ÖZTÜRK contre la TURQUIE

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 52695/99 prezentate de Ali Abbas ÖZTÜRK împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor LÂNGULUI (secțiunea a treia), care are loc la 14 martie 2002 într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto Kūris Türmen Zupančič H.S. Greve Traja judecători V. Berger grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 28 septembrie 1999 și înregistrată la 18 noiembrie 1999, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, Ali Abbas Öztürk, este un resortisant turc născut în 1961 și rezident în Zmir. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Suat Étetinkaya, avocat la Zmir. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează.

În noaptea de 13 martie 1998, reclamantul a fost arestat și percheziționat de poliție. O publicație care conținea opinii La 14 martie 1998, a fost ascultat de procurorul general la curtea de siguranță a statului d'zmir. În aceeași zi, a fost adus în fața judecătorului aflat în asediu al acestei jurisdicții care a ordonat eliberarea sa provizorie. În nota sa de informare trimisă la Parchet la 27 aprilie 1998, Hotărârea Generală Securitate a numit mișcarea comunistă revoluționară de organizație teroristă. Potrivit acesteia, chiar dacă membrii acestei organizații n Procuratura l-a acuzat pe reclamant în fața Curții de Securitate a Țării de Jos, care l-a acuzat în special pe reclamant de acordarea de asistență și asistență unei organizații ilegale, și-a revendicat condamnarea în temeiul articolului 7/2 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului.

În fața Curții de Securitate a statului, reclamantul și-a contestat apartenența la mișcarea comunistă revoluționară. La 30 iulie 1998, instanța de securitate a statului judzmir l-a declarat vinovat pe reclamant și l-a condamnat la o pedeapsă de 10 luni de închisoare cu o amendă de 3 000 000 000 000 de lire turce Reclamantul s-a ocupat de casare. Prin hotărârea din 3 mai 1999, Curtea de Casație a confirmat hotărârea Curții de Securitate din 30 iulie 1998. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil de către un tribunal imparțial și independent, întrucât unul dintre cei trei magistrați care se aflau la curtea de securitate a statului care l-a condamnat era un ofițer al armatei.

Invocând art. 7 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge, de asemenea, din acest punct de vedere, că persoana care i-a fost aplicată depășea maximul legal prevăzut la momentul respectiv al faptelor pentru a-și îndeplini obligațiile. El se plânge, de asemenea, că a fost condamnat pentru acordarea de asistență unei organizații calificate de terorist În timp ce membrii acestei organizații nu au făcut nici un act armat. ÎN 6 din Convenție. De asemenea, reclamantul se plângea, din unghiul art. 7 din Convenție, că partea care i-a fost încredințată depășea maximul legal prevăzut la momentul respectiv al faptelor pentru persoana în cauză. În statul în care se află dosarul, Curtea consideră că nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni, cum ar fi cele prezentate de reclamant, și consideră că este necesar să le aducă la cunoștința guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură.

Curtea a examinat celelalte obiecțiuni ale reclamantului, astfel cum au fost prezentate în cererea sa, și a constatat că reclamantul a fost informat cu privire la eventualele obstacole în calea admisibilității acestor obiecțiuni. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a ridicat nici o aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alin. (4) din Convenție.

Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor întemeiate pe lipsa de independență și de imparțialitate a instanței de securitate a statului membru care l-a condamnat pe solicitant, pe lipsa de echitate a procedurii în fața acestei instanțe, și pe faptul că persoana în cauză a depășit nivelul maxim legal prevăzut la momentul faptelor; Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Vincent Berger Georg Ress Module Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 52695/99 présentée par Ali Abbas ÖZTÜRK contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 14 mars 2002 en une chambre composée de MM. G. Ress , président , I. Cabral Barreto , P. Kūris , R. Türmen , B. Zupančič , M me H.S. Greve , M. K. Traja , juges , et de M. V. Berger , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 28 septembre 1999 et enregistrée le 18 novembre 1999, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, Ali Abbas Öztürk, est un ressortissant turc né en 1961 et résidant à İzmir. Il est représenté devant la Cour par M e Suat Çetinkaya, avocat à İzmir. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Dans la nuit du 13 mars 1998, le requérant fut arrêté et fouillé par la police. Une publication contenant des opinions « de gauche » fut découverte sur lui. Sa maison fut perquisitionnée dans la matinée. On lui reprochait d’être membre d’une organisation illégale, le Mouvement communiste révolutionnaire. Le 14 mars 1998, il fut entendu par le procureur près la cour de sûreté de l’Etat d’İzmir. Le même jour, il fut traduit devant le juge assesseur de cette juridiction qui ordonna sa libération provisoire. Dans sa note d’information envoyée le 27 avril 1998 au parquet, la direction générale de la sûreté qualifia le Mouvement communiste révolutionnaire d’organisation terroriste. Selon elle, même si les membres de cette organisation n’avaient procédé à aucune action armée, ils prôneraient la prise de pouvoir par la force.

Le procureur mit le requérant en accusation devant la cour de sûreté de l’Etat d’İzmir. Reprochant notamment au requérant de porter aide et assistance à une organisation illégale, il requit sa condamnation en vertu de l’article 7/2 de la loi nº 3713 sur la lutte contre le terrorisme. Devant la cour de sûreté de l’Etat, le requérant contesta son appartenance au Mouvement communiste révolutionnaire. Le 30 juillet 1998, la cour de sûreté de l’Etat d’İzmir déclara le requérant coupable et le condamna à une peine de 10 mois d’emprisonnement assortie d’une amende de 3 000 000 000 de livres turques . Le requérant se pourvut en cassation.

Par un arrêt du 3 mai 1999, la Cour de cassation confirma l’arrêt de la cour de sûreté de l’Etat du 30 juillet 1998. GRIEFS Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint que sa cause n’a pas été entendue équitablement par un tribunal impartial et indépendant étant donné que l’un des trois magistrats qui siégeait à la cour de sûreté de l’Etat qui l’a condamné était un officier de l’armée. Invoquant l’article 7 § 1 de la Convention, le requérant se plaint aussi, sous cet angle, que l’amende qui lui a été infligée dépassait le maximum légal prévu à l’époque des faits pour l’infraction en cause. Il se plaint également d’avoir été condamné pour avoir porté assistance à une organisation qualifiée de « terroriste » alors que les membres de cette organisation n’avaient procédé à aucun acte armé.

EN DROIT 1. Le requérant se plaint de ce que la cour de sûreté de l’Etat d’İzmir qui l’a condamné ne constituait pas un « tribunal indépendant et impartial » et que le procédure devant elle n’était pas équitable. Il invoque à cet égard l’article 6 de la Convention. Le requérant se plaint aussi, sous l’angle de l’article 7 de la Convention, que l’amende qui lui a été infligée dépassait le maximum légal prévu à l’époque des faits pour l’infraction en question. En l’état du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs, tels qu’exposés par la partie requérante, et juge nécessaire de les porter à la connaissance du Gouvernement défendeur, en application de l’article 54 § 3 b) de son Règlement.

2. La Cour a examiné les autres griefs du requérant, tels qu’ils ont été présentés dans sa requête, et a constaté que le requérant a été informé des obstacles éventuels à la recevabilité de ces griefs. Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article 35 § 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Ajourne l’examen des griefs tirés du manque d’indépendance et d’impartialité de la cour de sûreté de l’Etat d’İzmir qui a condamné le requérant, de l’absence d’équité de la procédure devant cette juridiction, et du fait que l’amende infligée au requérant dépassait le maximum légal prévu à l’époque des faits ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus.

Vincent Berger Georg Ress Greffier Président