iunie 1990, a treia cameră a Curții de Conturi (Ελεγκτικό Συvέδριo) a început să se pronunțe și a trimis cazul Comisiei Sanitare pentru Revizuirea Armatei (Αναθεωρητική Septembrie 1990, că, în cazul în care boala reclamantului nu a fost cauzată de serviciul său militar, condițiile de exercitare a serviciului său au avut un impact negativ, evident și incontestabil asupra cursului și dezvoltării bolii 15. La 17 mai 1991, a treia cameră a Curții de Conturi a infirmat decizia atacată și a fixat cuantumul pensiei care urma să fie acordată reclamantului (hotărârea nr. 856/1191). 16. La 24 iulie 1991, comisarul general al statului (atl. iulie 1992, formarea plenară a Curții de Conturi a infirmat hotărârea atacată pe motiv că acesta interpretase greșit legea și nu era suficient de motivat; cauza a fost trimisă în fața celei de-a treia camere (hotărârea nr. 1453/1992). 18. Prin decizii înainte de a se pronunța dreptul din 22 octombrie 1993 și 10 noiembrie 1995, a treia cameră a reușit să se pronunțe și a trimis cazul Comisiei Sanitare de revizuire a Armatei spre avizare. Aceasta și-a dat avizul la 1 februarie 1996. Ședința în fața Curții de Conturi a avut loc la 14 iunie 1996 19. La 13 decembrie 1996, a treia cameră a Curții de Conturi a respins apelul formulat de reclamant împotriva Deciziei nr. 14195/1989 (hotărârea nr. 2089/1996). 20. La 11 februarie 1997, reclamantul s-a ocupat de casare. 21. La 23 iunie 1997, ședința plenară a Curții de Conturi a infirmat hotărârea atacată pe motiv că aceasta nu era suficient de motivată. Cazul a fost trimis în fața celei de a treia camere (hotărârea nr. 1246/1997). Ședința a avut loc la 24 octombrie 1997. 22. Prin decizia din 27 februarie 1998, a treia cameră a întrerupt judecarea cauzei și a trimis cauza Comisiei Sanitare pentru Revizuirea Armatei spre avizare. La 9 aprilie 1998, aceasta și-a dat avizul 23. La 23 aprilie 1999, a treia cameră a Curții de Conturi a respins din nou apelul formulat de reclamant împotriva Deciziei nr. 14195/1989 (hotărârea nr. 618/1999 24. La 12 mai 1999, reclamantul s-a ocupat de casare, reproșându-se hotărârii atacate să nu fie suficient de motivată. Ședința a avut loc la 12 ianuarie 2000. 25. La 22 martie 2000, ședința plenară a Curții de Conturi a respins recursul reclamantului pe motiv că era lipsit de temei. În special, Curtea de Casație consideră că motivarea hotărârii n 618/1999 a fost completă și fără echivoc (hotărârea nr. 467/2000). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ LA ARTICOLUL 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIE 26, reclamantul se plânge că cauza sa nu a fost ascultată într-un termen rezonabil. El invocă art. 6 alineatul (1) din convenție, ale cărui părți relevante sunt astfel formulate Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 27. Guvernul procedează la o analiză detaliată și cronologică a procedurii pentru a demonstra că fiecare etapă a acesteia a fost efectuată cu celeritate. Guvernul face referire, de asemenea, la greva avocaților baroului din Atena, care s-a desfășurat în mod sporadic între 23 ianuarie 1989 și 30 iunie 1994, eveniment care scapă controlului tribunalelor și adaugă că reclamantul nu a încercat niciodată să accelereze procedura. În sfârșit, guvernul susține că din durata totală a procedurii ar trebui să fie deduse, de asemenea, perioadele de vacanță judiciară (1 iulie-15 septembrie în fiecare an). Perioada care trebuie luată în considerare 28. Curtea observă că procedura a început la 29 mai 1989 și s-a încheiat la 22 martie 2000 prin hotărârea nr. 467/2000 al formării plenare a Curții de Conturi și, prin urmare, a durat zece ani, nouă luni și douăzeci și patru de zile; evaluarea duratei procedurii 29. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și provocarea litigiului pentru părțile interesate (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). 30. Pe de altă parte, numai încetinitorii imputabili autorităților judiciare competente pot determina o depășire a termenului rezonabil contrar Convenției. Chiar și în sistemele juridice care consacră principiul derulării procesului de către părți, atitudinea părților interesate nu scutește judecătorii de asigurarea celerității prevăzute la art. 6 alineatul (1) (Varipati c. Grecia, n 38459/97, § 26, 26 octombrie 1999). 31. În ceea ce privește prezenta cauză, Curtea constată că reclamantul a manifestat, în general, diligență în desfășurarea cauzei. Se impune să se constate că, în ceea ce privește o durată de peste 10 ani și nouă luni, întârzierea procedurii rezultă în principal din comportamentul autorităților și instanțelor sesizate. 32. Curtea arată că durata procedurii ar putea fi explicată din punct de vedere tehnic prin intervenția a mai multe grade de instanțe. Cu toate acestea, ea reamintește că art. 6 alineatul (1) din Convenție obligă statele contractante să-și organizeze sistemul judiciar astfel încât instanțele și instanțele lor să poată îndeplini fiecare dintre cerințele sale (a se vedea, printre multe altele, Duclos c. Franța , Hotărârea din 17 decembrie 1996, Culegerea hotărârilor și a deciziilor 1996-VI, p. 2181, § 55) și, în special, garantarea dreptului fiecăruia de a obține o decizie definitivă într-un termen rezonabil (Frydlender c. Franța, citată anterior, § 45). Prin urmare, Curtea nu poate imputa PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 33. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se elimine numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 34. Reclamantul nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă după decizia privind admisibilitatea, deși, în scrisoarea adresată Consiliului său la 8 octombrie 2002, atenția sa a fost atrasă asupra articolului 60 din Regulamentul de procedură al Curții, care prevede că orice cerere de satisfacție echitabilă în temeiul articolului 41 din convenție trebuie prezentată în observațiile scrise privind fondul. Prin urmare, având în vedere lipsa unui răspuns, în termenele stabilite, la scrisoarea care însoțește decizia privind admisibilitatea, precum și la o scrisoare de rechemare din data de 14 ianuarie 2003, trimisă prin cambulă recomandată cu confirmare de primire, Curtea consideră că nu este necesar să se acorde o sumă în temeiul articolului 41 din convenție ( Willekens c. Belgia, nr. 50859/99, § 27, 24 aprilie 2003). Konstantopoulos AE și alții c. Grecia, n 58634/00, § 35, 10 iulie 2003 Interoliva ABEE c. Grecia, n 58642/00, § 35, 10 iulie 2003). DE CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 5 februarie 2004 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Peer Lorenzen Grefier adjunct Președinte
PREMIÈRE SECTION
LITOSELITIS c. GRÈCE
(Requête n
o
62771/00)
ARRÊT
5 février 2004
05/05/2004
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Litoselitis c. Grèce,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
P.
Lorenzen
,
président
,
C.L.
Rozakis
,
G.
Bonello
,
M
mes
F.
Tulkens
,
N.
Vajić
,
M.
E.
Levits
,
M
me
E.
Steiner,
juges
,
et de M. S.
Nielsen,
greffier adjoint de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 15 novembre 2001, 3
octobre 2002 et 15 janvier 2004,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette dernière date
:
1.
A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n
o
62771/00) dirigée contre la République hellénique et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Georgios Litoselitis («
le requérant
»), a saisi la Cour le 10 août 2000 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
le Gouvernement
») est représenté par les déléguées de son agent, M
me
me
3.
Le requérant se plaignait notamment, sous l'angle de l'article 6 § 1 de la Convention, de la durée d'une procédure devant la Cour des comptes.
4.
La requête a été attribuée à la première section de la Cour (article
52 §
1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d'examiner l'affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l'article 26 § 1 du règlement. Le 15 novembre 2001, la chambre a déclaré la requête partiellement irrecevable et a décidé de communiquer le grief tiré de la durée de la procédure au Gouvernement.
5.
Par une décision du 3 octobre 2002, la chambre a déclaré le restant de la requête recevable.
6.
Tant le requérant que le Gouvernement ont déposé des observations écrites sur le fond de l'affaire (article
59
§
1 du règlement).
7.
Le requérant est né en 1955 et réside à Athènes.
8.
Le requérant fut engagé dans l'armée de terre le 28 septembre 1977. Le 4
juillet 1979, il est devenu réserviste de longue durée (έφεδρος παρατεταμένης θητείας).
9.
Du 3 au 12 mai 1982, le requérant fut hospitalisé pour une infection rétinienne.
10.
Le 28 janvier 1983, le requérant quitta l'armée avec une invalidité de 50
%. Environ huit mois plus tard, on diagnostiqua qu'il souffrait d'une sclérose en plaques.
11.
Aux termes de l'article 26 § 1 de la loi n
o
1854/1951, un militaire non permanent a droit à une pension «
s'il est sorti du rang, physiquement ou mentalement incompétent, suite à une blessure ou une maladie survenue manifestement et incontestablement en raison du service militaire
».
12.
Le 14 octobre 1987, le requérant saisit la 11
e
division de la Comptabilité Générale de l'Etat (Γεvικό Λoγιστήριo τoυ Κράτoυς) d'une demande en vue d'obtenir une pension. Cette demande fut rejetée le 16 août 1988 au motif qu'il ne remplissait pas les conditions prévues par la loi n
o
1854/1951 (décision n
o
16500/1988). En particulier, il n'a pas été reconnu que la maladie dont souffrait le requérant était incontestablement provoquée par son service militaire.
13.
Le 29 mai 1989, le requérant déposa une nouvelle demande devant la 2
e
division de la Comptabilité Générale de l'Etat, qui fut rejetée pour les mêmes motifs que la première, le 21 juillet 1989 (décision n
o
14195/1989). Le 21
septembre 1989, le requérant interjeta appel de cette décision. L'audience eut lieu le 27 avril 1990.
14.
Par décision avant dire droit du 27 juin 1990, la troisième chambre de la Cour des comptes (Ελεγκτικό Συvέδριo) sursit à statuer et renvoya l'affaire à la Commission Sanitaire de Révision de l'Armée (Αναθεωρητική Υγειονομική Επιτροπή Στρατού) pour avis. Celle-ci affirma, dans son avis du 19
septembre 1990, que si la maladie du requérant n'était pas due à son service militaire, les conditions d'exercice de son service «
influencèrent défavorablement, manifestement et incontestablement le cours et le développement de la maladie
».
15.
Le 17 mai 1991, la troisième chambre de la Cour des comptes infirma la décision attaquée et fixa le montant de la pension qui devait être accordée au requérant (arrêt n
o
856/1191).
16.
Le 24 juillet 1991, le commissaire général de l'Etat (Γενικός Επίτροπος της Επικρατείας) se pourvut en cassation.
17.
Le 1
er
juillet 1992, la formation plénière de la Cour des comptes infirma l'arrêt attaqué au motif que celui-ci avait mal interprété la loi et n'était pas suffisamment motivé. L'affaire fut renvoyée devant la troisième chambre (arrêt n
o
1453/1992).
18.
Par décisions avant dire droit des 22 octobre 1993 et 10 novembre 1995, la troisième chambre sursit à statuer et renvoya l'affaire à la Commission Sanitaire de Révision de l'Armée pour avis. Celle-ci rendit son avis le 1
er
février 1996. L'audience devant la Cour des comptes eut lieu le 14 juin 1996.
19.
Le 13 décembre 1996, la troisième chambre de la Cour des comptes rejeta l'appel introduit par le requérant contre la décision n
o
14195/1989 (arrêt n
o
2089/1996).
20.
Le 11 février 1997, le requérant se pourvut en cassation.
21.
Le 23 juin 1997, la formation plénière de la Cour des comptes infirma l'arrêt attaqué au motif que celui-ci n'était pas suffisamment motivé. L'affaire fut renvoyée devant la troisième chambre (arrêt n
o
1246/1997). L'audience eut lieu le 24 octobre 1997.
22.
Par décision avant dire droit du 27 février 1998, la troisième chambre sursit à statuer et renvoya l'affaire à la Commission Sanitaire de Révision de l'Armée pour avis. Celle-ci rendit son avis le 9 avril 1998.
23.
Le 23 avril 1999, la troisième chambre de la Cour des comptes rejeta à nouveau l'appel introduit par le requérant contre la décision n
o
14195/1989 (arrêt n
o
618/1999).
24.
Le 12 mai 1999, le requérant se pourvut en cassation, en reprochant à l'arrêt attaqué de ne pas être suffisamment motivé. L'audience eut lieu le 12
janvier 2000.
25.
Le 22 mars 2000, la formation plénière de la Cour des comptes rejeta le pourvoi du requérant au motif qu'il était dénué de fondement. En particulier, la Cour de cassation estima que la motivation de l'arrêt n
o
618/1999 était complète et sans équivoque (arrêt n
o
467/2000).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
26.
Le requérant se plaint de ce que sa cause n'a pas été entendue dans un délai raisonnable. Il invoque l'article 6 § 1 de la Convention, dont les parties pertinentes sont ainsi libellées
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
27.
Le Gouvernement procède à une analyse détaillée et chronologique de la procédure pour démontrer que chaque étape de celle-ci fut menée avec célérité. Le Gouvernement se réfère en outre à la grève des avocats du barreau d'Athènes qui s'étala sporadiquement du 23 janvier 1989 au 30 juin 1994, événement qui échappe au contrôle des tribunaux. Il ajoute que le requérant n'a jamais cherché à accélérer la procédure. Enfin, le Gouvernement soutient que de la durée totale de la procédure devraient être également déduites les périodes de vacances judiciaires (du 1
er
juillet au 15
septembre chaque année).
A.
Période à prendre en considération
28.
La Cour note que la procédure a débuté le 29 mai 1989 et s'est terminée le 22 mars 2000 par l'arrêt n
o
467/2000 de la formation plénière de la Cour des comptes. Elle a donc duré dix ans, neuf mois et vingt-quatre jours.
B.
Appréciation de la durée de la procédure
29.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l'enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d'autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
30.
Par ailleurs, seules les lenteurs imputables aux autorités judiciaires compétentes peuvent amener à constater un dépassement du délai raisonnable contraire à la Convention. Même dans les systèmes juridiques consacrant le principe de la conduite du procès par les parties, l'attitude des intéressés ne dispense pas les juges d'assurer la célérité voulue par l'article
6 § 1 (
Varipati c. Grèce
, n
o
38459/97, § 26, 26 octobre 1999).
31.
Pour ce qui est de la présente affaire, la Cour observe que le requérant a en général fait preuve de diligence dans la conduite de l'affaire. Force est alors de constater que, s'agissant d'une durée de plus de dix ans et neuf mois, la lenteur de la procédure résulte essentiellement du comportement des autorités et juridictions saisies.
32.
La Cour relève que la durée de la procédure pourrait techniquement s'expliquer par l'intervention de plusieurs degrés d'instances. Pourtant, elle rappelle que l'article 6 § 1 de la Convention oblige les Etats contractants à organiser leur système judiciaire de telle sorte que leurs cours et tribunaux puissent remplir chacune de ses exigences (voir, parmi beaucoup d'autres,
Duclos c. France
, arrêt du 17 décembre 1996,
Recueil des arrêts et décisions
1996-VI, p. 2181, § 55) et, notamment, garantir à chacun le droit d'obtenir une décision définitive dans un délai raisonnable (
Frydlender c.
France
, précité, § 45). Dès lors, la Cour ne saurait estimer «
raisonnable
» la durée globale écoulée en l'espèce.
Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention.
II.
SUR L'APPLICATION DE L'ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
33.
Aux termes de l
'
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
34.
Le requérant n'a présenté aucune demande de satisfaction équitable après la décision sur la recevabilité bien que, dans la lettre qui a été adressée à son conseil le 8 octobre 2002, son attention fût attirée sur l'article 60 du règlement de la Cour qui dispose que toute demande de satisfaction équitable au titre de l'article 41 de la Convention doit être exposée dans les observations écrites sur le fond. Partant, étant donné l'absence de réponse, dans les délais fixés, à la lettre accompagnant la décision sur la recevabilité, ainsi qu'à une lettre de rappel datée du 14 janvier 2003, envoyée par pli recommandé avec accusé de réception, la Cour estime qu'il n'y a pas lieu d'octroyer de somme au titre de l'article 41 de la Convention (
Willekens c.
Belgique
, n
o
50859/99, §
27, 24 avril 2003
;
Konstantopoulos AE et autres c. Grèce
, n
o
58634/00, § 35, 10
juillet 2003
;
Interoliva ABEE c.
Grèce
, n
o
58642/00, § 35, 10 juillet 2003).
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À l'UNANIMITÉ,
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 5 février 2004 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Søren
Nielsen
Peer
Lorenzen
Greffier adjoint
Président